PEDAGOGIE EDUCATOARE - METODE, TEHNICI ȘI INSTRUMENTE DE CUNOAȘTERE A SPECIFICULUI DEZVOLTĂRII PSIHICE LA VÂRSTELE TIMPURII

Prin metodă se înţelege un ansamblu de principii, idei şi procedee care orientează actul cunoaşterii şi asigură finalizarea lui.

Metodele pot fi împărţite în principale, destinate nemijlocit investigării “obiectului" şi extragerii informaţiilor, şi datelor necesare în concordanţă cu ipoteza de lucru formulată, şi secundare, auxiliare, destinate ordonării şi prelucrării informaţiilor, şi datelor obţinute.

Între metodă şi obiectul de cercetare trebuie să existe o anumită compatibilitate: metoda se alege în aşa fel, încât să fie în concordanţă cu specificul calitativ al obiectului şi cu scopul concret al cunoaşterii.

Activitatea de cunoaştere a copilului implică folosirea unei game variate de metode şi procedee deoarece datele obţinute printr-o singură metodă sunt unilaterale.

Folosind însă mai multe metode se pot obţine informaţii care se completeză şi se variază reciproc.

Observaţia

 Această metodă furnizează educatoarei cele mai bogate şi variate date pentru caracterizarea personalităţii copilului. Pentru ca această metodă să aibă rezultatele scontate copilul trebuie observat în condiţii cât mai variate , numai în felul acesta pot fi surprinse manifestările ce-l caracterizează pe copil.

Pe parcursul unei zile de grădiniță copilul se manifestă diferit la anumite tipuri de activităţi ce se desfăşoară în grădiniţă. Preferă un anume tip de activitate, se comportă diferit în cadrul activităţii de joc, comparativ cu atitudinea pe care o are în activităţile comune.
Observând astfel comportamentul copilului obţinem date importante despre temperamentul , caracterul sau aptitudinile acestuia . La început sunt remarcaţi copiii care se detaşează fie prin aptitudini , fie printr-o serie de manifestări negative .
Treptat însă sunt cunoscuţi şi copiii care rămân oarecum imperceptibili , indescifrabili, care sunt mai puţin transparenţi.
Scopul observaţiei trebuie stabilit foarte bine de educatoare deoarece urmărim anumite aspecte ale comportării în situaţii şi momente specifice. Astfel în cadrul jocului didactic educatoarea poate observa: copilul preferă să fie lider sau subaltern, este dinamic, manifestă spirit de echipă , doreşte să se evidenţieze fără să ţină seamă de ceilalţi coechipieri, respectă sarcina didactică, respectă sau încalcă regulile jocului, dă dovadă de creativitate şi inovaţie la jocul de creaţie, etc. Dimpotrivă în activităţile comune se pot obţine date despre imaginaţia , memoria , gândirea , limbajul , capacitatea de înţelegere, etc.

Manifestările copilului în jocurile de mişcare şi jocurile liber-alese, la teatru , la sala de mese etc., trebuie observate cu mare atenţie deoarece furnizează foarte multe date despre el: este prietenos, posedă spirit de într-ajutorare , respectă pe cei din jurul său etc.

Toate observaţiile trebuie consemnate în caietul de observaţii psiho-pedagogice sau într-un alt caiet atunci când le-am surprins deoarece odată cu trecerea timpului ele pot fi uitate sau chiar interpretate greşit.

Observaţiile ocazionale pot duce la concluzii greşit de aceea constanta comportamentului într-o mare varietate de situaţii reprezintă aspectul important care trebuie reţinut pentru interpretare. În orice observaţie trebuie să notăm cât mai exact datele şi să le separăm de interpretări .

Date despre copil putem afla şi prin metoda convorbirii . Anumite manifestări , in anumite situaţii în care este pus copilul le putem afla prin intermediul convorbirilor ocazionale , libere sau prin intermediul convorbirilor premeditate care au scop bine stabilit.

La venirea în grădiniţă copilul se ataşează de educatoare şi cu timpul capătă încredere în a-şi destăinui toate framântările pe care le are. Tot ce se petrece în viaţa lui în afara grădiniţei este adus la cunoştinţa educatoarei . Astfel putem afla despre viaţa lui în familie, despre activităţile pe care le desfaşoară în afara grădiniţei , despre problemele ce îl preocupă şi pe care nu le discută cu părinţii din neglijenţă sau neştiinţa acestora .

Cunoscând toate aceste date şi intervenind cu tact pedagogic în activităţile pe care le desfăşurăm cu părinţii putem corecta unele comportamente ale copilului sau deopotrivă putem cultiva anumite aptitudini sau interese ale acestuia.

Pentru ca rezultatele să fie cele scontate atât copilul cât şi familia acestuia trebuie să fie sinceri cu educatoarea, să aibă încredere în ea indiferent de subiectul conversaţiei atunci când aceasta are loc pentru a corecta conduite sau a dezvolta aptitudini .

În învăţamântul preşcolar metoda biografică sau anamneza se reduce în mare parte la datele pe care le obţinem de la familie.

Din chestionarele pe care le propunem părinţilor putem colecta foarte multe date despre copilul preşcolar.

Principalul dezavantaj este că nu suntem sigure dacă părinţii sunt sinceri în răspunsurile date. Tendinţa de faţadă pe care subiecţii o manifestă îi determină să-şi ascundă sentimentele şi atitudinile care nu sunt acceptate social şi să ofere răspunsuri cât mai dezirabile.

Chestionarul ne ofera poate şi date eronate, de faţada, dar pe parcursul timpului prin intermediul observaţiilor şi al convorbirilor putem raporta aceste date la realitatea cu care ne confruntăm.

Metoda testelor reprezintă „o probă standardizată din punct de vedere a sarcinii propuse spre rezolvare , al condiţiilor de aplicare şi instrucţiunilor date , precum şi a modalităţilor de cotare şi interpretare a datelor obţinute„ (Cosmovici , A.,1999).

Literatura de specialitate oferă şi probe psihologice nestandardizate care sunt foarte utile cadrelor didactice interesate în cunoasterea obiectivă a profilului psihologic al copilului.
Testele de cunoştinţe constituie o cale importantă în cunoaşterea personalităţii copilului. Didactica modernă pune un mare accent pe racordarea acţiunilor instructiv - educative la nevoile şi potenţele copilului, pe considerarea paticularutăţilor individuale ca indicator orientativ prioritar.

Cunoaşterea comportamentului copiilor, a nivelului atins în dezvoltarea lor generală şi a rezultatelor obţinute în realizarea obiectivelor pedagogice este necesară educatoarei în fiecare moment al desfăşurării actului didactic : la început , pe parcurs , la sfârşit .

Testele de cunoștinţe, evaluare pot fi deci iniţiale sau predicative, formative, sumative.

Evaluarea predictivă o realizăm la începutul unui program de instruire , stabilind nivelul de pregătire al copiilor şi indicând condiţiile în care aceştia vor putea asimila noile cunoştinţe.

Primele două săptămâni ale anului şcolar sunt rezervate culegerii de date despre copii şi prin testele predictive putem afla date referitoare la dezvoltarea psiho-fizică şi la nivelul de cunoştinţe , priceperi şi deprinderi ale acestora.
Gradul de instruire dobândit este determinant pentru parcurgerea urmatoarei etape de învăţare. Evaluarea predictivă se constituie într-un indice preţios de concepere a noului demers didactic.

Evaluarea de orice tip permite întrevederea posibilităţilor de realizare a obiectivelor urmărite într-un timp mai scurt şi cu un consum cât mai mic de resurse. Consecinţele acesteia se vor extinde atât asupra conţinutului învăţării cât şi asupra formelor de organizare , mijloacelor şi metodelor folosite în concordanţă cu particularităţile psiho-fizice ale copiilor.

Importanţa deosebită a procesului evaluativ impune măsuri pe care educatoarea trebuie să nu le neglijeze:

· determinarea exactă a obiectivelor şi a conţinuturilor conform programei preşcolare;
 · stabilirea nivelului de solicitare în funcţie de capacitatea şi de ritmurile biologice ale copiilor;
· alegerea acelor itemi cu materiale care să se adreseze cu precădere capacităţii de prelucrare creatoare a informaţiei, de aplicare a acesteia în situaţii variate şi nu de simpla reproducere;
· formularea unor itemi cu materiale din sala de grupă şi făcând parte în mod constant din mediul apropiat copiilor;
· numărul itemilor să fie cat mai mic, dar să acopere o parte cât mai mare din materia de examinat;
· stabilirea nivelelor de performanţă în funcţie de calitatea şi exactitatea răspunsurilor .

Pentru reuşita actului de evaluare este bine ca educatoarea să ofere sugestii privind modul de rezolvare a sarcinilor şi să intervină chiar cu unele îndrumări sau întrebări suplimentare atunci când preşcolarii întâmpină dificultăţi.

„Când există probleme mai complexe inclusiv sentimente de culpabilizare , copilul se desenează pe el însuşi devalorizat şi adeseori mic (regresie de vârsta)”.
(Ursula Şchiopu )
Este ştiut că desenul copilului evolueaza odata cu vârsta dar toate etapele prin care trece desenul la vârsta prescolară indică particularităţile evolutive individuale şi sufleteşti.
Activităţile de educaţie plastică sunt un important mijloc de dinamizare a vieţii psihice a copilului , a proceselor sale intelectuale , afective , voliţionale şi motivaţionale.
Intervenţia factorului conştient şi dirijat de îsuşire a limbajului plastic trebuie să se sprijine pe curiozitatea copilului , pe dinamismul şi spontaneitatea sa imaginativă.
„ Copilul îşi proiectează fără rezervă , în toate activităţile pe care le întreprinde şi în produsele acestor activitaţi , bogaţia de gânduri , trăiri ,înclinaţii dorinţe , capacităţi, atitudini , dar şi nevoi , frustări , tensiuni , conflicte „.(Glava,A., Glava,C.,2002).
Educatoarea are un rol important în stimularea creativităţii şi a imaginaţiei copiilor. Nu trebuie să privească cu superficialitate un desen pentru că-l poate aprecia greşit .
Cu tact şi răbdare , discutând cu preșcolarul află lucruri nebănuite care ar fi putut rămane necunoscute la o examinare sumară , strictă de redare a formelor , liniilor, culorilor sau compoziţiei desenului.

Metoda convorbirii- aceasta metoda poate fi aplicată , ca şi observaţia atât ca metodă independentă , cât şi ca auxiliar al altor metode pentru obţinerea unor informaţii.

Convorbirea este o conversaţie între două persoane, desfăşurată după anumite reguli metodologice, prin care se urmareşte obţinerea unor informaţii cu privire la o persoană, în legătura cu o temă fixată anterior. Pentru a fi o metodă ştiinţifică de cunoaştere, convorbirea trebuie să fie premeditată, să aibă un scop bine precizat care să vizeze obiective psihologice şi să respecte anumite reguli.

Convorbirea trebuie să evidenţieze unele detalii referitoare la interesele şi aspiraţiile copiilor, la trăirile lor afective, la motivaţia diferitelor conduite, la trăsăturile de personalitate ale acestora. Reuşita metodei este asigurată de măestria şi experienţa practică în dirijarea conversaţiei şi de cunoştinţele în domeniu psihopedagogic al conducatorului.

Repere ale dezvoltării la vârstele timpurii

Domeniile de dezvoltare

Psihologia defineste dezvoltarea, ca fiind intregul traseu ontogenetic al unui individ de la nastere pana la moarte, incluzand totodata, modurile in care diferite aspecte ale functionarii umane evolueaza si se transforma pe parcursul vietii. Procesele care genereaza aceste modificari sunt deopotriva, procese programate biologic si procese rezultate din interactiunea individului cu mediul.
 Palierele pe care se desfasoara dezvoltarea organismului uman sunt:

-dezvoltarea fizica• puternic influentata de alimentatie si de ingrijirea sanatatii. Ea include modificarile de lungime si greutate ale corpului și ale segmentelor acestuia, modificarile inimii, dar si a altor organe interne, ale scheletului si ale musculaturii, cu implicatii directe asupra abilitatilor motorii ale subiectului; modificarile structurii si functiei creierului generate atat de factorii genetici cat si de stimularea sau deprivarea senzoriala, din mediul in care creste copilul in primii ani de viata. Modificarile mentionate au o influenta majora asupra dezvoltaarii intelectului si asupra formarii personalitatii individului;

-dezvoltarea cognitiva• implica modificarile care au loc in ceea ce priveste perceptia, invatarea, memoria, rationamentul si limbajul. Functionarea cognitiva este in mod obisnuit insotita de operatii metacognitive (reflectie asupra gandirii) prin care se regleaza invatarea si performanta.

-dezvoltarea psihosociala• cuprinde modificarile legate de personalitate, emotii si relatii ale individului cu ceilalti.

Reperele Fundamentale privind Învățarea și Dezvoltarea Timpurie (RFIDT) reprezintă o resursă, un document care informează educatorii, părinții și, în general, toți adulții (care participă la creșterea, îngrijirea, dezvoltarea și educația copiilor) asupra așteptărilor pe care le pot avea față de aceștia în perioada copilăriei. Ele reflectă finalitățile acțiunilor noastre, ne orientează și ne ajută să ne adaptăm practicile în acord cu specificul dezvoltării în această perioadă a vieții, având în vedere în mod holist toate domeniile dezvoltării copilului.

Pentru cadrele didactice, formularea RFIDT reprezintă un punct de referință în organizarea și proiectarea activităților din unitățile de educație timpurie. Ele au o funcție diagnostică numai la nivel de grup de copii, și nu la nivel individual și au ca scop evaluarea nivelului la care se situează toți copiii dintr-o grupă, creșă/grădiniță, din întregul sistem pe fiecare din domeniile precizate de document. Pentru cadrul didactic, observarea copiilor în baza RFIDT are ca scop conturarea unui profil al grupei de copii pentru a vedea care sunt domeniile de dezvoltare care sunt mai puțin solicitate prin activitățile desfășurate în grădiniță și, în acest mod, a interveni în proiectarea viitoarelor activități.
Domeniul este definit ca parte din complexitatea dezvoltãrii copilului cu caracteristici specifice date de tipul de achiziții și procese ce le presupune. Domeniile sunt variabile ca întindere, dar se regăsesc în toatã perioada de la naștere la 7 ani, formând permanent un întreg, chiar dacă în anumite stadii de dezvoltare, unele domenii comportă intensitãți mai evidente.

Domeniile de dezvoltare sunt diviziuni convenţionale, necesare din raţiuni pedagogice, pentru asigurarea dezvoltării depline, complexe şi pentru observarea evoluţiei copilului.

Între toate domeniile de dezvoltare există dependenţe şi interdependenţe, astfel că fiecare achiziţie dintr-un domeniu influenţează semnificativ progresele copilului în celelalte domenii. De exemplu, când copilul învaţă să meargă, chiar dacă în cea mai mare parte este implicat domeniul fizic, cel al motricităţii grosiere, copilul este implicat şi din punct de vedere al receptării semnalelor auditive (dezvoltare senzorială) şi din punct de vedere al dezvoltării socio-emoţionale, prin interacţiunea cu adultul, precum şi din punct de vedere al limbajului (receptează şi transmite mesaje orale). Adultul cu care comunică în acel moment îi transmite emoţii, îl încurajează, îi zâmbeşte, iar copilul înţelege mesajul şi simte susţinerea adultului, simte siguranţa. De asemenea, când copilul încearcă să povestească ceva, în cea mai mare parte este implicat domeniul Dezvoltarea limbajului şi a comunicării, dar copilul este implicat şi socio-emoţional, pentru că urmăreşte reacţiile celorlalţi şi învaţă semnificaţia acestora, gesticulează (motricitate fină) sau se manifestă chiar prin mişcări largi (motricitate grosieră), uneori inventând cursul narativ sau problematizând cursul narativ (dezvoltare cognitivă).

Când experimentează, execută mişcări de motricitate fină, copilul este implicat din punct de vedere senzorial, stabileşte relaţii de cauzalitate, trăieşte emoţii şi descoperă ce poate şi ce nu poate să facă (își construiește imaginea de sine), sau simte dacă are nevoie de ajutorul unui alt copil sau adult (dezvoltare socio-emoţională).

De aceea, domeniile de dezvoltare devin, pe parcursul primilor ani de viaţă organizată în mediul din creşă şi din grădiniţă, instrumente pedagogice esenţiale pentru a realiza individualizarea educaţiei şi a învăţării, dând posibilitatea educatorilor să identifice atât predispozițiile, cât și înclinațiile cu care copilul a venit pe lume, „interesele” sale sau, mai bine spus, domeniile, secvenţele, aspectele sau elementele mediului social şi natural de care este atras şi faţă de care îşi manifestă curiozitatea, precum şi dificultăţile pe care la întâmpină fiecare în parte pe parcursul dezvoltării timpurii.

A.   DEZVOLTAREA FIZICĂ, A SĂNĂTĂŢII ŞI IGIENEI PERSONALE –cuprinde o gamă largă de deprinderi şi abilităţi (de la mişcări largi, cum sunt săritul, alergarea, până la mişcări fine de tipul realizării desenelor sau modelarea), dar şi coordonarea, dezvoltarea senzorială, alături de cunoştinţe şi abilităţi referitoare la îngrijire şi igienă personală, nutriţie, alte practici de menţinere a securităţii personale.

B.   DEZVOLTAREA SOCIO-EMOŢIONALĂ – vizează debutul vieţii sociale a copilului, capacitatea lui de a stabili şi menţine interacţiuni cu adulţi şi copii. Interacţiunile sociale mediază modul în care copiii se privesc pe ei înşişi şi lumea din jur. Dezvoltarea emoţională vizează îndeosebi capacitatea copiilor de a-şi percepe şi exprima emoţiile, de a înţelege şi răspunde emoţiilor celorlalţi, precum şi dezvoltarea conceptului de sine, crucial pentru acest domeniu. În strânsă corelaţie cu conceptul de sine se dezvoltă imaginea despre sine a copilului, care influenţează decisiv procesul de învăţare.

C.   CAPACITĂȚI ȘI ATITUDINI FAȚĂ DE ÎNVĂŢARE – se referă la modul în care copilul se implică într-o activitate de învăţare, modul în care abordează sarcinile şi contextele de învăţare, precum şi la atitudinea sa în interacţiunea cu mediul şi persoanele din jur, în afara deprinderilor şi abilităţilor menţionate în cadrul celorlalte domenii de dezvoltare.

D.    DEZVOLTAREA LIMBAJULUI, A COMUNICĂRII ŞI A PREMISELOR CITIRII ŞI SCRIERII – vizează dezvoltarea limbajului (sub aspectele vocabularului, gramaticii, sintaxei, dar şi a înţelegerii semnificaţiei), a comunicării (cuprinzând abilităţi de ascultare, comunicare orală şi scrisă, nonverbală şi verbală) şi preachiziţiile pentru scris-citit şi însoţeşte dezvoltarea în fiecare dintre celelalte domenii.

E.     DEZVOLTAREA COGNITIVĂ ŞI CUNOAŞTEREA LUMII – a fost definită în termenii abilităţii copilului de a înţelege relaţiile dintre obiecte, fenomene, evenimente şi persoane, dincolo de caracteristicile lor fizice. Domeniul include ablităţile de gandire logică şi rezolvare de probleme, cunoştinţe elementare matematice ale copilului şi cele referitoare la lume şi mediul înconjurător.