TITULARIZARE EDUCATOARE - Model eseu - MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT

            Se știe că educația timpurie (și nu numai), nu poate funcționa fără mijloace de învățământ ca elemente ce aparțin strategiilor didactice. În accepțiunea proprie, mijloc de învățământ înseamnă orice suport de lucru (fizic și electronic) care facilitează transmiterea și internalizarea informațiilor predate. Îl considerăm un adevărat instrument fără de care nu putem realiza instruirea educabilului și, firește, dezvoltarea lui plenară.

În altă ordine de idei, instrumentarul alcătuit din mijloace de învățământ contribuie la formarea compentențelor subiectului. În condițiile de față, ne raportăm la nivelul pre-elementar, nivel la care stimularea comportamentală este prioritară pe toate palierele domeniilor de dezvoltare. Să ne gândim, de pildă, la forța materialului concret intuitiv tematic asupra unui preșcolar ce atestă o conduită nepotrivită.

Carențele de socializare pot genera, în timp, comportamente deviante. Dar folosind mijloace de învățare adecvate situației și vârstei copilului în cauză, combatem efectele negative pe termen lung. Puterea unei povești în lectura educatoarei (dublată de imaginile ce îi dau sens), forța unui film de desene animate ori a unui joc de rol sunt doar câteva dintre elementele ce pot schimba traiectoria unui copil aflat în nevoie. Astfel, cu titlul de mijloc de învățământ, în scop formativ, se pot utiliza planșe cu secvențe dintr-o poveste anume, DVD-uri cu desene animate sau cu înregistrări audio ale unor piese de teatru susceptibile să fie reinterpretate de copii în baza unor replici reprezentative. Seria de exemple de activități de învățare poate continua pentru a dovedi eficiența mijloacelor cuprinse în această temă.

Indiferent din ce categorie face parte, mijlocul de învățământ – tradițional, modern, natural, figurativ, imitativ – are aceleași funcții: (in)formativă, evaluativă, (re)creativă. Pe deasupra, cu cât este mai atractiv acesta sub aspect estetic/grafic, cu atât mai dinamice vor fi exercițiile/activitățile propuse și mai tangibile rezultatele așteptate.

Din cele reliefate anterior deducem specificul mijloacelor de învățământ. Este ușor de înțeles dacă ne gândim la două dintre acestea, evidențiate în rândurile de mai sus. În împrejurarea creată, nu trebuie omisă ideea privind posibilitatea de a utiliza mijloace electronice/multimedia. Prin prisma lor se încurajează formarea stilurilor de învățare auditiv și vizual. Putem conta pe randamentul unor factori benefici, știind cât sunt de receptivi copiii la stimulii din spectrul audio-video, la activitățile pe domenii experiențiale și la cele liber alese. Reflectând la acestea, educatorul animat de spiritul inovativ creează multiple oportunități în cadrul cărora introduce mijloace de învățământ având un puternic impact asupra demersului didactic. În cuvinte puține, specificul lor este să faciliteze însușirea informațiilor transmise, consolidarea lor, transpunerea lor în contexte cu caracter evaluativ, dar și în contexte ce abundă de susțineri motivaționale.

Realizăm că prin mijloacele invocate se poate dezvolta tot ceea ce conturează profilul dezirabil al unui preșcolar, înainte de intrarea în clasa pregătitoare.

În încheiere, descriem un mijloc de învățământ utilizat frecvent în educația timpurie: CD-player-ul. Indiferent din ce parte îl privim, observăm că valențele lui educative „înclină” spre latura în care se manifestă procesele psihice senzoriale și mai cu seamă analizatorul auditiv. În lumina lui se poate da frâu imaginației ... Folosindu-l cu dibăcie, educatorul cheamă, pe calea undelor, eroi de poveste pentru sine ca să valorifice elementele de jos pregătite. Îi cheamă în special pentru micuți, ocazie cu care îi face să vadă, cu ochii minții, cadre de poveste ... Așa închipuite cum sunt, cadrele fac trecerea dintr-un centru de interes în altul și, implicit, dintr-un domeniu de dezvoltare în altul. Înțelegem lesne că, prin mijlocirea fanteziei, întreținută cu stimuli auditivi, abordarea interdisciplinară este realizabilă și atractivă. Realizabil este și progresul copilului per total. Înțelegem și că CD-player-ul poate sta la baza unor activități inedite, al căror scop este mai mult decât recreativ; este unul de identificare a tulburărilor de auz.

TEORIE

Mijloacele de invatamant reprezinta ansamblul de obiecte, instrumente, produse, aparate, echipamente si sisteme tehnice care sustin si faciliteaza transmiterea unor cunostinte, formarea unor deprinderi, evaluarea unor achizitii si realizarea unor aplicatii in cadrul procesului instructiv-educativ.

In literatura pedagogica romaneasca, mijloacele tehnice de instruire sunt definite ca „ansamblu al mijloacelor de invatamant cu suport tehnic si care pretind respectarea unor norme tehnice de utilizare speciale, respectiv echipamentele tehnice-aparatele dispozitivele, masinile, utilajele, instalatiile utilizate in procesul didactic”.

Mijloacele de invatamant desemnează totalitatea resurselor materiale produse ori adaptate şi selectate în conformitate cu criterii pedagogice şi psihologice, în scopul realizării obiectivelor instructiv – educative ale procesului de învăţământ.

Tipologia mijloacelor de învăţământ (după funcţia pe care o îndeplinesc):

 de informare şi demonstrare:

- materiale intuitive naturale (plante, roci, substanţe chimice);

- substitute tridimensionale ale realităţii (mulaje, machete, corpuri geometrice);

- substitute bidimensionale ale realităţii (fotografii, albume, tablouri, documente, cărţi, albume, atlase, dicţionare);

- reprezentări simbolice (numere, cuvinte, formule, note muzicale);

 de exersare şi formare a deprinderilor: instrumente de laborator, de educaţie fizică, muzicale;

 de raţionalizare a timpului didactic: modele, tipare, şabloane, ştampile, hărţi de contur, maşini de multiplicat, calculatoare de buzunar, computere etc.;

 de verificare şi evaluare a rezultatelor şcolare: teste, referate, proiecte, portofolii, computere etc.

 tehnice:

- vizuale (epiproiectorul, epidiscolul, diascolul, videoproiectorul, camera de luat vederi, instalaţia video);

- audio (radioul, pick-up, magnetofon, casetofon, reportofon, player - CD);

- audio-vizuale (videocasetofon, cameră de luat vederi în conexiune cu un monitor

De altfel, utilitatea mijloacele tehnice moderne consta, in principal, in usurinta de a recrea in permanenta situatia educationala, prin includerea in campul educatiei a noilor achizitii din domeniul știintelor educatiei.

Cele mai importante caracteristici ale mijloacelor tehnice de instruire, care le confera valoarea pedagogica si, totodata anumite limite in utilizare, sunt urmatoarele:

-        Flexibilitatea sau adaptabilitatea, reprezinta trasatura care se refera la posibilitatile de adaptare la necesitatile de moment

-        Generalitatea reprezinta o proprietate asociata flexibilitatii si se refera la posibilitatea de a codifica in diferite forme, informatiile mesajelor transmise spre receptorul uman

-        Paralelismul este proprietatea care se refera la posibilitatea utilizarii simultane a aceluiasi mijloc in mai multe scopuri sau de catre mai multi utilizatori, in aceeasi unitate de timp.

-        Accesibilitatea este o proprietate a mijloacelor tehnice determinata de complexitatea lor si de usurinta cu care ele pot fi utilizate. Fireste, cu cat un mijloc tehnic este mai complex, cu atat accesul utilizatorilor depinde in mai mare masura de programe speciale de instruire pentru cunoasterea si manuirea aparatelor.

-        Siguranta si functionare este reprezinta o caracteristica aflata in corelatie cu fiabilitatea si intretinerea si se refera la respectarea anumitor reguli si operatii la punerea in functiune, la utilizarca si la oprirea aparatelor.

Gratie exercitarii functiei de instruire, fiecare categorie de mijloace de invatamant poate fi considerata o modalitate de transmitere a cunostintelor. De aceea, se impune ca, in alegerea mijloacelor de invatamant sa se aiba in vedere eficienta lor in transmiterea unor informatii noi, precum si in formarea unor priceperi si deprinderi intelectuale, care se vor transforma in instrumente utile in asimilarea de noi informatii.

Desigur ca, profesorul este acela care proiecteaza si creaza situatii didactice in care se utilizeaza mijloace de invatamant, organizeaza si indruma activitatea elevului, ajutandu-l sa invete. Procesul invatarii nu are la baza simpla perceptie, ci el presupune activitatea intelectuala efectiva a elevului. Prin urmare, soft-urile prezentate o data cu utilizarea mijloacelor de invatamant, nu sunt simple materiale intuitive care sa fie observate de elevi; ele isi indeplinesc functia didactica numai daca sunt utilizate efectiv de acestia. Allfel spus, eficienta oricarui mijloc de invatamant presupune asigurarea caracterului complementar al predarii - invatarii.

Utilizarea unui singur mijloc de invatamant, indiferent din ce categorie face parte si indiferent cat de bine conceput si realizat ar fi el, nu poate da maximul de eficienta. Mijloacele de invatamant trebuie selectate, utilizate si imbinate in fuctie de contextul pedagogic concret, respectiv de celelalte elemente constitutive ale strategiilor didactice: sistemul de metode didactice, formele de organizare a activitatii didactice etc. Un mijloc de invatamant nu este eficient in sine, ci numai ca element component al unui sistem de mijloace de invatamant, care se sprijina reciproc si care se integreaza intr-o strategie de instruire sau autoinstruire coerenta.

Eficienta mijloacelor tehnice de instruire depinde, in mare masura, de pregatirea profesorului, de nivelul la care el stapaneste materialul ce urmeaza a fi utilizat, de masura in care este familiarizat cu aparatele in acelasi timp fiind necesara si pregatirea elevilor ptr a utiliza in activitatea lor, suporturile audio-vizuale.

Sursa: TESTE REZOLVATE pentru reușita la examenul de titularizare în învăţământul preșcolar editura www.rs.ro/www.portalinvatamant.ro

TITULARIZARE EDUCATOARE - Model eseu - JOCUL LOGIC

            Jocul logic are o mare valoare educativă, întrucât dezvoltă gândirea, indiferent de vârstă. În cazul nostru, la vârsta preșcolară, bine înțeles și corespunzător desfășurat, acesta favorizează dezvoltarea inteligenței umane specifice stadiului preoperațional.

Trebuie știut că jocul logic este o activitate ludică menită să faciliteze procesele psihice cognitive, în baza cărora actul de învățare este mult înlesnit.

E dovedit științific faptul că un copil din grupa de vârstă 3 – 6/7 ani are un mare potențial creativ, ceea ce, prin definiție, înseamnă că el are și potențial cognitiv. Reflectând asupra acestui aspect, în calitate de educatori, trebuie să facem totul posibil pentru a stimula inteligența logico-matematică a preșcolarilor. Ca atare, atingem limitele maxime ale dimensiunii domeniului cognitiv de dezvoltare. Nu trebuie uitat că prin strategii didactice potrivite, putem ghida copiii spre zona proximei dezvoltări.

Știm cât de importantă este aceasta pentru motivarea educabililor ce demonstrează – faptic, atitudinal – că pot face față situațiilor de învățare din ce în ce mai provocatoare.

În altă ordine de idei, jocul logic este calea pe care converg tacticile ce formează/dezvoltă capacitatea de gândire și de rezolvare a problemelor – evident, direct proporțional cu forța principiului accesibilității.

Privind lucrurile pe termen lung – deci, peste nivelul pre-elementar specific educației timpurii –, vedem că nu este deloc întâmplătoare legătura dintre domeniul privind dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii (prevăzut în noul curriculum pentru educația timpurie), două competențe-cheie dintre cele opt promovate de UE (competența matematică, științifică, tehnologică, spirit de inițiativă și antreprenoriat) și patru dintre competențele secolului XXI (creativitate, inventivitate, organizare, soluţionarea problemelor).

Așadar, prin jocul logic, desfășurat cu precădere în centrele de interes Științe și Construcții, preșcolarul devine capabil să facă raționamente, drept dovadă că a observat corpuri materiale și fenomene naturale, că a înțeles raportul cauză-efect. Datorită raționamentelor făcute mai mult sau mai puțin sprijinit de un adult, el (re)descoperă lumea și dobândește experiențe de învățare. La acestea se va raporta ori de câte ori se vor ivi situații de învățare care îl determină să raționeze obiectiv.

În continuare vom descrie un asemenea joc pentru grupa de vârsta 3-4 ani, domeniul Științe. Îl denumim În căutarea numerelor înstelate. Scopul lui este legat de subdomeniul cunoștințe și deprinderi elementare matematice, cunoașterea și înțelegerea lumii, așa cum este precizat în anexa RFIDT la OMEN nr. 3851 din 2010 (Repere fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 7 ani).

În concret, copilul trebuie să identifice corespondențele dintre materialele puse la dispoziție și jetoanele care le exprimă numeric; de pildă, corespondența dintre un tablou care înfățișează Soarele și jetonul ce redă numărul 1, ornat cu o steluță, dintre o ilustrație ce înfățișează mâna unui om și jetonul ce redă numărul 1, ornat cu cinci steluțe. Jocul se desfășoară în concentrul 0 – 5, fie în grup, fie individual, fie frontal. Fiind încurajat să rezolve cerințele, copilul învață să își formeze reprezentări matematice elementare (bazate pe conceptele număr și numeric).

Jocul, preponderent logic, poate atinge și alte domenii experiențiale; de exemplu, Psihomotric, Estetic și creativ. Gândind la acestea, educatorul îi poate cere copilului să sară de câte ori îi indică steluțele de pe jetoanele etalate ori să „deseneze” în aer atâtea fructe câte steluțe au jetoanele arătate – de preferință, să fie fructe diferite. În acest context, el poate folosi suportul imagistic postat frontal.

Astfel, se creează premisele învățării numerației și ale corelării cunoștințelor acumulate prin joc tematic, folosind material concret intuitiv; în speță, corelația dintre cunoștințele despre numere și obiectele ce permit, după caz, asocierea, gruparea, serierea, ordonarea. În opinia noastră, având în vedere specificul intervalului de vârstă, contează, în egală măsură, atenția acordată de educator și indicatorii marcați în grila criterială. Cu cât este mai ridicată calitatea lor cu atât mai bine pentru evoluția copilului și pentru derularea demersului instructiv-educativ.

Sursa: TESTE REZOLVATE pentru reușita la examenul de titularizare în învăţământul preșcolar editura www.rs.ro/www.portalinvatamant.ro

TITULARIZARE EDUCATOARE - Model eseu - IMPORTANȚA COLABORĂRII GRĂDINIȚEI CU CEILALȚI FACTORI EDUCAȚIONALI

             Atunci când copiii sunt înscriși în grădiniță se semnează un contract. Este numit un contract educational dar știm că este un act atât adminsitrativ cât și psiho-social. Colaborarea cu părinții și familia este una dintre cele mai benefice pentru micul formabil. Astfel, contractual devine unul moral și etic în același timp. Colaborarea dintre grădiniță și alți factori educaționali începe în momentul încheierii contractelor în acest sens. Indiferent de termenii în care sunt exprimate obiectele contractelor, scopurile sunt aceleași: îndeplinirea unor servicii educaționale.

 În context, distingem patru asemenea acte juridice, adică cele dintre reprezentanții grădiniței și aceste părți contractante: părinții/tutorii preșcolarului ori susținătorii lui legali, edilii aparținând autorității administrației publice locale, oficianții din aparatul ce asigură asistența socială și protecția copilului, diferiți parteneri de proiecte din entități publice și private. Înainte de a trata subiectul în detaliu, să ne edificăm în privința importanței lor.

Finalitatea colaborării dintre actorii enunțați este atingerea obiectivelor unității de învățământ pre - școlar; dintre toate, negreșit, primul este realizarea unor servicii anume, destinate educării și formării copilului grație aportului personalului calificat. Fiind la mijloc interesul superior al copilului, suntem de părere că e și normal să primeze oferta educațională. Ideea în sine trebuie să se păstreze în relațiile de comunicare și de cooperare dintre ofertant (grădinița – formator de formare profesională) și familia copilului. Comunicarea și cooperarea, la rândul lor, subliniază importanța colaborării sub câteva aspecte:

        -        se urmărește progresul preșcolarului, se iau măsuri de reducere și eliminare a cauzelor ce provoacă regresul pe traseul educațional, se iau hotărâri ce îi pot susține potențialul,

        -        se creează oportunități de învățare a căror valorificare determină cultivarea înclinațiilor lui,

       -        se încurajează implicarea familiei în activitățile (extra)școlare, în tot ceea ce privește dezvoltarea lui personală și educația parentală.

Știm că există un principiu care promovează parteneriatul dintre familie și resursele umane din structura grădiniței, a căror sarcină principală este formarea copilului pe toate palierele inseparabile (intelectual, psihomotric, emoțional, socio-comportamental). Prin definiție, părinții sunt – să fie – parteneri activi, care să își cunoască bine copilul pentru a ști când și cum să intervină în procesul lui de creștere și dezvoltare plenară.

Tot prin definiție, ei sunt primii educatori din viața copilului ce trebuie să cunoască îndeaproape stadiile lui de creștere și dezvoltare pe toate laturile ce îi favorizează evoluția armonioasă. Diverse aspecte tematice se pot aprofunda în timpul activităților de consiliere atent planificate de educator. Acestea reprezintă ocazii potrivite pentru abordarea subiectelor din sfere cola - terale de interes; de pildă: drepturile copilului, psihologia dezvoltării lui, hrana și alimentația, sportul și beneficiile lui, mijloacele multimedia și riscurile lor pe termen lung, noile educații, fenomenul migrației și efectele sale asupra copilului, atașamentul etc.

Este important să cunoaștem că este strict interzisă desfășurarea activităților cu conotații politice, religioase, rasiste și a celor ce contravin bunelor moravuri sau legilor statului.

Este bine știut că fondul juridic îi dă stabilitate contractului educațional, oricare ar fi părțile semnatare. Credem că este esențială cunoașterea temeiului legal în baza căruia s-a încheiat acesta; e esențială din următoarele motive: stabilirea limitelor permise de lege pentru realizarea obiectului de activitate, statuarea sferei ce înglobează drepturile și obligațiile părților, răspunderea contractuală pentru încălcarea drepturilor și pentru neîndeplinirea obligațiilor.

Clarificarea tuturor aspectelor juridice este imperios necesară chiar înainte de semnarea contractului, căci doar așa se pot evita conflictele generate de invocarea necunoașterii clauzelor. În speță, managerii grădiniței se asigură, în prealabil, că cealaltă parte semnatară a înțeles scopul contractului și implicațiile lui, pe care și le asumă în deplină cunoștință de cauză. Așadar, observăm că perfectarea contractului impune de la sine intrarea în teoria generală a dreptului comun și pe terenul legislației specifice.

Spunem legislație specifică gândindu-ne la asemenea norme de referință: Codul civil, Legea educației naționale, Legea administrației publice locale, Ordonanța privind organizațiile nonguvernamentale (nonprofit).

În virtutea raportului juridic determinat de încheierea contractului, am considerat că este oportună indicarea elementelor ce fac trimitere expresă la domeniul dreptului. E absolut firesc într-o societate civilă guvernată de norme juridice.

În continuare ne axăm pe ceea ce reglementează drepturile și obligațiile părților (părinți/tutori/susținători legali ai copilului și reprezentanții oficiali ai unității de învățământ preșcolar) la data înscrierii subiectului în evidența grădiniței, fiind valabile pe durata frecventării acesteia. Îndatoririle și atribuțiile lor sunt prevăzute în Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP); mai exact, în Titlul IX Partenerii educaționali, Capitolul VI Contractul educațional, și în modelul etalat în anexa ce face parte integrantă din regulament. Conform preve - derilor, drepturile și obligațiile părților sunt reciproce, putând fi modificate prin act adițional. Indiferent de circumstanțe, orice abatere trebuie asumată.

Însă, pentru a se evita situațiile generatoare de nemulțumiri și tensiuni, recomandabil e să se „tranșeze” corespunzător toate temele de interes comun în cadrul entităților numite adunarea generală a părinților și comitetul de părinți. Ba mai mult decât atât, recomandabil este să se înființeze o asociație a părinților sau măcar să se activeze fervent în consiliul reprezentativ al părinților. În vederea colaborării fructuoase dintre actorii educaționali, opinăm că este vitală transmiterea și analiza punctuală a informațiilor specifice despre aceste patru entități cu rol major în viața preșcolarului.

Cu certitudine, aportul lor este substanțial în direcții ce privesc, în egală măsură, relația cu echipa managerială a grădiniței și asigurarea sănătății și securității grupei de copii mici – mai simplu spus, asigurarea bunăstării din trei puncte de vedere: ambiental, afectiv, material. Avem în minte premisa că lumea direct vizată e conștientă de necesitatea cunoașterii cadrului legislativ ce facilitează colaborarea constructivă dintre grădiniță și orice tip de factor educațional activ. (Când spunem lumea direct vizată, ne referim explicit la membrii echipei manageriale din structura grădiniței, la corpul său didactic și la membrii familiilor copiilor luați în evidența grădiniței.)

Mai departe, descriem o activitate dintre cele care pot spori calitatea actului instructiv-educativ și gradul în care preșcolarul dă un randament mulțumitor – cel puțin într-un domeniu parcurs. Cu titlu exemplificativ, aici amintim lectura educatoarei, poveștile și piesele de teatru în format audio/audiovideo și jocurile de rol, jocuri ce poartă amprenta teatrului educațional și a educației nonformale. Credem cu tărie că oricare dintre acestea poate fi excelent valorizată în variate programe (extra)școlare și extracurriculare.

Să ne oprim, de pildă, asupra teatrului, în general. De păpuși ori de umbre, acesta dezvoltă inteligențele verbal-lingvistică, spațial-vizuală și interpersonală, dar și latura estetică din străfundul educabilului. Prin intermediul teatrului – desigur, adecvat vârstei – și sprijinit de educator și de familie, preșcolarul își formează competențele-cheie de care nu se poate lipsi în viața de zi cu zi; nici ulterior nu va putea, în viitoarea viață profesională. În acest sens, recomandabilă este încheierea unor parteneriate cu case de cultură, cu trupe de teatru independent, cu ateliere meșteșugărești ș.a.m.d. Ar trebui să fie încurajată această practică, având în vedere numărul considerabil de valențe formative și recreative.

În loc de încheiere, să reprivim cadrul legislativ ce permite colaborarea fructuoasă dintre grădiniță și orice alt factor educațional. Cadrul este permisiv pentru punerea unor idei progresiste în practică, idei din ale căror semințe se pot naște proiecte pragmatice și chiar inovative. Gândind la avantajele colaborării descrise, pledăm pentru aprofundarea și respectarea riguroasă a legilor fundamentale din domeniul educației. În virtutea tuturor, corpul managerial și corpul didactic pot realiza câte atuuri sunt de partea unităților școlare aparținătoare. Este cu atât mai bine pentru beneficiarii (in)direcți ai actului instructiv- educativ.

 

Sursa: TESTE REZOLVATE pentru reușita la examenul de titularizare în învăţământul preșcolar editura www.rs.ro/www.portalinvatamant.ro

TITULARIZARE EDUCATOARE - Model eseu - CONCEPUL DE EVALUARE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

            Evaluarea în învățământul preșcolar are aceeași semnificație ca și cea efectuată în învățământul primar. Diferența constă în faptul că, în grădiniță, nu se aplică probe de tipul testelor și nici sisteme de notare. În cuvinte proprii, evaluarea este o parte integrantă din procesul de învățământ – în discuție, cel preșcolar – în baza căruia se măsoară progresul unui copil înregistrat în fiece dimensiune a dezvoltării per domeniu.

 În funcție de rezultatele consemnate, educatorul ia măsurile necesare pentru a ridica nivelul copilului pe un palier anume sau în totalitate. Mai mult decât pe verificarea cunoștințelor și de cuantificare a lor, accentul se pune pe comportamentele manifestate în contextul dimensiunilor dezvoltării. Acestea sunt identificabile, măsurabile în indicatori prestabiliți, interpretabile și susceptibile să determine luarea deciziilor ce privesc reglarea învățării și ameliorarea situației. În scop evaluativ, cel mai des întâlnită este metoda observării sistematice (structurate).

Fiind parte din procesul de învățământ, și evaluarea are funcții. Ne referim strict la cele pedagogice.

Le precizăm în cele ce urmează și ne oprim asupra uneia.

Funcţiile în cauză sunt: de constatare şi apreciere a rezultatelor, de diagnosticare și de prognosticare.

Vedem că acestea nu diferă de cele din învățământul primar. Însă, așa cum spuneam la un moment dat, în ciuda asemănării, în preșcolaritate, nu se acordă calificative sau note pentru aprecierea rezultatelor pe scara valorică. Ne întărim spusele subliniind funcţia de diagnosticare a evaluării. Gândind la natura fișei de observație sistematică, periodic, educatorul interpretează rezultatele unui copil, obținute la activitățile desfășurate.

Luăm în considerare dimensiunile celor cinci domenii de dezvoltare și indicatorii evidențiați în curriculum, astfel încât interpretarea se face pe criterii calitative. Ne atrage atenția diagnosticarea (diagnoza), știind cât de important este aceasta la nivel pre-elementar; primează stimularea comportamentală. De aceea e imperios necesar să aibă educatorul în vedere aspectele care indică schimbări în conduita preșcolarului, în genere. De vreme ce observă aspectele cu grad de risc, acesta poate interveni pentru a redresa situația, influențând starea de fapt a copilului nu doar în domeniul afectat, ci dezvoltarea lui globală. Pentru a se dovedi eficiența diagnozei, trebuie să conlucreze și familia copilului. Numai așa are continuitate munca educatorului. Abia atunci când lucrurile sunt clare și pe făgaș se poate vorbi de următoarea funcție – cea de prognosticare (prognoză).

Cunoscând stadiul la care se află preșcolarul, în fiecare dintre cele cinci domenii de dezvoltare, se poate ști dacă acesta va face față situațiilor de învățare întâlnite la nivelul superior de studiu. De pildă, la trecerea din grupa mijlocie în grupa mare sau din aceasta în clasa pregătitoare.

Astfel, reamintim importanța evaluării, corespunzător efectuate nu doar în preșcolaritate.

Fiind o parte inseparabilă dintr-o activitate instructiv-educativă, inclusiv în grădiniță, evaluarea trebuie să treacă succesiv prin cele trei funcții definitorii (măsurare, diagnoză, predicție). Bine gândită și riguros efectuată, aceasta determină progresul copilului și, implicit, ascensiunea pe traseul său educațional.

Sursa: TESTE REZOLVATE pentru reușita la examenul de titularizare în învăţământul preșcolar editura www.rs.ro/www.portalinvatamant.ro

TITULARIZARE EDUCATOARE - Model eseu - VALOAREA EDUCATIVĂ A JOCULUI SENZORIAL

             În cuvinte simple, joc senzorial înseamnă descoperire – descoperire a lumii, în general, și a corpurilor din natură, în particular, cu ajutorul simțurilor. Descoperind prin simțuri, ne dezvoltăm plenar.

Descoperirea și dezvoltarea sunt primordial în evoluția unui formabil. Cu cât un copil le dă acestora curs mai devreme, cu atât mai bine. Mediul preșcolar de învățare, completat de mediul familial, reprezintă esențialul pentru necesitățile lui, specifice vârstei.

Tot în cuvinte simple, prin joc senzorial înțelegem orice activitate ludică desfășurată în sau în afara grădiniței, de-a lungul căreia ne activăm simțurile. Altfel spus, ne prindem în joacă să aflăm taine despre ceea ce ne înconjoară în orice mediu frecventat; le aflăm văzând, auzind, atingând, gustând și mirosind.

Reușim făcând oricare dintre cele cinci acțiuni continue senzoriale, mai ales dacă totul este în același timp divers și dinamic. Rămânem în spațiul grădiniței și adăugăm câteva mențiuni relevante.

De educator depind felul în care arată activitatea ludică și maniera în care decurge aceasta în fiecare centru de interes „deschis” în sala de grupă pentru a explora lumea dimprejur prin văz, auz, atingere, gust și miros. Centrele de interes se pot „deschide” și acasă, sub supravegherea familiei. Explorarea lumii continuă acasă, unde copilului i se pun la dispoziție diverse materiale având semnificație pentru testarea simțurilor. Așa începe un joc cu sens, orientat înspre toate cele cinci domenii de dezvoltare: cognitiv, psihomotric, lingvistic, emoțional, social. Cu spirit de animator, jocul este întreținut de tiruri de întrebări de tipul Ce ai văzut / auzit / atins / gustat / mirosit? Cum ți s-a părut? Cu ce seamănă ceea ce ai văzut / auzit / atins / gustat / mirosit?

Vădit manifestată în antepreșcolaritate, dorința de a explora lumea prin orice mijloace continuă firesc la vârsta preșcolară. În altă ordine de idei, educația timpurie este optimă pentru dezvoltarea proceselor psihice senzoriale.

Dintre cele trei componente ale acestora – senzațiile, percepțiile, reprezentarea, în educația timpurie, punem accent pe primele două. Fiind bine formate, acestea permit și dezvoltarea celei de a treia componente – reprezentarea – de-a lungul școlarității mici. Așadar, de timpuriu, este important să descopere copilul însușirile lucrurilor ce îi atrag atenția și să învețe să le descrie cu propriile cuvinte.

Exersând în acest sens, el își dezvoltă spiritul de observație, iar treptat, capacitatea de a realiza legătura dintre cauză și efect; exemple, sunet/spațiu/ecou, apă/lovitură/sunet, ochi/lumină (naturală și artificială). Prin cooperare, educatorul și membrii familiei pot contribui substanțial la dezvoltarea proceselor psihice senzoriale, folosind valențele jocului și ale activităților cu caracter experimentale. Astfel i se înlesnește copilului drumul printre noțiunile care îi arată mersul lucrurilor în natura înconjurătoare.

La momentul oportun, el înțelege cum se formează imaginile despre acestea și cum se redau explicit. Cu alte cuvinte, el devine capabil să descopere mecanismele datorită cărora culege și procesează rezultate empirice. Ba mai mult decât atât, la vârsta micii școlarități, el devine capabil să le cuprindă în reprezentări, fapt care îi favorizează internalizarea informațiilor acumulate prin canale de comunicare orală sau vizuală (pe calea materialului concret intuitiv.)

Pe scurt, jocul senzorial este activitatea recreativ-formativă desfășurată în grupul de învățare și acasă, în baza căreia preșcolarul își folosește simțurile pentru a face lucrurile perceptibile și inteligibile, atât cât îi permite stadiul preoperațional de inteligență umană. Indubitabil, ajutat de adulții din viața lui, el poate „preschimba” în imagini însușirile lucrurilor deduse prin senzații și percepții bine „prelucrare”.

E un alt fel de a spune că el poate fi dus în zona proximei dezvoltări.

Ca susținere a celor prezentate mai sus, descriem un astfel de joc pentru grupa de vârstă 5-6 ani, potrivit pentru domeniul Științe – și nu numai. Să ne gândim la atributele centrelor de interes Construcții și Nisip și Apă. În primul, copilul simte, de exemplu, tipurile de lemn din care sunt confecționate cuburile cu care clădește case, castele și mobilier. Concret, folosind simțul tactil, el observă, de pildă, că un cub este mai dur decât altul. Astfel, el asociază cuvintele tare – cireș, tei, moale – brad, elastic – răchită. În cel de-al doilea, folosindu-și același simț, copilul observă diferențele dintre aceste trei tipuri de nisip: fin, grunjos, kinetic.         

Totuși, să ne oprim în centrul Construcții. Împărțiți în trei grupuri de câte 4-5, preșcolarii construiesc, case, castele și piese de mobilier sau împletesc, individual, coșulețe. Odată cu prezentarea lucrărilor, pe calea întrebărilor formulate de educator în deplin consens cu principiul accesibilității, ei vorbesc despre caracteristicile materialelor utilizate (formă, culoare, mărime, miros, duritate, flexibilitate). Răspunsurile lor, bine ghidate de educator, pot face trimitere spre întrebări proprii celorlalte centre de interes, în care se valorifică alte simțuri și, per ansamblu, domeniile de dezvoltare. În oricâte feluri este abordată, activitatea trebuie să rămână de factură senzorială.

De tactul educatorului depinde, negreșit, felul în care se îmbină învățarea prin mijlocirea simțurilor și a dimensiunilor dezvoltării aparținând celor cinci domenii. În plus, dialogurile purtate pe marginea rezultatelor obținute experimentând favorizează premisele recunoașterii stilurilor de învățare.

Când spunem rezultate, ne gândim la răspunsuri – la cele date îndeosebi în temeiul întrebărilor Ce …? și Cum …?. Iar când spunem recunoaștere, ne referim la tacticile educatorului de a le observa sistematic micuților stilurile de învățare, stiluri bazate exclusiv pe analizatorii proceselor psihice senzoriale, dintre care preponderenți sunt trei: auditiv, vizual, tactil.

Așadar orice joc în care se dă curs simțurilor – în tot sau în parte – este realmente benefic pentru preșcolarii animați de ideile ce le stârnesc plăcerea de a (re)încerca experiențe fascinante pentru vârsta lor.

Sursa: TESTE REZOLVATE pentru reușita la examenul de titularizare în învăţământul preșcolar editura www.rs.ro/www.portalinvatamant.ro

TITULARIZARE EDUCATOARE - Model eseu - PREDAREA ȘI EDUCAȚIA TIMPURIE

             Sala de grupă rămâne și va fi plină de copii dornici de învățare. Astfel activitatea noastră de bază va fi tot predarea. Nu va avea niciodată amplitudinea unei predări din învățământul primar deoarece ne raportăm la învățământul preșcolar, aflat sub semnul educației timpurii.

Ca urmare, vom detalia cele două concepte în cele ce urmează.

Predarea – este actul instructiv – educativ în baza căruia transmitem informații prelucrate cu scopul de ale forma copiilor o serie de competențe elementare, indispensabile pentru formabil în traseul lui educațional ulterior. Ne referim aici la competențe ca un complex de cunoștințe fundamentale, aptitudini și atitudini. Un act de predare poate deveni de calitate numai urmând anumite proceduri și condiții riguros îndeplinte.

Educația timpurie, pe de altă parte, este perioada cuprinsă între 0 și 6 ani, vitală pentru evoluția fără limite în cele mai frumoase moduri de exprimare. Se știe că primii 6 ani de viață ai copilului sunt hotărâtori pentru formarea și dezvoltarea principalelor procese psihice, condiție sine qua non pentru integrarea lui socială.

Educația timpurie a fost profund interpretată în special în țările dezvoltate unde s-a conștientizat importanța acesteia pentru întreg parcursul vieții școlare și socio-profesionale.

Educabilul este numit de noi preșcolar și se află sub oblăduirea celor mai buni formatori ai săi: educatorul și părinții. Pentru a întelege rolul predării trebuie să luăm în considerare educatorul, a cărui primă sarcină este să dirijeze corespunzător copilul pe drumul ce înlesnește trecerea între nivelurile caracteristice educației timpurii: ante- și preșcolar. Trecerea este mult ușurată de priceperea cu care educatorul tratează noul curriculum în materie.

Urmărirea curriculumului este imperios necesară și trebuie avute în vedere constant cele cinci domenii de dezvoltare, prevăzute expres în curriculum. Domeniile sunt așa de importante, întrucât privesc dezvoltarea: cognitivă, socio-emoțională, fizică, a sănătății, a igienei personale, a limbajului, a comunicării, a capacităților și atitudinilor în procesul de învățare, de unde și denumirile lor. Cu alte cuvinte, educatorul trebuie să vizeze în mod constant stimularea copilului pe următoarele paliere: academic, psihomotor, afectiv, socio-comportamental. Cu cât sunt mai mult atinse pragurile lor superioare, cu atât mai bine pentru subiectul ce va intra ulterior în ciclul primar, când viața de mic școlar i se va ușura.

Punctăm acest aspect relevant, știind că subiectul în discuție (preșcolarul) are de străbătut nu doar nivelul pre-elementar, ci și alte trei, în timp, adică nivelurile elementar, funcțional, dezvoltat.

Este de la sine înțeles că educatorul trebuie să dea dovadă de profesionalism. În caz contrar, nu se ating obiectivele indicate în programa pentru educaţia timpurie. Știm că pe axa programei sunt fixate: domeniile de dezvoltare, dimensiunile dezvoltării și comportamentele ce trebuie să transpară din cele opt competențe-cheie formate ori în curs de formare.

Acestea fiind spuse, să revenim la predare – primul act din procesul de învățământ. Înainte de orice moment din predare, educatorul trebuie să țină totodată seama de planul de învățământ pentru educația timpurie și de metodologia lui de aplicare. În altă ordine de idei, în preșcolaritate, predarea se face ținându-se cont de prevederile planului (intervalul de vârstă, tipurile activităților educative, numărul orelor alocate pe zi și pe săptămână), respectiv de mențiunile metodologice. Privind lucrurile în substrat, educatorul mai trebuie să ia în calcul aceste aspecte:

·       programul anual de studiu, structurat în baza temelor date sub formă de întrebări (Cine sunt/suntem? Când, cum şi de ce se întâmplă? Cum este, a fost şi va fi aici pe pământ? Cine şi cum planifică/ organizează o activitate? Cu ce şi cum exprimăm ceea ce simţim? Ce şi cum vreau să fiu?);

·     -  proiectele tematice (maximum 7/an) prestabilite și scopurile lor;

·     -  tipurile activităților de învățare (experiențiale, liber alese, jocuri, de dezvoltare personală);

·    -   natura și recuzita fiecărui centru de învățare în care intră copiii dimineața și după-amiaza;

·    -   particularitățile copiilor: temperamente, potențial (intelectual, afectiv, creativ), stiluri și ritmuri de învățare, stiluri de comunicare;

·     -  principiile educației; evidențiem îndeosebi principiile ce promovează calitatea și accesibilitatea informației;

·     -  formele de organizare potrivite pentru activitățile ce urmează a fi desfășurate (in- și outdoor);

·     -  aspectele ce alcătuiesc momentele numite rutine și tranziții;

·     -  elementele de joc folosite pentru a dinamiza copiii;

·     -  tipul și recuzita necesară pentru activităţile după-amiezei, care pot fi: recuperatorii/ ameliorative pe domenii experiențiale, recreative, liber alese, de cultivare a valorilor și aptitudinilor;

·    -   stilul didactic de predare adecvat fiecărei situații de învățare;

·     -  intuirea momentelor ce pot deveni oportunități de învățare;

·     - gândirea modurilor în care situațiile și oportunitățile de învățare sunt susceptibile să genereze experiențe de învățare; în context, recomandabil este să se ia în seamă orice activitate extrașcolară sau extracurriculară – organizată prin prisma noilor educații; deopotrivă, și prin prisma proiectelor tematice;

·     -  conceperea felului în care se poate construi raportul de cauzalitate între nivelurile colaterale pre - școlarității (antepreșcolaritate și școlaritate mică), avându-se în vedere ansamblul celor opt competențe-cheie.

Obligatoriu educatorul trebuie să accentueze trei aspecte: educarea limbajului și jocul de rol. Educarea limbajului dezvoltă inteligența verbal-lingvistică, una atât de necesară pentru formarea competențelor de comunicare, cooperare și colaborare. Iar jocul de rol face trimitere spre teatrul educațional, atât de necesar   pentru deprinderea vorbirii în public, odată cu depășirea tracului dat de reprezentația frontală.

În încheiere, să vedem ce competențe transformă predarea într-un succes pentru toți actorii ce joacă în sala de grupă (educatorul și copiii). Cele opt competențe agreate la nivel european se înțeleg de la sine. Punctual, amintim unele derivate din acestea, știute sub denumirea de competențele secolului XXI, și anume: cooperarea, colaborarea, organizarea, gândirea, soluționarea problemelor, flexibilitatea, creativitatea.

În viziunea proprie, pe fondul lor, scenariul didactic poate fi atât de bine dirijat de educator,

încât, la finalul zilei, acesta poate bifa mulțumit obiectivele operaționale. În plus, educatorul trebuie să ateste că deține abilitățile de management al resurselor umane și capacitățile de a fi un bun animator și facilitator. Precizăm aici cuvântul animator deloc întâmplător, știind rolul jocului în viața copilului, indifferent de vârstă. Jocul e forma lui naturală de exprimare și dezvoltare. Pentru a răspunde nevoii firești de joacă, educatorul trebuie să îi vină copilului în întâmpinare cu acte teatrale, care să destindă atmosfera în grupul de învățare. Odată destins, copilul poate fi mai ușor implicat în sarcini de lucru și, totodată,         mai receptiv la ceea ce îi transmite educatorul în calitate de formator, respectiv de facilitator.

În încheiere trebuie spus că predarea este o activitate esențială, oricare ar fi nivelul de studiu al subiecților educabili.

În lipsa predării nu putem vorbi de acel transfer de cunoștințe, în baza căruia se formează baza de date și seria de abilități și aptitudini elementare. Le putem privi ca pe o temelie, pe care, apoi, învățătorul construiește baza de achiziții fundamentale. Astfel, credem că se înlesnește procesul de învățământ derulat în fiecare clasă primară ulterioară. Opinăm că aceasta este rațiunea pentru care educatorul trebuie să trateze simultan, cu seriozitate, actul de predare și spectrul educației timpurii. În acest spectru vedem ucruri ce stau să fie (re)descoperite, lucruri cum sunt: stadiile dezvoltării copilului, teoriile jocului, didactica, metodicile de specialitate, strategiile cognitive de predare și de învățare, regulile de sănătate emoțională, normele de relaționare constructivă etc.

 

Sursa: TESTE REZOLVATE pentru reușita la examenul de titularizare în învăţământul preșcolar editura www.rs.ro/www.portalinvatamant.ro

 

 

LITERATURĂ TITULARIZARE - DRAMATIC - COMEDIA - „O SCRISOARE PIERDUTĂ” de I.L. CARAGIALE

Ion Luca Caragiale a rămas definitiv în literatura română printr-o operă monumentală, alcătuită din nuvele, momente şi schiţe, comedii,  prin intermediul cărora scriitorul face o adevărată radiografie a societăţii româneşti, inaugurând o epocă literară de înaltă valoare artistică, atât din punct de vedere tematic, cât şi al limbajului surprins cu măiestrie neegalată până astăzi.

 „Prin comedia „O scrisoare pierdută”, dramaturgia românească a făcut saltul ce-a înscris-o pe orbita marii literaturi universale. Prin genul respectiv, Caragiale obţinea ceea ce realizaseră în aceeaşi vreme Eminescu pentru poezie şi Creangă pentru proză.” (Ion Rotaru).

Comedia ca specie a genului dramatic provoacă râsul, e menită să-i înveselească pe spectatori prin surprinderea moravurilor sociale, a unor tipuri umane, situaţii neaşteptate.

Comicul este o categorie estetică care are ca efect râsul, declanşat de contrastul dintre aparenţă şi esenţă, pretenţii şi realitate, aşteptări şi rezultate. El implică existenţa unui conflict, persoane şi situaţii comice.

Capodopera  genului dramatic, citită în cadrul societăţii literare Junimea pe 6 oct 1884 şi jucată pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti pe 13 nov. 1889, O scrisoare pierdută este o comedie realistă de moravuri în care sunt satirizate aspecte ale societăţii  contemporane autorului, fiind inspirată din farsa electorală din anul 1883.

Tema o constituie prezentarea unor aspecte din viaţa social - politică a unor reprezentanţi ai politicianismului românesc de la sfârşitul sec. al XIX- lea; pe fondul agitaţiei oamenilor politici aflaţi în campanie se nasc conflicte între reprezentanţii puterii şi ai opoziţiei.

Titlul are în vedere pretextul în jurul căruia se dezvoltă întâmplările - pierderea de către Zoe a unei scrisori de dragoste care îi era adresată de Ştefan Tipătescu. Scrisoarea devine un personaj, un simbol al moralităţii ascunse de care era afectată întreaga societate burgheză. Titlul ilustrează simetria clasică a piesei sintetizând intriga subiectului: scrisoarea de amor a unei doamne din înalta societate, către o persoană însemnată ... becher, este o armă politică  pentru că e pierdută de persoane influente din viaţa politică şi e găsită de oameni dornici de ascensiune socială; scrisoarea devine obiectul de şantaj cel mai eficient şi singura cale de a-şi asigura victoria în alegeri. Titlul pune în evidenţă contrastul comic dintre aparenţă şi esenţă - pretinsa lupta pentru putere se realizează de fapt prin lupta de culise având ca instrument scrisoarea. Articolul nehotărât „o”  indică atât banalitatea întâmplării cât şi repetabilitatea ei.

Ca specie a genului dramatic, comedia e destinată reprezentării scenice, dovadă fiind lista cu Persoanele de la începutul piesei şi didascaliile - singurele intervenţii directe ale autorului în piesă. Textul dramatic e structurat în 4 acte, fiecare având 9, 14, 7, 14 scene. Autorul se retrage sub masca personajelor, lăsându-le să evolueze aparent independent, prin schimbul de replici.

Conflictul principal se realizează prin dezvăluirea de către Trahanache a intrigii lui Nae Caţavencu. Aflăm astfel despre rivalitatea dintre cele două tabere; conflictul e amplificat pe parcursul operei, această tehnică purtând numele de acumulare progresivă. Pe axul conflictual al piesei se grefează conflictele secundare care redimensionează situaţia şi fac posibil un final şi mai imprevizibil ( iritarea grupului Branzovescu-Farfuridi, sosirea unei depeşe cu numele candidatului Dandanache).

Acţiunea cuprinde o serie de întâmplări  desfăşurate pe momentele subiectului, întâmplări ce au loc într-un judeţ de munte în timpul alegerilor de la 1883.

Expoziţiunea  Pristanda, poliţaiul oraşului, îi aduce la cunoştinţă lui Ştefan Tipătescu, prefectul judeţului, că Nae Caţavencu deţine o scrisoare care îi poate asigura reuşita în alegeri.

Intriga ( se consumă înainte de începerea acţiunii)  Zoe Trahanache, soţia unui important om politic din oraş, Zaharia Trahanache, şi amanta prefectului, pierde scrisoarea de amor pe care acesta i-o adresase.

Desfăşurarea acţiunii  Tipătescu îi ordonă lui Pristanda să afle despre ce scrisoare este vorba.; între timp Zoe şi Zaharia Trahanache sunt şantajaţi de Nae Caţavancu cu publicarea scrisorii dacă nu este susţinut în alegeri. Scrisoare este găsită de Cetăţeanul turmentat şi sustrasă de la acesta de Nae Caţavencu. Grupul Farfuridi-Brânzovenescu îşi acuză aliaţii politici de trădare şi trimit o plângere la Bucureşti. Tipătescu şi Zoe vor să-l determine pe Caţavencu să le înapoieze documentul compromiţător făcându-i diferite promisiuni, dar acesta nu vrea decât în schimbul alegerii ca deputat. De la centru este anunţaţă candidatura lui Agamemnon Dandanache.

Punctul culminant Farfuridi şi Caţavencu îşi rostesc discursurile electorale în cadrul întrunirii electorale. La anunţarea numelui candidatului, Agamemnon Dandanache, cele două tabere se încaieră, Caţavencu pierde pălăria cu scrisoarea, iar aceasta este găsită de Cetăţeanul turmentat, care o duce destinatarei.

Deznodământul Pierzând arma şantajului şi fiind prins cu o poliţă falsificată, Nae Caţavencu este nevoit să conducă festivităţile în cinstea candidatului propus de centru, Dandanache, care a fost  ales în unanimitate. Totul se încheie într-o atmosferă de sărbătoare şi de veselie unanimă, în sunetele muzicii.

Personajele din comedii au trăsături care înlesnesc încadrarea lor în diferite tipuri; Caragiale e considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura română. Ele aparţin viziunii clasice pentru că se încadrează într-o  tipologie comică, având o dominantă şi un repertoriu fix de trăsături: tipul- încornoratului:Trahanache; primului amorez: Don Juan- Tipătescu; cochetei: Zoe; demagogului: Caţavencu ; Cetăţeanului: Cetăţeanul Turmentat ; funcţionarului, confidentului: Pristanda, Branzovescu; raisoneur-ului: Pristanda.

Zaharia Trahanache este personajul central al operei, prezidentul mai multor comitete şi comiţii din judeţ, unul din stâlpii locali ai partidului aflat la putere. Prin prenume el sugerează batrâneţea şi decrepitudine : Zaharia- ramolitul, ticăitul, Trahanache - derivat de la trahana – o cocă moale uşor de modelat. Este tipul politicianului cu idei conservatoare, stâlp al puterii locale care şi-a consolidat poziţia prin prietenia de familie cu prefectul. Naivitatea sa e contrazisă de abilitatea cu care găseşte la momentul oportun poliţa falsificată de Caţavencu « l-am prins pe onorabilul cu alta mai boacănă, cu altă plastrografie ».

Ştefan Tipatescu, prefectul judeţului, este un personaj serios, un tip de generaţie mai recentă decât a celor cu numele terminat în –ache. Prenumele cu rezonanţă istorică e înlocuit de cunoscuţi cu diminutivul Fănică ceea ce pune în evidenţă contrastul dintre Ştefan (cel Mare), şeful, stăpânul şi Fanică - bărbat slab în faţa femeii. Este un orgolios fără măsură cu o gândire de stăpân medieval, întruchiparea celei mai josnice moralităţi; el e cel care îl înşeală pe Trahanache cu nevasta acestuia. Este perceput de Pristanda drept posesorul tuturor izvoarelor fericirii:  « moşia, moşie, foncţia, foncţie, coana Joiţica, coana Joiţica, trai nineacă pe banii lui Trahanache… babachii ».

Nae Caţavencu, avocat, director - proprietar al ziarului Răcnetul Carpaţilor, prezident fondator al Societăţii Enciclopedice Cooperative «Aurora Economică Română», e tipul demagogului, al parvenitului politic, face parte din opoziţie şi, neavând funcţii politice, îşi creează instrumente prin care să le obţină. Silabele stridente ale numelui său amintesc de o caţă, ducându-ne cu gândul la pălăvrăgeala demagogului lătrator, incultura sa se reflectă în felul în care vorbeşte: un popor care nu merge stă pe loc sau chiar dă înapoi; asociaţii incompatibile :  industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice , dar lipseşte cu desăvârşire.

Zoe, unicul personaj feminin al piesei, este o damă mare în politica de provincie, oscilează între Tipătescu şi Trahanache, fiind cea care conduce de fapt judeţul. Are puterea de a influenţa deciziile politice ale bărbatului ei ; pe Zoe nu o interesează moralitatea , are oroare de scandal.

Mijloacele de caracterizare folosite sunt diverse :

Caracterizarea directă de către autor  prin tabela de personaje: Dandanache, vechi luptător de la 48, caracterizare de către alte personaje : Zoe e pentru Caţavencu un  înger , pentru  Cetăţeanul Turmentat  o doamnă bine ; Caţavencu e pentru Zoe un mişel, pentru Tipătescu un mizerabil, iar pentru Pristanda mare pişicher ; Brânzovenescu exprimă abilitatea şi enigma lui Trahanache: e tare…tare de tot…Solid bărbat ! în timp ce Caţavencu îl numeşte venerabilul ; autocaracterizarea – Caţavencu, «  vreau ceea ce merit în oraşul acesta de gogomani  unde sunt cel dintâi … între fruntaşii politici ». 

Prin comicul de limbaj se realizează caracterizarea  indirectă: prin care se individualizează personajele:  honeste vivere = Oneste bibere, famelie mare, renumeraţie mică, după buget ; aveţi puţintică răbdare; scrofuloşi la datorie; curat murdar, prin comportament, fapte, relaţiile dintre personaje, onomastică :ex. -numele lui Trahanache este derivat de la cuvântul trahana o cocă moale, uşor de modelat ; Farfuride, Brânzovenescu prin aluzia culinară a numelor, sugerează inferioritartea vulgaritatea, lichelismul, Dandanache – încurcătura, o dandana ; prin didascalii –  autorul conturează indirect personajele prin semnificaţia în plan moral sau intenţional, a gesturilor şi a mimicii;  prin încadrarea într-un anumit mediu.

Opera aparţine genului dramatic pentru că e structurată pe acte şi scene,  modul principal de expunere e dialogul sub forma replicilor îmbinat cu monologul şi aparteul care exprimă discrepanţa dintre ceea ce spune un personaj şi ceea ce gândeşte. Prin dialog se definesc personajele şi relaţiile dintre ele, se dezvoltă intenţiile, se realizează caracterizarea directă sau indirectă. În dialogul dramatic dialogul e marcat de oralitate: mijloace nonverbale - gesturi, mimică şi paraverbale - intonaţie, accent.

Fiind destinată reprezentării scenice, creaţia dramatică impune anumite limite în ceea ce priveşte timpul şi spaţiul. Acţiunea e plasată în capitala unui judeţ de  munte la sfârşitul secolului

al XIX- lea şi se desfăşoară pe parcursului a trei zile. Autorul urmăreşte crearea unei situaţii comice, unei atmosfere de bună dispoziţie, de voie bună provocând râsul prin unele situaţii şi tipuri umane. Sunt prezente mai multe tipuri de comic prin care se valorifică umorul.

Comicul de moravuri care vizează necinstea în viaţa de familie - triunghiul conjugal Zoe, Zaharia, Tipătescu - şi în cea politică ( şantajul, falsificarea listelor electorale).

 Comicul de intenţie relevă atitudinea scriitorului faţă de personaje: cele mai modeste în pretenţii sunt ironizate, în schimb  ambiţiosul Caţavencu ( incult, dar snob) e satirizat ; un singur personaj e grotesc – Dandanache, vechi luptator de la 48 .

Comicul de caracter reliefează defecte general - umane pe care le sancţionează prin râs - Pristanda prin supunerea oarba cu care duce la îndeplinire ordinele şefilor, Farfuridi şi Brânzovenescu prin teama exagerată de trădare, Caţavencu prin discursul demagogic.

        Comicul de situaţie e generat de întâmplările comice care abundă : pierderea şi găsirea scrisorii, evoluţia înversă a lui Catavencu, confuziile lui Dandanache,deznodanantul farsei electorale.

Comicul de nume e formă prin care autorul sugerează dominanta caracterului respectiv ( Dandanache derivă de la dandana = boacană, încurcătură cu sufixul grecesc  -ache  semn al vechilor politicieni de la patuzopt ; Agamenon, prenumele purtat de eroul homeric, devine Agamiţă diminutiv caraghios al straşnicului nume, sugerând caderea în copilărie a acestui ramolit. 

Comicul de limbaj realizează caracterizarea indirectă şi evidenţiază incultura personajelor.

Pentru că e o operă literară care satirizează întâmplări, aspecte, moravuri prin intermediul unor personaje ridicole între care se nasc conflicte, pentru că are scopul de a îndrepta aceste tare umane şi sociale prin râs, având caracter moralizator şi final fericit, pentru că principala modalitate de realizare a comicului e sarcasmul, ironia, opera literară O scrisoare pierdută, de I.L.Caragiale e o comedie de moravuri.

Eu cred că lumea eroilor  lui Caragiale e alcătuită dintr-o galerie de arivişti care acţionează după principiul scopul scuză mijloacele. « Caragiale a înmulţit populaţia cu un număr de cetăţeni, expresii ale unei pături într-o anumită epocă »(E.Lovinescu).

 

Particularitatile de constructie a personajului                       

Comedia este specia genului dramatic, in versuri sau in proza, ce se particularizeaza prin folosirea categoriei estetice a comicului, categorie bazata pe contrastul dintre esenta si aparenta (dintre ceea ce sunt personajele in realitate si ceea ce vor sa para), fapt care starneste râsul.

Reprezentant de seama al generatiei de scriitori ai secolului al XIX-lea, alaturi de Ioan Slavici, Ion Creanga si Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale este cunoscut in literatura romana atat prin proza, reprezentata de schite, momente si nuvele, cat si prin opera dramatica, incluzand comediile „O scrisoare pierduta”, „Conu Leonida fata cu reactiunea”, „O noapte frutunoasa”, „D’ale carnavalului” si drama „Napasta”.

In opinia mea, tema comediei “O scrisoare pierduta” este cea sociala, cu implicatii politice. Pot spune ca tema acestui text dramatic se reflecta in constructia si in atitudinea personajului Zoe, autorul utilizand cu finete tipurile de comic, pentru a sublinia aceste aspecte. Referitor la comicul de nume, apelativul „coana” si diminutivul „Joitica” evidentiaza atitudinea duplicitara a Zoei: lui Pristanda ii permite sa i se adreseze astfel, in schimb, pentru cei din jur ea pare o persoana onorabila. Se observa ca in cazul ei, autorul nu foloseste comicul de limbaj. Ea este caracterizata prin comicul de caracter, fiind incadrata ca tip uman in tipul adulterinei, al femeii voluntare, al cochetei. Comicul de situatie este obtinut, in cazul acestui personaj, prin pierderea si regasirea succesiva a scrisorii, prin discutiile dintre Zoe si Tipatescu avand ca subiect pierderea scrisorii.

Statutul social al lui Zoe este subliniat in indicatiile scenice de la inceputul piesei: „Zoe, sotia celui de mai sus”, parand ca autorul nu acorda o importanta prea mare acestui personaj, ales sa fie ultimul in aceasta lista. Dar, tocmai acest statut ii creeaza un zbucium permanent pe parcursul desfasurarii actiunii. Criticul literar Serban Cioculescu este de parere ca, in aceasta piesa, numai Zoe traieste cu adevarat o drama. Compromiterea publica, pentru o femeie din secolul al XIX-lea, care a ajuns la o pozitie sociala si materiala remarcabila, prin casatoria cu un barbat „zaharisit” si care are un amant in plina ascensiune, ar fi insemnat distrugerea ei definitiva.

Statutul psihologic subliniaza o femeie cu un caracter extrem de puternic, hotarata sa zdrobeasca pe oricine s-ar impotrivi planurilor ei. Ea manipuleaza toate personajele masculine, in incercarea de a obtine ceea ce isi doreste, anume linistea sufleteasca pe care o avea inainte sa piarda scrisoarea.

Statutul moral pune in evidenta calitatile si defectele acesteia. Este o femeie voluntara, care intotdeauna stie ce vrea si care nu se lasa invinsa de niciun obstacol ivit in cale. Desi apare ultima, in lista de personaje, pentru a sublinia rolul neinsemnat pe care il aveau femeile in viata politica, in vremea respectiva, ea dovedeste contrariul: are un rol determinant, manipuland dupa propria dorinta, pe toti barbatii implicati in jocurile politice din piesa. Face orice pentru a-si atinge scopul: se lamenteaza, porunceste, lacrimeaza teatral sau da ordine, totul pentru a obtine scrisoarea pierduta si, odata cu ea, onoarea.

Trasatura sa dominanta de caracter este luciditatea. Prima ei replica din piesa este „Sunt nenorocita, Fanica”, iar pana la finalul operei este infatisata intr-o permanenta stare de surescitare, de disperare. Cu toate acestea, Zoe este mereu lucida. O prima scena semnificativa care pune in evidenta aceasta trasatura este cea a discutiei cu Tipatescu, in care se incearca gasirea unei solutii care sa-i scape din situatia compromitatoare in care se afla. Zoe numeste principiile lui Tipatescu „nimicuri politice”, detasandu-se perfect de emotii si cautand lucid cea mai buna cale de a pastra in continuare tot ceea ce a dobandit prin casatoria cu Trahanache, fara a se compromite in fata societatii. O alta scena semnificativa este cea cea in care il trimite pe Pristanda sa mearga la Catavencu si „sa-i cumpere scrisoarea cu orice pret”, acest lucru demonstrand o perfecta adaptare la situatie, spre deosebire de impulsivul Tipatescu, hotarat sa il tina in continuare arestat pe oponentul sau politic.

Patru elemente de structura si compozitie ale textului dramatic ales, semnificative pentru tipologia personajului sunt: actiunea, conflictul, relatiile temporale si spatiale, finalul.

Actiunea este simpla. Zoe nu este prezenta in expozitiune, ci este inclusa in scena care subliniaza intriga. Tipatescu, prefectul judetului, trimite o scrisoare de dragoste amantei sale, Zoe, sotia bunului sau prieten, Zaharia Trahanache. Catavencu detine aceasta scrisoare, pe care o foloseste ca arma de santaj politic. Evenimentele se precipita si se succed intr-un ritm alert. Trahanache vede in scrisoarea aflata la Catavencu doar un fals josnic, Tipatescu ordona lui Pristanda sa il aresteze pe Catavencu, pentru a recupera scrisoarea, dar Zoe ii cere politistului sa il elibereze imediat, pentru a negocia cu el conditiile redobandirii documentului. Deznodamantul este fericit, ca in orice comedie, Zoe dobandind scrisoarea, pe care i-o inapoiaza cetateanul turmentat.

Un element esential in constructia subiectului dramatic este conflictul, ce consta in confruntarea dintre doua sau mai multe personaje cu idei, opinii diferite. In piesa „O scrisoare pierduta” exista un numar semnificativ de conflicte, unul dintre acestea, este cel dintre Zoe si Catavencu. La fel de important, dar de intensitate mai mare este cel dintre Zoe si Tipatescu, Zoe fiind hotarata sa lupte chiar impotriva amantului ei, pentru redobandirea linistii sufletesti.

Relatiile temporale si spatiale nu fixeaza actiunea cu precizie. Aceasta se desfasoara „in capitala unui judet de munte, in zilele noastre”, dupa cum precizeaza autorul. Toate evenimentele care compun actiunea se deruleaza pe parcursul a trei zile, la finalul campaniei electorale si in perioada desfasurarii alegerilor. Actiunile personajelor sunt puse in evidenta prin fixarea ca reper spatial a locuintei lui Stefan Tipatescu, amantul Zoei. Discutiile dintre cei doi, hotararea Zoei de a il elibera pe Catavencu, discutia cu acesta, discutia acesteia cu Dandanache, toate au loc in casa prefectului, acolo unde Zoe este ca la ea acasa. Si confuzia pe care o face Dandanache, privind identitatea lui Tipatescu si a lui Trahanache: „(Aratand spre Tipatescu) Dumneaei...sotia dumitale.”, subliniaza tot aceasta idee.

Finalul subliniaza din nou importanta personajului feminin in structura textului. In legatura cu finalul piesei, critica literara remarca: „Veselia tuturor personajelor din final este semnul exterior al deriziunii absurdului. Personajele nu realizeaza nonsensul existentei lor, singura reactie finala la aceasta absenta a lor este veselia inconstienta.” (Ion Constantinescu). Finalul o aduce din nou pe Zoe in prim-plan: dupa ce cetateanul turmentat ii restituise scrisoarea, Catavencu trebuie sa se supuna dorintelor Zoei, nemaiavand documentul cu care sa o santajeze. Ea este cea care il va ierta, cu generozitate, dar il va obliga sa organizeze petrecerea de dupa alegerile pe care acesta le pierduse catastrofal. Catavencu o numeste „un inger”, iar cetateanul turmentat „o dama buna”.

Referitor la constructia personajelor lui Caragiale, critica literara subliniaza: „Veselia inepta a personajelor din finalul tuturor celor patru piese comice este semnul exterior al deriziunii absurdului. Personajele nu realizeaza nonsensul existentei lor, singura reactie finala la aceasta absenta a lor este veselia inconstienta.”