LITERATURĂ TITULARIZARE - LIRIC - „TESTAMENT” de TUDOR ARGHEZI

Testament de Tudor Arghezi  Comentariu literar – poezia filozofic - contemplativa

Tudor Arghezi este un poet modern ce impune un nou model de poeticitate întemeiat pe logică artistică voit paradoxală și pe diversitatea registrelor stilistice trecând de la sublim la abject.

Testament este o poezie modernistă ce deschide volumul de versuri “cuvinte potrivite” (1927) fiind o artă poetică modernă ce sintetizează crezul artistic arghezian, concepția despre creație și truda creatorului supus unui destin singular ce presupune renunțarea la propria viață și dedicare operei.

Testament este o artă poetică modernă, un monolog liric confesiv prin care eul liric lasă moștenire posterității zestrea sa culturală. Estetica urâtului oferă poeziei argheziene caracter modern pentru că poetul este un artizan cu puteri demiurgice ce transformă urâtul existențial în frumos artistic. Pentru Arghezi orice cuvânt poate constitui poezie, violențele verbale, cuvintele „mușcătoare”, apoetice sunt transformate prin puterea altchimistului în poezie.

Boudelaire – „Florile raului”, estetica uratului la Arghezi = modernism

Poezie moderna , monolog liric confesiv

Tema poeziei este modernă şi exprimă concepţia lui Arghezi despre artă, definind programatic întreaga sa operă lirică, în care cuvântul este atotputernic, un stăpân absolut al Universului, iar creaţia literară este rodul harului divin şi al trudei.

CUVANTUL – atotputernicia spiritualitatii, conceptia despre arta – TEMA poeziei

Cuvantul – stapan al universului

Creatia literara – rodul harului divin

Incipitul poeziei atestă lirismul subiectiv și cuprinde primele două versuri în care se concentrează ideile de bază a întregii poezii, și anume, importanța operei, truda creatorului, poetul sfidând limitele timpului prin creație. Adverbele de negație (“nu”) sugerează importanța moștenirii.

În ultimele trei versuri, eul liric se exprimă simbolic prin metafora robului, a truditorului care își încredințează întreaga opera Domnului, adică cititorului. Modestia artistică evidențiază o exprimare ceremonioasă deoarece relația dintre cei doi presupune un gest de prietenie reciprocă și un act nobil de încredere.

Simetria incipit-final iese în evidență prin preluarea pronumelui “ți”, marcă a adresării directe, prin formularea ceremonioasă “Domnul”, sugerând respectul arătat cititorului.

Evoluţia spirituală este simbolizată prin instrumentele proprii muncii fizice, „sapa” şi „brazda”, omenirea progresând către o activitate intelectuală, „condei”, „călimară”: „Ca să schimbăm acum, întâia oară, / Sapa-n condei şi brazda-n călimară”. Inovaţia stilistică se este punctată prin valorificarea estetică a cuvintelor, cărora le dă o nouă semnificaţie, întrucât cuvântul este, în viziune argheziană, atotputernic: „Le-am prefăcut în versuri şi-n icoane. / Făcui din zdrenţe muguri şi coroane, / Veninul strâns l-am preschimbat în miere, / Lăsând întreagă dulcea lui putere”. Versurile definesc totodată şi estetica urâtului prin relaţiile de opoziţie ale sintagmelor poetice: „zdrenţe / muguri şi coroane”, „venin / miere”.

Menirea poetului este de a ilustra în poezia sa durerile neamului românesc, imaginea grotească a stăpânului.

Modernismul poeziei Testament este argumentat prin structura compoziţională, cele şase strofe inegale se constituie în secvenţe lirice ideatice, în care poetul îşi exprimă în mod direct concepţia despre cuvânt, poezie şi creaţie artistică, accentuând condiţia artistului în lume, idei ce înscriu poezia în specia artă poetică.

Tema si viziunea despre lume

Creator al unui univers poetic de o frapanta originalitate, Tudor Arghezi se impune in prima jumatate a secolului al XX-lea, ca un artist cu o viziune unica in literatura romana. Ilustrand modernismul interbelic, poetul a avut o contributie remarcabila la innnoirea lirismului romanesc, atat prin problematica, dar si prin mijloacele artistice folosite.

Poezia „Testament” deschide primul volum al autorului, aparut, sub titlul „Cuvinte potrivite”, in 1927. O trasatura care atesta apartenenta poemului la modernism este utilizarea si amestecul tuturor registrelor stilistice.

Registre stilistice – amestec

Prozodie – arhaisme si cuvinte religioase

Orice categorie lexicala – ideea este ca poetul poate folosi orice cuvinte doreste atata vreme cat exprima gandurile in literatura artistica

El a afirmat ca la dispozitia scriitorului sta campul intins al limbii poporului si nu doar un manunchi de cuvinte „alese” care ar putea fi socotite, in mod nejustificat, numai ele proprii literaturii artistice. Din registrul intins al limbii, scriitorul poate folosi orice categorie lexicala, chiar si cuvinte de la periferia limbii, considerate altadata degradate, in masura in car vorbele pot sa marturiseasca mai pregnant gandurile creatorului. Garabet Ibraileanu afirma despre Tudor Arghezi ca „se misca cu succes estetic pe cel mai intins registru al limbii romane.” In poezia „Testament”, acest aspect este evidentiat prin utilizarea unei mari varietati de termeni. Sunt prezente arhaisme: „plavani”, „usure”, „hrisov”, „sarici”, „ocara”, regionalisme: „facui”, „gramadii”, neologisme: „canapea”, „indreptatirea”, „obscure”, termeni religiosi: „Dumnezeu”, „Domnul”, termeni din limbajul popular: „bube”, „zdrente”.

               In opinia mea, tema textului si viziunea despre lume a autorului sunt exprimate in aceasta poezie prin referirea la „estetica uratului”, concept ilustrat in lirica europeana, in secolul al XIX-lea, prin poeziile scriitorului francez Charles Baudelaire, in volumul intitulat „Les fleurs du mal” („Florile raului”).

Se observa ca in text Arghezi nu foloseste antiteza (ca in romantism), pentru a pune in evidenta lumina, prin contrast cu intunericul sau pentru a scoate in relief frumosul, prin contrast cu uratul. El se foloseste de estetica uratului pentru a demonstra ca poetul are capacitatea de a transforma uratul in frumos, nepoeticul in poetic, materialul in spiritual: „Din bube, mucegaiuri si noroi/Iscat-am frumuseti si preturi noi.” Arghezi sustine ca nu exista experienta umana care sa nu poata fi transformata in fapt artistic si din care beneficiarul produsului estetic sa nu poata extrage o pilda semnificativa.

Poetul se foloseste de estetica uratului pentru a demonstra ca poetul are capacitatea de a transforma uratul in frumos, nepoeticul in poetic, materialul in spiritual

Tema textului este rolul artistului, poezia fiind o arta poetica. O prima idee prin care se face referire la aceasta tema este concretetea limbajului artistic.

In viziunea lui Arghezi, scriitorul este un artizan, un mestesugar, care trebuie sa gaseasca cea mai potrivita forma pentru a exprima ideile sale: „Am cautat sa le supun si din materia lor plastica sa le modelez, dupa gand si simtire cu vesmant nou, pentru idee, pentru sentiment.”

Cuvintele par a se materializa in textul lui Arghezi, fiind de o concretete uluitoare: „Veninul strans l-am preschimbat in miere”, „Batranii au adunat printre plavani/Sudoarea muncii sutelor de ani”, „Stapanul ca un tap injunghiat”, „Intinsa lenesa pe canapea/Domnita sufera in cartea mea”.

O alta idee care subliniaza tema textului este aceea a rolului pe care artistului trebuie sa si-l asume, acela de voce a poporului caruia ii apartine. El considera ca vocea artistului trebuie sa exprime durerile si nazuintele inaintasilor sai. El se considera exponentul clasei sociale din randul careia provine: „De la strabunii mei pana la tine/Prin rapi si gropi adanci/Suite de batranii mei pe brinci”. Astfel, rolul poetului este de a arata lumii intregi suferinta poporului sau: „Durerea noastra surda si amara/O-ngramadii pe-o singura vioara”. Se observa legatura indisolubila dintre poet si stamosii acestuia, „ramura obscura”, oameni simpli, „robi cu saricile, pline/De osemintele varsate-n mine”.  Fata de acestia, Arghezi are o datorie pe care trebuie sa o duca la indeplinire. Astfel, actul liric se transforma in militantism social.

Patru elemente de constructie a textului importante pentru evidentierea viziunii despre viata a autorului sunt: titlul, incipitul, figurile semantice, elementele de prozodie.

Titlul, un substantiv abstract, comun, are, prin multitudinea de consoane, o sonoritate grava. In sens propriu, substantivul desemneaza un act juridic prin care o persoana isi exprima dorintele ce urmeaza a-i fi implinite dupa moarte, in special vizand o mostenire materiala.

In sens figurat, titlul face referire la mostenirea spirituala pe care autorul doreste sa o ofere urmasilor, constand in opera sa artistica. Titlul poate face trimitere si la o pozitie ferma a autorului, la o atitudine estetica transanta, de la care poetul nu accepta sa faca abatere. In aceasta situatie, s-ar putea vorbi despre atitudinea de recuperare a uratului, de metamorfozare a acestuia in valori ale artei eterne. Totodata, termenul ofera si sugestii religioase, evocand textele sacre: Vechiul si Noul Testament, poetul subliniind aceasta idee si in cuprinsul operei: „Am luat cenusa mortilor din vatra/Si am facut-o Dumnezeu de piatra.”

Incipitul „Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte,/Decat un nume adunat pe-o carte” marcheaza, printr-un dialog imaginar tata-fiu, una dintre ideile de baza ale textului, legatura cu urmasii. Verbul la forma negativa „nu voi lasa” are un impact puternic asupra cititorului, iar pronumele „ti” subliniaza adresarea directa a poetului catre cititor. Se stabileste astfel contactul intre cei doi poli ai comunicarii, eu-tu, determinand instantaneu un inalt nivel al emotiei lirice. Se deschide calea confesiunii poetice, precizandu-i cursul simbolic: discursul vizeaza destinul unui creator si al unei opere.

Atitudinea poetului oscileaza intre modestie si constientizarea deplina a propriei valori revarsate in opera. Echivalarea averii agonisite intr-o viata doar cu „un nume adunat pe-o carte” poate parea expresia unei judecati despre sine mult prea severe. De fapt, aceasta mostenire, aparent marunta, integreaza un intreg univers, cel literar, care, prin esenta lui, nu este perisabil precum bunurile materiale.

Elementele de prozodie contribuie la modernitatea textului, Arghezi dovedindu-se inovator si la nivelul organizarii strofice si la cel al prozodiei. Strofele inegale, de la patru la 18 versuri, sugereaza stari emotionale diferite, frangeri bruste ale discursului poetic si continuari largi, explicative, de mare vibratie sufleteasca, tonalitati variate ale frazei. Rima este imperecheata, alternand rima masculina, in care accentul cade asupra ultimei silabe, cu cea feminina, in care accentul cade pe silaba penultima, iar masura este variabila, fiind cuprinsa intre 9-11 silabe.

Prozodie = modernism

Strofe inegale – 4-18 versuri  = stari emotionale diferite

Rima imperecheata, alterneaza cu rima masculina – accent pe ultima silaba si rima feminina unde accentul cade pe epnultima silaba

Masura este variabila – 9-11 silabe

In poezia „Testament” sunt prezente numeroase figuri semantice/ figuri de stil, care nuanteaza si sporesc puterea de evocare a imaginilor, potentand considerabil realitatea prezentata. Epitetul dublu „durerea noastra surda si amara”, oximoronul „izbaveste pedepsitor”, inversiunea „iscat-am”, toate contribuie la expresivitatea deosebita a textului. Metafora este frecvent intalnita: „Intinsa lenesa pe canapea,/domnita sufera in cartea mea” poate evoca tentatia reprimata a efectului artistic facil sau impulsul alinierii scriitorului la o matrice de conceptie sau la un stil care sa fie ale timpului sau.

Metaforele creeaza imagini vizuale: „cenusa mortilor din vatra”, auditive „durerea.....o-ngramadii pe-o singura vioara”, gustative „veninul strans l-am preschimbat in miere”.

Dupa cum se poate remarca, in constituirea metaforelor intra termeni din toate registrele stilistice, ca intr-o concludenta demonstratie artistica despre forta de sugestie a limbajului arghezian. Enumeratia „Din bube, mucegaiuri si noroi”, completata de versul „Iscat-am frumuseti si preturi noi” constituie fraza-cheie a textului, promovandu-se astfel ideea ca in arta nu exista urat sau frumos, ca in arta uratul nu are niciun sens, ca numai exprimarea artistica gresita poate genera uratul, numai tehnica artistica lipsita de talent pot duce la realizarea unei opere literare inestetice. Poetul recurge, pentru prima data in lirica romaneasca, la „zdrente”, din care face „muguri si coroane”, transfigurand materia primara si ridicand-o la o inalta treapta artistica.

Astfel, textul se constituie intr-o opera de mare importanta artistica, intr-o arta poetica, in care autorul isi exprima viziunea artistica despre creator, un text programatic, care creeaza un univers liric singular in intreaga literatura romana.