PEDAGOGIE EDUCATOARE - METODE DE EVALUARE TRADIȚIONALE ȘI ALTERNATIVE

Tipologia metodelor de evaluare

Criteriul cel mai frecvent folosit in clasificarea metodelor de evaluare este cel cronologic/ istoric. In functie de acest criteriu, care este insa unul relativ, lucrarile de specialitate reprezentative in domeniu clasifica metodele de evaluare in doua mari categorii:

Metode traditionale de evaluare:
• Evaluarea orala
• Evaluarea scrisa
• Evaluarea prin probe practice

Metode alternative si complementare de evaluare:

• Observarea sistematica a comportamentului elevului fata de activitatea scolara
• Portofoliul
• Investigatia
• Proiectul
• Autoevaluarea
• Analiza produselor activitatii
• Convorbirea cu scop evaluativara

Dintr-o perspectiva a evolutiei evaluarii spre procesele de invatare -„obiecte― specifice ale educatiei cognitive, se justifica pe deplin complementaritatea metodelor traditionale si a celor alternative de evaluare, fiecare categorie dovedind virtuti si limite.

Metode traditionale de evaluare

Evaluarea orala

Evaluarea orala se realizeaza printr-o conversatie pe baza careia cadrul didactic stabileste cantitatea informatiei si calitatea procesului si a produsului activitatii de invatare in care a fost implicat elevul.

Din perspectiva moderna, evaluarea trebuie sa insoteasca procesul de predare-invatare. Evaluarea orala permite realizarea cu prisosinta a acestui deziderat. Conversatia euristica este cea mai importanta metoda folosita in procesul evaluativ de tip oral.
Pentru a putea fi utilizata in procesul de invatare a unor date, aspecte, fapte, intamplari, copiii trebuie sa beneficieze deja de informatii anterioare.

Avantaje majore

• Permite comunicarea deplina intre cadrul didactic si elev, intre acesta si clasa;
• Recupereaza naturaletea si normalitatea unei relatii specific umane
• Favorizeaza dezvoltarea capacitatii de exprimare orala a elevilor;
• Asigura feedback-ul mult mai rapid;
• Ofera posibilitatea de a clarifica si corecta imediat eventualele erori sau neintelegeri ale elevului in raport cu un continut specific;
• Permite flexibilizarea si adecvarea modului de evaluare prin posibilitatea de a alterna tipul intrebarilor si gradul lor de dificultate in functie de calitatea raspunsurilor oferite de elev/ elevi;
• Permite observarea, de catre evaluator, a punctelor „tari― si a „punctelor slabe― ale elevului, intrucat contactul direct permite o interactiune reala profesor-elev;
• Faciliteaza evaluarea inclusiv a unor trasaturi de personalitate: maniere, toleranta la stres, raportul dintre aparenta/prezenta, vivacitatea ideilor, structura si calitatea limbajului: vorbit, influenta altor persoane etc.;
• Permite o mai mare flexibilitate in alegerea continuturilor si proceselor de evaluat;
• Creeaza posibilitatea unei profunde cunoasteri, in timp, a elevilor de catre profesor si invers;
• Asigura o relationare directa si o comunicare consistenta intre cei doi parteneri etc.;
• Verificarile orale permit evaluarea mai multor aspecte ale performantelor scolare ale elevilor decat alte metode. Se verifica, spre exemplu, modul de exprimare a elevilor, logica expunerii, spontaneitatea dictiei, fluiditatea exprimarii etc.;
• Ii deprinde pe elevi cu comunicarea orala, in conditiile in care trebuie pus mare accent pe acest aspect in zilele noastre.

Dezavantaje majore

• Se realizeaza o „ascultare― prin sondaj;
• Gradul de dificultate a intrebarilor este diferit de la un elev la altul;
• Intervine o puternica varietate intraindividuala si interindividuala;
• Performanta elevului este afectata de starea sa emotionala in momentul raspunsului;
• Evaluarea orala ofera/asigura un grad scazut de validitate si fidelitate;
• Se consuma mult timp in cazul in care se evalueaza toti elevii;
• Intervin o multitudine de variabile care afecteaza obiectivitatea ascultarii orale: starea de moment a profesorului/ evaluatorului, gradul diferit de dificultate a intrebarilor formulate, starea psihica a elevilor etc.

Evaluarea prin probe scrise

Evaluarea scrisa apeleaza la suporturi concretizate in fise de munca independenta, lucrari de control, teze etc. Elevii prezinta achizitiile lor in absenta unui contact direct cu cadrul didactic.
 
Functia principala a evaluarii prin probe scrise in context cotidian (nu in situatii de examen) este aceea de a oferi cadrului didactic informatii privind calitatea activitatii realizate si efectele acesteia exprimate in nivelul de pregatire al elevilor. Ea semnaleaza situatiile in care unii elevi nu au dobandit capacitatile, subcapacitatile, abilitatile etc. preconizate la un nivel corespunzator si, in consecinta, este necesara aplicarea unor masuri recuperatorii.

Principalele modalitati de realizare a evaluarilor prin probe scrise sunt:

• Probe scrise de control curent. Acestea cuprind 1-2 intrebari din lectia de zi si dureaza max. 15-20 de minute. Lucrarile de acest gen au rol de feed-back atat pentru elev cat si pentru cadrul didactic. Cerintele (itemii) pot viza atat reproducerea celor invatate precum si exercitii de
munca independenta;

• „Examinarile scurte de tip obiectiv“, cu durata de 5 minute: se dau 4-6 intrebari la care elevii raspund in scris succesiv. Corectarea se poate face fie de elevii insisi prin raportare la model (comparare cu raspunsurile corecte) oferite fie de cadrul didactic, fie de colegi, prin schimbarea lucrarilor;

• Lucrari scrise/probe aplicate la sfarsitul unui capitol. Acest tip de probe acopera prin itemii formulati elementele esentiale, representative ale capitolului respectiv. Ele verifica si evalueaza indeplinirea tuturor obiectivelor terminale ale capitolului respectiv. Indeplinesc o functie diagnostica;
• Lucrari scrise semestriale (teze). Acestea cuprind o arie mai mare de continuturi decat cele realizate la sfarsit de capitol (tema, unitate de invatare). Indeplinesc functie diagnostica si prognostica.

Avantaje majore
 
• Permite raportarea rezultatelor la un criteriu unic de validare;
• Ofera posibilitatea elevului de a emite judecati de valoare mult mai obiective, intemeiate pe existenta unor criterii de evaluare clar specificate si prestabilite;
• Ofera elevilor posibilitatea de a-si elabora independent raspunsul, intr-un ritm propriu;
• Permite examinarea unui numar mai mare de elevi pe unitatea de timp;
• Face posibila compararea rezultatelor, data fiind identitatea temei pentru toti elevii;
• Ofera elevilor timizi posibilitatea de a expune nestanjeniti rezultatele / ceea ce au invatat;
• In functie de context se poate asigura anonimatul lucrarilor, si in consecinta, realizarea unei aprecieri mai putin influentata de parerea pe care profesorul si-a format-o asupra elevului (fie pozitiva, fie negativa: efectele Halo sau Pygmalion);
• Diminueaza starile tensionale, de stres, care pot avea un impact negativ asupra performantei elevilor timizi sau cu anumite probleme emotionale;
• Creste posibilitatea preocuparii pentru aspecte precum stilul, conceptia, estetica lucrarii, tinuta „editoriala―, originalitatea, creativitatea etc.;
• Protejeaza elevul de caracterul agresiv si stresant determinat de prezenta nemijlocita a evaluatorului

Dezavantaje majore

• Implica un feedback mai slab, eventualele erori sau raspunsuri incomplete neputand fi operativ eliminate/corectate prin interventia profesorului;
• Momentul corectarii si validarii rezultatelor se realizeaza cu relativa intarziere;
• Nu sunt posibile replierile, revenirile, intoarcerile in cazul unor erori nesesizate la timp; Comparativ cu evaluarile orale, verificarea prin probe scrise nu permite ca unele erori ale elevului in formularea raspunsurilor sa fie lamurite si corectate pe loc de catre evaluator (cadrul didactic);
• Aspectele privind logica discursului, stilul personal, competente lingvistice ale elevului ies mai pregnant in evidenta (in bine sau in rau), fiind taxate de evaluator si, ca atare, influenteaza calificativul general / nota finala acordata;
• In general, orice proba scrisa fixeaza solid si clar prestatia autorului ei, in raport cu sarcina data, ceea ce atrage dupa sine o responsabilizare a elevului si o sanctionare in consecinta etc.;
• Nu este posibila orientarea/ ghidarea elevilor prin intrebari suplimentare catre un raspuns corect si complet;

Evaluarea prin probe practice

Evaluarea prin probe practice vizeaza identificarea capacitatilor de aplicare practica a cunostintelor dobandite de catre elevi, a gradului de incorporare a unor priceperi si deprinderi, concretizate in anumite suporturi obiectivale sau activitati materiale

Probele practice raspund unui deziderat al pedagogiei moderne, si anume acela de a da curs cerintei de „a sti sa faci”
.
Evaluarea practica este posibila si necesara atat la disciplinele care in mod traditional s-au centrat pe o evaluare practica (este cazul educatiei tehnologice, educatiei plastice, educatiei muzicale, educatiei fizice), dar si la discipline predominant teoretice, axate pana nu demult pe o evaluare teoretica.

Caracteristicile de baza ale evaluarilor prin probe practice sunt:

• Spre deosebire de evaluarea orala si cea scrisa, care realizeaza cu deosebire o evaluare cantitativa si calitativa a produsului invatarii elevilor, evaluarea practica se exercita si asupra procesului de invatare care a condus la acel produs final.
• Probele de acest tip sunt folosite, indeosebi, la obiectele de invatamant cum sunt matematica, cunoasterea mediului, educatia fizica, chimia, biologia, fizica etc.
• Evaluarea prin probe practice realizeaza verificarea modului in care elevii efectueaza diferite lucrari specifice unor discipline de invatamant.Este folosita, indeosebi, pentru verificarea continutului experimental si practic al instruirii.
• Pentru realizarea cu succes a unei activitati practice, inca de la inceputul secventei de invatare elevii trebuie sa fie avizati asupra urmatoarelor aspecte:

➥ Tematica lucrarilor practice;
➥ Etapele ce trebuie parcurse pana la obtinerea produsului final;
➥ Modul in care acestea vor fi evaluate (baremele de corectare si de notare sau apreciere – respective criteriile de realizare si criteriile de reusita);
➥ Conditiile care sunt oferite elevilor pentru realizarea activitatii respective: aparate, dispozitive, spatii, scule etc.

Variante ale evaluarilor practice

Probele practice, in masura in care sunt bine concepute, releva in modul cel mai elocvent ceea ce elevii cunosc si sunt capabili sa faca. Pentru cadrul didactic ramane o cerinta fundamentala dimensionarea unor probe, care, in mod indirect, dar decisiv, pot sa puna in evidenta ceea ce sunt capabili sa realizeze elevii.Probele evaluative de ordin practic se pot gandi in urmatoarele perspective:

• Executarea de catre elevi a unor produse pornind de la un model;
• Realizarea de catre elevi a unor actiuni pornind de la un proiect de actiune;
• Simularea unor actiuni in conditii speciale (pe calculator, in salile de simulare etc).