LITERATURĂ TITULARIZARE - LIRIC - PASTEL - „IARNA” de VASILE ALECSANDRI

Iarna de Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri este unul dintre cei mai mari poeți români, printre operele sale numarându- se și pastelul ,,Iarna’’. Pastelul este operă lirică descriptivă în versuri, care înfățișează un tablou de natură, precum și sentimentele autorului în concordanță cu cele prezentate.

Textul citat comunică o gamă variată de sentimente— melancolie, iubire, tristețe — pe care eul liric, sub ipostaza unui contemplator, le exprimă cu ajutorul unui limbaj metaforic. În diversitatea de teme abordate de Vasile Alecsandri, un loc aparte îl ocupă pastelurile, specie literară al cărei creator și reprezentant de seamă este, și în care cântă frumusețile naturale în general și ale locurilor natale în special.

Pastelurile lui pot fi grupate în patru cicluri din punct de vedere tematic: al anotimpurilor (din acesta face parte și poezia Iarna), al muncitorilor agricole, al Mircestilor și un ciclu exotic. Pastelul „Iarna a apărut în numărul 3 din aprilie 1868 al revistei “Convorbiri literare” și ca în cazul oricărui pastel este o descriere în versuri a unui peisaj de dimensiuni impresionante peste care s-a instalat (devenind stăpână) iarna.

            Tema poeziei o reprezintă natura, aceasta fiind pusă în evidență atât de campul lexico-emantic al substantivului comun „natura’’, cât și de titlul poeziei. În aceeași ordine de idei, versurile zugrăvesc imaginea unui sat, aflat sub stăpânirea iernii, care-și trimite alaiul fulgilor de zăpadă pentru a umple satul.

Un argument că textul citat este un pastel îl reprezintă modul de expunere predominant: descrierea. Poetul transfigurează artistic realitatea prin intermediul limbajului figurat, ce valorifică sensurile neobișnuite ale cuvintelor. Primul procedeu artistic prezent în text este personificarea („cu o zale argintie se îmbracă mândra țară’’).

 Aceasta pune în evidență strălucirea straturilor de zăpadă, ce se aseamănă cu o zale. O altă figură de stil prezentă în text este metafora hiperbolică („oceanul de ninsoare’’). Aceasta pune în lumină măreția peisajului, precum și imaginea albă a satului.

Un alt argument că textul citat este un pastel îl reprezintă prozodia. Din punct de vedere compozițional, poezia este formată din patru strofe, catrene, cu rima împerecheată, ritm trohaic și măsură de cincisprezece-șaisprezece silabe.

Titlul acestei poezii este simplu, alcătuit dintr-un singur cuvânt - substantiv și sugerează un tablou din natură în ansamblul hibernal. Cele patru strofe ale poeziei reprezintă o pată de culoare a acestui anotimp.

Poezia este structurată în două părți. Partea întâi e constituită din primele trei strofe și descrie o imagine de ansamblu a naturii revasite și copleșită de ravagiile iernii,iar cea de-a doua reprezentată de strofa finală,prezintă un peisaj însuflețit de apariția soarelui.

Încă din prima strofă autorul fixează, ca în orice tablou descriptiv, dimensiunile spațiale ale tabloului și ale iernii, iarna apare că o ființă fantastică deoarece „Lungi troiene călătoare se cern ușor”. „Răspândind fiori de gheață/Pe ai țării umeri dalbi”. Soarele, în strofa următoare,este redus la dimensiunea unui glob “rotund și palid” ce abia se zărește printre nori „Ca un vis de tinerețe/Printre anii trecători”.

În cea de-a treia strofă a pastelului, întreg pământul este transformat într-o întindere pustie, fără urme, fără drum, în timp ce satele se lasă ghicite doar prin „Clăbuci albii de fum”. Aici pastelul întregește tabloul de iarna și schițează planul de restul, oferindu-ne astfel un grandios spectacol al forțelor naturii, iar atmosfera creeată încântă privirea, dar și sperie pe cititor. Imaginile realizate sunt preponderent vizuale, nota specifică pastelului dominate fiind de culoare albă „Roi de fluturi albi”, „umeri dalbi”, „totu-i alb”, „clăbuci albi de fum” .

            Figura de stil a acestui tablou este personificarea „Iarna cerne” și epitetul personificator „cumplita iarnă”. Sentimentele datorate abundenței zăpezii, le exprimă prin intermediul metaforelor: „Roi de fluturi albi”, a repetiției verbului „ninge”, ale enumerației „ziua, noaptea, dimineața”.

Dacă în prezentarea peisajului de iarnă, Alecsandri folosește descrierea ca modalitate de exprimare specifică pastelului, în ultimele două versuri ale strofei a doua utilizează meditația pentru a sublinia trecerea timpului: „Soarele ca un vis de tinerețe / Printre anii trecători”.

Sentimentele poetului sunt de melancolie profunda. În partea a doua constituită din ultima strofă, deodată peisajul se însuflețește, iarna se umanizează nu mai este cumplită ci devine darnică în plăceri. Imaginilor vizuale li se adaugă în final una auditivă „Voios răsună clinchet de zurgălăi”. Autorul vine să rupă monotonia vizuală a albului absolut, deși acum este un alb strălucitor căci „Oceanul de ninsoare” (metafora) este dezmierdat de „Razele Soarelui” (personificare).

Odată cu luminozitatea peisajului se schimbă și registrul afectiv. Sufletul poetului este inundat de bucurie prin interjecția „Iată!” și sugerează dorința de trezire la viață a naturii . Tot în acest sens, apariția unei sănii ușoare - imagine vizuală - adică a elementului uman, se asociază o imagine de mișcare „Trece peste văi”.

Privită în totalitatea ei, „Iarna” constituie un pastel. Catrenele ei au versuri lungi, de 15-16 silabe, cu rima împerecheată și ritm trohaic, care sunt croite pe măsura mărețului spectacol hibernal ca într-un tablou de pe mioritice plaiuri.

Acest text literar are toate notele definitorii ale unei astfel de specii literare, deoarece prezintă un tablou din natură, poetul folosește ca mod de expunere descrierea și predomină imaginile vizuale realizate pe baza epitetelor cromatice care sugerează în mod direct sentimentele de spaimă (în prima parte) și de bucurie (în a doua parte) ale poetului în această creație literare.

În concluzie, poezia ,,Iarna’’ scrisă de Vasile Alecsandri este un pastel, deoarece prezintă toate particularitățile acestei specii literare.