PEDAGOGIE EDUCATOARE - STRATEGII DIDACTICE TRADITIONALE SI MODERNE UTILIZATE IN EDUCATIA TIMPURIE

- metodă de învățământ;

- procedeu didactic;

- tehnică;

- instrument didactic;

 - mijloace de învățământ;

- materiale didactice

Delimitari conceptuale
 
Strategia didactica - desemneaza "un mod de abordare a unei situatii de instruire" care permite/presupune "rationalizarea continuturilor"; determina "structurile actionale"; o "combinatorica structurala" între "metode, mijloace, forme, relatii, decizia instructionala" si care vizeaza "optimizarea instruirii".
Ea depinde de: conceptia pedagogica a cadrului didactic, obiectivele instructiv- educative, continuturile instruirii, tipul de învatare necesara, stilul de predare al profesorului, caracteristicile psihosociale ale partenerilor ergonomia spatiului instructiv-educativ si orizontul timpului de instruire.

Strategiile de instruire sunt elemente complexe ale realitatii pedagogice; ele se clasifica dupa criterii diverse (dupa domeniul activitatilor instructionale predominante: cognitive, psihomotorii, afectiv- motivationale, combinatorii; dupa logica gândirii: inductive, deductive, analogice, transductive, mixte; dupa gradul de structurare a sarcinilor de instruire: algoritmice, nealgoritmice, euristice s.a.). Strategiile didactice presupun combinarea (dezirabil optima) a tuturor elementelor procesului instructiv-educativ în conditii/contexte concrete.

Metoda didactica este "o cale eficienta de organizare si conducere a învatarii, un mod comun de a proceda care reuneste într-un tot familiar eforturile profesorului si ale elevilor sai" (I. Cerghit, 2001, p.63).

Ea este "calea de urmat în activitatea comuna a educatorului si educatilor, pentru îndeplinirea scopurilor învatamântului, adica pentru informarea si formarea educatilor" (C. Moise, 1998, p.143).

 Metoda de învatamânt poate fi privita si ca "o modalitate de actiune, un instrument cu ajutorul caruia elevii, sub îndrumarea profesorului sau în mod independent, îsi însusesc si aprofundeaza cunostinte, îsi informeaza si dezvolta priceperi si deprinderi intelectuale si practice, aptitudini, atitudini etc." (M. Ionescu, M. Bocos, 2001, p.122).

Tehnica didactica presupune "îmbinarea mai multor procedee didactice ca solutie practica însotita de mijloace pentru realizarea activitatilor didactice" (M. Ionescu, I. Radu, 2001, p.124). Termenul este destul de rar utilizat sau primeste semnificatii mai largi.

Procedeul didactic - este "o particularizare sau o componenta a metodei; procedeele didactice sunt practice (solutii didactice practice) însotite, dupa caz, de tehnici si mijloace didactice, pentru realizarea metodelor didactice" (I.Bontas, 1994).

Între cele trei elemente exista o evidenta interdependenta: metoda subsumeaza tehnicile care la rândul lor subordoneaza procedeele. Daca spre exemplu metoda este "descoperirea" (învatarea prin descoperire), tehnica utilizata poate fi "munca intelectuala (individuala)" iar procedeul "lectura dupa imagini".

Relatia dintre metode, tehnici si procedee este una foarte dinamica si complexa; în anumite contexte pedagogice o metoda se poate transforma în procedeu (sau invers);demonstratia poate fi procedeu în cadrul explicatiei (care fiind dominanta într-o secventa didactica, o subsumeaza) dar poate fi metoda în cazul unor demonstratii pe viu (când se prevaleaza).

Strategii didactice utilizate in procesul de predare-invatare-evaluare

Strategia didactica = sistem complex si coerent de mijloace, metode, materiale si alte resurse educationale care vizeaza atingerea unor obiective.
 
- ocupa un loc central in cadrul activitatii didactice, deoarece proiectarea si organizarea lectiei se realizeaza in functie de decizia strategica a profesorului.

- este conceputa ca un scenariu didactic complex, in care sunt implicati actorii predarii - invatarii, conditiile realizarii, obiectivele si metodele vizate.
 
- prefigureaza traseul metodic cel mai potrivit, cel logic si mai eficient pentru abordarea unei situatii concrete de predare si invatare( astfel se pot preveni erorile, riscurile si evenimentele nedorite din activitatea didactica).

Componente ale strategiei didactice:

- sistemul formelor de organizare si desfasurare a activitatii educationale,
-  sistemul metodologic respectiv sistemul metodelor si procedeelor didactice,
- sistemul mijloacelor de invatamant, respectiv a resurselor utilizate,
- sistemul obiectivelor operationale.

Caracteristici ale strategiei didactice:

- implica pe cel care invata in situatii specifice de invatare;
- rationalizeaza si aduce continutul instruirii la nivelul/dupa particularitatile psihoindividuale
- creeaza premise pentru manifestarea optima a interactiunilor dintre celelalte componente ale procesului de instruire
- presupune combinarea contextuala, originala, unica, uneori, a elementelor procesului instructiv-educativ.

Tipuri de strategii didactice:

a. strategii inductive, al caror demers didactic este de la particular la general;
b. strategii deductive( invers fata de cele inductive) : general -> particular,legi sau principii-> concretizarea lor in exemple;
c. strategii analogice - predarea si invatarea se desfasoara cu ajutorul modelelor;
d. strategii transductive cum sunt explicatiile prin metafore;
e. strategii mixte: inductiv-deductive si deductiv-inductive;
f. strategii algoritmice: explicativ-demonstrative, intuitive, expozitive, imitative, programate si algoritmice propriu-zise;
g. strategii euristice - de elaborare a cunostintelor prin efort propriu de gandire, folosind problematizarea, descoperirea, modelarea, formularea de ipoteze, dialogul euristic, experimentul de investigare, asaltul de idei, avand ca efect stimularea creativitatii.

Strategiile didactice sunt realizate cu ajutorul metodelor de predare si invatare (informative si activ-participative, de studiu individual, de verificare si evaluare).

Strategia nu se confunda cu metoda sau cu metodologia didactica.

Metoda vizeaza o activitate de predare-invatare-evaluare. Strategia vizeaza procesul de instruire in ansamblu si nu o secventa de instruire.

Metode de invatare
 
Metoda didactica se refera la drumul sau calea de urmat in activitatea comuna a profesorului si elevilor, in vederea realizarii obiectivelor instruirii.
Etimologie: methodos (gr.) metha = spre, catre odos = drum, cale

Functiile metodelor didactice

- Comunicativa, de transmitere a noi cunstinte/abilitati/atitudini.
- Cognitiva, de dobandire de noi cunostinte/abilitati/atitudini.
- Normativa, de organizare, dirijare si corectare continua a procesului de instruire.
- Motivationala, de a starni si mentine interesul elevului, curiozitatea, dorinta de cunoastere si actiune.
- Operational- instrumentala, ca intermediar intre elev si unitatea de continut. PROFESORUL este un reprezentant al stiintei care mediaza, prin intermediul metodelor, accesul la cunoastere
- Formativ-educativa, de exersare si dezvoltare a proceselor psihice si motorii, simultan cu insusirea cunostintelor, formarea deprinderilor, dezvoltarea aptitudinilor, opiniilor, convingerilor, sentimentelor si calitatilor morale.

Invatamantul de tip traditional se focalizeaza pe aspectele cognitive ale elevului, urmarind pregatirea lui secventiala pe discipline scolare. Se ignora astfel armonizarea laturii cognitive a persoanei cu cea afectiva, atitudinala si cu cea comportamentala. Intr-un astfel de cadru informational elevul este tratat ca un recipient si mai putin ca o persoana individuala, cu reactii emotionale determinate de plurifactorialitatea personalitatii in formare.

Scoala risca sa devina un mediu artificial, rupt de presiunea vietii reale. Invatamantul modern romanesc trebuie sa aiba ca scop nu doar absolventii bine pregatiti ci formarea de persoane cu resurse adaptative la solicitarile sociale si psihologice ale vietii.
 
Este necesara conceperea scolii ca o institutie sociala cu functiuni multiple, apta sa raspunda eficient nevoilor psihologice si sociale ale elevului, sa asigure cadrul optim pentru starea sa de bine, pentru diminuarea tulburarilor de adaptare specifice varstei.

Metode tradiționale

Expunerea

Expunerea este metoda tradiționala, de comunicare de cunostinte, expozitiva, verbala; consta in prezentarea de catre profesor a unui volum de cunostinte intr-o unitate determinata de timp; principalul avantaj al expunerii este acela ca permite transmiterea unui volum mare de cunostinte, oferind elevilor un model de structurare a discursului, de comunicare a ideilor; eficienta acestei metode consta in faptul ca scurteaza drumul de acces al elevilor catre valorile culturii ; este considerata emblematica pentru sistemul de invatamant traditional: intretine verbalismul procesului didactic, limitand contactul direct al elevului cu faptele, experienta directa cu lucrurile, cu realitatea de cunoscut; ofera elevilor cunostinte "de-a gata", favorizand invatarea mecanica, reproductiva si limitand dezvoltarea gandirii si a creativitatii; intretine o relatie autoritarista profesor-elev, activitatea didactica fiind centrata pe profesor, care "transmite" elevului cunostintele ce trebuiesc insusite; confera elevului un rol pasiv in procesul invatarii; utilizarea excesiva a expunerii in activitatea didactica duce la oboseala, plictiseala, monotonie, dezinteres etc; in functie de varsta si de experienta cognitiva a elevilor, expunerea imbraca mai multe forme: povestirea, explicatia, prelegerea.

Explicatia

Este o metoda preponderent verbala, centrata pe educatoare. Ea este frecvent intalnita in educatia prescolara / scolara mica, atat ca metoda cat si ca procedeu; poate fi, de pilda, procedeu chiar pentru metoda observatiei.
In proiectarea ei si prin aplicarea acestei metode este necesar sa se respecte principiile didactice in interactiunea lor. Astfel:
-demersul explicativ trebuie sa fie accesibil ca limbaj si bazat pe aspecte intuitive, pentru a putea fi decodificat si inteles.;
-constructia lui trebuie sa respecte si sa determine sintetizarea informatiei transmise prin explicatie, pentru a se asigura ordonarea logica, deci insusirea constienta: activismul este mai putin prezent de aceea se cere impletirea acestei metode cu altele, care-i compenseaza aceasta lipsa;
-bine condusa, contribuie activ la fundamentarea aplicabilitatii cunostintelor, la intelegerea elementelor bazale necesare formarii unor deprinderi practice si, in final, la asigurarea insusirii temeinice a ceea ce s-a invatat;
-cadrul pentru aplicarea principiului retroactiunii este mai putin evident, dar nu inexistent; se impune ca educatoarea sa vizeze expres acest principiu in contextul explicatiei

Demonstratia

Este una dintre metodele importante ale educatiei prescolare / scolare mici, integrata grupului celor intuitive ce determina observatia directa a realitatii inconjuratoare. La prescolar si scolarul mic, imbraca forma demonstratiei bazata pe exemple si a demonstratiei pe viu. Insoteste, de cele mai multe ori, explicatia, asigurand prezentarea concreta a obiectului sau a actiunii despre care s-a explicat. Se realizeaza pe baza materialului intuitiv (obiect, plansa, tablou, animal, pasare, mulaj) gandindu-se anticipat impactul posibil al copiilor cu acesta, pentru a tine cont de efectele lui, in special in plan emotional, la proiectarea didactica. Acest lucru este valabil si in cazul observatiei dirijate.
Ca moment concret de interventie a acestei metode in demersul didactic se poate afirma prezenta ei in special la deschiderea unor activitati de educatie fizica, muzica, desen, pictura, modelaj, abilitare manuala (sau actiuni integrate acestor activitati). Valoarea unei demonstratii corecte se rasfrange evident si imediat asupra calitatii prestatiei copiilor. De aceea, in fata demonstratiei stau cateva cerinte :
-sa apeleze la cat mai multi analizatori;
-fiecare moment al ei sa se distinga din ansamblu;
-prezentarea fiecarui detaliu sa fie insotita de o explicatie scurta si precisa;
-denumirile noi, necesar de introdus, sa se sprijine pe cuvinte cunoscute corelate unor obiecte sau actiuni cunoscute;
-succesiunea momentelor demonstratiei sa fie logica, urmarind:
-succesiunea operatiilor necesare executiei (unei constructii, unui desen etc.)
-structura obiectului (la planta sau la animal)
-etapele de transformare a unui fenomen oarecare (ex.: apa in aburi, gheata si invers ).

Conversatia

Este o metoda preponderent verbala din categoria celor interogative. Se regaseste atat in forma euristica (cu nuante particulare la acest nivel ontogenetic), cat si in aceea a conversatiei de consolidare si de verificare.
Are loc in conditiile in care exista un fond aperceptiv pe care se poate construi. Se foloseste cu din ce in ce mai mare frecventa si complexitate incepand cu grupa mijlocie spre grupa pregatitoare.
 Este proprie activitatilor-de dezvoltare a limbajului si a capacitatii de comunicare, dar se regaseste cu ponderi mai mici sau mai mari in toate celelalte tipuri de activitati.
Presupune implicarea activa a copilului, care este cu atat mai productiva cu cat subiectul conversatiei este mai accesibil, cu cat formularea intrebarilor este mai clara si cu cat, in alegerea raspunsurilor, copiii se pot baza pe intuitiv.
Utilizata corect, sprijina fundamentarea teoretica a viitoarelor aplicatii practice, dezvolta capacitatea de sinteza, daca se bazeaza pe o structura sintetica, contribuind artizanal la sistematizarea cunostintelor, insusirea temeinica a acestora si ofera cadru deschis aplicarii principiului retroactiunii. Ea presupune participarea constienta si activa a copilului la demersul educational.

Exercitiul

Ocupa ca metoda un loc remarcabil in educatia prescolara si scolara mica. Apartine categoriei de metode active, bazate pe actiunea reala a copilului. Este aproape de natura prescolarului, care doreste si poate sa se angajeze in actiune, iar daca o face ordonat, dirijat, cu sarcini precise, rezultatele sunt de bun augur pentru propria sa evolutie psihica.
Se utilizeaza in mai multe tipuri de activitati, dar cu precadere in cele de educatie fizica si in cele destinate pregatirii pentru scriere; il regasim si in activitati de consolidare a cunostintelor despre mediul inconjurator, in consolidarea unor cantece invatate, a unor deprinderi de pictura (tehnici deosebite), de activitate manuala etc.
Are ca scop eliminarea elementelor de prisos in executarea unor sarcini, dezvoltarea capacitatii de angajare individuala intr-o activitate, concentrarea atentiei, dezvoltarea perseverentei si a altor trasaturi de personalitate. Nu se utilizeaza singur ci in combinatie cu una sau mai multe dintre celelalte metode. Se adreseaza explicit principiului legarii teoriei de practica, dar faciliteaza respectarea tuturor celorlalte principii didactice.

Metode de invatare centrate pe elev (moderne)

Brainstorming

Brainstorming-ul (sau asaltul de idei) reprezinta formularea a cat mai multor idei – oricat de fanteziste ar putea parea acestea – ca raspuns la o situatie enuntata, dupa principiul „cantitatea genereaza calitatea―.
Conform acestui principiu, pentru a ajunge la idei viabile si inedite este necesara o productivitate creativa cat mai mare.
O asemenea activitate presupune o serie de avantaje:
- implicarea activa a tuturor participantilor;
- dezvoltarea capacitatii de a trai anumite situatii, de a le analiza, de a lua decizii privind alegerea solutiei optime;
- exprimarea personalitatii;
- eliberarea de prejudecati;
- exersarea creativitatii si a unor atitudini deschise la nivelul grupului;
- dezvoltarea relatiilor interpersonale, prin valorizarea ideilor fiecaruia (si, in consecinta, prin intelegerea calitatilor celor din jur);
- realizarea unei ambiante pline de prospetime si de emulatie(concurenta).

Pentru derularea optima a unui brainstorming se pot parcurge urmatoarele etape:
 
1. Alegerea temei si a sarcinii de lucru.
2. Solicitarea exprimarii intr-un mod cat mai rapid, in fraze scurte si concrete, fara cenzura, a tuturor ideilor – chiar traznite, neobisnuite, absurde, fanteziste, asa cum vin ele in minte legate de rezolvarea unei situatii–problema conturate. Se pot face asociatii in legatura cu afirmatiile  celorlalti, se pot prelua, completa sau transforma ideile din grup dar, sub nici un motiv, nu se vor admite referiri critice. Nimeni nu are voie sa faca observatii negative.
3. Inregistrarea tuturor ideilor in scris (pe tabla, flipchart).
4. Anuntarea unei pauze pentru asezarea ideilor(de la 5 min pana la o zi).
5. Reluarea ideilor emise pe rand si gruparea lor pe categorii, simboluri, cuvinte cheie, imagini care reprezinta diferite criterii etc.
6. Analiza critica, evaluarea, argumentarea, contraargumentarea ideilor emise anterior, la nivelul clasei sau al unor grupuri mai mici.
7. Selectarea ideilor originale sau a celor mai apropiate de solutii fezabile pentru problema supusa atentiei. In aceasta etapa se discuta liber, spontan, riscurile si contradictiile care apar.
8. Afisarea ideilor rezultate in forme cat mai variate si originale: cuvinte, propozitii, colaje, imagini, desene, cantece, joc de rol etc.

Stiu – vreau sa stiu – am invatat

Cu grupuri mici sau cu intreaga clasa, se trece in revista ceea ce elevii stiu deja despre o anumita tema si apoi se formuleaza intrebari la care se asteapta gasirea raspunsului in lectie. Pentru a folosi aceasta metoda puteti parcurge urmatoarele etape:

1.Cereti-le la inceput elevilor sa formeze perechi si sa faca o lista cu tot ceea ce stiu despre tema ce urmeaza a fi discutata. In acest timp, construiti pe tabla un tabel cu urmatoarele coloane: Stiu/ Vreau sa stiu/ Am invatat
2. Cereti apoi catorva perechi sa spuna celorlalti ce au scris pe liste si notati lucrurile cu care toata lumea este de acord in coloana din stanga. Poate fi util sa grupati informatiile pe categorii.
3. In continuare, ajutati-i pe elevi sa formuleze intrebari despre lucrurile de care nu sunt siguri. Aceste intrebari pot aparea in urma dezacordului privind unele detalii sau pot fi produse de curiozitatea elevilor. Notati aceste intrebari in coloana din mijloc.
4. Cereti-le apoi elevilor sa citeasca textul/materialul.
5. Dupa lectura textului, reveniti asupra intrebarilor pe care le-au formulat inainte de a citi textul si pe care le-au trecut in coloana „Vreau sa stiu―. Observati la care intrebari s-au gasit raspunsuri in text si treceti aceste raspunsuri in coloana „Am invatat―. In continuare, intrebati-i pe elevi ce alte informatii au gasit in text, in legatura cu care nu au pus intrebari la inceput si treceti-le si pe acestea in ultima coloana.
6. Intoarceti-va apoi la intrebarile care au ramas fara raspuns si discutati cu elevii unde ar putea cauta ei aceste informatii.
7. In incheierea lectiei elevii revin la schema S – V – I si decid ce au invatat din lectie. Unele dintre intrebarile lor s-ar putea sa ramana fara raspuns si s-ar putea sa apara intrebari noi. In acest caz, intrebarile pot fi folosite ca punct de plecare pentru investigatii ulterioare.

Ciorchinele

Ciorchinele este o metoda de brainstorming neliniara care stimuleaza gasirea conexiunilor dintre idei si care presupune urmatoarele etape:

1. Se scrie un cuvant sau o tema (care urmeaza a fi cercetata) in mijlocul tablei sau a foii de hartie;
2. Se noteaza toate ideile, sintagmele sau cunostintele care va vin in minte in legatura cu tema respectiva in jurul acestuia, tragandu-se linii intre acestea si cuvantul initial;
3. Pe masura ce se scriu cuvinte, idei noi, se trag linii intre toate ideile care par a fi conectate;
4. Activitatea se opreste cand se epuizeaza toate ideile sau cand s-a atins limita de timp acordata.
Etapele pot fi precedate de brainstorming in grupuri mici sau in perechi. In acest fel, se imbogatesc si se sintetizeaza cunostintele. Rezultatele grupurilor se comunica profesorului care le noteaza la tabla intr-un ciorchine fara a le comenta sau judeca.
In etapa finala a lectiei, ciorchinele poate fi reorganizat utilizandu-se anumite concepte supraordonate gasite de elevi sau de profesor.

Turul galeriei

Turul galeriei presupune evaluarea interactiva si profund formativa a produselor realizate de grupuri de copii.
1. In grupuri de trei sau patru, elevii lucreaza mai intai la o problema care se poate materializa intr-un produs (o diagrama, de exemplu), pe cat posibil pretandu-se la abordari variate.
2. Produsele sunt expuse pe peretii clasei, ca intr-o galerie de arta.
3. La semnalul educatoarei, grupurile se rotesc prin clasa, pentru a examina si a discuta fiecare produs. Elevii isi iau notite si pot face comentarii , observatii pe hartiile expuse.
4. Dupa turul galeriei, grupurile isi reexamineaza propriile produse prin comparatie cu celelalte si observa comentariile facute pe produsul lor.

Cubul

Metoda presupune explorarea unui subiect, a unei situatii din mai multe perspective, permitand abordarea complexa si integratoare a unei teme.

Sunt recomandate urmatoarele etape:

1. Realizarea unui cub pe ale carui fete sunt scrise cuvintele: descrie, compara, analizeaza, asociaza, aplica, argumenteaza.
2. Anuntarea temei, a subiectului pus in discutie.
3. Impartirea clasei in 6 grupe, fiecare dintre ele examinand tema din perspectiva cerintei de pe una dintre fetele cubului:
a. Descrie culorile, formele, marimile etc.
b. Compara ce este asemanator? Ce este diferit?
c. Analizeaza spune din ce este facut, din ce se compune.
d. Asociaza la ce te indeamna sa te gandesti?
e. Aplica ce poti face cu aceasta? La ce poate fi folosita?
f. Argumenteaza pro sau contra si enumera o serie de motive care vin in sprijinul afirmatiei tale.
4. Redactarea finala si impartasirea ei celorlalte grupe.
5. Afisarea formei finale pe tabla sau pe peretii clasei.

Metoda Schimba perechea

Metoda Schimba perechea are la baza munca elevilor in perechi astfel: se imparte clasa in doua grupe egale ca numar de participanti, se formeaza doua cercuri concentrice, elevii fiind fata in fata, pe perechi. Profesorul pune o intrebare sau da o sarcina de lucru in perechi. Fiecare pereche discuta si apoi comunica ideile. Cercul din exterior se roteste in sensul acelor de ceasornic, realizandu-se astfel schimbarea partenerilor in pereche. Elevii au posibilitatea de a lucra cu fiecare membru al clasei, fiecare implicandu-se in activitate si aducandu-si contributia la rezolvarea sarcinii.

Metoda RAI

Metoda R. A. I. are la baza stimularea si dezvoltarea capacitatilor elevilor de a comunica (prin intrebari si raspunsuri) ceea ce tocmai au invatat. Denumirea provine de la initialele cuvintelor Raspunde – Arunca –Interogheaza si se desfasoara astfel:
la sfarsitul unei lectii sau a unei secvente de lectie, profesorul, impreuna cu elevii sai, investigheaza rezultatele obtinute in urma predarii-invatarii, printr-un joc de aruncare a unui obiect mic si usor (minge) de la un elev la altul. Cel care arunca mingea trebuie sa puna o intrebare din lectia predata celui care o prinde. Cel care prinde mingea raspunde la intrebare si apoi arunca mai departe altui coleg, punand o noua intrebare. Evident interogatorul trebuie sa cunoasca si raspunsul intrebarii adresate.
Elevul care nu cunoaste raspunsul iese din joc, iar raspunsul va veni din partea celui care a pus intrebarea. Acesta are ocazia de a mai arunca inca o data mingea, si, deci, de a mai pune o intrebare. In cazul in care, cel care interogheaza este descoperit ca nu cunoaste raspunsul la propria intrebare, este scos din joc, in favoarea celui caruia i-a adresat intrebarea. Eliminarea celor care nu au raspuns corect sau a celor care nu au dat nici un raspuns, conduce treptat la ramanerea in grup a celor mai bine pregatiti.
Metoda R.A.I. poate fi folosita la sfarsitul lectiei, pe parcursul ei sau la inceputul activitatii, cand se verifica lectia anterioara, inaintea inceperii noului demers didactic, in scopul descoperirii, de catre profesorul ce asista la joc, a eventualelor lacune in cunostintele elevilor si a reactualizarii ideilor- ancora.

Metoda cadranelor

Este o metodalitate de rezumare si sistematizare a unui continut informational solicitand participarea si implicarea elevilor in intelegerea acestuia. Se traseaza pe tabla/caiet doua axe perpendiculare , in asa fel incat sa apara patru cadrane.

Elevii citesc/asculta un text/problema .Sunt solicitati apoi sa noteze in cadranul I imaginile auditive sau vizuale din text/datele problemei ,in cadranul II-cuvintele cheie , sentimentele pe care le-au simtit/intrebarea problemei ; in cadra nul III- sa stabileasca o legatura intre continutul textului si experienta lor de viata / rezolvarea problemei , iar in cadranul IV- invatatura ce se desprinde din text/punerea problemei intr-un exercitiu .
Activitatea se poate desfasura atat frontal cat si pe grupe sau individual .
Continutul cadranelor poate suferi modificari in functie de obiectivele lectie (expresii,eseu, ortografie, caracterizare, rezolvari de probleme etc.).

Procedee didactice

Procedeul didactic este o secventa a metodei, o parte a acesteea, o tehnica ce se poate utiliza in situatii concrete.

Metoda este eficienta daca si procedeele utilizate in cadrul ei sunt eficiente. Ordinea procedeelor utilizate intr-o metoda, se poate schimba in dependenta de cerintele de moment, iar acest fapt face ca o metoda sa poata capata trasaturi noi, formate prin combinarea procedeelor.
Schimbarile pot fi intr-atit de mari, incat la un moment dat, o metoda sa devina procedeu, si invers – procedeul poate sa devina metoda.
Procedeul didactic reprezinta un mod de a manifesta, de a proceda, avand ca scop punerea elevului intr-o situatie de invatare, cu sau fara profesor – in calitate de dirijor.
Procedeele didactice reprezinta operatiile subordonate actiunii declansate la nivelul metodei de instruire propusa de profesor si adoptata de elev. Ele includ "tehnici mai limitate de actiune" care "contribuie la practicarea unei metode". in diferite conditii si situatii concrete (Cerghit).
Definirea operationala a conceptului evidentiaza faptul ca procedeul constituie "o componenta sau chiar o particularizare a metodei", care conditioneaza - din interior sau din exterior - calitatea acesteia; din interior, prin capacitatea de reordonare a operatiilor in cadrul actiunii declansate la nivelul metodei; din exterior, prin preluarea unor responsabilitati ale metodei in situatia in care aceasta intra intr-un anumit impas sau blocaj pedagogic (C.Cucos).

Relatia procedeu-metoda didactica angajeaza un ansamblu de interactiuni de mare mobilitate operationala, dependenta de evolutia concreta a activitatii de predare-invatare-evaluare. Astfel, o metoda poate deveni imediat procedeu, la fel cum un procedeu poate fi convertit in metoda atunci cand desfasurarea actiunii didactice o impune. De exemplu, metoda exercitiului, propusa initial de profesorul, devine procedeu in cadrul metodei conversatiei in momentul in care clasa de elevi realizeaza stapanirea deplina a materiei. Invers, profesorul poate renunta la metoda conversatiei, proiectata initial, in cazui constatarii unor probleme care solicita promovarea exercitiului de la statutul de procedeu didactic la cel de metoda didactica, determinanta pentru desfasurarea cu succes a activitatii de predare-invatare-evaluare.
Majoritatea metodelor de instruire au capacitatea de a functiona ca procedee didactice convertibile in metode, pe parcursul desfasurarii activitatii de predare-invatare-evaluare.
Exercitiul este, din acest punct de vedere, un procedeu cu mari resurse pedagogice. El trebuie inclus in structura oricarei metode datorita, posibilitatilor sale de promovare imediata la conducerea actiunii didactice, ca metoda efectiva de predare-invatare-evaluare.

Practic fiecare metoda are capacitatea de convertire rapida a statutului sau functional, la nivelul unui procedeu didactic cu resurse operationale active in interiorul actiunii declansate. Asemenea resurse sunt evidente mai ales in cazul urmatoarelor metode: conversatia, munca cu manualul, reflectia (din categora metodelor in care predomina actiunea de comunicare); observarea, demonstratia (din categoria metodelor in care predomina actiunea de cercetare); lucrarile practice, jocul (din categoria metodelor in care predomina actiunea practica, operationala); instruirea asistata pe calculator (din categoria metodelor in care predomina programarea speciala a instruirii).

 Pe de alta parte, este semnalata "intersanjabilitatea metoda-procedeu", evidenta. La nivelul sistemului metodelor de instruire, prin numeroase exemple de cupluri care contribuie astfel la realizarea obiectivelor activitatii didactice: demonstratia, procedeu in cadrul metodei explicatiei; explicatia, procedeu in cadrul metodei demonstratiei; problematizarea, procedeu in cadrul metodei conversatiei; conversatia, procedeu in cadrul metodei problematizarii (Surdu Emil).

Mijloace de invatamant

Delimitari conceptuale

Mijloacele de invatamant reprezinta un ansamblu de instrumente,material,produse,adaptate si selectionate in mod intentional pentru a servi nevoilor organizarii si desfasurarii procesului instructiv-educativ din scoala ( I. Cerghit);

Mijloacele de invatamant reprezinta totalitatea materialelor, dispozitivelor si aparatelor, cu ajutorul carora se realizeaza transmiterea si asimilarea informatiei didactice, inregistrarea si evaluarea rezultatelor obtinute' (I. Nicola).

Functiile mijloacelor de invatamant

a. Functia cognitiva: consta in faptul ca mijloacele de invatamant sunt instrumente prin care se comunica date, informatii asupra realitatii studiate, facilitand intelegerea, insusirea si retinerea acestora, prin imbinarea obiectelor reale cu cuvantul, a scrisului cu actiunea, a cunoasterii senzoriale cu cunoasterea rationala.

b. Functia formativa: consta in faptul ca mijloacele de invatamant permit dezvoltarea gandirii si a operatiilor acesteia, a spiritului de observatie, atentiei, formarea atitudinilor si convingerilor stiintifice, tehnice, culturale, contribuind si la formarea notiunilor si a capacitatii de corelare interdisciplinara. Mijloacele de invatamant contribuie si la stimularea motivatiei invatarii, determinand participarea activa a elevilor in cadrul procesului instructiv-educativ.

c. Functia demonstrativa consta in faptul ca prin mijloacele de invatamant li se infatiseaza elevilor o multitudine de aspecte ale realitatii, care sunt greu accesibile cunoasterii directe, acest lucru contribuind la formarea corecta a reprezentarilor si dezvoltarea imaginatiei.

d. Functia ergonomica - se refera la contributia mijloacelor de invatamant la rationalizarea eforturilor profesorilor si elevilor, in cadrul activitatilor didactice. Mijloacele de invatamant vor reduce efortul de predare al cadrului didactic si efortul de invatare al elevilor.

e. Functia de evaluare - se refera la posibilitatea pe care o ofera unele mijloace de invatamant de a obtine informatii despre rezultatele elevilor, nivelul performantelor atinse.

 f. Functia estetica - consta in faptul ca mijloacele de invatamant sunt astfel concepute si utilizate, incat sa declanseze trairi afective, sa cultive capacitatea de intelegere si apreciere a frumosului, simtul echilibrului.

Mijloace didactice folosite în educaţia preşcolară

Cum vârsta la care ne referim este aceea a jocului, cum abordarea ludică ocupă, în variante multiple, locul central în strategia educaţiei preşcolare şi a micii şcolarităţi, mijloacele folosite trebuie să răspundă aceleiaşi particularităţi.

Există mai multe categorii de mijloace implicate în activitatea educativă din grădiniţă.

a) Materialele didactice propriu-zise, cumpărate sau confecţionate de educatoare şi chiar de copii uneori, care slujesc realizării activităţilor cu apel la contactul direct-acţional cu conţinutul abordat. Enumerăm câteva dintre materialele ce aparţin acestei categorii: obiecte concrete (fructe, jucării de toate tipurile, obiecte de uz caznic, de uz didactic etc.) ce sunt supune observaţiei; tablouri sau planşe cu imagini utilizate în povestiri, repovestiri, conversaţii etc; o jetoane cu imagini, piese - figuri geometrice(trusele LEGO) pentru activităţile matematice şi nu numai; creioane, culori, acuarele, plastilină, hârtie, lipici, pânze de diferite tipuri etc. cu care se lucrează la abilitaţi manuale, la exerciţii grafice, la activităţile plastice; instrumente muzicale: muzicuţe, instrumente de percuţie, de suflat cu care se lucrează la muzică; costume, măşti pentru dramatizări; material mărunt de construcţii, planşe de lucru individual cu sarcini interdisciplinare (uneori sub formă de caiete speciale); diafilme, diapozitive, cărţi cu imagini şi text scurt, pentru copii etc.

b) Mijloace necesare susţinerii derulării actului didactic: casetofon, video, TV, radio, retroproiector, aspectomat. aparat de proiecţie a diafilmelor, diapozitivelor, tablă magnetică, suporturi diferite, mobilier adecvat pentru jocurile de creaţie, pentru serbări, biblioteca cu literatură pentru copii etc.

c) Mijloace ale realităţii înconjurătoare care se constituie, mai degrabă ca un cadru de extindere a actului educativ dincolo de graniţele grădiniţei: parcul, strada cu oamenii şi viaţa ei. pădurea, marea, râul, uzina, ce se oferă ca un cadru de observare dirijată complexă; filmele, spectacolele de teatru de păpuşi, de teatru cu actori, concerte ; natura însăşi cu frumuseţile ei. parcurgând ciclul celor patru anotimpuri este un mijloc la care educatoarea recurge cu prilejul excursiilor organizate etc.

Deosebit de important pentru eficienta activităţii educative este ca alegerea metodelor didactice să fie corelată cu mijloacele utilizate, iar locul şi rolul acestora să fie bine cunoscut şi fructificat.

Forme de organizare a activitatii didactice

In organizarea procesului de invatamant se are in vedere imbinarea optima, conform obiectivelor urmarite, a trei principale forme de activitate:
Activitatea frontala, cu intreaga clasa;
Activitatea pe grupe de elevi;
Activitatea individuala.

Activitatea frontala

Forma predominanta de organizare a activitatii in lectia traditionala, ponderea acesteia se reduce treptat in invatamantul modern. Concomitent se schimba si continutul ei. Daca pana nu demult continutul activitatii frontale era orientat cu precadere spre transmiterea cunostintelor, profesorul si materialul demonstrat de acesta constituind principalele surse de informatie pentru elevi, acum, in centrul acestei forme de munca, prinde din ce in ce mai mult contur functia profesorului ca organizator si indrumator al activitatii de invatare pe care o realizeaza elevul. Astfel, activitatea cu intreaga clasa are pe de o parte menirea sa pregateasca activitatea de grup sau individuala, punandu-se si delimitandu-se problemele ce trebuie studiate si clarificate, metodele ce trebuie folosite si etapele ce trebuie parcurse.

Pe de alta parte, cu colectivul intregii clase se dezbat si rezultatele activitatii de grup si individuale, se trag concluzii, se fac generalizari, se apreciaza calitatea muncii depuse.
Activitatea frontala presupune relatia profesorului cu intreg colectivul clasei, se lucreaza in acelasi timp cu toti elevii angajati in aceeasi activitate. Aceasta forma de organizare asigura manifestarea rolului de conducator al profesorului cu toate consecintele ce decurg de aici. In esenta, un asemenea context pedagogic impune raportarea la nivelul mediu al clasei – nivel la care se afla majoritatea elevilor din colectivul respectiv. Avantajul consta in faptul ca, din punct de vedere intelectual, se realizeaza o omogenitate a colectivului, cu care se lucreaza, deci continutul si metodele vor fi adecvate particularitatilor tuturor elevilor din clasa respectiva.

Dezavantaje majore:

- dificultatea cunoasterii elevilor
- posibilitatea redusa de dezvoltare a aptitudinilor individuale si de motivatie
- dificultati de realizare a relatiilor de colaborare intre elevii cu posibilitati/performante diferite
- aparitia tendintelor de dezvoltare unilateral intelectuala

Activitatea pe grupe

Superioritatea solutionarii problemelor in conditii de grup, fata de rezolvarile individuale a fost demult confirmata de cercetarile de psihologie sociala.
Activitatea de grup se foloseste in vederea realizarii unor observatii, experiente, lucrari practice. In functie de conditiile materiale si de timp grupele pot executa concomitent aceeasi lucrare sau lucrari diferite, dar care concura la elucidarea aceleiasi probleme, deci ale caror rezultate pot fi corelate si sintetizate.
De regula, grupele sunt permanente, ele se consituie cel putin pe durata unui an scolar. In ceea ce priveste componenta grupelor se pare ca s-a optat in special pt. organizarea unor grupe eterogene, formate din elevi buni, slabi si mediocri. Eficienta grupelor ar creste daca prof., la alcatuirea lor, ar avea in vedere in mai mare masura, particularitatile individuale ale copiilor, aptitudinile, inclinatiile si interesele acestora.
Activitatea pe grupe presupune operarea subgruparii in cadrul colectivului clasei, in functie de obiectivele didactice.

Avantaje majore:

- activizeaza in mai mare masura
- stimuleaza motivatia invatarii
- transforma elevul in subiect al educatiei
- permite valorificarea aptitudinilor si capacitatilor individuale
- formeaza si dezvolta spiritul de cooperare si deschidere spre interactiune.

Activitatea individuala

Presupune ca, in functie de particularitatile psihoindividuale, elevii sa fie angajati in realizarea unor sarcini de invatare pe masura acestora, adecvate din acest punct de vedere; prezinta marele avantaj de a crea posibilitatea ameliorarii si dezvoltarii nivelului de invatare individual.

 Aplicata in invatamantul traditional, aproape exclusiv in sfera rezolvarii temelor pentru acasa, acest tip de activitate tinde sa ocupe locul pe care il merita in procesul lectiei, pe masura ce imbogatirea bazei materiale de studiu permite acest lucru. De asemenea, elaborarea unor mijloace ajutatoare (fise de lucru pt elevi) permite desfasurarea de activitati individuale.
 
Activitatea individuala a elevului la lectiile vizeaza pe langa insusirea indipendenta a unor cunostinte si acomodarea acestuia cu metode de investigatie larg utilizate in acest domeniu: observatia, experimentul, descrierea, comparatia, clasificarea etc.

 Prin activitatea independenta se verifica si progresul realizat de elev.