LITERATURĂ TITULARIZARE - EPIC - ROMANUL - „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de CAMIL PRETRESCU

 "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război"de Camil Petrescu

 - roman modern subiectiv/ interbelic/ roman de analiză psihologică/ roman al experienţei -

Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu a apărut în perioada interbelică (1930) marcând un moment novator în contextul prozei româneşti prin sincronizare cu literatura universală.

 „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman modern de tip subiectiv, de analiză psihologică, fiind, totodată, şi un roman al autenticităţii şi al experienţei.

 Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman modern de tip subiectiv, de analiză psihologică deoarece deplasează interesul spre estetica autenticităţii, naraţiunea concentrându-se asupra evenimentelor vieţii interioare, autenticitatea fiind redată prin exprimarea “exactă”, cu sinceritate, a trăirii unor experienţe de viaţă “adevărate”. Este un roman al experienţei şi al autenticităţii pentru că valorifică trăirea cât mai intensă, în plan interior, de către personaje, a unor experienţe definitorii.

În „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, Camil Petrescu surprinde drama intelectualului lucid, însetat de absolutul sentimentului de iubire, „povestea studentului în filozofie Ştefan Gheorghidiu, care odată cu războiul trăieşte agonia şi moartea iubirii lui” (Tudor Vianu).

-        Drama intelectualului lucid

Tema romanului o constituie dragostea şi războiul ca experienţe fundamentale de cunoaştere trăite de protagonist.

Titlul romanului sugerează două experiente extreme, alternative ale vieţii. Simetria titlului corespunde celor două părţi ale romanului. Persistenţa cuvântului „noapte” în ambele părţi ale titlului este o sugestie a tenebrelor interioare ce marchează cele două experienţe în care se consumă frământările personajului: iubirea si razboiul.

 Sunt prezente toate modurile de expunere. Naraţiunea este principalul mod de expunere, prin descriere sunt conturate personajele, atât în mod direct cât şi indirect, prin fapte, gânduri, gesturi, sentimente iar dialogul susţine veridicitatea.

Caracterul subiectiv al romanului este redat de (prin) naraţiunea la persoana I, sub forma unei confesiuni a naratorului – personaj, cu focalizare exclusiv internă, subiectivă, naratorul utilizând pentru analiza psihologică atât dialogul, monologul interior cât şi flashback-ul (memoria involuntară).

Conflictele romanului sunt interioare şi au in vedere raporturile lui Gheorghidiu cu sine (în relaţia de cuplu cu Ela) şi cu lumea însăşi (în razboi).

Romanul este structurat în două părţi, precizate în titlu, care indică temele romanului: cele două experienţe fundamentale de cunoaştere trăite de protagonist.

Prima parte, „Ultima noapte de dragoste”, este în totalitate o ficţiune şi exprimă aspiraţia către sentimentul de iubire absolută.

Incipitul romanului îl prezintă pe Ştefan Gheorghidiu, potrivit jurnalului de front al acestuia, ca proaspăt sublocotenent rezervist în primavara anului 1916, în timpul unei concentrări pe Valea Prahovei.

Eroul asistă la popota ofiţerilor la o discuţie despre dragoste şi fidelitate, pornind de la un fapt divers aflat din presă: un bărbat care şi-a ucis soţia infidelă a fost achitat la tribunal. Această discuţie îi declanşează lui Gheorghidiu amintiri legate de cei doi ani şi jumătate de căsnicie cu Ela.

Iniţial, căsnicia sa cu Ela este liniştită, cei doi duc un trai modest dar par fericiţi. Ulterior, moştenirea primită în urma decesului unchiului Tache schimbă radical viaţa tânărului cuplu. Noul statut social şi material o transformă pe Ela, îidezvăluie adevăratul caracter, ceea ce duce la destrămarea iubirii dintre cei doi tineri..

Sub influenta unei verisoare a lui Stefan, Ela este atrasa intr-o lume mondena, lipsita de griji. În casa acestei verişoare cei doi îl cunosc pe domnul G, iar Ştefan observă că Ela pare foarte fericită în preajma acestuia. Stefan începe să fie din ce în ce mai suspicios că Ela l-ar putea înşela.

Odată cu această situaţie, începe calvarul protagonistului: gelozia. Gheorghidiu, narator-personaj, se autoanalizază în toate etapele acestui sentiment. Nevoia de certitudini îl determină să pună la cale o întragă activitate detectivistică, demarând o adevărată anchetă pe cont propriu. Din toată această situaţie rezultă o tensiune dramatică, frămantări sufleteşti şi de conştiinţă.

După o scurtă despărţire, Ela şi Ştefan se împacă şi îi aranjează Elei petrecerea verii la Câmpulung. Când îl zăreşte în oraş pe domnul G., are certitudinea că acesta este în oraş pentru a se vedea cu Ela şi prin urmare îi este, cu siguranţă, amant. Plănuieşte să-i omoare pe amândoi, dar planul îi este zădărnicit fiind obligat să meargă la regiment.

Partea a doua, „Întâia noapte de război”, este inspirată dintr-o experienţă reală a autorului, valorificând jurnalul de pe front al acestuia precum şi articole şi documente din perioada Primului Război Mondial, ceea ce conferă autenticitate romanului.

Autorul transcrie experienţa realităţii atroce, devastatoare a războiului, imaginea acestuia fiind demitizată. Experienţele dramatice de pe front modifică atitudinea personajului – narator faţă de celelalte aspecte ale existenţei sale.

Pe front, Ştefan Gheorghidiu este rănit şi spitalizat. Fiind în convalescenţă, el se întoarce în Bucureşti. Pentru prima dată o percepe pe Ela ca o străină şi îşi dă seama, cu luciditate, că oricând ar fi putut „găsi alta la fel”. Se hotărăşte să o părăsească lăsându-i totul: „absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preţ la cărţi ..., de la lucruri personale la amintiri. Adică tot trecutul”, rămânând singur.

Construcţia personajelor este realizată într-o manieră modernă. Naraţiunea se concentrează asupra evenimentelor vieţii interioare, fiind utilizate mijloace moderne de analiză psihologică (introspecţia, monologul interior), demitizari (iubirea, războiul, statul).

Ştefan Gheorghidiu este personajul principal al romanului fiind în acelaşi timp şi personajul – narator care oferă o perspectivă narativă subiectivă asupra întâmplărilor, fiind un alter-ego al autorului. El trăieşte în două realităţi temporale: cea a timpului cronologic (obiectiv), în care povesteşte întâmplările de pe front şi cea a timpului psihologic (subiectiv), în care analizează drama iubirii. Toate faptele, reale sau psihologice, sunt consemnate în jurnalul de front, în care Gheoghidiu investighează cu luciditate atât experienţa subiectivă a iubirii, cât şi pe cea obiectivă a razboiului.

Conflictul interior al personajului-narator este de natură filozofică: el caută cu încăpăţânare adevarul, fiind un pasionat al certitudinii absolute.

Caracterizarea directă este realizată prin autocaracterizare, autoanaliză lucidă şi introspecţie: „mă chinuiam lăuntric ca să par vesel şi eu mă simţeam imbecil şi ridicol şi naiv”.

 Caracterizarea indirectă se constituie treptat, din faptele, gesturile şi cuvintele lui cât şi din relaţia protagonistului cu celelalte personaje protagonistului.

Ştefan Gheorghidiu reprezintă tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior, care trăieşte drama îndrăgostitului de absolut.

Prima experienţă a cunoaşterii, iubirea, este trăită sub semnul incertitudinii. Fire pasională, puternic reflexivă şi hipersensibilă, Ştefan Gheorghidiu adună progresiv semne ale neliniştii, ale îndoielilor sale chinuitoare, pe care le analizează minuţios, cu luciditate. Personalitatea sa se defineşte în funcţie de acest ideal – dragostea, Ştefan sperând să găsească în Ela idealul său de iubire şi feminitate către care aspira cu toată fiinţa.

Iniţial, el a crezut că trăieşte marea iubire: „Simţeam că femeia aceasta era a mea în exemplar unic”, iubirea lui fiind născută din admiraţie şi duioşie: „Iubeşti întâi din milă, din admiraţie, din duioşie”, dar mai ales din orgoliu. Tot din orgoliu, Gheorghidiu încearcă să o modeleze pe Ela după propriul tipar de idealitate, ceea ce favorizează eşecul. Primirea moştenirii generează criza matrimonială. Ela cedează tentaţiilor mondene spre deosebire de Ştefan, care refuză să adopte comportamentul superficial al celorlalţi.

Gelozia, îndoiala personajului înregistrează şi alte etape ale destrămării cuplului: ruptura, împăcarea temporară, până la izbucnirea războiului.

A doua experienţă a cunoaşterii, războiul, este o experienţă trăită direct şi care lasă definitiv în umbră experienţa iubirii. Demistificat - războiul e tragic şi absurd, înseamnă noroi, arşiţă, frig, foame, păduchi, murdărie şi mai ales frică – descris într-o viziune realistă, în numele autenticităţii şi al adevărului.

Confruntat cu situaţii-limită, protagonistul se autoanalizează lucid: „Ştiu că voi muri, dar mă întreb dacă voi putea îndura fizic rana care îmi va sfâşia trupul”. Drama colectivă a războiului anulează drama personală, a iubirii. Experienţele dramatice de pe front modifică atitudinea personajului – narator faţă de celelalte aspecte ale existenţei sale.

În concepţia lui George Călinescu, Ştefan Gheorghidiu este „un om cu un suflet clocotitor de idei şi pasiuni, un om inteligent”.

Limbajul.

 În romanul modern, de analiză psihologică, relatarea şi povestirea sunt înlocuite cu analiza şi interpretarea. Stilul anticalofil, folosit de autor, susţine autenticitatea limbajului, care se caracterizează prin claritate, sobrietate, fraza scurtă şi nervoasă, fiind analitic şi intelectualizat.

Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu este un roman modern de analiză psihologică, fiind, totodată, şi un roman al autenticităţii şi al experienţei prin temele abordate (iubirea şi războiul), prin complexitatea personajelor, prin concentrarea naraţiunii asupra evenimentelor vieţii interioare, prin deplasarea interesului spre estetica autenticităţi şi prin valorificarea trăirii cât mai intense, în plan interior, de către personaje, a unor experienţe definitorii, înscriindu-se, prin valoarea sa, în seria capodoperelor literaturii române.

 Relatiile dintre doua personaje

Romanul este specia genului epic, in proza, de mare intindere, cu o actiune desfasurata pe mai multe planuri narative, cu un numar mare de personaje complexe, caractere puternice, deja formate, cu multiple conflicte, o intriga atent construita si care prin intermediul actiunii reflecta realitatea vietii cotidiene.

Opera literara „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”, apartinand lui Camil Petrescu se incadreaza in tipul de roman subiectiv, modern, roman psihologic, al experientei, folosindu-se ca procedeu artistic introspectia, pentru ca cititorul sa aiba acces la trairile, emotiile, sentimentele si gandurile naratorului-personaj. Asadar, actiunea este prezentata de catre personajul principal, Stefan Gheorghidiu care, in relatia cu sotia sa, Ela, sufera o drama a incompatibilitatii, ce transforma casnicia intr-un esec.

Statutul sau social il arata ca tanar sublocotenent combatant, in perioada in care Romania se pregatea sa intre in Primul Razboi Mondial. El relateaza evenimente de pe front petrecute in acea perioada, cat si evenimente din viata de cuplu, ce au avut loc cu cativa ani mai devreme, trecute prin filtrul constiintei. Totodata, el este profesor la Universitate, loc in care a cunoscut-o, ca student la Facultatea de Filosofie, pe Ela, studenta la Facultatea de Litere, care ulterior ii va deveni sotie. Prin statutul psihologic se subliniaza complexitatea caracterului lor, ambele personaje avand un caracter puternic conturat, inca de la inceputul romanului.

Moral, ele sunt diferite: Stefan Gheorghidiu este un intelectual preocupat, in primul rand, de probleme de constiinta, traind in lumea ideilor, in timp ce Ela, sotia lui, este ancorata in realitatea cotidiana.

O scena semnificativa pentru evidentierea relatiei dintre cele doua personaje este cea de dupa citirea testamentului unchiului Tache, cand, nemultumiti de hotararea defunctului, unchiul Nae, mama si sora lui Stefan Gheorghidiu decid sa il reclame pe acesta in instanta, afirmand ca averea primita nu i se cuvine. Surprinzatoare pentru eroul pe care mostenirea nu l-a interesat niciodata, este reactia sotiei sale, Ela, care ii cere, printr-o atitudine patimasa, sa lupte pentru drepturile sale. Aceasta scena duce la primul moment de ruptura sufleteasca intre protagonisti.

O a doua scena semnificativa pentru sublinierea evolutiei relatiei celor doua personaje este cea a episodului excursiei de la Odobesti, in timpul careia eroul este convins ca Ela flirteaza cu domnul G. In permanenta, personajul principal al operei, analizeaza cu luciditate comportamentul celor din jur, in special pe cel al sotiei sale, analizandu-se, in acelasi timp si pe sine. Framantarile interioare sunt prezentate detaliat: „eram, se vede, atat de palid”, „ma chinuiam launtric ca sa par vesel”, „ma simteam imbecil si ridicol”.

Patru elemente de constructie a operei sunt importante pentru sublinierea relatiei dintre cele doua personaje: incipitul, finalul, conflictul, relatiile spatiale si temporale.

Incipitul in acest roman coincide cu expozitiunea, fixand coordonatele de timp si de spatiu: „In primavara anului 1916, ca tanar sublocotenent, ma aflam pe Valea Prahovei”. In acest roman, incipitul traseaza actiunea in timp si spatiu, insa nu dezvaluie identitatea eroului, care este si narator personaj.

Al doilea element de constructie a operei este finalul. In acest roman, finalul este reprezentat de hotarirea eroului de a divorta si de a ii lasa toate bunurile materiale sotiei. Marturisirea din final : „ I-am scris ca-i las absolut tot... de la lucruri personale, la amintiri, […], adica tot trecutul” subliniaza dorinta eroului de a rupe legatura cu trecutul pentru a deschide o usa in viitor.

               Reperele spatiale si cele temporale constituie alte elemente de constructie a romanului, prin intermediul carora se evidentiaza relatia dintre cele doua personaje. Dincolo de locurile  unde se faceau fortificatii si pregatiri pentru intrarea Romaniei in razboi, descrise de catre naratorul-personaj: Valea Prahovei, Piatra Craiului, sunt evidentiate cele care contureaza intamplari concrete din viata cuplului: Campulung, Bucuresti, Constanta. Reperele temporale sunt trasate chiar din primul capitol, in care actiunea are loc in anul 1916. Acest an este valabil pentru capitolele care cuprind drama razboiului. In capitolele ce includ drama iubirii, actiunea se petrece cu cativa ani mai devreme, in perioada cand eroul era student.

               Un alt element important de constructie a operei este reprezentat de tehnica narativa utilizata in aceasta opera, si anume alternanta. Aceasta reprezinta modalitatea prin care autorul isi construieste opera prin alternanta planurilor narative si a actiunii.

Asadar, evenimentele nu sunt prezentate in ordine cronologica, ci se alterneaza planul prezent cu planul trecut. In prima parte a acestui roman, primul capitol prezinta cititorului evenimente din prezent, personajul evidentiind evenimente de pe front, capitolele II, III, IV, V constituie o intoarcere in trecut a acestuia, fiind descrise evenimente din casnicia eroului, iar capitolul al VI-lea constituie o revenire in prezent, pentru a explica in detaliu modul cum a a evoluat relatia dintre Gheorghidiu si Ela, sotia sa.

Tema operei, conditia intelectualului, reflecta relatia dintre cele doua personaje, subliniind incompatibilitatea dintre acestea. In acest sens, deznodamantul romanului ilustreaza conditia intelectualului, deoarece eroul este un insetat de absolut, care priveste casatoria ca pe o experienta fundamentala a vietii omului, considerand cuplul ca prototip al perfectiunii.

Intrucat Ela nu poate sa se ridice la inaltimea idealului sau feminin, el traieste o profunda dezamagire, iar gestul sau final de a divorta, fara ca macar sa ii mai pese daca sotia l-a inselat sau nu, demonstreaza pierderea treptata a interesului sau pentru aceasta, in conditiile in care constata ca ei doi sunt incompatibili in gandire si in atitudine.

Drama razboiului la nivel universal -vazut ca o alta experienta fundamentala care nu poate sa lipseasca din propria-i viata-  i se pare cu mult mai mare decat orice drama individuala in iubire, de aceea survine despartirea, prin care ii lasa Elei „de la obiecte de pret, la carti, de la lucruri personale, la amintiri. Adica tot trecutul.”

Autorul Camil Petrescu aduce ca personaj, in literatura romana, intelectualul lucid, care se gandeste si se framanta caci - spune unul dintre eroii sai- „cata luciditate, atata constiinta, cata constiinta, atata pasiune si deci atata drama” . Una dintre cele doua opere in proza ale lui Camil Petrescu este romanul „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”, structurat in doua parti cu titluri semnificative, ce ofera imaginea unui univers de viata complex, surprins in doua ipostaze esentiale: iubirea si razboiul.

               Definitoriu ramane in acest roman, pentru eroul Stefan Gheorghidiu, curajul asumarii propriului destin si infinita disponibilitate existentiala pentru experiente-limita ale eului.