NTIC in educatie in procesul
de invatamant
Pe fondul schimbărilor
majore in domeniul tehnologic din ultimii ani si a progresului extraordinar in
domeniul comunicațiilor, utilizarea accentuată a tehnologiilor moderne si
implicit a elearning-ului în activitatea didactică ar putea deveni una dintre
realizările importante ale secolului nostru. Utilizarea tehnologiilor
informaționale moderne atribuie noi dimensiuni procesului de
predare-învățare-evaluare. În mai multe ţări, și în România sunt elaborate
strategii şi programe naţionale vizând implementarea TIC în procesul de
învățământ la toate nivelurile, inclusiv a impunerii manualelor digitale si
resurselor informatice ca principale resurse materiale la clasă.
Schimbari majore = strategii
si programe nationale implementare TIC in procesul de invatamant
Integrarea cu succes a
TIC în activitatea didactică face parte din evoluţia naturală a învăţării şi
este o oportunitate de a integra ultimele descoperiri tehnologice cu
interacţiunea şi implicarea oferite de modul tradițional de cunoaștere. Studii
recente (2009) relevă că ariile prioritare susţinute de TIC sunt: matematica
(87%), limba engleză (77%) ştiinţele (62%). (Harnessing Technology Review, 2008) [1] .
Integrarea TIC in activitatea
didactica – o evolutie naturala
Calculatoarele sunt în
mod deosebit utile pentru adaptarea activităților de învățare pentru elevii cu
cerințe speciale sau dificultăți de învățare; facilitează activitatea de
predare și au un impact deosebit.
Calculatoarele – utile pentru
activitatile de invatare, modificari la nivelul comportamentelor intelectuale,
emotionale, sociale ale elevilor., dezvoltarea competenmtei de comunicare ,
atractivitatea procesului educational
Modernizarea
calculatoarelor şi conectarea instituțiilor gimnaziale şi liceale la Internet
este o realizare importantă, însă impactul lor este limitat de numărul mic de
calculatoare. Inițiativele guvernamentale din ultima perioadă, de a introduce
internetul in școlile din zona rurală ar putea conduce la utilizarea
tehnologiilor moderne în şcoli si ar putea produce modificări la nivelul
comportamentelor intelectuale, emoționale, sociale ale elevilor, concretizate
în aspecte precum: creșterea interesului de a învăța, creşterea frecvenței la
ore, obținerea unei mai bune concentrări și stimularea lucrului în echipă,
îmbunătățirea rezultatelor școlare, dezvoltarea competenței de comunicare,
optimizarea managementului proiectelor, precum și dezvoltarea capacității de
rezolvare a problemelor. Pe lângă valențele formative ale utilizării TIC,
mijloacele informatice moderne ar putea spori semnificativ atractivitatea
procesului educațional .
În noile orientări ale învăţământului problema
interacţiunii pedagogului cu elevul este una fundamentală. În acest context
apare evidentă necesitatea unui sistem educaţional centrat pe elev, axându-se
pe nivelul de dezvoltare a potenţialului acestuia, aplicând tehnologii
adecvate.
Tehnologiile educaţionale presupun mijloace şi metode, structuri şi forme
diferite care coreleaza diferite concepte operaţionale: proiectul pedagogic,
mesajele educaţionale, conexiunea inversă etc. Integrarea tehnologiilor
educaţionale în cadrul învăţământului formativ presupune ca şcoala să se
centreze pe dezvoltarea gândirii, selectând prin aceasta conţinutul, metodele,
formele şi criteriile de formare şi evaluare, adică să elaboreze acea
tehnologie educaţională care dezvoltă un anumit stil de învăţare cu efect
durabil.
Interactiunea evel – profesor=sistem educational centrat
pe elev, pe nivelul lui de dezvoltare, necesitatea unei tehnologii aducationale
adaptate.
În noile orientări ale învăţământului problema
interacţiunii pedagogului cu elevul este una fundamentală. În acest context
apare evidentă necesitatea unui sistem educaţional centrat pe elev, axându-se
pe nivelul de dezvoltare a potenţialului acestuia, aplicând tehnologii
adecvate.
Tehnologiile educaţionale presupun mijloace şi metode,
structuri şi forme diferite care coreleaza diferite concepte operaţionale:
proiectul pedagogic, mesajele educaţionale, conexiunea inversă etc. Integrarea
tehnologiilor educaţionale în cadrul învăţământului formativ presupune ca
şcoala să se centreze pe dezvoltarea gândirii, selectând prin aceasta
conţinutul, metodele, formele şi criteriile de formare şi evaluare, adică să
elaboreze acea tehnologie educaţională care dezvoltă un anumit stil de învăţare
cu efect durabil.
Tehnologii educationale = noi mijloace, metode,
structuri, forme , noi concepte operationale = selectare de continut specifice
si criterii de formare si evaluare specifice.
Sorin Cristea, în „Dictionarul de pedagogie”, atestă
următoarea semnificaţie a termenului „tehnologie educaţională”, care aici este
numită „tehnologie pedagogică”: „Tehnologia pedagogică reprezintă ansamblul
tehnicilor şi cunoştinţelor practice imaginat pentru a organiza, a testa şi a
asigura funcţionalitatea instituţiei şcolare la nivel de sistem. În contextul
problematicii specifice procesului de învăţământ pot fi delimitate patru
acţiuni distincte, dar complementare, care asigură dimensiunea aplicativă a
conceptului de tehnologie a educaţiei/ instruirii: organizarea resurselor
pedagogice existente, planificarea şi aplicarea curriculumului, pregătirea şi
folosirea materialului pedagogic şi aplicarea cunoştinţelor în activitatea de
învăţare.”
Elaborarea unor tehnologii educaţionale moderne permite
nu numai îmbunătăţirea calităţii procesului educaţional, ci şi rezolvarea
problemei însuşirii unui volum imens de informaţii într-un timp relativ scurt
fără a afecta starea psihică a instruiţilor.
Apare necesitatea unei tehnologii educationale moderne
Resursele informaţionale au devenit la fel de importante
ca resursele materiale şi cele energetice. În condiţiile societăţii informaţionale bazate
pe utilizarea tehnologiilor informaţionale şi comunicaţionale (T.I.C.), în
sistemul de învăţământ devine un imperativ necesitatea centrării procesului de
învăţământ pe elev, el devenind subiectul procesului de învăţământ şi care
presupune individualizarea (cel puţin relativă) a acestui proces.
Folosirea tehnologiei informaţionale reprezintă o
posibilitate reală de individualizare a procesului de învăţământ bazat pe clase
şi lecţii. În contextul noilor tehnologii informaţionale se creează noi posibilităţi în
instruirea elevilor. În baza tehnologiilor multimedia apare posibilitatea realizării materialelor
didactice computerizate, care pot fi grupate, în funcţie de tipurile tehnologiilor utilizate şi de
scopurile pe care le realizează, astfel: manuale electronice, care reprezintă o
expunere textuală a materiei cu un număr mare de ilustraţii, care pot fi
instalate pe server şi transmise prin reţea, manuale electronice cu o
dinamică înaltă a materialului ilustrativ, executate pe CD-uri, sisteme moderne
pentru efectuarea lucrului de cercetare ştiinţifică, sisteme virtuale, în
care elevul devine element al modelului computaţional, care reflectă lumea
reală şi sisteme de instruire la distanţă.
Tehnologiile
educaţionale moderne sunt eficiente în activitatea didactică în etapele proiectării,
implementării şi evaluării, una dintre condiţiile esenţiale în reuşita acestora
fiind cunoaşterea şi dorinţa de utilizare a celor mai potrivite mijloace, chiar
dacă aceasta presupune renunţarea la anumite obiceiuri care se dovedesc,
uneori, mai costisitoare la capitolul resurse (timp, energie, financiar).
În ceea ce priveşte proiectarea activităţii didactice la nivelul unităţii
de învăţare, varianta de proiect propusă se dovedeşte complexă, utilă,
aplicabilă în contexte variate; formatul este atractiv şi profesionist, oferind
posibilitatea ca, în fiecare moment, să se poată efectua conexiuni între
elemente precum: arie tematică, competenţe specifice/ obiectivele de referinţă,
obiectivele operaţionale şi obiectivele de evaluare vizate, planificarea
evaluării în variantele iniţială, formativă şi sumativă, mijloace necesare
realizării evaluării (liste de verificare, stabilirea obiectivelor,
observarea grupului, feedback din partea colegilor etc.), aptitudinile
vizate (exemple: deprinderi de a utiliza termeni de specialitate, abilităţi
practice de lucru cu programe Microsoft Office, experienţă minimă în realizarea
publicaţiilor, abilităţi de navigare şi documentare pe Internet), materiale şi
resurse necesare pentru unitatea de învăţare (tehnologie – hardware, software,
materiale tipărite, resurse internet, alte resurse). De asemenea, orice
ajustare necesară se poate realiza cu mai multă uşurinţă şi cu păstrarea
designului iniţial.
În ceea ce priveşte implementarea activităţii proiectate, utilizarea tehnologiilor
educaţionale moderne reprezintă un mijloc de facilitare a lecţiei prin
creşterea atractivităţii şi prin realizarea unei comunicări mai fidele între
cadrul didactic şi elev (elevii pot recepta mai clar ceea ce li se transmite,
avându-se în vedere receptarea pe mai multe canale ale cunoaşterii).
Pot fi utilizate, în acest sens materiale PPT, care, pe lângă designul
atractiv, facilitează o mai bună coerenţă în prezentare, precum şi contactul
permanent a elevului cu varianta vizual-auditivă a învăţării. În spaţiul
lecţiei pot fi inserate materiale create anterior sau pot fi create astfel de
materiale împreună cu elevii, în cazul în care există conexiune la Internet în
sala de clasă. Aceste materiale dezvoltă creativitatea elevilor şi asigură o
învăţare de plăcere.
Tehnologiile
moderne sunt eficiente nu numai în transmiterea noilor unoştinţe, ci şi în consolidare deprinderilor formate şi
în realizare transferului de informaţii între diferitele domenii ale cunoşterii. Astfel, se pot realiza
lecţii recapitulative cu ajutorul materialelor PPT, exerciţiile propuse având
la dispoziţie posibilitatea autocorectării răspunsului eronat, solicitării
sprijinului în identificare răspunsului corect, aprecierii în situaţia unui
răspuns just, identificării unor informaţii conexe. La final de lecţie se poate
realiza o sinteză sub forma unui flyer realizat de elevi, aceasta prezentând
atractivitate şi utilitate prin consolidarea capacităţii de sinteză, dar
şi prin dezvoltarea abilităţilor de utilizare a mijloacelor TIC. Tehnologiile educaţionale
moderne favorizează într-un mod cu totul deosebit învăţarea prin descoperire atât la capitolul
informaţii, cât şi în ceea ce priveşte varietatea modalităţilor de utilizare a
computerului în sine cu economie de efort şi timp.
Evaluarea reprezintă unul dintre aspectele în
cadrul cărora tehnologiile
educaţionale moderne sunt cel mai eficient inserate. Astfel, se pot folosi teste
on-line, în format PPT, formulare realizate cu ajutorul Google docs etc., în
cadrul cărora răspunsul este primit foarte rapid, obiectivitatea fiind
ridicată, monotonia este alungată, se creează o mai bună dispoziţie a
participanţilor, prin înlăturarea contactului direct cu evaluatorul, se
stimulează abilitatea de autoevaluare, spiritul competiţional cu sine însuşi.
Evaluarea realizată cu ajutorul tehnologiilor moderne devine un moment mai
puţin costisitor din punctul de vedere al consumului emoţional, reuşindu-se performanţa transformării
utilului în plăcut, modificându-se atitudinea elevilor raportat la procesul evaluării în
sine.
Tehnologiile educaţionale moderne urmăresc facilitarea procesului didactic ajutând
cadrele didactice să creeze contexte favorabile învăţării, formării
deprinderilor, constituirii unui complex de atitudini care să stimuleze
curiozitatea, dorinţa de a cunoaşte mai mult, spiritul competiţional cu sine,
plăcerea de a progresa şi de a-şi dezvolta posibilităţi de autoinstruire, dar
şi o raportare corectă la evaluare, aspect absolut necesar în poziţionarea noastră, a
fiecăruia, în spaţiul cunoaşterii. Învăţământul are nevoie de tehnologii
educaţionale moderne însuşite de cadrele didactice şi aplicate inteligent şi
constructiv în derularea procesului instructiv-educativ.
AVANTAJELE
ŞI DEZAVANTAJELE INTRODUCERII MIJLOACELOR TIC ÎN PROCESUL DE ÎNVĂŢĂMANT
În şcoală introducerea
Internetului şi a tehnologiilor moderne duce la schimbări importante în
procesul de învăţamânt. Astfel actul învăţării nu mai este considerat a fi
efectul demersurilor şi muncii profesorului, ci rodul interacţiunii elevilor cu
calculatorul şi al colaborării cu profesorul. Această schimbare în sistemul de
învăţământ a urmărit nişte obiective bine structurate şi anume :
1. Creşterea eficienţei activităţilor de
învăţare
2. Dezvoltarea competenţelor de comunicare şi
studiu individual
Ca orice altă metodă de
învăţare şi această instruire asistată pe calculator prezintă avantaje şi
dezavantaje.
Ca avantaje putem aminti:
1. Stimularea capacităţii de învăţare
inovatoare, adaptabilă la condiţii de schimbare socială rapidă;
2. Creşterea randamentului însuşirii coerente
a cunoştinţelor prin aprecierea imediată a răspunsurilor elevilor;
3. Întarirea motivaţiei elevilor în procesul
de învăţare;
4. Instalarea climatului de autodepăşire,
competitivitate;
5. Dezvoltarea culturii vizuale;
6. Conştientizarea faptului că noţiunile
învăţate îşi vor găsi ulterior utilitatea;
7. Facilităţi de prelucrare rapidă a datelor,
de efectuare a calculelor, de afişare a rezultatelor, de realizare de grafice,
de tabele;
8. Introducerea unui stil cognitiv, eficient,
a unui stil de muncă independentă;
9. Asigură alegerea şi folosirea strategiilor
adecvate pentru rezolvarea diverselor aplicaţii;
10. Asigurarea unui feed-back permanent,
profesorul având posibilitatea de a reproiecta activitatea în
funcţie de secvenţa anterioara;
11. Dezvoltă gândirea astfel încât pornind de
la o modalitate generală de rezolvare a unei probleme
elevul îşi găseşte singur răspunsul pentru o problemă concretă;
12. Stimularea gândirii logice şi a
imaginaţiei;
13. Metode pedagogice diverse;
14. Perspectiva relaţională este îmbunătăţită
prin stabilirea unei relaţii umane şi sociale între educat şi educator.
Cu toate acestea avem şi dezavantaje:
1. Folosirea în exces a calculatorului poate
duce la pierderea abilităţilor practice, de calcul si de investigare a
realităţii;
2. Individualizarea excesivă a învăţării duce
la negarea dialogului profesor – elev;
3. Utilizarea la întâmplare a calculatorului,
fără un scop precis în timpul orelor poate provoca plictiseala, monotonie;
4. Costurile ridicate ale tehnologiei de
ultimă oră ceea ce constituie un impediment pentru o bună parte a populaţiei
României şi este accesibilă persoanelor cu o situaţie financiară bună.
Utilizarea calculatorului vizează:
• Predarea cunoştinţelor în maniera tehnologiilor
audiovizuale;
• Instruirea individualizată;
• Facilitarea diverselor activităţi specifice procesului
instructiv-educativ;
• Informatizarea orientării şcolare şi profesionale;
• Utilizarea calculatoarelor ca instrumente
administrative în şcoli;
Acestea pot fi detaliate pentru a evidenţia
diferitele forme sub care poate fi utilizat calculatorul în activităţile
didactice:
- secvenţe de pregătire
pentru transmiterea informaţiilor;
- formularea întrebărilor
- rezolvări de exerciţii
şi probleme;
- prezentarea de
algoritmi pentru rezolvarea unor probleme tip;
- proiectarea de grafice,
de diagrame;
- aplicaţii practice;
- demonstrarea unor
modele;
- simularea unor fenomene,
a unor experienţe şi interpretarea lor;
- simulatoare pentru
formarea unor deprinderi (conducere auto, dactilografie);
- simularea unor jocuri
didactice;
- evaluarea rezultatelor
învăţării şi autoevaluare;
- organizarea şi
dirijarea învăţării independente pe baza unor programe de învăţare etc.
Ceea ce este nou
în folosirea calculatorului ca mijloc de învăţământ, faţă de celelalte
mijloace didactice, este caracterul interactiv al
procesului învăţării. Oricare ar fi domeniul de utilizare a calculatorului
în instruire, acesta nu înlătură celelalte mijloace aflate în recuzita de lucru
a cadrului didactic. Calculatorul este un mijloc didactic care se integrează în
contextual celorlalte mijloace, amplificându-le valenţele instructiv-formative,
completându-le atunci când este necesar.
Calculatorul – mijloc de invatamant – caracter
interactive al invatarii
Introducerea calculatorului în procesul
didactic şi învăţarea asistată de calculator prefigurează doar schimbări
calitative în tehnologia didactică, domeniu care asigură scurtarea timpului de
evaluare obiectivă a calităţilor mijloacelor de învăţământ şi a metodelor, reţinând
pe cele care se impun valoric: -individualizarea activităţilor de
învăţare;
Tehnologia informaţiei şi comunicării este tot
mai mult folosită în scop educaţional prin mijloace de prezentare, stocare şi
procesare a informaţiei. Această tehnologie este deosebit de
valoroasă în procesul de învăţare a copiilor şi în mod deosebit a celor cu
cerinţe educaţionale speciale (CES). De aceea, folosirea TIC este de mare
importanţă pentru aceşti copii, reuşind ca prin folosirea unei taste să indice
o alegere, să exprime dorinţe, necesităţi.
Folosirea TIC nu este un scop în sine, ci şi
un mijloc de a rezolva anumite cerinţe prin care elevii reuşesc să exploreze
idei, să dobândească anumite abilităţi, procesul de învăţare devenind din ce în
ce mai personalizat, individualizat şi eficient. Se remarcă o serie de avantaje
ale utilizării TIC în procesul educaţional al copiilor cu cerinţe educaţionale
speciale:
• Promovarea accesului fizic al persoanelor cu
dizabilităţi
TIC poate acţiona pentru a transforma cea mai mică
mişcare într-un răspuns la unele solicitări de învăţare, oferă un
acces real la o calitate mult îmbunătăţită a vieţii persoanelor cu
dizabilităţi.
• Creşterea motivaţiei
TIC influenţează motivaţia unui copil şi abilitatea
acestuia de
a pune în practică cunoştinţele însuşite, până la formarea şi consolidarea unor
deprinderi, abilităţi de lucru.
• Facilitarea colaborării şi lucrului în echipă
TIC poate încuraja şi dezvolta
colaborarea în clasă, multe programe fiind folosite pentru a stimula elevii
să lucreze în echipă. Munca în echipă poate fi o bună strategie pentru
integrarea copiilor cu CES, deseori interacţiunile cu aceştia fiind evitate de
colegi.
• Planificarea şi organizarea ideilor
Elevii pot folosi diferite programe
informatice, nu numai pentru a înregistra o experienţă, ci şi pentru a organiza ideile şi
activităţile înainte de a le efectua. Prin programe adecvate se utilizează
imagini audio-video ca material demonstrativ pentru predarea unor teme de
matematica (de exemplu figuri plane, la geometrie), pentru limba română sunt
utilizate programe a căror derulare ajută elevii să-şi formeze deprinderi de
citire şi scriere, de vorbire corectă, fluentă şi ritmică.
• Îmbunătăţirea calităţii învăţării
Prin folosirea TIC, calitatea produsului
final dintr-o schemă de lucru poate fi considerabil îmbunătăţită. În şcoli
mulţi elevi îşi scriu lucrările la computer, pentru a se putea concentra pe
calitatea ideilor şi nu pe abilitatea de a scrie literele. Pentru copiii cu
dizabilităţi această modalitate de lucru contribuie la realizarea cu succes a
procesului de învăţare, la dezvoltarea stimei de sine.
• Controlul eficient asupra mediului
Elevii cu dificultăţi profunde de învăţare
reuşesc să înveţe că prin acţionarea unei taste pot să controleze o anumită
secţiune a ecranului, astfel înţelegând noţiunea de cauză şi efect, devin conştienţi de
posibilitatea de a interveni, schimba mediul în care trăiesc. De exemplu, unul
dintre cele mai eficiente moduri de a folosi tehnologia informatică se referă
la dezvoltarea mobilităţii independente (persoanele cu dizabilităţi motorii
învaţă să folosească scaunul automat cu rotile descoperind autonomia personală
de mişcare). Folosirea TIC permite copiilor să devină din spectator (în cazul
folosirii calculatorului pentru stimulare senzorială), participant (în cazul
interacţiunii cu mediul de învăţare), iar apoi creator (în cazul modificării
mediului conform dorinţelor, intereselor).
Ca spectator, copilul priveşte, ascultă şi
răspunde pasiv, iar relaţia dintre copii şi mediul de învăţare se reduce la
receptarea simplă a diverselor informaţii. În acest context, folosirea
tehnologiei evidenţiază partea senzorială prin stimulări vizuale, auditive sau
tactile, într-un context stimulativ şi motivant.
Ca participant, copilul începe să
interacţioneze cu mediul său şi învaţă o acţiune specific împreună cu efectele
produse (ex.
atingerea unui computer produce un răspuns, sub forma unei explozii de culori,
imagine prezentată pe monitor). La acest nivel, programele implica atingerea de
către copil a unei taste sau atingerea unei ferestre pentru a
observa efectele.
La nivelul de creator, copilul foloseşte
tastatura, fereastra sensibilă pentru a alege răspunsurile
corecte. Cu ajutorul a două taste, copilul stabileşte viteza de lucru, întrucât
o tastă evidenţiază opţiunile, iar a doua realizează selecţia.
Profesorii stabilesc obiectivele clare şi
realiste pentru
a identifica capacităţile specifice la care trebuie să ajungă fiecare elev şi
pe care trebuie să le dezvolte. Prin metoda paşilor mărunţi sunt create etape
intermediare pe care fiecare copil să le poată depăşi în condiţii normale şi cu
rezultate cât mai bune
De exemplu: Comunicarea informaţiei Folosirea unui
procesor word. Scrierea şi corectarea unei propoziţii Capacitatea de a completa
o propoziţie cu un cuvânt potrivit Alegerea unei metode potrivite de acces
Accesarea unei anumite litere, dacă este necesar
Datoria profesorului este de a diferenţia stilurile şi
maniera de prezentare a tehnologiei informaţiei şi de a reflecta modurile în care
TIC să fie folosită eficient în cadrul orelor cu elevii.
Utilizând TIC în evaluare, s-a observat că spaima rezultatului pe care trebuie să-l obţină
dispare
aproape
în totalitate pentru că atenţia elevului se mută de la coala alba înspre modul
de prezentare a conţinutului testării, implicit deci şi asupra conţinutului.
În plus, evaluările cu ajutorul TIC
eficientizează în mod considerabil modul cum sunt testaţi elevii; nu mai se
pierde timp cu scrierea subiectelor sau cu corectarea unui număr considerabil
de lucrări care, de mai multe ori, pun probleme serioase legate de descifrarea
scrisului.
Nu este de neglijat posibilitatea de a avea
evaluarea integrată într-un sistem de management al educaţiei (LMS – Learning
Management System), iar acest lucru să permit afişarea notelor elevilor de
la o anumită clasă într-o pagină specială, sub formă de tabel, fără ca
profesorul să stea să calculeze separat nota pentru fiecare elev în parte.
Toată această muncă o face direct sistemul, iar astfel evidenţa notelor este
mult mai clară.
Conţinutul testelor şi rezultatele evaluării
pot fi publicate on-line pe site-ul sau blog-ul profesorului pentru ca elevii
să poată reveni, dacă doresc, asupra lor şi să se auto- corecteze. Rostul
testelor nu este să le acorde note mici elevilor pentru că nu au învăţat, ci
să-i ajute să înveţe. De aceea, publicarea lor on-line este un beneficiu pentru
profesor.. Publicarea lor on-line se poate face după finalizarea evaluării la
toate clasele unde profesorul respectiv predă.
Produsele multimedia educaţionale – prezentări, publicaţii
electronice (afişe, fluturaşi, broşuri, buletine informative, ziare etc.),
situri wiki şi bloguri - se realizează cu ajutorul tehnologiei informaţiei şi a
comunicării.
Prezentările – sunt materiale
descriptive, îmbogăţite cu imagini, materiale video-audio, diagrame, legături
către alte surse (via Internet). Microsoft PowerPoint este aplicaţia prin care
puteţi realiza prezentări variate.
Publicaţiile – sunt destinate
comunicării bazate în mare măsură pe text, îmbogăţită cu imagini, grafice etc.
Siturile wiki şi blogurile .
Evaluarea acestor produse multimedia se realizează cu ajutorul unei multitudini
de instrumente care vizează atât produsul, cât şi procesul: fişe de observare,
grile de evaluare criterială, liste de verificare, jurnale de reflecţie etc
Cercetările realizate în
ultimii ani în diferite ţări la nivel global au arătat că utilizarea
tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor în educaţie contribuie într-o
foarte mare măsură la îmbunătăţirea rezultatelor elevilor. Însă, cu toate
acestea, multe cadre didactice, fie că preferă metodele clasice de predare, fie
dintr-o reticenţă şi indiferenţă generală faţă de noile tehnologii, resping
dinamicizarea orelor şi stimularea elevului cu ajutorul calculatorului,
internetului şi tuturor celorlalte instrumente asociate.
Datorită tehnologiei
informaţiilor şi comunicaţiilor s-au deschis noi domenii, nebănuite anterior si
le-a revoluţionat pe cele vechi. Printre acestea numărându-se şi educaţia, care a atins standarde
noi şi are o evoluţie uimitoare.
În procesul instructiv-educativ tehnologiile
multimedia reprezintă un instrument important pentru crearea cursurilor
instructive moderne, a bibliotecilor virtuale și chiar a claselor virtuale,
formându-se astfel un spațiu nou, spațiul virtual instructiv. Un pas important în
definirea acestui spațiu informațional de învățământ l-a reprezentat apariția
pe piață a manualelor interactive, elaborate în format electronic (e-manuale),
sub forma unor CD-uri sau DVD-uri educaționale.
Necesitatea creării manualelor electronice
este legată de dezvoltarea noilor tehnologii informaționale și implementarea
lor în diverse domenii ale procesului de predare – învățare. Folosirea tehnologiilor
multimedia, ca resurse de învăţare, este în strânsă legătură cu teoriile de
învăţare constructiviste, conform cărora în lumea de astăzi, supusă unei
continue schimbări, abilitatea de a analiza și rezolva rapid o varietate de
probleme este mult mai importantă decât o aplicare pură a informațiilor
memorate.
În domeniul educației, în ultimii zece ani,
utilizarea Internetului a cunoscut o dezvoltare fenomenală, o serie de factori
influențând adoptarea tehnologiilor web și multimedia în programele de
învățământ. Astăzi profesorii care integrează tehnologia IT în procesul de
educaţie ajută
elevii să-si dezvolte competenţele de gândire si învăţare, iar într-o clasă în care
sunt folosite o varietate de strategii de instruire, elevii sunt profund
implicaţi, se simt provocaţi si învaţă mai bine. Profesorii unor astfel de
clase conștientizează avantajele utilizării acestor strategii pentru a-i face
pe elevi să devină responsabili de propriul proces de învăţare.
Cea mai bună metodă de predare a unui mod
de gândire conceptual, necesar pentru astfel de sarcini, este prin intermediul unui
sistem al testelor. In acest sistem elevul este supus unor situații
concrete, ale lumii reale și forţat să ia decizii. Multimedia interactivă, cu
capacitatea sa de antrenare a utilizatorului, ar putea fi suportul perfect
pentru astfel de procese. În prezent,”utilizarea Internetului și a
telecomunicaţiilor aduce schimbări importante în modul de a învăţa. Învăţarea
trebuie să treacă dincolo de sala de clasă si să înglobeze discipline și
tehnologii complexe. De aceea, în învăţământul de astăzi se trece de la
training la learning, unde actul învăţării este plasat
înaintea predării,
iar elevul este situat în centrul procesului de învăţământ”1.
În domeniul educației, în ultimii zece ani,
utilizarea Internetului a cunoscut o dezvoltare fenomenală, o serie de factori
influențând adoptarea tehnologiilor web și multimedia în programele de
învățământ. Astăzi profesorii care integrează tehnologia IT în procesul de
educaţie ajută
elevii să-si dezvolte competenţele de gândire si învăţare, iar într-o clasă în care
sunt folosite o varietate de strategii de instruire, elevii sunt profund
implicaţi, se simt provocaţi si învaţă mai bine. Profesorii unor astfel de
clase conștientizează avantajele utilizării acestor strategii pentru a-i face
pe elevi să devină responsabili de propriul proces de învăţare.
În Legea Educaţiei Naţionale se stipulează
respectarea principiului echităţii şi egalităţii de şanse, potrivit căruia
accesul la oportunităţile de învăţare se realizează fără discriminare.
Utilizând noile tehnologii, respectiv Internetul şi sursele de documentare
on-line, fiecare tânăr are şanse egale de dezvoltare intelectuală. Integrarea
TIC și a tehnologiilor multimedia va asigura crearea unui mediu de învăţare în
vederea creşterii accesului la educaţie de calitate şi formării unor competente
cheie şi profesionale, care să faciliteze integrarea pe piaţa muncii.
O analiză SWOT a influenței mijloacelor
TIC și a tehnologiilor multimedia în procesul educativ, poate fi reprezentată
astfel:
PUNCTELE TARI
· prin utilizarea TIC și a
tehnologiilor multimedia se dobândește o eficientizare a procesului educațional;
· aproape toate unitățile de
învățământ posedă laboratoare de informatică, sau cel puțin un calculator la
dispoziția cadrelor didactice;
· programele de formare
continuă a cadrelor didactice includ folosirea echipamentelor noi, a
calculatoarelor, familiarizarea cu platformele educaționale (AEL, Moodle), fapt
care duce la
modernizarea modului de lucru al profesorilor;
· lărgirea orizontului
cunoașterii,
elevul nu se mai limitează la cunoștințele pe care i le transmite cadrul
didactic; elevul are posibilitatea de a găsi argumente pentru a-și susține
propriile idei, păreri, opinii;
· cunoașterea, aprofundarea,
asimilarea unui bagaj vast de cunoștințe într-o perioada mult mai scurtă, decât prin
modalități care nu includ folosirea mijloacelor TIC.
PUNCTELE SLABE
· majoritatea cadrelor
didactice şi manageriale din sistem nu au abilităţi suficiente de utilizare a resurselor
TIC în educaţie;
· lipsa motivaţiei profesorilor
pentru
utilizarea TIC la orele de curs;
· teama de nou care poate produce refuzul
cadrelor didactice de a-și înlocui propriile metode conservatoare cu cele
moderne, facilitate de mijloacele TIC;
· imposibilitatea
desfășurării în cele mai bune condiții a lecțiilor din diferite cauze (lipsa temporară a energiei
electrice, lipsa sau insuficiența mijloacelor tehnice de instruire, etc.) – necesitatea
aprofundării unor noțiuni teoretice pentru a putea folosi corect mijloacele TIC
și tehnologiile multimedia;
· necesitatea aprofundării
unor noțiuni teoretice pentru a putea folosi corect mijloacele TIC și
tehnologiile multimedia.
OPORTUNITĂŢI
· sporeşte ponderea
utilizatorilor tineri de Internet, ceea ce promite o nouă generaţie iniţiată
în utilizarea tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii. Un impact
favorabil, în acest sens, îl au centrele de instruire on-line, publicarea
cărţilor digitale, apariția tabletelor;
· colaborarea cu alte unități
școlare din
țară sau chiar din alte țări; realizarea unor parteneriate interșcolare;
· posibilitatea efectuării procesului de
predare-învățare între mai multe persoane din locații diferite (prin intermediul Skype);
· efectuarea unor cursuri on-line, pregătirea
elevului, viitor adult, pentru a deveni un individ care să se poată integra cu
ușurință în societate (obținerea unor burse școlare în urma efectuării unor
examene on-line, efectuarea unor cursuri de formare profesională, de formare
continuă a cadrelor didactice și nu numai);
· utilizarea computerului, a
Internetului și a noilor tehnologii utilizate;
· posibilitatea învățării redactării unor
texte nonfuncționale prin completarea unor formulare găsite on-line (CV
european);
· TIC sporește libertatea de a fi informat.
AMENINŢĂRI
· persistă încă mari discrepanţe între mediul
urban şi rural,
precum şi între diferite categorii sociale. Prin urmare nu există acces la
tehnologiile informaţionale şi de comunicaţii pentru toată populaţia ţării în
egală măsură (mai ales școlile din mediul rural);
· preţul acestor tehnologii este
destul de ridicat în comparaţie cu salariile din economia naţională, ceea ce
determină efectuarea de reparații a mijloacelor TIC în baza unor costuri
ridicate, ceea ce împiedică cumpărarea mijloacelor noi de informare;
· lipsa unui calculator pe care să
îl poată folosi acasă (atât elevul cât și cadrul didactic), sau lipsa
conexiunii la Internet;
· cadrele didactice de vârsta a doua și a treia
sunt prea
puțin informate în domeniul respectiv, nu conştientizează încă numeroasele
avantaje pe care le oferă libertatea de a-și alege informația dorită; ajută și
la dezvoltarea creativității, imaginației, inteligenței; încă de mici copiii
înlocuiesc hârtia și creioanele colorate cu anumite programe care le permit
același lucru (de ex. Paint);
· deseori fondurile alocate achiziționării de
echipament și soft educațional necesare sistemului educațional sunt insuficiente;
· dacă este folosită prea des
aceeași metodă, plictiseala, neînțelegerea noțiunilor,
va îngreuna procesului de predare-învățare;
· obținerea unor rezultate mai
slabe la evaluare,
datorită incapacității elevilor de a folosi corespunzător mijloacele TIC;
· diminuarea capacității de exprimare
orală.
Elementul cheie în educaţie îl reprezintă
elevul, care trebuie să realizeze o serie de procese pentru a putea cunoaşte şi
utiliza practic informaţiile însuşite. O învăţare eficientă presupune mai întâi
înţelegerea faptelor, analizarea acestora, formularea unor idei pe baza
cunoştinţelor dobândite ulterior, generalizarea şi abstractizarea lor. Profesorul nu mai este cel care ţine
o prelegere în faţa elevilor, ci e mediator şi îndrumător în activitatea de
învăţare pe
care aceştia o parcurg.
De aceea, predarea se realizează astăzi
prin utilizarea resurselor și instrumentelor noilor tehnologii, precum și a
unor metode activ-participative care să solicite interesul, creativitatea,
imaginaţia, implicarea şi participarea elevului în învățare.
Sistemul educaţional românesc va trebui să
răspundă provocării de a trece de nivelul formării de e-competenţe şi să fie
capabil, prin schimbarea paradigmei
educaţionale, să ofere elevilor competenţe specifice, relevante pentru
utilizarea tehnologiilor în societatea secolului XXI:
- rezolvarea de probleme şi luarea
deciziilor;
- dezvoltarea gândirii critice şi creative;
- colaborarea, comunicarea şi negocierea;
- curiozitatea intelectuală, curajul şi
integritatea, şi, poate cel mai important, alfabetizarea digitală
- un ansamblu format din atitudini şi
deprinderi necesare pentru utilizarea şi comunicarea informaţiilor şi a
cunoştinţelor, în mod efectiv, într-o varietate de medii şi formate” (Bawden,
D., 2008).
Componentele acestui tip de alfabetizare sunt : ALFABETIZARE DIGITALA
a) crearea şi comunicarea informaţiei
digitale;
b) evaluarea informaţiei;
c) ansamblul cunoştinţelor;
d) alfabetizarea informaţională;
e) alfabetizarea media;
f) atitudinile şi perspectivele;
g) învăţarea independentă;
h) alfabetizarea morală(o sintagmă de tip
”umbrelă” pentru un set de practici sociale care sunt corelate ”cum să fii
contemporan”);
Dacă elevul atinge aceste componente atunci
probează competenţe digitale.
Noile tehnologii de
informare şi de comunicare (NTIC) şi educaţia
Noile tehnologii de informare şi de
comunicare au invadat spaţiul social. Ele au devenit indispensabile derulării
tuturor activităţilor, fiind aproape omniprezente în lumea muncii, în administraţie, în
educaţie. Între timp, şi aceste paliere se poziţionează într-un anumit fel faţă
de tehnologiile prezente. Prin urmare, şi şcoala trebuie să ia act de ele,
pregătindu-i pe elevi în perspectiva asimilării şi utilizării lor.
Se ştie că printre actualele obiective ale
şcolii se află -
de pildă - învăţarea
permanentă,
formarea de-a lungul întregii vieţi, învăţarea învăţării, autonomizarea
axiologică a persoanei (a şti să selecţionezi, să semnifici, să explorezi
etc.). Aceste obiective sunt favorizate de introducerea pe scară largă a noilor
tehnologii în educaţie. Ivirea acestora nu are cum să nu schimbe componente
importante ale exerciţiului educaţional din aval (teoriile învăţării) sau din
amonte (politicile şcolare, curriculum-ul şcolar, arsenalul metodic,
dimensiunea formării profesorilor).
|
Important · A
învăţa să înveţi şi a utiliza această competenţă pe parcursul întregii vieţi; · A
învăţa să experimentezi, să corectezi erorile şi să rezolvi probleme; · A
învăţa să faci faţă la o masă informaţională enormă, a da dovadă de spirit
critic şi competenţă valorizatoare; · A
învăţa să concretizezi principiul schimbării şi să trăieşti într-un mediu ce
se modifică fără încetare; · A
învăţa să cooperezi cu alţii în realizarea unor sarcini intelectuale cu
finalitate colectivă. |
După unii analişti, introducerea noilor
tehnologii informaţionale în învăţământ are în subsidiar ideologii ascunse,
menite să poziţioneze într-un anumit fel actorii sociali faţă de lumea actuală.
„Valorizarea NTIC în câmpul educativ vizează mai puţin o modernizare a şcolii,
cât producerea
unei noi concepţii a instituţiei în care finalităţile nu ar mai consta în
emanciparea socială a subiecţilor ci incorporarea lor în complexul
tehnico-economic capitalist” (Thellen, 2002). Prin sistemele de
codificare şi standardizare, prin politicile de promovare şi strategiile publicitare, prin concurenţa făţişă,
prin cadrele juridice subsecvente, promotorii NTIC creează punţi de acces la
beneficii, care, departe de a fi accesibile pentru toţi, creează sau adâncesc
inegalităţi. De aceea, una dintre prealabilele virtualizării formării rezidă în
diminuarea decalajelor, în crearea premiselor unui acces egal la astfel de
instrumente.
Ivirea noilor ancadramente formate din dispozitivele mediatice (Internet, CD-uri,
vidioconferinţe etc.) va conduce la o recontextualizare a sistemului de învăţământ. Spaţiul şcolar trebuie să
fie permisiv şi pregătit pentru a reconverti ceea ce este valoros în instanţă
sau mediu pentru formare. „Noile tehnologii informaţionale şi de comunicare
sunt leviere, pentru dascăl şi elev, ale unei noi perspective asupra acţiunilor
structurante, atât ale actului de învăţare, cât şi de predare. Spaţiul acestei
co-organizări este dintr-o dată delimitat prin specificitatea instrumentelor
puse în joc dar şi prin ansamblul procesului structurant al celor două tipuri
de acţiuni” (Alava, 2005). El trebuie să fie deschis şi predispus la o
auto-organizare - când circumstanţele o impun.
Şcoala neo-capitalistă, din societatea
postindustrială, se relativizează, sfărmându-se în mai multe părţi, prin
delocalizare şi asincronizare, generând o reducere a cheltuielilor pentru
formarea lucrătorilor eficienţi şi bine orientaţi, mai ales din punct de vedere
material. Se uită, oarecum, că şcoala trebuie să formeze oameni plenari,
indivizi nu numai pentru alţii, ci şi pentru ei. NTIC are un aport nemaipomenit
în „post-industrializarea” câmpului educativ. Ele facilitează înscrierea
învăţământului pe linia industrializării, plasând la loc de frunte învăţarea pe
piaţa mondială a formării.
Noul tip de şcoală devine un element al pieţei
educative -
ce nu este diferită de orice bun ce circulă liber - şi face din educat un
simplu consumator. Cine nu rezistă acestei presiuni moare de la sine printr-un
soi de selecţie „naturală”, întronând pe cei rezistenţi şi permisivi la noile
reconfigurări. Şcoala – precizează Thellen (2002) – trăieşte o „criză exitenţială”, este
somată să se transforme şi să-şi revizuiască vocaţia sa de a forma o gândire
liberă, înafara determinărilor ideologice şi mercantile. „În numele imperativelor
tehnice şi economice - continuă sociologul canadian - , s-a ajuns să se uite că
modernitatea şcolii este intim legată de angajamentul ei pe termen lung, şi nu
la o adaptare sistemică la efecte de modă”. Chiar dacă lucrurile ar sta aşa,
schimbarea de perspectivă asupra noilor tehnologii este de dorit mai curând,
decât o neglijare sau „apărare” faţă de astfel de evoluţii – până la un punct
obiective şi fireşti.
Mai mult decât atât, normativitatea
subsecventă noilor tehnologii informaţionale forţează ca şi normativitatea şcolii să se
plieze sau se reconfigureze în raport cu specificitatea ei, determinând o
schimbare a funcţiunilor tradiţionale ale învăţământului. Dacă în mod curent,
şcoala scapă exigenţelor randamentului sau concurenţei, acestea vor impregna
politicile educative de tip nou. Cine nu adoptă operativ acest cadraj
tehnologic şi normativ, tinde sa se izoleze de noua înfăţişare a sistemului, mergând până la
desfiinţare şi excluziune.
Noile tehnologiile informaţionale şi de
comunicaţie au o influenţă evidentă asupra demersurilor globale de formare şi
asupra politicilor educaţionale. Iată câteva accente evolutive (cf. Michel,
1999):
· structurarea unor conţinuturi
de formare specifice
(cursuri electronice, redefinirea unor materii de predare, modularitate
crescândă a secvenţelor de învăţare etc.);
· stimularea interacţiunilor
dintre persoane,
studenţi, profesori, tutori, administratori de reţele etc. (prin tutorial
electronic, comunităţi virtuale de învăţare, forumuri etc.);
· inovaţie de ordin structural
şi instituţional,
prin punerea în act a unor parteneriate, reţele sau consorţii specializate în
NTIC (ateliere multimedia, baze de competenţe);
· abordare strategică şi
managerială vizând
poziţionarea pe noi sectoare ale „pieţii” de formare la nivel mondial, global.
Societatea cunoaşterii obligă la o mai
evidentă conectivitate între indivizi şi comunităţi. Cum realitatea cunoaşterii
este dinamică, în aceeaşi măsură trebuie să fie şi realizarea contactelor.
Capacitatea de a găsi o informaţie este noua calitate a educatului din secolul
nostru. Trebuie să fii conectat permanent cu alţii, la nivelul unei reţele,
pentru a fi în siguranţă. A stăpâni noile tehnologii a devenit o chestiune de
securitate individuală, de progres personal sau colectiv.
În acelaşi timp, NTIC facilitează progresul şi
inovaţia în învăţământ, manifestate cel puţin în următoarele direcţii:
· noi dispozitive didactice,
integrate pentru un public fie clasic, fie provenit din noile evoluţii economice
(schimbarea rutei de formare, pregătire complementară, polivalentă etc.);
· noi structuri instituţionale,
agreate de societate, concretizate în formule de pregătire la distanţă,
auto-formare, educaţie a adulţilor, universităţi virtuale, mult mai flexibile şi personalizate decât
instituţiile tradiţionale şi mult mai permeabile la evoluţiile pieţii muncii.
Dacă prima direcţie are în vedere crearea de
competenţe de a utiliza noile tehnologii pentru a accede la informaţii şi
funcţionează ca un complement al învăţământului tradiţional, cea de a doua
vizează o restructurare a modalităţilor de învăţare în spiritul şi sub
determinarea NTIC.
Pedagogiile actuale sunt concepute pe
supoziţia coprezenţei şi interacţiunii sincrone profesor-elev. Nu se face nici
o diferenţiere între interacţiunea fizică şi cea de ordin cognitiv sau afectiv
ce permite o anumită virtualizare şi desincronizare temporală.
„Noţiunea de contract didactic arată astăzi
că dincolo de prezenţa efectivă, apare o anumită virtualizare a acţiunilor
didactice şi mediatice care se joacă în procesul de predare-învăţare. În acest
caz, avem de a face cu o autoconstrucţie a condiţiilor comunicaţionale,
afective, reprezentaţionale, cognitive specifice situaţiilor învăţământului la
distanţă sau ale dispozitivelor mediatice” (Alava, 2004).
Se naşte un univers autoformator, rezultat al procesului
sistemic contextualizat şi creator de context care, prin intermediul actorilor
şi al interacţiunilor acestora cu dispozitivul, produce un spaţiu extensiv de
autoformare, dotat cu dispozitive interne cu funcţii autoreglatorii. Educatul face mai multe
lucruri simultan: decelează informaţia, îşi construieşte şi supraveghează
parcursul şi depistează noi strategii de interacţiune cu cunoaşterea, de
înaintare în universul informant. Noţiunea de distanţă nu este totuna cu
separarea geografică, iar apropierea nu se realizează automat doar prin
coprezenţa participanţilor. Există distanţă instituţională sau subiectivă chiar
şi în prezenţa împreună, după cum există apropiere în interacţiunile decalate
în timp şi la mari distanţe.
Demersurile de formare clasice,
tradiţionaliste, standardizante, transmisive şi centrate pe actul de predare
trebuie să-şi schimbe obiectivele în profitul formulelor activizante,
criticiste şi centrate pe actul învăţării. De o manieră contextualizată,
educatul se cere a fi pus în situaţia să genereze singur cunoaşterea şi să-şi
supravegheze propriul parcurs către adevăr. Elevul, în contextul educaţiei
virtuale, este simultan cel care învaţă, cel care navighează şi se informează
în mod cât mai autonom şi responsabil. Aceste trei acţiuni simultane presupun
activarea mai multor capacităţi ale educaţilor (cf. Tremblay, 1996):
· a construi un proiect;
învăţarea mediatizată necesită decantarea unui proiect care constituie scopul
urmărit, dar şi mijlocul navigaţiei numerice; acest proiect trebuie să permită
interacţiunea, reperajul datelor pertinente şi construirea cumulativă a cunoştinţelor;
· a planifica strategii şi
tactici de învăţare proprii; educatul îşi amenajează propriul timp şi spaţiu de
învăţare, ţinând cont de constrângerile materiale, informaţionale, ambientale, reglându-şi
parcursul în funcţie de reperele ivite la un moment dat; utilizarea permanentă
a bazelor diferite de date conduce la valorizarea tacticilor informaţionale
privind fructificarea ocaziilor, întâlnirilor neaşteptate, dar profitabile
(întrucât nu totul se ştie dinainte la ce se ajunge);
· a structura şi a apropria
hermeneutici de înţelegere a ceea ce se acaparează ca informaţie; educatul trebuie să-şi
încorporeze cunoaşterea într-un mod structurat, structurile generându-se
continuu, progresiv în funcţie de specificul fluxului informaţional şi de
tehnicile implicite de ordonare transmise latent de acestea.
Noile tehnologii transformă unele reguli ale
formării, dar nu aduce fericirea pe pământ, realizând salturi miraculoase ale
educatului în universul cunoaşterii. Cunoaşterea are un mai înalt grad de
difuzabilitate, dar asimilarea rămâne tot la discreţia educatului.
Cunoaşterea disponibilizată prin reţeaua
virtuală este o pură potenţialitate, până la acapararea şi semnificarea
acesteia de către receptor. Construcţia cunoaşterii ţine de interioritatea
subiectului, de raportarea acestuia efectivă, prin efort participativ şi
responsabilitate interpretativă.
Virtualizarea formării nu leneveşte
mecanismele interne ale învăţării. Şcoala nu se transformă într-o agora
mediatică sau nu face din aceasta o anexă a asamblajului comunicaţional
atotstăpânitor. Nu totul stă în ordinator. Dispozitivele tehnice de formare
mediatizate se cer a fi „formatate” principial în consens cu fundamentele
psihologice şi pedagogice ale învăţării umane.
În acelaşi timp, şi şcoala suportă unele reconfigurări, în conformitate cu o
ecologie comunicaţională pe care modernitatea actuală o reclamă. Este de bună
seamă firesc ca multiplicarea tehnicilor de informare şi comunicare să oblige
şcoala la o pluralizare a modalităţilor didactice de învăţare.
Funcţionalităţi ale
calculatorului în şcoală
Ordinatorul funcţionează ca un mediator între
profesor şi elev, detronând, oarecum rolul profesorului în triada
emiţător-mijloc-receptor. Educatorul însuşi va fi nevoit să-şi regândească
clasa, acceptând-o altfel ca o entitate închisă, delimitată, constrânsă spaţial
şi temporal. Elevii intră în circuite informaţionale calibrate şi aflate la
discreţia altora (instituţii, asociaţii, instanţe media, comercianţi,
şarlatani, indivizi dubioşi etc.). Responsabilitatea în a decela ceea ce este
util, valoros de ceea ce este nefolositor, periculos revine, aproape în totalitate
„navigatorilor”.
Privitor la funcţionalităţile calculatorului
în şcoală, se pot evidenţia mai multe ipostaze (cf. Hadzilacos, 2005):
Calculatorul ca mijloc de înregistrare a unor
expresii, precum tabla, foaia de hârtie ce conţin linii, forme, culori. În
acest sens, calculatorul are următoarele uzanţe:
1) capacitate de stocaj nelimitat pentru
toate felurile de informaţii;
2) capacitate de modificare infinită, de
adiţionare şi reconfigurare;
3) combinatorică multiplă a modurilor de
expresie (prin text, simbolistică, aspect grafic, colorit);
4) posibilitate mare de a alege instrumente
diferite de lucru (dicţionare, enciclopedii, pagini web specializate, baze de
date, modalităţi de tratament de text sau de vizualizare etc.).
Ordinatorul este un mijloc de construcţie şi
de modelizare. Precum hârtia şi creionul, cu calculatorul poţi să faci multe
lucruri, devenind un adevărat laborator de investigaţie. Acesta combină mai
multe feluri raportare la cunoaştere putând stoca idei, teorii, sau ilustra sau
concretiza date abstracte, imitând obiecte şi funcţii, simulând anumite aspecte
ale realităţii (cum creşte iarba, cum zboară o pasăre sau un avion, cum explodează o bombă
atomică etc.);
Calculatorul devine un excelent mijloc de
experimentare în mediul şcolar. În faţa calculatorului, copilul poate descoperi
lumea, o poate apropia şi reordona în consonanţă cu trebuinţele şi ţelurile
sale.
Calculatorul integrat într-o reţea are rolul
de mijloc de comunicare şi de exteriorizare în mediul şcolar. Devine fereastră
de deschidere (informaţională, emoţională) către cei din mediul proxim sau
chiar îndepărtat.
Calculatorul joacă rolul de dispozitiv de
programare. Prin intermediul lui, execuţi anumite operaţii proiective,
stabileşti o ordine şi o succesiune de secvenţe cu caracter operaţional.
Fiecare invenţie de ordin informaţional a
impus o nouă paradigmă de realizare a învăţării (tiparul la un moment dat, acum
ordinatorul). Am
ajuns în faza de a depăşi învăţământul magistrocentrist, linear, de tip
spectacol.
„Miza de mâine (a educaţiei, n. n.) constă (Alava, 2005) deci în a concepe
pentru fiecare căi diversificate şi medieri tehnice şi umane de construire a
putinţei de a învăţa… Noile tehnologii ne propun o mutaţie asupra conservării
şi punerii în dispozitiv a cunoştinţelor. Făcând aceasta, ele pun în chestiune forma
şcolară născută pe fundamentele altor tehnologii. Lumea şcolară este, prin
urmare, în faţa nevoii de a ridica o privire critică asupra ansamblului de
dispozitive de mediere a cunoaşterii şi de a regândi spaţiile şi dispozitivele
care-i vor permit mâine educatului să-şi îmbunătăţească strategiile şi
competenţele de a cerceta ceea ce noi putem face din spiritul nostru şi
ceea ce spiritul nostru poate face din noi (Jack Googy)”. Ordinatorul, în
calitate de instrument, este un operator al manevrării şi potenţializării
informaţiei. Cu ajutorul lui memorezi pe un suport o masă de informaţii, adică
le potenţializezi. Monitorul se prezintă ca un dispozitiv de vizualizare, cauză
şi consecinţă a manipulărilor virtualizatoare. Pe el apare o imagine pe un
fond, un text într-un context. Virtualizarea se consumă în raportul om-maşină,
respectiv individ-informaţie, care este de natură interactivă, biunivocă. În
ultimă instanţă, informaţia nu se dă, ea se construieşte în relaţia
sus-menţionată.
Plasarea ordinatorului în spaţiul şcolar
modifică raporturile faţă de cunoaştere şi raporturile interpersonale clasice.
Din punct de vedere conjunctural, elevul devine mult mai
motivat să înveţe atunci când profesorul integrează în predare, secvenţial, un
program de ordinator.
Din punct de vedere fundamental, noile tehnologii clatină
poziţia profesorului de emitent sau generator central al cunoaşterii, translând
şi altora ceva din autoritatea lui epistemică. În plus, ordinatorul nu
rămâne doar un simplu artefact ce maximizează medierea. El nu întreţine un
raport neutral faţă de cunoaşterea ce o transmite. Acesta produce o re-aşezare
şi o re-scriere a tezaurului cunoaşterii.
Cunoaşterea vehiculată de computer este
re-compusă, filtrată, structurată în consens cu alte liniamente formale,
inducând strategii de gândire algoritmică, racordată la „pulsiunile” maşinii. Pentru prima dată, este
vizat în noile condiţii de realizare a educaţiei şi improbabilul, neterminatul,
cunoaşterea pe cale de a se agrega.
„Nu atât învăţarea certitudinilor, cât
capacitatea de a construi şi deconstrui cunoştinţe devine esenţială în cazul
NTIC” (Philipbert, 2001). Contrar aşteptărilor, calculatorul poate conduce la o
relativizare, la o de-centrare a structurilor cunoaşterii pe care învăţarea
şcolară trebuie s-o ia în seamă. NTIC îl obligă pe profesor la regândirea
relaţiei lui faţă de cunoaştere în raport cu publicul vizat, elevii. El nu mai este singurul
depozitar şi emitent al cunoaşterii. Poate fi eclipsat în faţa universului
informaţional ce îi devine concurent. În acest sens, profesorul se poate dedica
adevăratelor chestiuni didactice, mai degrabă de ordin metodic decât de ordinul
transformării lui într-un simplu depozitar şi transmiţător de valori ale
cunoaşterii.
Concret, sprijinul NTIC în spaţiul predării-învăţării se
poate evidenţia prin:
· plasarea cursurilor pe o
pagină web, în formulă concretă sau secvenţială: structuri tematice,
bibliografii, texte reprezentative, extensii pedagogice, concretizări,
ilustrări etc.
· inscripţionarea unor CD-uri
în care se regăsesc referenţialurilor curriculare de mai sus;
· confecţionarea unor
instrumente evaluative sub formă de programe informatice care să fie activate
atunci când e cazul;
· realizarea unor grupuri de
discuţii, a unor forumuri electronice prin care să se realizeze schimburi de
experienţă sau informaţii specializate;
· direcţionarea şi gestionarea
activităţilor prin disponibilizarea unor informaţii de natură administrativă
(orarii, planificări, întâlniri etc.);
· inter-schimbul de lucrări realizate
de cursanţi prin punerea în reţea a producţiilor fiecăruia;
· indicarea de fiecare dată de
către profesori (dar şi de cursanţi) a unor surse complementare, cu o
funcţionalitate didactică sau nu, ce pot fi consultate obligatoriu, opţional, facultativ.
Dar apelul la aceste suporturi tehnici nu se
exercită fără unele interogaţii.
Introducerea NTIC în formare ridică şi o
serie de obstacole sau dificultăţi de genul:
·
reticenţă şi chiar respingere din
partea exponenţilor unei tradiţii educaţionale ce rămân ancoraţi în mentalităţi
pedagogice clasice;
· o carenţă informaţională asupra experienţelor în
domeniu pentru a asigura o preluare operativă şi un transfer operativ în
contexte educative similare; fiecare nouă întreprindere porneşte de la început,
inventând proceduri deja ştiute şi experimentate;
· o lipsă de echipamente
adecvate (ordinatoare,
servere, programe), ce rămân scumpe, chiar inaccesibile pentru multe categorii
de educatori şi educaţi, care să favorizeze lucrul individual, dar, mai ales,
interacţiunile în grup;
· costuri amplificate, datorate şi întreţinerii
şi exploatării în cunoştinţă de cauză a acestor mijloace tehnice (profesorii nu
ar fi în stare, ei trebuie să fie asistaţi de administratori de reţea,
administratori, tehnicieni;
· uzura morală relativ înaltă
a echipamentelor, ceea ce reclamă o schimbare periodică a ordinatoarelor şi a
altor componente informatice;
· o slabă priză de conştiinţă
a cadrelor didactice care au fost formate într-o anumită perioadă şi care
dovedesc ignoranţă sau desconsiderare faţă de noile mijloace informaţionale;
· o reformare a sistemului de
pregătire a cadrelor didactice; aceştia trebuie să beneficieze încă din
etapa de formare iniţială de o orientare către NTIC;
· schimbarea structurilor
organizatorice şi administrative de la nivelul instituţiilor educative; profesorii devin colegi
cu alte categorii de lucrători, „nespecifici” mediului şcolar;
· gestionarea în comun a
conţinuturilor digitale şcolare ridică chestiunea proprietăţii intelectuale
ce este dez-individualizată, de-personalizată; conţinuturile curriculare devin
rezultate ale unei creaţii colective;
· greutatea degajării unor criterii clare de
evaluare şi
certificare a
parcursurilor educative girate de NTIC;
· dificultatea calibrării între
mai
multe instituţii ce oferă educaţie virtuală şi a recunoaşterii reciproce a
parcursurilor formative (la scară naţională sau internaţională).
Aceste dificultăţi (şi altele care pot
apărea) ne determină să fim vigilenţi în legătură cu realizarea permanentă a
unor echilibre între nou şi vechi, între tradiţional şi modern, între cunoscut
şi necunoscut, între efort propriu şi facilitate instrumentală, între uman şi
artificial. Includerea de la sine a suportului material nu rezolvă chestiunile
de ordin didactic şi nu aduce automat calitate sau randament în învăţare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu