LITERATURĂ TITULARIZARE - LIRIC - „Lecția despre cub” de NICHITA STĂNESCU

 Lecţia despre cub de Nichita Stănescu

 Volumul ,,Opere imperfecte” apărut în 1979 ,care se deschide  cu poezia ,,Lecţia  despre cub” este ,în esenţă o meditaţie asupra miracolului  frumosului şi a perfecţiunii.                      

 Prin conţinut textul este o artă poetică neomodernistă în care autorul pune accent pe rolul artistului şi pe modul de recepetare a operei ,dar şi prin elementele prozodice.

 Tema poeziei,,Lecţia despre cub” este concepţia despre perfecţiunea artistică,în dublă relaţie :dintre poet şi creaţie ,dintre publicul receptor şi creaţie.

Substantivul ,,lecţia” din titlul  poeziei, ca şi utilizarea formei impersonale a verbelor  în ansamblul textului ,ilustrează concepţia artistului despre calea ce trebuie urmată pentru atingerea perfecţiunii. Cubul însă este metafora simbol a textului pentru  idea de perfecţiune.

        În imaginarul poetic ,prima secvenţă ilustrează într-un limbaj metaforic  etapele muncii artistului, în încercarea sa de a obţine desăvârşirea,din ,,reţeta” creării unui obiect considerat perfect în spaţiul tridimensional. Sensurile acestuia exprimă în acelaşi timp acţiuni ce presupun din ce în ce mai mult rafinament pentru că idealul artistului este să atingă perfecţiunea. Ingredientele care l-ar putea să obtină cubul perfect sunt exprimate prin verbe: ,,se ciopleşte cu o daltă de sânge”, ,,se lustruieşte cu ochiul lui Homer”, transmiterea unei scântei divine, a unei iluminări, a strălucirii necesare operei de artă  , ,,se răzuieşze cu raze”.

    În următoarea etapă circumscrisă primei secvenţe ţine de nevoia de iubire, de trăirea subiectivă,exprimată prin gestul sărutului, semn nu doar al adoraţiei ci şi o modalitate de a transfera starea afectivă creatorului şi a lumii întregi asupra operei de artă: „ se săruta de nenumărateori cubul/ cu gura ta, cu gura altora/ si mai ales cu gura infantei.” Însă în mod  paradoxal  ,perfecţiunea creaţiei se naşte din inefabila  imperfecţiune  a creaţiei finite. Perfecţiunea nu este sinonimă cu frumuseţea, iar acest fapt poate fi înţeles pe măsura în care ni se întâmplă uneori ca un lucru fără cusur  care ni se pare desăvârşit,de obicei lucrurile imperfect atrag mai mult atenţia pentru că conferă individualitate, unicitate obiectului.

        Distrugerea perfecţiunii formale, ultima idee dezvoltată în secvenţă, reprezintă momentul final al creaţiei. Renunţarea la perfecţiunea creată e necesară şi e realizată însuşi de creator. Instrumentul folosit pentru anularea perfecţiunii este ciocanul, iar gestul e realizat cu rapiditate( „ brusc”).

    Mesajul esteprin urmare, acela că creatorul neomodernist îşi trece prin etape diferite creaţia construind perfecţiunea clasică, transferând asupra ei sensibilitatea romantică ,dar distrugând convenţionalul, atât la nivel lingvistic cât şi la nivel prozodic.

     În centrul celei de-a doua secvenţe  poetice se află receptarea umană. Privirea receptorului, umanitatea însăşi, interpretează imperfecţiunea creaţiei ca semn al incapacităţii omului de a o depăşi, în timp ce tonul de regret demonstrează contrariul: dificultatea receptorului de a depăşi nevoia de a vedea forma perfectă. În final repetarea pronumelui nehotărât „toţi” are rolul de a accentua diferenţa ireconciliabilă dintre creator şi public, iar exclamaţia  ironică:

 „Ce cub perfect ar fi acesta,/ de n-ar fi avut un colţ sfărâmat” evidenţiază atitudinea mulţimii în faţa unei creaţii care nu corespunde viziunii ei faţă de artă.

     La nivel formal ideile poetice sunt exprimate  cu ajutorul versului liber ,unde iniţiala majusculă se utilizează  la începutul  fiecărui enunţ ,dar nu şi al fiecărui vers  ceea ce ilustrează prezenţa ingambamentului  procedeu de sintaxă  poetică modernă şi lipsa organizării strofice.

        Nivelul stilistic  se caracterizează prin ambiguitate creată de folosirea metaforelor ,a simbolurilor, sensurile conotative ale cuvintelor .

        Nivelul semantic, se concentrează în jurul câmpului semantic  al creaţiei susţinand ideea centrală  a textului  referitoare  la condiţia artei  şi a artistului şi a semnificaţiei simbol ,,cubul”.

       Nichita Stănescu este unul dintre reprezentanţii poeziei neomoderniste care a impus o nouaparadigmă prin metaforele şocante, neobişnuite, prin desemantizarea limbajului, prin plasarea unor convenţii poetice clasice în contexte noi. Poezia aparţine neomodesnismului prin: subiectivitate ,ambiguitatea susţinută de sensuri conotative ale cuvintelor, prezenţa ingambamentului , prezenţa metaforei şi a simbolului, imagini artistice neobijnuite,prozodie.

 Arta poetica neomoderna - Lectia despre cub - Nichita Stanescu

Opera Lectia despre cub este o arta poetica neomoderna ce exprima in mod metaforic viziunea creatorului asupra perfectiunii. Fiind publicata in ultima etapa de creatie in volumul operei imperfecte (1979) cuprinde o viziune matura a poetului asupra conditiei de creator si asupra receptarii operei de arta.

Volumul se deschide cu Lectia despre cub si se finalizeaza cu Lectia despre cerc, doua figuri geometrice perfecte venite in contradictie cu titlul volumului. In acest sens este sugestiva dorinta poetului de a sublinia faptul ca perfectiunea pentru creator nu se va suprapune niciodata perfectiunii imaginate de receptor.

Comentarea titlului

Titlul poeziei Lectia despre cub este format din doua substantive surprinde denotativ ideea de redare a unor cunostinte legate in acest caz de o figura geometrica pefecta. Valoarea conotativa reiese din ipostaza eului poetic de poet sau creator ce isi impartaseste discipolilor sau simplilor cititori conceptia despre perfectiunea in arta. Cubul semnifica poezia ca si creatie ce suporta oricand modificarile creaorului deoarce se poate schimba acel etalon de frumusete pe care poezia il reprezinta.

Tema operei

Specific artei poetice se contureaza universul tematic axat pe conditia poetului si viziunea asupra creatiei. Motivul literar central este cubul, iar alte motive literare sunt piatra, sangele, sarutul, receptarii artei si motivul perfectiunii in arta.

Simbolul dominant

Simbolul dominant al poeziei este ochiul lui Homer. Pornindu-se de la poetul orb, autorul Iliadei si Odiseei este sugerat momentul in care poezia este simtita cu toate celelalte simturi pentru a fi inteleasa, nu doar citita.

Structura compozitionala

Din punct de vedere compozitional, poezia cuprinde trei secvente lirice in care difera ipostaza eului poetic: in prima secventa eul liric este surprins in ipostaza de creator, in a doua secventa in ipostaza de cititor, receptor a propriei creatii si in ultima secventa in ipostaza de creator.

Comentarea textului pe secvente

prima secventa

·      * surprinde in mot etapizat momentele urmarite in scrierea poeziei

·     *  se remarca prezenta verbelor impresonale “se ia”, “se ciopleste”, “se lustruieste”, “se razuieste”, pentru a marca detasarea eului poetic de propria creatie

·     *campul semantic dominant este al sculpturii, facandu-se o analogie intre cele doua arte (literatura si sculptura)

·       *poezia porneste de la simplul cuvant  “piatra”, nereprezentantiv, nemodelat, in forma bruta

·       *munca celui care creaza este dominata de efort interior, sufletesc, in special care provoaca durere “dalta de sange”

·       *poezia pentru a fi reprezentativa are nevoie de mult mai mult decat o simpla lecturare, de aceea ochiul lui Homer surprinde toate simturile cu ajutorul carora poezia poate fi modelata

·   * sperantele si idealurile eului poetic sunt conturate prin substantivul “raze” si ele trebuie incluse in poezie pentru ca aceasta sa fie unica.

Totul se continua la infinit pana ce cubul iese perfect.

a doua secventa

     poezia este scrisa in scopul venerarii, sarutul in text fiind metafora receptarii operei,  la randul lui, cel care a scris opera devine cititor pentru a-si putea dinafara admira creatia, neinfluentat de sentimente.

     la randul lui, publicul cititor este cel care admira opera scrisa si pentru ca literatura este destinata cunoscatorilor, ultima receptare este infanta vazuta in ipostaza de muza sau de nobila protectoare a scrierii.

ultima secventa

·       schimbarea in poezie urmeaza ca un dat firesc deoarece se impune o noua varianta pentru atingerea perfectiunii

·       cuvintele arata o schimbare brutala “brusc”, “se sfarama”, “un ciocan”.

·       daca pentru eul poetic poezia doar acuma atinge perfectiunea, cititorul neobisnuit cu schimbarea nu va perfece in mod pozitiv noua valoare estetica si artistica.

·       ca urmare este usor de anticipat reactia folosindu-se inversiunea “zice-vor”.

·       folosirea cond-optativ (mod verbal) la timp perfect “ar fi fost” surprinde snetimentul de dezamagire ce cuprinde cititorul la vederea formei finale a poeziei

·       ca urmare, viziunea asupra frumosului este subiectiva de aceea nu reprezinta un etalon estetic si pentru poezie.

Prezentarea generala a curentului

In perioada interbelica poezia romaneasca a stat sub semnul modernismului, reprezentantii acestui curent fiind Tudor Arghezi, Lucian Blaga si Ion Barbu.

Neomodernismul isi propune sa reia temele si procedeele literare specifice modernismului adaugand, insa, si cateva aspecte originale. Astfel, se prefera temele filozofice, accentul cazand, totusi, pe tema creatiei, a raportului dintre artist, opera de arta si public, tema timpului, a conditiei umane si tema iubirii.

Limbajul poetic se bazeaza pe ambiguitate, descifrarea corecta facandu-se prin identificarea metaforelor-cheie.

In privinta prozodiei, se prefera versul liber si ingambamentul.

Introducere opera

Universul liric al lui Nichita Stanescu cuprine trei mari etape de      creatie:

1.      lirica erotica: primele doua volume („O viziune a sentimentelor”, „Sensul iubirii”)

2.      lirica filozofica de maturitate artistica („Dreptul la timp”, „Unsprezece elegii”, „Necuvintele”)

3.      „lirica frigului”: artele poetice din ultima perioada de creatie („Opere imperfecte”, „Maretia frigului”)

Poezia „Lectie despre cub” deschide volumul „Opere imperfecte” (1979) si este o arta poetica neomodernista deoarece dezbate problema raportului dintre creator-creatie-public.

Tema si motive literare

Tema operei este, asadar, efortul creatorului de a crea o opera de arta nu perfecta, ci originala. In plus, se folosesc opinii legate si de modul in care opera este perceputa de catre publicul mult prea superficial, incapabil de a distinge adevarata valoare.

Tipul de lirism

Desi in text nu apar verbe si pronume de persoana I ca marci gramaticale ale eului liric, totusi, lirismul este subiectiv, asa cum reiese din folosirea adjectivelor pronominale posesive de persoana a II-a singular „gura ta”si a exclamatiei retorice de la final („-Ce cub perfect ar fi fost acesta/

de n-ar fi avut un colt sfărâmat!”).

Explicarea titlului

Titlul cuprinde simbolul central al textului, cubul sugerand perfectiunea actului artistic; substantivul articulat hotarat „lectia” are rolul de a anticipa structura specifica a poeziei, aceasta parand ca include o serie de instructiuni pentru realizarea operei perfecte.

Comentarea secventelor lirice

Din punct de vedere structural, poezia are patru secvente lirice pe parcursul carora se analizeaza procesul creatiei si al repetarii ei.

Secventa initiala (versurile 1-5) este structurata sub forma unei retete, verbele avand forma reflexiv-impersonala („se ia”, „se ciocneste”); printr-o insiruire de metafore, eul liric inregistreaza etapele procesului artistic, de la materia bruta („bucata de piatra”), pana la produsul finit („cubul”). Pentru a crea o opera perfecta este nevoie de participarea afectiva a autorului („dalta de sange”), de capacitatea de a vedea esenta, profunzimea lucrurilor (prin referire la poetul orb, Homer) si de inspiratie („se razuieste cu raze”).

Receptarea unei opere considerate perfecta este ilustrata in a doua secventa (versurile 6-8); metafora sarutului sugereaza aprecierea atat personala cat si a celor din jur.

Cea de-a treia secventa (versurile 9-10) surprinde hotararea cretorului de a-si pune amprenta asupra creatiei, oferindu-i o nota de originalitate, autenticitate. Astfel, gestul sfaramarii unui colt al cubului ilustreaza nota particulara, unica, a fiecarei opere.

Secventa finala prezinta, intr-o maniera ironica, reactia publicului, care este obisnuit sa judece valoarea unei opere in functie de incadrarea ei intr-un tip prestabilit. Receptorii sunt incapabili sa inteleaga ca, de fapt, unicitatea este cea care da valoare artei, nu incadrarea intr-o stereotipie.

Caracteristici ale limbajului poetic

Principala caracteristica a limbajului poetic este ambiguitatea, ideea poetica fiind incifrata prin folosirea metaforei-cheie („cubul”) si a unor trimiteri culturale cum este, de exemplu, referirea la Homer. Ca elemente de recurenta (repetitie), se remarca utilizarea constructiei „dupa aceea” in doua secvente distincte si a secventei pleonastice „cub perfect”.

Elemente de prozodie (versificatie)

Din punct de vedere prozodic se respecta trasaturile neomodernismului: organizarea astrofica, vers liber, ingambament si masura variabila.

Analiza pe niveluri de interpretare

La nivel morfo-sintactic se remarca utilizarea verbelor reflexiv-impersonale la prezent cu scopul generalizarii mesajului poetic.

Concluzie

In concluzie, „Lectia despre cub” este un text un text reprezentativ pentru lirica neomodernista  atat prin tema abordata (creatia cat si modul de receptare al artei) cat si prin ambiguizarea limbajului poetic, prin prezenta metaforei cheie si prin elementele de versificatie.