DEFINITIVAT EDUCATOARE - EPIC - Basmul Modern „Pinocchio” de Carlo Collodi

 

Basmul este o specie a genului epic în versuri sau în proză, de întindere amplă, în care Binele și Răul se înfruntă, pentru ca în final să invingă Binele. În acest tip de text se îmbină realul cu fantasticul iar pe parcurs întâlnim anumite motive și formule magice specifice basmului.

Spre deosebire de basmul clasic, în basmul modern se regăsesc aspecte ale omului contemporan, realist, elementele fantastice și fabuloase nefiind atât de puternice.

Basmul modern este marcat, pe alocuri , de mici victorii ale Răului, dar în final tot binele învinge.

Textul pe care l-am ales astăzi se numește „Pinocchio” si este un text cult pentru că i se cunoaște autorul și se transmite prin scris, a fost creat de Carlo Collodi, pe numele lui adevărat Carlo Lorenzini. A fost un scriitor și ziarist italian, autor al unor cărți didactice pentru copii.

Pseudonimul său vine de la orașul în care s-a născut mama sa și în care a trăit și el o bună parte din copilăria vieții lui.

„Pinocchio” este un text epic deoarece comunicarea -autor se realizează în mod indirect, prin intermediul naratorului, personajelor și acțiunii.

        Prin lecturarea textului se constată ca naratorul este necunoscut și povestește la persoana a III-a. (perspectiva narativă-obiectivă). Se remarcă însă, că personajele basmului cult modern nu pot fi clasificate mereu după acelasă criteriu ca și cele din basmul clasic: bune și rele. Observăm că forțele răului sunt adaptate vieții contemporane, realiste, și nu mai avem de-a face cu balauri și vrăjitoare.

        Așadar Răul pote fi reprezentat de personaje care, la un moment dat, prezintă comporamente negative: Păpușarul Mangiafoco care vrea să-l arunce în foc pe Pinocchio, pisica și vulpea care îl păcălesc pe erou, țăranul care îl obligă să păzească un coteț cu găini sau colegii care râd de Pinocchio.

        Binele poate fi reprezentat de personaje precum Gepetto, zâna care îl transformă pe Pinocchio în copil, câinele Alidoro.

        Basmul începe când , în mâinile meșterului Gepetto, ajunge bucata de lemn care vorbește și plânge ca un copil, și pe care el o cioplește sub forma unei marionte căreia îi dă numele Pinocchio, considerându-se tatăl lui din acel moment. După un timp, Gepetto, făcând eforturi mari, a reușit să îi cumpere lui Pinocchio un abecedar și să îl trimită la școală. Pe drum, acesta a dat de niște păpușari care dădeau un spctacol și a fost certat pentru că i-a întrerupt, dar pentru că era tare drăgălaș, a căpătat niște bănuți cu care voia să se intorcă acasă. Pe drum a fost urmarit de un motan și o vulpe care voiau să îi fure banii. Pinocchio înspăimântat, a strigat după ajutor și o zână bună l-a salvat ducându-l acasă la ea. Când zănă îi punea întrebări, el spunea numai minciuni, dar cu fiecare minciună spusă de el, îi creștea nsul. Zănei i se face milă de el, îi scurteaza nasul la loc și îl duce înapoi acasă cu promisiunea că va fi cuminte. Însă Pinocchio uită de promisiunea făcută și, ieșind la joacă, dă peste o trăsură trasă de un măgărus. El este ademenit să meargă în Țara Jucăriilor unde lenevește și uită de toate grijile. La un moment dat se trezește cu coadă și urechi de magăruș și este dus la cir unde este pus să muncească. Reusește din nou să scape , însă de supărare își leagă un bolovan la gât și se aruncă în apă. Zâna îl salvează din nou dar ajunge în burta unei balene. Acolo , în burta balenei era și tatăl său care fusese înghițit în timpul unei furtuni. Plecase să îl caute pe Pinocchio. Cei doi au reușit să scape din burta baelenei în timp ce aceasta dormea. Când au ajuns acasă Gepetto s-a îmbolnăvit iar Pinocchio a vaut grijă de el până s-a însănătoșit. Pentru această faptă bună, zâna care îl tot salvase, îi dăruiște viață și îl transformă într-un copil adevărat, iar tatăl său se vindecă de bucurie.

        Ne întoarcem la trăsăturile basmului si observăm dimensiunile ample ale textului  36 de capitole. Dimensiunea temporală este și ea vastă: de când Geppetto a intrat in posesia bucății de lemn și până când, după toate peripețiile, Pinocchio fost transformat în băiețel.

        În ceea ce privește înfruntarea Binelui cu Răul, în textul nostru modern, remarcăm obstacolele și necazurile peste care a trebuit să treacă Pinocchio până la momentul în care deznodământul a fost unul fericit adică Bunele a triumfat/ a învins.

        O altă trăsătură specifică basmului cult modern , este îminarea elementelor reale cu cele fantastice care, după cum am specificat și la începutul eseului, acestea nu sunt atât de pregnante ca în basmul clasic. Așada ca elemente fantastice avem zâna ce bună cu puteri miraculoase care îl transformă pe Pinocchio într-o ființă umană, existența Tării Jucăriilor.

        Elementele reale sunt mai  numeroase decât cele fantastice: îl amintim aici pe meșterul Geppetto , măgărușul și trăsura, balena.

        De asemenea basmul mai are și motive literare și formule specifice lui. Ca și în basmul clasic, observăm și la „Pinocchio” formula de început a basmului care însă este mai simplă „A fost odată..”, iar formula de încheiere lipsește cu desăvârșire, naratorul se rezumă doar la prezentarea finalului fericit.

        Motivele literare sunt nesemnificative. Dacă în basmul clasic apare frecvent motivul cifrei (trei, șapte etc) sau motivul împăratului care rămâne fără moștenitori, aici , în basmul nostru, nu apare decât motivul zânei care apare să-l ajute pe protagonist.

        În urma celor prezentate , constatăm ca avem de-a face cu un text epic, care apaține speciei literare basm modern, care întrunește toate caracteristicile acestuia și în care regăsim aspece realiste ale vieții contemporane.

DEFINITIVAT EDUCATOARE - LIRIC POEZIA DESPRE NATURĂ ȘI VIEȚUITOARE - Somnoroase păsărele de Mihai Eminescu

 Conform model de subiect:

Redactați un eseu, de 300 - 600 de cuvinte, în care să prezentați naturii și viețuitoarelor, așa cum este reflectată într-un text liric, inclus în programa de examen.

În elaborarea eseului, veţi avea în vedere următoarele repere:

- prezentarea viziunii asupra naturii și viețuitoarelor în textul liric selectat;

- prezentarea a două imagini artistice/idei poetice din textul liric ales, relevante pentru tema naturii și viețuitoarelor

- ilustrarea a două elemente de compoziție și de limbaj existente în textul liric selectat, semnificative pentru tema naturii și viețuitoarelor (de exemplu: imaginar poetic, titlu, motive literare, figuri de stil, elemente de versificație etc.);

- susţinerea unei opinii cu privire la modul în care tema naturii și viețuitarelor se reflectă în textul liric ales.

Textul liric este acel tip de text in care autorul isi transmite in mod direct gandurile, ideile, sentimentele si trairile sufletesti, in text aparand o voce numita eul liric.

Opera aleasa de mine se numeste “Somnoroase pasarele” si a fost scrisă de Mihai Eminescu - poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

Pornind de la tema textului reprezentată de natura formata din elemente personificate, care actioneaza antitetic: “izvoarele suspina, codrul negru tace, dorm si florile-n gradina”, in deplina armonie cu cele insufletite, cu micile vietuitoare – lebada, pasarile, precum si cu elementul uman, putem intui viziunea poetică a lui Eminescu asupra celui mai intens folosit element romantic : natura. Nelipsite din cadrul natural, viețuitoarele completează tabloul magic al nopții integrându-se perfect perspectiva poetului care reușește să descrie magistral un cadru natural mascând un dialog spiritual evidențiat prin ultimul vers al fiecărei strofe. Luate împreună cele patru ultime versuri formează o urare către femeia iubită. Îi închină intreaga natură cu toate viețuitoarele ei si îi urează „Noapte bună! Dormi în pace! Somnul dulce! Noapte bună!”

Titlul textului ne indruma spre micile vietuitoare care, parca, au rolul de a completa tabloul perfect al naturii prin cantecul lor si chiar prin simpla lor prezenta, natura nefiind parca, intreaga, completa, fara aceste mici pasari “somnoroase”, care stau la adapostul oferit de natura – “cuiburi”, “trestii”.

Opera “Somnoroase pasarele” este aparține genului liric deoarece remarcăm in text o voce numită eu liric, care isi face simtita prezenta prin adresari directe: “fie-ti”, “dormi”. O altă trăsătură a genului liric o anticipăm prin sentimentele de liniște resimțite prin lectura poeziei.

(prozodie – elemente de versificație) Din punct de vedere structural, poezia este alcatuită din patru catrene cu rima incrucisata, ritmul trohaic si masura metrica este de opt silabe, exeptand ultimul vers din fiecare strofa care are patru silabe. Folosirea punctelor de suspensie din titlul sugerează o comunicare întreruptă, poetul dorind să mai adauge ceva.

Natura surprinsă este formată din elemente personificate, care acționează opus: „izvoarele suspină, codrul negru tace, dorm și florile-n grădină”. Există numeroase imagini artistice care completează tabloul naturii: „izvoarele suspină” – imagine auditivă, „trece lebăda” – imagine vizuală. Florile și codrul  se află în deplină armonie cu cele însuflețite – lebăda, păsările, precum și cu ființa umană de aici și comuniunea natură-viețuitoare. Prima strofă debutează prin reluarea titlului “Somnoroase păsărele” și pregătirile micilor viețuitoare pentru trecerea de la starea de veghe la cea de somn. Venirea nop ții trimite zburătoarele la casele lor: “Pe la cuiburi se adună,/Se ascund în rămurele”.

Izvoarele sunt singurele care nu urmează exemplul celor din jur, ele își continuă activitatea “Doar izvoarele suspină, în timp ce codrul negru tace și Dorm și florile-n grădină.”

 În strofa a treia este prezentat lacul, unde grațioasa lebădă merge “ Între trestii să se culce”. Construcția “Fie-ți îngerii aproape”, prin folosirea pronumelui personal la persoana a doua singular, sugerează că opera este de fapt un cântec de leagăn pentru ființa dragă.

Frumusețea nopții este împletită cu strălucirea și farmecul lunii, astru care domnește odată cu lăsarea cortinei negre, oferind mister și magie pământului.

Toate cele patru strofe se încheie cu o formulă specifică celei de-a treia parte a zilei:” Noapte bună!”, “Dormi în pace!”, “Somnul dulce!”. Formula “Noapte bună!” este al patrulea vers atât din prima cât și din ultima strofă. Poate nu întâmplător s-a ales această formulă amabilă pentru încheierea poeziei, poetul ajutându-se de frumoasele cuvinte “Noapte bună!” ca să încheie cântecul de leagăn și dialogul cu persoana iubită într-un mod plăcut.

Se remarcă modul în care, dupa cum spuneam la inceput, autorul imbina intr-un mod atat de placut doua elemente atat de diferite dar, care, parca, nu poate exista unul fara celalalt: natura – linistita, mirifica, impaciuitoare, completata de lumea blanda a micilor vietuitoare care-si gasesc mereu locul in natura care le e atat de indispensabila.

În opinia mea și ca urmare a argumentelor aduse, putem afirma ca opera literara “Somnoroase pasarele”, in care se oglindesc atat de bine natura si micile vietuitoare, aparține genului liric nu numai din perspectiva genului literar ci și oglindită în sufletul cititorilor, mici sau mari.

Valențele educative sunt multiple și servesc ca material didactic abordând o gamă largă de activități.

1.    Mai întâi posibilitatea pe care ne-o oferă privitoare la frica de intuneric. Este un sentiment frecvent intalnit la copii iar tabloul intalnit in poezia de fata reuseste sa induca micilor prescolari o stare de liniste si de calmitate. Acceptând lumea inconjuratore cu frumusetea ei ziua sau noaptea, intelegand ca toate vietuitoarele se odihnesc putem profita de aceasta minunata poezie la Momentul de lectură, indispensabil in calendarul zilnic al prescolarilor.

2.    O alta valoare educativa ce poate fi exploatata este credinta insuflata prin versul Fie-ti ingerii aproape. Valoare socio – emotionala pe care o putem cultiva in sufletele lor sensibile.

3.      Domeniul Limba si Comunicare este cel mai aproape de exploatarea maxima a a acestui text magic. Multitudinea de activitati ne duce cu gandul la momorizare, lectura educatoarei, framantari de limba, convorbiri, la Centrul Biblioteca sau la Centrul Arte. Exista numeroase activitati de logopedie ca pot fi actionate recitand versurile scurte si frumoase. Exercitiile de memorare si dezvoltare a limbajului sunt doar cateva dintre cele care ne sunt oferite de poezia simpla dar magica „Somnoroase păsărele”.

DEFINITIVAT EDUCATOARE - LIRIC POEZIA DESPRE NATURĂ ȘI VIEȚUITOARE „Balada unui greier mic” de George Topârceanu

     George Topârceanu, numit și „poetul micilor viețuitoare” aduce în prim planul copilăriei un farmec aparte pentru flori, mici făpturi și insecte gingașe. „Balada unui greier mic” a fost publicată în 1920 și uimește încă de la primul cuvânt din titlu „balada” ce sugerează cântecul trist al greierului, știm că baladele sunt cântate. Poezia lui George Topârceanu nu este doar o baladă ci și o fabulă, o satirizare a tipologiilor umane (omul harnic – omul leneș) , în scop educativ.

Tema poeziei este lumea micilor viețuitoare, corelată cu tipologii umane. Este dominată de monologul greierului, mod de expunere dominant, completat de imagini auditive onomatopeice „cri-cri-cri”. Umorul fin, abia perceptibil, aduce o nuanță de melacolie care impresionează și mișcă sufletul micilor preșcolari. Astfel , poezia nu este doar o baladă, ci și o fabulă. În scop educativ, prin ea sunt satirizate două tipologii umane: omul petrecăreț pasiv și neglijent cu propria-i soartă, reprezentat de greiere, și gospodarul harnic, chibzuit, dar răutăcios, reprezentat de furnică.

Poezia începe cu descrierea toamnei. Este prezentată asemenea unei vrăjitoare care strică tot ce îi iese în cale și se sfârșește cu monologul greierului, de o copleșitoare duioșie. Obseervăm aici o ideologie a omului care își conștientizează situația și nu se lamentează ci suportă în tăcere consecințele neglijenței sale. Cu glas sfârșit el face ce știe cel mai bine: cântă „Cri, cri, cri/Tomană gri/ Tare-s mic și necăjit.” Portretul greierului este construit magistral cu ajutorul unui triplu epitet „negru, mic, muiat în tuș” iar „pe aripi pudrat cu brumă”, portret care prin coloristica sumbră se armonzează perfect cu suferințele sufletești ale micii insecte. Diminutivele folosite de autor pentru greiere transmit compasiunea față de această mică ființă surprinsă de frigul toamnei „greieraș, căsuța, picioruș”.

Compozițional (elemente de prozodie) poezia este alcătuită din 6 strofe cu o masură de 8 silabe, are o rimă împerecheată iar figurile de stil cum ar fi epitetul „toamnă gri” și personificarea „toamnă zăludă” alături de reacția diferită a plantelor și a viețuitoarelor care devin simboluri ale tipologiilor umane întâlnite: ciulinii se pitesc iar măceșii întâmpină toamna cu plecăciuni, dau o savoare aparte atmosferei de toamnă care se oglindește în sufletul micului greieraș.

Valențele educative

Balada trezește copiilor interesul pentru natură, dorința și curiozitatea de a observa natura. Personajul principal, micul și tristul greieraș, transmite un mesaj estetic și social – moral.

Poezia devine o lecție importantă pentru copii și anume transmite ideea de prieteni la nevoie, dacă greierele nu era singur, ar fi trecut mai ușor peste problemele lui. Tot emoțional, poezia poate inspira copii să ocrotească micile viețuitoare.

Un aspect important pe care îl pot valorifica este anticiparea și pregătirea din timp pentru orice problemă iar acolo unde nu pot, să ceară ajutor dar să nu fie neglijenți precum greierașul.

Metodologic vorbind putem veni cu câteva sugestii privind jocul de rol unde copiii își pot exersa vocabularul, să-și dezvolte gândirea critică și sentimentele pozitive în roluri diferite: furnica și greierele. Memorizarea este una dintre cele mai puternice metode de dezvoltare a limbajului și a memoriei. La domeniul artistic pot folosi culorile de toamnă iar la centrul Construcții pot confecționa o căsuță pentru greieraș venind astfel în ajutorul lui.

O mare valoare educativă este abordarea mai multor domenii diferite, sensibilizează inimile copiilor, îi ajută să devină mai buni și mai harnici.

DEFINITIVAT EDUCATOARE - LIRIC POEZIA DESPRE COPILARIE „Iarna pe uliță” de George Coșbuc

         Poezia este un PASTEL, o creație lirică descriptivă în care, prin intermediul unui peisaj, autorul transmite sentimentele eului liric contemplator, modul de expunere predominant fiind descrierea. Modul de expunere folosit este descrierea . Într-un pastel dominante sunt imaginile artistice, realizate prin figuri de stil, organizate într-o descriere de tip tablou.Aceasta poate avea o tema un anotimp, un colt de natura, un moment al zilei, un aspect din viața micilor viețuitoare.

Termenul ″pastel″ provine din artele plastice unde denumea un creion colorat, moale, pentru desen, făcut din pigmenți pulverizați, amestecați cu talc si cu guma arabica ori un desenexecutat cu acest fel de creioane . Chiar si tehnica artistica de pictura se numea astfel.

Poezia Iarna pe ulita, de George Cosbuc, a fost scrisa in anul 1888 si publicata pentru prima oara in revista „Vatra” nr. 16 din 1896, Bucuresti, si apoi inclusa in volumul „Fire de tort”, Bucuresti, 1896. Este o poezie in care, intr-un cadru obisnuit de iarna, intr-un sat de munte, Cosbuc a reusit sa creeze un spectacol de o insufletire si puritate copilareasca emotionante; este un spectacol intr-un decor familiar, care produce o rememorare a propriei copilarii, o retraire a unor intamplari asezate in tainele sufletului juvenil reușind să surprindă o frumoasă scenă de iarnă, însuflețită de copii care se joacă la săniuș.

Tema poeziei este NATURA care se îmbină cu tema COPILĂRIEI. Primele strofe reprezintă pastelul care ilustrează un mirific peisaj de iarnă. Următoarele strofe, ca intr-o balada, se prezintă jocul copiilor.

TITLUL POEZIEI indică, încă de la început, locul și momentul descrierii lirice în satul romanesc, intr-o zi de iarnă.

Judecată strict din punct de vedere al apartenenței la gen și specie literară, Iarna pe ulita nu este o poezie lirica si nici nu este propriu vorbind un pastel, ci o mica balada din lumea copiilor. Doar primele doua strofe contureaza un pastel de iarna. De aici, compozitia poeziei e structurata intr-o serie de secvente, logic potrivite, intr-o gradatie echilibrata, condusa cu multa abilitate. Dupa introducerea descriptiva urmeaza un tablou - plin de viata, al copiilor care se bucura de venirea iernii. Un copil mai mic - (portretul are note de umor, realizate mai ales prin hiperbola) este trimis de mama sa in sat dupa treburi.

Întalnind ceata galagioasa de copii, el se gandeste ca ar fi bine sa o ocoleasca, dar e prea tarziu. Copiii il iau in deradere, adresandu-i-se cu o ironie scanteietoare. O baba care trece pe drum vrea sa ii vina in ajutor copilului, dar starneste si mai mult harmalaia copiilor. Finalul nu face decat sa sublinieze intreaga atmosfera de voiosie, de inocenta si fericire neumbrita. Dialogul aduce o nota de inseninare si ingaduinta; „- Ce-i pe drum atata gura? / - Nu-i nimic. Copii strengari. / - Eu, auzi! Vedea-i-as mari / Parca trece-adunatura / De tatari”. Alte figuri de stil remarcabile în poezia lui Coșbuc avem personificarea „norii s-au mai răzbunat”, comparații „gură fac ca roata morii”, epitet „copii ștrengari”.

Ca elemente de stil hiperbola este figura de stil care ilustrează cel mai bine liota de copii care vine „ca o hoardă de tătari”. După venirea copiilor , autorul introduce în scenă un copil mic trimis de mama lui în sat. Înfățișarea copilului stărnește râsetele celor de la săniuș, haina și căciula fiind prea mari pentru el. Speriat copilul înceracă să fugă dar ceata năvălește peste el moment în care îi vine în ajutor o „babă”. Bătrâna nu reușește să salveze copilul, ba chiar stârnște și mai tare ceata de copii („Ca pe-o bufniț-o-nconjoară”).  Spectacolul atrage atenția tutoror câinii ieșind și lătrând, femeile pe la garduri se întreabă ce se întâmplă.

Oamenii din sat nu sunt deranjați de gălăgia copiilor ci privesc ieșirea lor ca pe o binecuvântare, chiar le urează  „vedea-i-aș mari”. Apoi se întorc liniștiți în casele lor respectând parcă această manifestare a inocenței.

″Iara pe uliță″ are o compoziție dinamică si excelează prin imagini de mișcare, prin ritmul clar alert ce comunica o molipsitoare voie bună și bucurie spontană, nevinovată. Imagini artistice abundă prin imagini auditive „se împing și sar râzând”, „năvalnic vuiet”, și imagini vizuale.

Ca procedee artistice, poezia împletește imaginile vizuale (și pe drum e numai fum), personificările (norii s-au mai răzbunat), imaginile auditive (de pe coastă vin țipând), epitetele (năvalnic vuiet), comparațiile (gură fac ca roata morii) și nenumărate comparații care întregesc imaginea satului iarna și descrie comportamentul copiilor.

Nici descrierile nu se lasă mai prejos iar elocventă în acest caz este imaginea copilului cu al său portret descris minunat de poet cum ca avea haine mai mari, probabil de la un frate  și care impreună cu portretul bătrânei amintesc de dificultățile materiale ale oamenilor din acea vreme dar care, în ciuda lipsurilor , avea bogăția liniștii interioare și a fericirii.

Fascinat de pastelul lui Coșbuc, cititorul nu simte simetria abia sesizabilă între incipit și final, poezia debutează cu descrierea naturii liniștite și se încheie cu redobândirea liniștii sufletești a adulților.

Elementele de prozodie dau farmec și îndulcesc lectura cititorului cu cele 23 de strofe, fiecare strofă având 5 versuri cu masura de 7-8 silabe și rimă îmbrățișată.

Coșbuc  este neîntrecut în realizarea perfecțiunii versurilor, în prozodie și-n acusticitate; aici rezultă contribuția cu totul proprie și originală prin care G. Coșbuc a revoluționat și dezvoltat versificația românească, pregătind-o pentru acceptarea versului liber″.

Valențele educative

Poezia oferă o imagine a vieții de la țară iar Domeniul Limbă și Comunicare este cel mai potrivit ca abordare , atât prin savoarea versurilor ce pot lecturate și învășate cît și prin dinamica lingvistică. Ca sursă pentru discuții se pot aborda elemente privind comportamentul nepotrivit al copiilor față de bătrână sau față de cel mic. Astfel, ei vor învăța despre bullying și respect față de cei în vârstă, probleme de esență și pentru Domeniul om și Societate.

În cadrul Activităților Liber Alese (ALA 2) pot ieși afară la zăpadă oferindu-se ocazia de a dovedi respectul și ajutorul față de colegii de joacă.

Domeniul Estetic Creativ (DEC) și Domeniul Limbă și Comunicare  pot oferii copiilor posibilitatea de a-și manifesta talentul în descrierea unui peisaj de iarnă, în baza imaginilor pornind de la general la elemente de detaliu și pot realiza chiar ei creații potrivite temei.

Conform celor de mai sus/ concuzionând cele prezentate „Iarna pe uliță” este un text care poate transmite importante valori educative precum și bucuria întâlnirii cu zăpada atât de îndragită de copii.

DEFINITIVAT EDUCATOARE - EPIC – ROMANUL PENTRU COPII ȘI DESPRE COPII „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă

     Romanul este o specie a genului epic în proză de dimensiuni ample, cu un conflict puternic care poate antrena și conflicte secundare, cu un fir cronologic continuu sau dicontinuu și cu un număr mare de personaje.

(Autor) Ion Creangă, născut în Humulești și decedat la Iași, este unul dintre marii clasici ai literaturii române, a scris povești, povestiri și basme. A lăsat posterității o creație literară redusă ca proporții, dar de o deosebită valoare artistică. Un loc aparte între operele sale îl ocupă “Amintiri din copilărie”, socotită fie o monografie a satului moldovenesc de la munte, fie o scriere memorialistică sau un roman al devenirii, al formării unei personalități.

„Amintiri din copilărie” este romanul copilului universal. Construit sub forma Bildungsroman – romanul unei transformări, care prezintă procesul de formare al unui caracter.

 „Amintiri din copilărie” aparține genului epic în proză și este roman tipic prin acțiunea sa care se petrece pe mai multe planuri, prin multitudinea de personaje, personaje cu o personalitate bine conturată. Structural se aplică procedeul evocării unor întâmplări în care se împletesc toate modurile de expunere: narațiunea, dialogul, descrierea și monologul. Spațial și temporal, romanul are o structură perfect conturată și prezintă procesul educației și experiența de viață ale autorului.

Romanul „Amintiri din copilărie” are patru părți care nu păstrează o ordine logică, autorul mizând în special pe captarea audienței prin cele mai importante momente ale vieții sale. În prima parte Ion Creangă vorbește despre familie împletindu-se cu partea a doua în care descoperim chipul mamei, furtul cireșelor și scăldatul. Urmând structura de Bildungsroman, „Amintiri din copilărie” povestește în partea a treia adolescența lui Nică culminând cu plecarea la seminarul de la Socola, sentiment de tristețe care domină întreaga parte a patra. Finalul romanului scoate la iveală sentimentul de nostalgie a trecerii ireversibile a timpului.

COMPOZITIA:

partea I: prezintă descrierea satului cu inființarea acestuia și a primei scoli, plecarea la oaste a dascălului Vasile, plecarea la Broșteni a lui Nică, revenirea la Humulești și implicațiile legate de aceste evenimente;

partea II: se descrie casa părintească, se realizează portretul mamei, se relatează jocurile de seară cu frații și cu tatăl întors de la muncă, peripeții ale copilăriei;

partea III: prezintă o sintetică monografie a satului; evenimente legate de școala de la Târgu Neamț și apoi de școala de catiheți de la Fălticeni;

partea IV: redă drama copilului care pleacă la Socola, pentru a face pe plac mamei, se prezentarea satului cu obiceiurile și drumul până la Iași.

OBSERVATIE. Compoziția textuală se află în relație cu o viziune mitică a elementelor arhetipale: !!!  fiecare capitol stă sub semnul unui lement primordial, construindu-se astfel un spațiu privilegiat, mitic în care copilul crește și se dezvoltă armonios:

cap. I – pământ (Humulesti derivă din cuvântul ’huma’ = pământ)

cap. II – foc (Creangă descrie vatra casei) – capitolul începe cu o descriere a chipului mamei, vatra casei și continuă cu prezentarea altor pățanii ale lui Nică– pățanii în care se dovedește ca relația lui cu lumea este una specifică eroilor de basm (copilul parcurge un drum epopeic, plin de obstacole pentru a-și dovedi cine este cu adevărat);

cap. III – apă – raul (Ozana) – oglinda a istoriei și a devenirii, simbol al timpului etern curgător;

cap. IV – aer (în drum spre Socola, Nică observa cum și aerul este altul la șes) – drumul spre maturitate, moment care echivalează cu ieșirea definitivă din universul copilăriei;

TITLUL Funcția amintirii este deosebit de importantă căci amintirea este un adevărat organizator de text, după cum indică și titlul; opera este construită având drept scop obținerea efectului de katharsis – care eliberează și deschide, iar textul Amintirilor ne propune un spațiu deschis spre universalitate și spre eternitate, topos imaginar care trăieste în propriile sale legi și rânduieli; înauntrul acestei lumi de hârtie putem vorbi de fericire vindecării de teama timpului și a morții prin amintire, prin cuvântul-rememorare care are deci un vădit efect de pharmakon, efect curativ;

 (TEMA/  ARII TEMATICE)

Tema tratează aspecte legate de descrierea satului moldovenesc, din mijlocul secolului al XIX-lea, aspecte receptate prin ochii copilului îndrăgostit de locurile natale și de cei apropiați lui;

alte teme: creația, jocul, copilăria, familia, iubirea (de tip philia), școala, lumea prelatilor, moartea, călătoria  etc

diversitatea tematică indică: un text complex, dorința creatorului de a oferi o imagine despre lume cât mai fidelă și cât mai completă, o conceptie estetică realistă, bazată pe principiul de mimesis; între teme se instituie relații: de interdependență (tema copilăriei este determinată de tema satului, căci mentalitatea lumii rurale, geografia lumii rurale induce o anume petrecere a copilăriei, o anume viziune despre lume pe care și-o formulează copilul prin jocurile imitative etc.), de complementaritate: tema  copilăriei este complementară cu tema jocului (joc/ joaca), deoarece copilul se formează și-și dezvăluie ființa, cunoaște lumea și universul înconjurător prin intermediul jocului (copilul este ipostaza deplină a lui homo ludens);

Compozițional, romanul este plin de umor care abundă și se intrepătrunde cu plăcerea de a povesti, autorul povestește fără a satiriza, dar și înțelegerea față de defectele oamenilor. Umorul este un mijloc de prezentare a realității prin care se trezește voia bună și ilustrând în același timp viața frumos trăită și bucuria copilăriei.

Nică, Ion Creangă, este scriitorul care realizează “primul roman al copilăriei țărănești” din literatura noastră.

Valențele educative

O valoare educativă pe care o putem transmite prin lectura acestui roman este bucuria de a trăi o copilărie autentică, copilărie furată tot mai mult, în ziua de astăzi, de către tehnologie.

Este opera literară care definește cel mai bine copilăria și joaca din vremea copilăriei, joaca însemnând momentele în care copilul este lăsat să aleagă și să decidă singur ceea ce își dorește să facă.

O altă valoare educativă descoperim într-una din peripețiile lui Nică la furtul cireșelor. Abordând tematica la Domeniul Om și Societate putem evidenția copiilor buna purtare și detrimentul faptelor urmate de consecințe. Astfel, însuși Creangă mărturisește că „Dumnezeu n-ajută celui care umblă cu furtișag”.

Romanul oferă o multitudine de perspective pedagogice având posibilitatea de a crea un context de șezătoare, în care copiii pot sta așezați în cerc pe covor și își pot povesti propriile amintiri și peripeții. Îmbogățirea limbajului prin intersocializare și împărtășirea emoțiilor devine constructivă pentru un vocabular bogat dar și pentru dezvoltarea cognitivă a imaginației. Vor fi  momente în care vor exersa cu bucurie exprimarea liberă dar și stima de sine atunci când povestesc. Se poate aborda inclusiv folosirea umorului în propoziții hazlii, plecând de la ideea că umorul dezvoltă inteligența copiilor și ajungând la sentimentele de bunăstare.

DEFINITIVAT EDUCATOARE - EPIC SCHIȚA „D-l Goe” de I.L. Caragiale

 Schiţa este opera literară în proză de dimensiuni reduse, cu o acţiune simplă, care într -un stil concis prezintă un singur eveniment (episod) semnificativ din viaţa unuia sau a maimultor personaje.

IL Caragiale este creatorul schiței în literatura română. A dat dovadă de o perfecțiune artistică remarcabilă prin personajele lui care provin din medii sociale diferite. Una dintre cele mai cunoscute și mai apreciate de copii, este schița „D-l Goe..”

„D-l Goe..” este schiță în primul rând pentru că acțiunea este limitată la un singur episod din viața personajelor, Goe pleacă la București cu trenul împreună cu trei dame: mama-mare, Mamițica și Tanti Mița. În al doilea rând drumul cu trenul este presărat cu serie de evenimente transpuse în toate momentele subiectului, ceea ce reprezintă tot o caracteristică a schiței. Acțiunea este simplă , stilul concis iar numărul de personaje este foarte redus – Goe cu cele 3 dame însoțitoare și controlorul care apare episodic. Personajul principal este schițat doar prin prisma evenimentului care se petrece iar acțiunea se petrece intr-un spațiu limitat – la început o perioadă scurtă pe peronul gării pentru ca ulterior acțiunea să îl prezinte pe Goe pe durata călătoriei cu trenul. D-l Goe prezintă toate atributele unei schițe ba chiar se aseamănă cu o scenă dintr-o piesă de teatru.  

Titlul schiței poartă numele personajului principal iar apelativul D-l Goe este cu nuanță ironică prin care autorul intersectează două universuri umane: copilul și adultul.

În schița „D-l Goe” autorul narează faptele într-o anumită ordine determinată doar de un singur moment semnificativ și anume: călătoria cu trenul. Întâmplările narate sunt într-o succesiune logică urmărind momentele subiectului. Astfel expozițiunea îl prezintă pe Goe care merge la București ca să nu rămână repetent. Intriga apare odată cu apariția trenului, desfășurarea acțiunii urmărește întâmplările din tren unde , în punctul culminant Goe trage semanlul de alarmă urmând ca deznodământul să surpindă trenul care se pune în mișcare ducând pasagerii la București.

Modul de expunere predominant este dialogul intervenind rareori descrierea. Privind compoziția (structura) putem spune că acțiunea este concepută liniar iar autorul urmărește aspectul tematic (tema) , educația greșită dată de către familie, sub aspectul contrastului între aparență și esență , familia se vrea stilată deși în realitate folosește un limbaj și un comportament neadecvat și care dă dovadă de incultură.

Valoarea artistica a acestei schițe constă în primul rând în comicul savuros izvorât din relatarea faptelor și din comportarea personajelor. Este prezent atât comicul de situație, cât și cel de limbaj, iar din categoriile lui estetice se remarcă, deopotrivă, umorul și ironia. Momentul de artă literară iese în evidență mai ales prin limbajul folosit de autor, un limbaj colorat, cu o savoare a dialogurilor, o narațiune plină de naturalețe a replicilor ce însoțesc succcesiunea dinamică a întâmplărilor. 

Valențele educative

Schița se poate aborda în Domeniul Limbă și Comunicare împletindu-se  în același timp cu Domeniul  Om și Societate urmarind un subiect care pune în valoare comportamentul în societate prin exemplul „Așa nu”.

O altă premisă psihopedagogică ce poate fi abordată este respectul față de familie și oameni. Dezvoltarea psiho-socială a micului preșcolar are la bază principiul integrării în societate, principiu ce se impletește cu altă competență ce trebui dobândită urmând principiul dreptului la educație și implementând în cognitivul timpuriu dragostea pentru carte și școală.

Abordarea integrată (holistică) se aplică în special la centrele de interes cum ar fi Bibliotecă sau Construcții unde copiii pot urmari imagini cu povestea sau pot construi un tren, o gară. Știind că jocul este principala preocupare a copiilor și învățarea în educația timpurie se face numai prin joc putem aborda subiectul savuros al schiței printr-un Joc de rol, preșcolarii exersând astfel situațiile comice dar și pline de învățăminte ale năzdrăvanului D-l Goe.

Prin lectura acestei schițe copiii vor fi încurajați să dea dovadă de comportament civilizat, să nu încurajeze limabjul neadecvat , să iubească școala și în principal sa descopere savoarea și plăcerea de a lectura.  

În încheiere putem spune că este o schiță frumoasă plină de umor care poate fi folosită cu succes în activitățile educative din învățământul preșcolar.

Gândindu-ne la aspectele mai sus menționate dar fără a ne limita la acestea , schița prezentată este una dintre cele mai savuroase și mai accesibile copiilor și care oferă educatoarei o bogată resursă educațional pentru o dezvoltare psihosocială, cognitivă, socială și emoțională armonioasă.

DEFINITIVAT EDUCATOARE - EPIC POVESTIREA „Gândăcelul” de Emil Gârleanu

 Povestire (specie literară) – specie a genului epic în proză, de dimensiuni reduse, în care povestitorul, implicat ca participant, martor sau mesager al evenimentelor, relatează din punctul său de vedere. Nararea se limitează la un singur fapt epic, iar interesul nu se centrează pe personaj ci pe situaţie.

(Autor-introducere) Emil Gârleanu a dezvoltat o literatură pentru copii care stimulează sensibilitatea și imaginația celor mici. Aparută în volumul „Din lumea celor care nu cuvântă”, povestirea „Gândăcelul” este accesibilă copiilor în special datorită dimensiunilor ei mici. Emil Gârleanu este fin cunoscător al naturii, pe care o prezintă copiilor cu talent, micile viețuitoare devenind astfel pritenii lor.

(Trăsături)

Textul „Gândăcelul” este o povestire pentru că se referă la un singur fapt si anume: călătoria micii insecte spre locul de unde a căzut. O altă trăsătură o putem intui din simbolul gândăcelului, simbol al omului care nu se lasă la greu, plin de voință, credință și dârzenie – o acțiune plină de îndrăzneală și exemplară. Povestirile pun accent pe personaje puține și acțiune simplă. În textul nostru îl avem drept personaj doar pe „mica fărâmă de lumină”- gândăcelul iar acțiunea este liniară și simplă – drumul lui anevoios spre soare.

Principalul mijloc artistic folosit de autor este personificarea. Gândăcelul este umanizat și traversează un proces de cunoaștere de sine, se întreabă de unde vine și unde trebuie să ajungă. Nu este lămurit de originea sa dar este convins că trebuie să ajungă la soare.

Apare aici o metaforă prin care gândăcelul este o „fărâmă de lumină închegată, rătăcită pe pământ”. Mica insectă devine o imagine vizuală a gingășiei și strălucirii. Prin metafora gândăcelului este comparată condiția și aspirația ființei umane.

De altfel, vom observa că gândăcelul nu este speriat și nu se panichează la gândul că este căzut. Naiv și chibzuit (caracterizare indirectă – insușiri derivate din comportament) își face un plan de acțiune iar noi nu putem decât să admirăm dorința și năzuința sa de a-și atinge ținta propusă, eforturile pe care le depune.

Gândăcelul devine un simbol al omului care se încumetă să treacă peste orice obstacole pentru a-și atinge țelurile. În semn de apreciare , autorul îl alintă cu duioșie , cu încurajare dându-i apelaticul „voinic”ceea ce pune în antiteză dimensiunea mică a ființei și puternica voință de care dă dovadă. Nu putem trece cu vederea că „voinicul” și antiteza fac referire la eroii din basme cu puteri supranaturale.

Cu ajutorul imaginilor vizuale și a hiperbolei, Emil Gârleanu descrie dificultatea misiunii sale „trece pe lângă un grăunte de piatră cât un munte”.

Comparația gândăcelului cu o picătură de rouă și exclamația din final:  „Ce mult am suit, Doamne!”, exprimă efortul și starea de epuizare, conștientizarea dificultății, dar nu descurajarea și renunțarea.

Valențele educative

Povestirea se poate aborda prin metoda Lectura Educatoarei urmată de valențe educative de excepție. Repovestirea pune la incercare și dezvoltă imaginația micului preșcolar cu ajutorul observației care se aplică incepând din planul apropriat până la cel îndepărtat.

Prin lectură și ascultare se face trimitere la obiceiul creștinesc de a cere ajutor lui Dumnezeu pentru a reuși în situații dificile „își făcu moșnegește cruce”.

Povestirea despre micului gândăcel sădește sentimente de încredere în forțele proprii, curaj, dezvoltă emoțiile și sentimentele pozitive.

Abordarea integrată (holistică) se aplică în special la centrele de interes prin ALA (activități liber alese) și anume: ieșirea în natură ne oferă prilejul de a studia la Domeniul Științe – Cunoaștera mediului, micile viețuitoare abordând o învățare euristică – învățare prin descoperire, iar la Centrul Bibliotecă vor lectura povesirea ilustrată.

Copiii vor fi încurajați să dovedească curaj și stoicism, să nu se lase păgubași în depăsirea obstacolelor, să aibă încredere în sine.  

În încheiere putem spune că este o povestire frumoasă care poate fi folosită cu succes în activitățile educative din învățământul preșcolar.

Gândindu-ne la aspectele mai sus menționate dar fără a ne limita la acestea , povestirea prezentată este una dintre cele mai savuroase povestiri și care oferă educatoarei o bogată resursă educațional pentru o dezvoltare psihosocială și emoțională armonioasă.

DEFINITIVAT EDUCATOARE - EPIC – creatia epic cultă POVESTEA Fata moșneagului și fata babei de Ion Creangă

Definiție 

    Povestea este o specie a genului epic în care realul și fantasticul se împletesc armonios, accentul fiind pus pe elemente veridice ce caracterizează planul real. Are o întindere mai mică decât basmul și mai mare decât povestirea, personaje puține, un singur fir epic, acțiunea relatând un singur fapt.

Ion Creangă dezvoltă literatura pentru copii cu implicații elocvente. În „Fata babei și fata moșneagului” Ion Creangă abordează prin contrast două concepții despre viață: omul bun și harnic care se bucură de rezultatul muncii și omul rău și leneș invidios pe realizările celuilalt.

„Fata babei și fata moșneagului” prezintă/are aspecte specifice basmului dar este POVESTE pentru că: are dimensiuni mai reduse, un număr mic de personaje, este cultă pentru că se cunoaște autorul, personajele au calități și defecte (nu însușiri fantastice ca cele din basm), personajul principal este lipsit de puteri supranaturale . Textul apartine genului epic deoarece comunicarea autor - cititor se realizeaza în mod indirect, prin intermediul naratorului, acțiunii și personajelor.

Această poveste are ca temă drama copiilor vitregi fiind constituită pe un motiv întâlnit și în basmele populare: fata bună oropsită de mama vitregă.

Titlul textului este în concordanță cu conținutul acestuia, în text fiind vorba despre două fete ( una a babei - rea și leneșă și alta a moșului - bună și harnică), autorul dorind încă din titlu să ne indrepte atenția asupra acțiunilor celor două fete, povestea fiind una din care se pot desprinde multe învățăminte.

Naratorul este necunoscut și relatează povestea la persoana a treia, din perspectiva obiectivă. Personajele textului sunt destul de numeroase, unele dintre ele având caracter fantastic și puteri supranaturale (fata babei, fata moșneagului, baba, moșneagul, cățelușa bolnavă, Sfânta Duminică etc.)

Construit prin antiteză, subiectul poveştii individualizează două tipuri caracterologice evidenţiate în expoziţie în mod direct de către povestitor printr-o suită de adjective care se referă la însuşiri fizice şi trăsături de comportament ca urmare a unor observaţii directe, şi apoi, pe măsura narării faptelor, apar în mod indirect trăsăturile de caracter motivate de acţiuni individuale. Contrastul din poveste asigură echilibrul și sintetizează morala poveștii: munca cinstită aduce satisfacții.

In incipitul textului, sunt prezentate cele doua fete: a babei și a moșneagului, care au trăsături atât de diferite. Fata babei "slută, leneșă, tâfnoasă și rea la inima”, și fata moșneagului "frumoasă, harnică, ascultătoare și bună la inima, și pe care "Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune și frumoase.” Formula de început demonstrează apartenența textului în rândul povestilor „era odată un moșneag și o babă; moșneagul avea o fată și baba iar o fată”.

Cele două fete sunt prezentate clasic prin antiteză, Ion Creangă demonstrând fapte și dovedind o bună cunoaștere a caracteristicilor poporului. Fata moșului era harnică și făcea treabă, fata babei era alintată ceea ce transmite un mesaj important părinților, fiind responsabili de educația pe care o transmit copiilor. Ion Creangă își construieste personajele poveștii conform unei structuri clasice căreia îi adaugă conotații complementare.

Intriga naratiunii este dată de complotul babei și al fetei sale în urma căruia fata moșului este nevoită să plece în lume, după sfatul tatalui „ca să nu se mai facă atâta gâlceavă în casă”.

Evoluția subiectului, din momentul acesta, urmează tiparul unui basm popular, fata fiind supusă la o serie de probe ale hărniciei, modestiei și bunătății.

În drumul său fata îngrijește o cățelușă bolnavă, curață un pom de omizi, humuiește o fântână, lipește și curăță un cuptor.

Folosirea personificării în dialogul fetei cu toate aceste „personaje” întreține condiția fantasticului și argumentează prin fapte concrete caracterul frumos al fetei.

Momentul cel mai interesant din punctul de vedere al trecerii probelor este constituit de modul în care fata o slujește pe Sfânta Duminică care avea o ograda de orătănii „balauri și tot soiul de jivine mici și mari”. Fata cea harnica dă ultima proba a curajului spălând și îngrijind toate orătăniile din curtea Sfintei Duminici. Din acest moment destinul fetei și statutul său se schimbă radical, ea este răsplătită de Sfânta Duminică cu o ladiță din pod, dând dovadă de modestie fata o alege pe cea mai mică, dar în care Sfânta Duminică înghesuise prin magie „herghelii de cai, cirezi de vite și turme de oi”.

Plecând spre casa parintească fata este din nou răsplătită pentru bunatatea sa, ea primind de la cățelușă o salbă de aur, de la păr- pere gustoase, de la fântână – pahare de argint, de la cuptor- pâine caldă. Întoarsă acasă fata stârnește invidia și răutatea babei din nou.

Conflictul adaugă în paralela antitetică aceeași călătorie a „probelor” realizată de fată babei care „pornește cu ciudă trăsnind și plesnind”.

Același traseu este parcurs și de aceasta, dar în mod negativ, se poartă urât cu cațelușa, părul, cuptorul și fântâna ce i-au ieșit în cale, iar cu animalele din curte de la Sfânta Duminică la fel. Lacomă din fire alege cea mai mare ladă din podul acesteia.

Autorul sancționează personajele negative în final, ele fiind mâncate de balaurii din lada Sfintei Duminici „de parcă cele două nici n-ar fi existat pe lume”.

El revine in deznodământ cu ironie asupra moșului spunând că după moartea babei „găinile nu mai cântau cocoșește în ograda moșului”, iar acesta a rămas pleșuv pentru că „baba îl mângâiase pe cap” iar în spate avea o cocoașă pentru că-l „netezise cu cociorva”

LIMBAJ

Pe lângă subiectul deosebit de captivant, autorul întrebuințează și o sumedeneie de expresii populare pline de savoare ce vizează caracterul personajelor construite pe principiul simetriei antetice : moșul-baba, fata moșului-fata babei.

Autorul utilizează cu măiestrie descrierea, narațiunea, dialogul, portretul literar, ironia, umorul, antiteza, oralitatea, fantasticul, aluzia, parabola, într-o operă literară plina de realism, cu o acțiune vie pusă în slujba sancționării răului și triumfului binelui.

Desfășurarea întâmplărilor – acțiunea – se prezintă prin împletirea faptelor reale cu cele fantastice.

Povestea de față are un text atractiv și accesibil copiilor. Prin lecturare copiii se aproprie de universul cărților ceea ce influențează dezvoltarea morală. Tot în asentimentul celor prezentate mai sus fata moșului dezvoltă sentimente de respect, milă și hărnicie. Astfel copii vor învăța să evalueze ce e bine și ce e rău și cum trebuie să se comporte.

 Valențele educative

Povestea se poate aborda prin metoda Lectura Educatoarei urmată de valențe educative de excepție. Repovestirea pe bază de imagini pune la incercare și dezvoltă imaginația micului preșcolar cu ajutorul observației care se aplică incepând din planul apropriat până la cel îndepărtat.

Abordarea integrată (holistică) se aplică în special la centrele de interes prin ALA (activități liber alese)și anume: la Arte putem face plăcinte, la Construcții construim cuptorul, la Stiințe (cu ajutorul enciclopediilor) învățăm să îngrijim cățelusa, Joc de Rol cu personajele din poveste și nu în ultimul rând la Centrul Bibliotecă vor lectura povestea ilustrată.

Copiii vor fi încurajați să dovedească hărnicie prin strângerea jucăriilor în sala de clasă dar și acasă în mediul familial.

În încheiere putem spune că este o poveste frumoasă care poate fi folosită cu succes în activitățile educative din învățământul preșcolar.

Gândindu-ne la aspectele mai sus menționate dar fără a ne limita la acestea , povestea prezentată este una dintre cele mai savuroase povești și care oferă educatoarei o bogată resursă educațional pentru o dezvoltare psihosocială și emoțională armonioasă.

DEFINITIVAT EDUCATOARE - EPIC – creatia epic cultă BASMUL Harap – Alb de Ion Creangă

 Introducere

Definitie: Basmul- este o specie a genului epic in proză de întindere medie care prezintă lupta între bine şi rău în care binele învinge întodeauna.

Basmul este specia epicii populare si culte, cu largă raspândire, în care se narează întâmplări fantastice ale unor personaje imaginare (feți-frumoși, zâne, animale și păsări năzdravane etc.), aflate în lupta cu forțe malefice ale naturii sau ale societății, simbolizate prin balauri, zmei, vrăjitoare etc., pe care ajung să le biruiasca în cele din urmă.

Basmul cult este specia narativă amplă, cu numeroase personaje purtătoareale unor valori simbolice cu o acțiune care implică fabulosul și care înfățișează parcurgerea  drumului maturizării de către erou.

- fantasticul este localizat, personajele par să trăiasca într-un mediu humuleștean, se comportă tărănește și vorbesc moldovenește.

- apar mai multe motive: motivul călătoriei, neascultării, împăratului fără nume, recompensarea binelui, motivul căsătoriei

-  îmbinarea narațiunii cu dialogul și cu descrierea

-  formule tipice: initiala, mediana, finala.

- umanizarea fantasticului (fabulosului) prin comportamentul, gestica, psihologia și limbajul personajelor

- cifra magică trei

Basmul cult prezintă câteva trăsături specifice, care îl diferențiază de basmul popular, dintre care amintim:

·       diminuarea aurei eroice a protagonistului

·       personaj lipsit de forțe supranaturale, conturat obiectiv cu calități și defecte

·       dramatizarea narațiunii prin dialog excesiv (dialogul preia funcțiile narațiunii)

·       comentariul moralist

·       prezența unor fragmente de proză rimată și ritmată

·       deformarea grotescă a unor personaje

·       absența personajelor terifiante

Tema: o reprezintă lupta dintre bine și rău și specific basmelor binele triumfă. Tot aici găsim și maturizarea lui Harap-Alb, din această cauză basmul poate fi considerat un bildungsroman. Basmele au încântat copiii din totdeauna, ei trăiesc sentimentul protagonistului și peripețiile pentru succesul reușitei la final.

Prin finalitatea Binele învinge răul, ei își însușesc valori educative și lecții de viață. Un exemplu remarcabil pentru astfel de povești și basme este Ion Creangă.

            Poveste lui Harap – Alb este o lecție de viață, un model adevărat al succesului prin ascultarea de părinți, muncă, bunătate și onoare.

            Harap-Alb nu l-a ascultat pe tatăl său și s-a întovărășit cu spânul, simbol la răului, drept pentru care ajunge sluga acestuia dar își asumă greșeala și suportă consecințele.

Pe de altă parte, Harap – Alb prin orice ipostază dovedește noblețea caracterului, milă, respect față de bătrână, ocrotește și cele mai neînsemnate ființe, albinele și furnicile, se împrietenește cu Gerilă, Flîmânzilă Ochilă, care se dovedesc personaje dificile și greu de suportat.           BASMUL (definiție) (basmul cult are autor, basmul popular nu are autor)

Povestea lui Harap-Alb este un basm cult , deși este numită poveste, totuși este un basm deoarece are dimensiuni mai mari, personaje mai multe, structură specifică basmului cu acțiune complexă.

Titlul operei este foarte sugestiv. Din punct de vedere morfologic, titlul este compus dintr-un substantiv comun și unul propriu. Denotativ, titlul semnifică o specie literară și un nume al unui protagonist de basm. Din punct de vedere conotativ, titlul aduce acțiunea operei mai aproape de realitatea cotidiană prin substantivul “poveste”. Numele personajului este un oximoron care evidențiază schimbarea statutului social al personajului. Personajul dobândește acest nume dupa încălcarea sfatului părintesc datorită inocenței și naivității (Alb). Statutul inferior în care decade este în opoziție totală cu firea, caracterul și educația sa (Harap). În opoziție, “Harap” semnifică sluga neagra și “alb” ce arată lipsa maturității, neinițierea personajului.

Reperele spatio-temporale

Reperele spațio-temporale sunt menționate vag, rezultând timpul mitic. În text, avem ca și date despre locul acțiunii următoarele cuvinte: “odată”, ” într-o țară”, “într-o altă țară”, ” la poalele unui codru”, ” un pod peste o apă mare”.

Narator

Și în această operă ca în multe altele, naratorul narează în dublă perspectivă naratorul omnisicent și omniprezent care narează la persoana a III-a , devine subiectiv folosind persoana I sau folosind apelative care arată simpatia pentru protagonist fiind aici subiectiv, poziționându-se astfel în locul obiectivitatii.

Moduri de expunere - Limbajul

În acest text, sunt prezente toate cele trei moduri de expunere, narațiunea, dialogul (monologul) și descrierea. Narațiunea, fiind modul de expunere prin care se relatează într-o succesiune temporală fapte și întâmplări, are rolul de a specifica cu exactitate fiecare acțiune, întâmplare la care personajele iau parte cu ajutorul unui narator obiectiv sau subiectiv. Descrierea este modul de expunere prin care sunt prezentate toate caracteristicile unor obiecte, personaje sau chiar fapte. Rolul ei în acest text este de a situa acțiunea și personajele, de a exprima în mod sugestiv atmosfera în care se desfășoară întâmplările și ajută cititorul să-și imagineze cum arată locul și personajele. Dialogul reproduce în mod direct cuvintele personajelor. Prin folosirea lui, autorul își lasă personajele să se descrie singure, prin modul lor de a vorbi. Monologul este vorbirea unui singur personaj și are rolul de a exprima stările personajului care vorbește.

Respectă structura genului epic prin momentele subiectului bine structurate: incipitul prezintă o situație de echilibru, intriga este scrisoarea cu cererea unui moștenitor, iar desfăsurarea acțiunii este declanșată într-o acțiune complexă unde protagonistul se confruntă cu antagonistul pentru a restabili ordinea inițială. (în acțiune sunt testate inteligența, istețimea și curajul autorului pentru a dovedi ca este demn să devină împărat). Tot în structura epicului timpul și spațiul îmbină elementele reale cu cele fantastice (prezentul se întrepătrunde cu viitorul iar spațiul îi permite lui Harap – Alb să treacă de pe un tărâm pe celălalt).

Valențele educative care se pot desprinde din basmul nostru sunt imperios necesare pentru o dezvoltare armonioasă a preșcolarului astfel încât integrarea socială și respectarea aproapelui să devină o competență sine qua non. Este important ca aceste obiceiuri să se formeze cât mai curând.

Basmul este potrivit pentru copii, în special în cadrul domeniului Limbă și comunicare, pentru că are o acțiune liniară (faptele se petrec într-o ordine cronologică simplă de urmărit de către copii).

Se poate aborda în special prin Lectura Educatoarei și Dramatizări. Are un limbaj atractiv deci este simplu de abordat în frământări de limbă , povestea dezvoltă imaginația și vocabularul iar copii au libertatea de a a-și imagina șcenele (pentru că în basme totul este posibil). Prin lectura basmului educatoarea îi poate ajuta pe copii să facă diferența dintre bine și rău, dintre real și imaginar.

Domeniul om și societate este unul care poate beneficia de valențele acestui basm deoarece copii vor învăța că tebuie respectate reguli pentru a evita consecințele neplăcute.

În încheiere putem spune/ Considerăm  că  îmbinarea valorilor educative cu activități practice și ludice, copiii pot reține mesajul operei, abordarea unor astfel de opere literare , cum este basmul Povestea lui Harap-Alb conduce spre o dezvoltare socială corespunzătoare și integratoare la nivelul societății urmărind și respectând reguli de conduită și nu numai.