TITULARIZARE ÎNVĂȚĂTORI - STRATEGII DIDACTICE - METODE DIDACTICE - MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT

 

STRATEGII DIDACTICE - METODE DIDACTICE - MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT

 

Argument

După 1990 a fost lansat un nou concept, al educaţiei incluzive, care aduce în atenţie necesitatea reexaminării şi extinderii rolului învăţământului obişnuit, pentru a se putea adapta cerinţelor copiilor şi nu invers, ca până atunci, pentru ca toţi copiii să înveţe împreună.

Copiii care nu pot face faţă cerinţelor şcolare, cei care prezintă diverse forme şi niveluri de eşec şcolar sunt încă prea puţin cunoscuţi şi acceptaţi din punct de vedere psihopedagogic. Atitudinea cea mai frecventă manifestată faţă de aceştia din partea şcolii şi a societăţii în general este de subvalorizare - bazată în mare măsură pe lipsa de reuşită şi de competenţa şcolară.

Noul tip de şcoală, cea incluzivă, trebuie să recunoască diferite cerinţe educaţionale ale copiilor, să reacţioneze adecvat la acestea, să asigure o educaţie de calitate pentru toţi. Este vorba de o altă opţiune de politică a educaţiei, pentru ca şcolile să poată oferi răspunsuri adecvate cerinţelor educaţiei diferite ale copiilor.

Diferenţele dintre copii sunt considerate fireşti, iar şcoala dispune de servicii adecvate care să acţioneze continuu pentru a întâmpina cerinţele educaţionale diferite.

·       Se pun următoarele întrebări: 

· De ce nu pot face progrese semnificative în invăţare toţi elevii dintr -o clasă? 

· Cum pot fi sprijiniţi să progreseze în învăţare elevii care par să înveţe mai greu? 

· Cât este de justificată marginalizarea ori chiar excluderea unor elevi din şcoala obligatorie? 

Construcţia unei educaţii pentru toţi ia în calcul schimbările necesare, obţinute prin procesul organizat al invăţării în aşa fel încât să se construiască politici ale incluziunii, să se dezvolte practici incluzive pentru ca în final să apară şi să se organizeze o cultură a incluziunii.  

Cadrele didactice  trebuie să cunoască și să aplice   o multitudine de  metode didactice  și instrumente de lucru   care să  țină cont de nevoile de învățare  și de ritmul  fiecărui copil  .  

·       Linii de acţiune pentru atingerea  educației  incluzive: 

· Promovarea şi susţinerea politicii şcolii incluzive.

· Contribuţia la combaterea discriminării şi la crearea unei societăţi şcolare incluzive, care valorizează toate persoanele indiferent de gen, vârstă, etnie, condiţie fizică sau intelectuală, statut social etc.

· Credinţa că orice şcoală poate deveni incluzivă dacă abordează o educaţie specifică incluziunii şi o aplică în procesul de învăţământ pe care îl gestionează. În acest sens, schimbarea începe cu crearea unei culturi incluzive şi continuă cu dezvoltarea de practici educaţionale şi măsuri concrete de incluziune.

· Cunoşterea liniilor directoare ale unei strategii pentru educaţie incluzivă, linii directoare valorificate în managementul instutuţional:

 1) Implicarea părinţilor;

2) Teme curriculare adecvate şi abordate gradual;

 3) Acordarea timpului necesar studiului şi o instruire bazată pe nevoile de învăţare;

4) Predare directă pornind de la noţiuni cheie şi continuând cu o serie de paşi sistematici;

 5) Raportarea instruirii la experienţa anterioară a elevilor;

6) Strategie de învăţare în 3 paşi:

a) Modelarea prin demonstrarea comportamentelor dorite,

 b) Învăţarea prin cooperare,

 c) Activităţi practice în care elevii acţionează independent ;

7) Sprijin pentru învăţare;

8) Asigurarea învăţării temeinice;

9) Învăţarea prin cooperare;

10) Educaţie adaptată nevoilor specifice şi potenţialului specific.

Este adevărat că nu de puţine ori condiţiile de organizare şcolară - efective numeroase de elevi în clasă, programa şcolară foarte încărcată, timpul scurt de activităţi şi interacţiuni în clasă cu elevii pe parcursul unei lecţii, insuficienta pregătire psihopedagogică , reprezintă obstacole serioase în asigurarea unui învăţământ eficace pentru fiecare elev.

Cadrele didactice trebuie să aleagă  acele strategii  și metode de lucru pentru  implementarea unui  învățământ  incluziv,  asfel încât  fiecare elev să   fie sprijinit  în  învăţare  pornind de la noţiuni cheie , continuând cu o serie de paşi sistematici, raportând instruirea la experienţa anterioară a elevilor.  Învăţarea prin cooperare, activităţi practice în care elevii acţionează independent, asigurarea învăţării temeinice - sunt  linii directoare ale unei strategii pentru educaţie incluzivă. 

 

 

 

I.                STRATEGIA DIDACTICĂ  reprezintă   un  sistem complex si coerent de mijloace, metode, materiale și alte resurse  educaționale care vizează atingerea unor obiective.

·        ocupă un loc central în cadrul activității didactice, deoarece proiectarea și organizarea lecției se realizează în funcție de decizia strategică a profesorului.

·         este concepută ca un  scenariu didactic complex, în care sunt implicați actorii predării - învatarii, condițiile realizării, obiectivele   și metodele vizate.

·        prefigurează traseul metodic cel mai potrivit, cel mai logic și mai eficient pentru abordarea unei situații concrete de predare si învătare (astfel se pot preveni erorile, riscurile și evenimentele nedorite din activitatea didactică).

Componente ale strategiei didactice:

·               sistemul formelor de organizare si desfășurare a activitații educaționale,

·               sistemul metodologic, respectiv sistemul metodelor  și procedeelor didactice,

·               sistemul mijloacelor de învățământ, respectiv a resurselor utilizate,

·               sistemul obiectivelor operaționale.

Caracteristici ale strategiei didactice:

·               implică pe cel care învață în situații specifice de învățare;

·               raționalizează și aduce conținutul instruirii la nivelul/după particularitățile psihoindividuale

·               creează premise pentru manifestarea optimă a interacțiunilor dintre celelalte componente ale procesului de instruire

·               presupune combinarea contextuală, originală, unică uneori, a elementelor procesului instructiv-educativ.

Tipuri de strategii didactice:

1.          strategii inductive, al caror demers didactic este de la particular la general;

2.          strategii deductive ( invers faţă de cele inductive) : concretizarea lor în exemple;

3.          strategii analogice  - predarea şi învăţarea se desfăşoară cu ajutorul modelelor;

4.          strategii transductive  cum sunt explicaţiile prin metafore;

5.          strategii mixte: inductiv-deductive şi deductiv-inductive;

6.          strategii algoritmice: explicativ-demonstrative, intuitive, expozitive, imitative, programate şi algoritmice propriu-zise;

7.          strategii euristice  - de elaborare a cunoştinţelor prin efort propriu de gândire, folosind problematizarea, descoperirea, modelarea, formularea de ipoteze, dialogul euristic, experimentul de investigare, asaltul de idei, având ca efect stimularea creativităţii.

Strategiile didactice sunt realizate cu ajutorul metodelor de predare şi învăţare(informative şi activ-participative, de studiu individual, de verificare si evaluare).

Strategia nu se confunda cu metoda sau cu metodologia didactica.

Metoda vizeaza o activitate de predare-învatare-evaluare.

Strategia vizeaza procesul de instruire în ansamblu si nu o secventa de instruire.

II.                  METODE DE INVATAMANT :  acele căi prin care elevii ajung, in procesul de invatamant, sub coordonarea educatorilor, la dobandirea de cunostinte, deprinderi, la dezvoltarea capacitatilor intelectuale si la valorificarea aptitudinilor specifice.  

 Metoda reprezintă:

o   un plan de actiune, o succesiune de operatii realizate in vederea atingerii unui scop

o   un instrument de lucru in activitatea de cunoastere si de formare a abilitatilor

o   este o tehnica de care profesorul si elevii se folosesc pentru efectuarea actiunii de predare-invatare; ea asigura realizarea in practica a unei activitati proiectate mintal, conform unei strategii didactice.

Functii ale metodelor de invatamant:

·         cognitiva - de dirijare a cunoasterii in scopul insusirii unor cunostinte;

·         normativa - aspecte metodologice, respectiv, modul cum sa predea profesorul si cum sa invete elevul;

·         motivationala - de stimulare a interesului cognitiv, de sustinere a procesului de invatare;

·         formativ-educativ-compensatorie- de exersare, antrenare si dezvoltare a proceselor psihice.

Caracteristici ale metodelor didactice:

1. Sunt demersuri teoretico-actionale executive   de predare- învatare care asigura derularea  si finalizarea eficienta a procesului instructiv- educativ;

2. Sunt in acelasi timp demersuri investigative (de cunoastere stiintifica), de documentare si experimental-aplicative contribuind la dezvoltarea teoriei si practicii pedagogice;

3. Cuprind si dinamizeaza elemente pedagogice teoretice; 

4. Se  elaboreaza  si implementeaza corelat  cu:

·         gradul si profilul învatamântului

·         cu specificul disciplinei de învatamânt

·         cu natura  si specificul activitatilor didactice

·         cu nivelul de pregatire al celor care învata;

5. Se elaboreaza  si se aplica în strânsa legatura cu celelalte componente ale procesului de învatamânt;

6. Se elaboreaza  si se aplica în functie de particularitatile de vârsta si individuale ale agentilor actului pedagogic;

7. Contribuie la realizarea obiectivelor didactice;

8. Au  caracter dinamic (elimina  uzurile  morale si adopta noul, sunt deschise perfectionarilor)

9. Contribuie la realizarea eficienta a predarii-învatarii (unele servesc în mai mare masura  muncii profesorului , în  predare; altele servesc mai ales   elevului, învatarii);

10. sunt eficiente daca profesorul le combina si foloseste adecvat si creator.

Clasificarea  metodelor de invatamant

1. Din punct de vedere istoric:

a) metode clasice sau traditionale : expunerea, conversatia, exercitiul, demonstratia;

b) metode de data mai recenta sau moderne : problematizarea, expunerea insotita de mijloace tehnice, modelarea, algoritmizarea, instruirea programata

2. In functie de modalitatea principala de prezentare a cunostintelor:

a) metode verbale : bazate pe cuvantul scris sau rostit;

b) metode intuitive : bazate pe observarea directa, concret-senzoriala a obiectelor si fenomenelor realitatii sau a substitutelor acestora;

respectiv:

a’) metode de comunicare  orala:

- metode expozitive: povestirea  ,expunerea , prelegerea , explicatia,  descrierea,

- metode interogative : conversatia euristica;

- metode care presupun discutii si dezbateri: problematizarea, brainstorming-ul

b’) metode bazate pe contactul cu realitatea: demonstratia, modelarea, experimentul.

3. Dupa gradul de angajare a elevilor la lectie:

a) metode expozitive sau pasive :   pun accent pe memoria reproductiva si ascultarea pasiva;

b) metode activ-participative : favorizeaza activitatea de explorare personala si interactiunea cu ceilalti colegi

4.  Dupa forma de organizare a muncii:

a) metode individuale - adresate fiecarui elev in parte ;

b) metode de predare-invatare in grupuri de elevi (omogene sau eterogene);

c) metode frontale - aplicate in activitatile cu intregul efectiv al clasei;

d) metode combinate - alternari/imbinari intre variantele de mai sus

5. Dupa functia didactica principala:

a) metode de predare si comunicare;

b) metode de fixare si consolidare;

c) metode de verificare si apreciere a rezultatelor activitatii scolare

6. In functie de axa invatare :

o   prin receptare (invatare mecanica)

o   prin invatare prin descoperire (invatare constienta)

a) metode bazate pe invatarea prin receptare – expunerea  , demonstratia cu caracter expozitiv                                                                      

 b) metode care apartin descoperirii dirijate: conversatia euristica , observatia dirijata , instruirea programata , studiul de caz etc…

c) metode de descoperire propriu-zisa :   observarea independenta, exercitiul euristic, rezolvarea de probleme, brainstorming-ul etc…

Principalele metode de invatamant:

1. Expunerea didactica

2. Conversatia didactica

    2.1. Conversatia euristica

     2.2. Conversatia examinatoare (catehetica)

     2.3. Conversatia in actualitate

3. Metoda demonstratiei

      3.1. Demonstratia cu obiecte

      3.2. Demonstratia cu actiuni

      3.3. Demonstratia cu substitute

      3.4. Demonstratia combinata

      3.5. Demonstratia cu mijloace tehnice

4. Metoda observarii

5. Lucrul cu manualul

6. Metoda exercitiului

7. Algoritmizarea

8. Modelarea didactica

9. Problematizarea

10. Instruirea programata

11. Studiul de caz

12. Metodele de simulare

13. Invatarea prin descoperire

DETALIERE

1.Expunerea didactica

Ø  Consta din prezentarea verbala monologata a unui volum de informatie, de catre educator catre educati, in concordanta cu prevederile programei si cu cerintele didactice ale comunicarii

Ø  Metoda de predare traditionala, verbala, expozitiva

Ø  Poate imbraca mai multe variante(in functie de varsta elevilor si de experienta lor de viata): 

                        -povestirea : prezentarea informatiei sub forma descriptiva sau narativa, respectand ordonarea in timp sau in spatiu a obiectelor, fenomenelor, evenimentelor.

                        -explicatia : forma de expunere in care predomina argumentarea rationala, facandu-si loc deja problemele de lamurit, teoremele, regulile, legile stiintifice.

                        -prelegerea scolara - forma de expunere in cadrul careia informatia este prezentata ca o succesiune de idei, teorii, interpretari de fapte separate, in scopul unificarii lor intr-un tot.

Ø  Are un rol important deoarece pe de o parte, scurteaza timpul insusirii de catre elevi a culturii multimilenare a omenirii, ceea ce prin metode bazate pe descoperire ar fi mult mai dificil; pe de alta parte, ea constituie o ocazie permanenta pentru educator de a oferi educatului un model de ordonare, inchegare, argumentare, sistematizare a informatiei din diverse domenii.

Expunerea didactica trebuie sa respecte un minimum de cerinte:

o   continuturile prezentate sa fie  autentice si convingatoare, ceea ce implica pregatirea anticipata temeinica a expunerii.

o   sa fie respectate limitele si obiectivele programei: nici prezentarea simplista a continuturilor, nici incarcarea excesiva cu elemente care nu au legatura cu lectia, nu sunt procedee normale.

o   volumul de informatie sa fie rezonabil, in raport cu varsta si cu experienta de invatare a copiilor.

o   stringenta logica si succesiune logica : expunerea sa aiba o idee centrala, din care decurg cateva idei principale; la randul lor, acestea trebuie sa fie explicate si sustinute prin idei de amanunt si exemple, respectiv ideile sa decurga unele din altele.

o   exemplele ilustrative sa fie doar in cantitate suficienta

o   in cazul povestirii,o cerinta aparte - caracterul plastic, emotional, sugestiv al expunerii, aceasta fiind sprijinita chiar pe elemente dramatice, mimica, gestica.

o   exprimarea : limbaj si stilul adecvat nivelului auditoriului ; claritate logica si corectitudine gramaticala.

o   mentinerea unui ritm optim (aproximativ 60-70 cuvinte pe minut)

2. Conversatia didactica  consta in valorificarea didactica a intrebarilor si raspunsurilor (metoda verbala, ca si expunerea, dar mai activa decat aceasta)

2.A. Conversatia euristica

Ø  Este conceputa astfel incat sa conduca la  descoperirea  a ceva nou pentru elev.

Ø  Consta in serii legate de intrebari si raspunsuri, la finele carora sa rezulte, ca o concluzie, adevarul sau noutatea pentru elevul antrenat in procesul invatarii.

Ø  Intrebarile si raspunsurile se incheaga in serii compacte, fiecare noua intrebare avandu-si germenele sau punctul de plecare in raspunsul anterior.

Ø  Conditionata de experienta de cunoastere de pana atunci a elevului, care sa-i permita sa dea raspuns la intrebarile ce i se pun.

2.B. Conversatia examinatoare (catehetica)

Ø  Are ca functie principala constatarea nivelului la care se afla cunostintele elevului la un moment dat.

Ø  Se deosebeste de cea euristica - nu mai este obligatorie constituirea in sisteme sau serii ale intrebarilor si raspunsurilor (fiecare intrebare impreuna cu raspunsul sau alcatuiesc un intreg  in raport cu celelalte intrebari si raspunsuri).

Ø  Trebuie sa tina cont de cateva cerinte privind calitatile intrebarilor, pe de o parte, si ale raspunsurilor, pe de alta.

Calitatile ale intrebarilor:

a) sa fie formulate corect, atat sub aspect gramatical, cat si logic;

b) sa fie precise;

c) intrebarea sa aiba concizie convenabila si sa se refere la un continut limitat;

d) intrebarile sa fie de o varietate suficienta:

Ø  intrebari care pretind date, nume, definitii;

Ø  intrebari care pretind explicatii;

Ø  intrebari care exprima situatii problematice.

e) intrebarea sa fie asociata de fiecare data cu timpul de gandire pe care il necesita, in functie de dificultatea ei.

f) pe timpul formularii raspunsului, nu se intervine decat in cazul cand elevul comite din start confuzii grosolane.

 g) nu sunt agreate si nici indicate intrebarile care cer raspunsuri mono-silabice si nici cele care cuprind sugerarea raspunsului

 h) mai intai se formuleaza intrebarea si se adreseaza intregii clase, iar numai dupa expirarea timpului aproximativ de gandire este numit cel care trebuie sa raspunda.

i) nu sunt indicate intrebarile voit eronate

Calitatile raspunsului:

 a) Sa aiba intotdeauna corectitudinea gramaticala si logica necesara, indiferent de materia scolara in cadrul careia se formuleaza.

 b) Raspunsul sa acopere intreaga sfera a intrebarii.

c) Raspunsul sa vizeze cu precizie continutul esential al intrebarii, avand in acelasi timp concizia cea mai convenabila.

 d) Pentru clasele mici - raspunsul sa fie prezentat intr-o propozitie sau fraza incheiata.

 e) Elevul sa fie indrumat sa evite formularile fragmentare, sacadate, eventual insotite de elemente care paraziteaza si vulgarizeaza  vorbirea

C. Conversatia in actualitate

Ø  Cerinte pentru  elevi: pot fi antrenati in dezbatere numai cand dispun:

a)  de informatia implicata in problema

b) de metoda necesara investigarii in sfera dezbaterii

c) de capacitatea de a intelege punctele de vedere ale celorlalti.

Ø  Cerinte pt. profesori :

 a) sa fi creat climatul socio-afectiv necesar, bazat cu prioritate pe coeziunea grupului;

b) sa organizeze grupul de dezbatere in numar rezonabil  (15-20 elevi), pentru a da fiecaruia posibilitatea sa-si exprime parerea;

c) sa se ingrijeasca de cea mai buna dispunere in spatiu a grupului;

d)  sa evite pe cat posibil sa-si impuna propria parere, asumandu-si doar rolul de moderator;

e) sa se ingrijeasca de o repartizare aproximativa a timpului, pentru tratarea fiecarei probleme cuprinse in dezbatere.

3. Metoda demonstratiei  : metoda de predare - invatare, in cadrul careia mesajul de transmis catre elev  se cuprinde intr-un obiect concret, o actiune concrete sau substitutele lor.

Forme de demonstratie (in functie de mijlocul pe care se bazeaza fiecare):

                   a) demonstratia cu obiecte in stare naturala;

                   b) demonstratia cu actiuni;

                   c) demonstratia cu substitutele obiectelor, fenomenelor, actiunilor;

                   d) demonstratia de tip combinat;

                   e) demonstratia cu mijloace tehnice.

 a. Demonstratia cu obiecte

·         sursa principala a informatiei elevului consta dintr-un obiect natural (roci, seminte, plante, substante chimice) pe cat este posibil incadrate in contextul lor de existenta (de pilda, plantele sau unele animale de laborator).

·         avantaj - imprima invatarii o nota deosebit de convingatoare

b. Demonstratia cu actiuni

-      sursa cunoasterii pentru elev este o actiune pe care educatorul i-o arata, iar tinta de realizat este transformarea actiunii respective intr-o deprindere

Cerintele didactice de respectat:

                      - asezarea, gruparea, instruirea prealabila a elevilor

                      - o exersare prealabila suficienta a actiunii de catre instructor

                      - demonstratia sa fie infaptuita efectiv,  consta din actiune reala, iar nu din mimare sau simpla verbalizare.

                    - sa fie urmata  in cat mai scurt timp de  exercitiu, adica actiunea sa fie preluata de catre elev

                    - sa se sprijine  pe explicatiile profesorului.

c. Demonstratia cu substitute

Substitutele sau materialele confectionate sau preparate mai usor sunt la indemana educatorului

1.planse

2.harti din diferite domenii

3.fotografii si tablouri

4.materiale tridimensionale

Avantajele utilizarii acestei metode:

1. Distanta in timp si spatiu nu permite, in multe cazuri,apelul direct la obiectele sau fenomenele concrete;

2. Alcatuirea prea complicata a obiectelor si fenomenelor din realitate ; prin intermediul substitutelor, se poate simplifica, fie prin vizualizare, fie prin schematizare;

3. Imposibilitatea recurgerii la existente naturale;

4. Substitutele pot sta la dispozitia invatamantului timp nelimitat;

5. Efort financiar mai mic, in raport cu originalele.

d. Demonstratia combinata :  - demonstratia prin experiente;

                                                     - demonstratia prin desen didactic.

è Demonstratia prin experiente - combinatia dintre demonstratia cu obiecte si cea cu actiuni.

è Demonatratia prin desen didactic - efectuarea desenului de catre educator in fata elevilor, acestia din urma desenand in paralel cu el( demonstratie ce combina actiunea cu substitutul)

e. Demonstratia cu mijloace tehnice

Se sprijina pe mijloacele tehnice: mijloace audio; mijloace video; mijloace audio-vizuale.

Avantajele utilizarii acestei metode:

1. Mijloacele tehnice redau cu mare fidelitate, atat in plan sonor, cat si vizual;

2.  Mijloacele tehnice pot surprinde aspecte care pe alta cale ar fi imposibil sau cel putin foarte greu de redat;

3.  Gratie diferitelor tehnici de trucaj, pot separa, descompune si reda fenomene insesizabile pe alta cale;

4.  Permit reluarea rapida, ori de cate ori este nevoie, asadar evita consumul stanjenitor de timp;

5. Datorita ineditului pe care il contin si chiar aspectul estetic pe care il implica, mijloacele tehnice sunt mai atractive pentru elevi si mai productive.

Cerințe ce trebuie îndeplinite  pentru  utilizarea mijloacelor tehnice:

o   organizarea speciala a spațiului în care se fac demonstrațiile de acest fel (perdele opace, pupitre etc.);

o   alegerea judicioasă a momentului utilizării demonstrațiilor de acest fel, pentru a nu , bruia  activitatea elevului;

o   pregătirea specială a educatorului pentru utilizarea și pentru întreținerea în stare funcțională a dispozitivelor, materialelor, aparaturii cuprinse în acest demers.

4. Metoda observării :  constă în urmărirea sistematică de către elev a obiectelor și fenomenelor ce constituie conținutul învățării, în scopul surprinderii însușirilor semnificative ale acestora.

o   Este o metodă de învățare prin cercetare si descoperire;

o   Indeplinește o funcție formativă;

o   Presupune parcurgerea câtorva etape:

1. organizarea observării;

2. observarea propriu-zisă;

       3. prelucrarea datelor culese;

        4. valorificarea observării.

5. Lucrul cu manualul

Ø  Metodă de învățământ bazată pe citirea din manual și explicarea, în clasă, sub îndrumarea strictă a educatorului.

Ø  Are o desfășurare specifică, pornind de la lectura integrală, continuând cu analiza pe părți sau aspecte și încheind cu încercarea de redare a întregului și aplicațiile aferente.

6. Metoda exercițiului

Ø  Consta in executarea repetata si constienta a unei actiuni in vederea insusirii practice a unui model dat de actiune sau a imbunatatini unei performante

Ø  Nu se limiteaza doar la formarea deprinderilor, vizeaza in acelasi timp consolidarea unor cunostinte

Ø  Este compatibila cu orice continut de invatamant

Exercitiile pot fi grupate in functie de cel putin doua criterii:

a.      Dupa forma :

o   exercitii orale;

o   exercitii scrise;

o   exercitii practice.

             b.  Dupa scopul si complexitatea lor:

o   exercitii de introducere intr-un model dat sau exercitii introductive :  elevilor li se explica pentru prima data  o activitate  pe care ei o aplica in paralel cu explicatiile profesorului ;

o   exercitii de insusire sau consolidare a modelului dat, denumite si exercitii de baza :  elevul reia in intregime si in mod repetat, actiunea ce i s-a explicat ;

o   exercitii de legare a cunostintelor si deprinderilor mai vechi cu cele noi,  numite si exercitii paralele, avand scopul de a integra deprinderile in sisteme din ce in ce mai largi’

o   exercitii de creatie sau euristice.

Cerinte pentru utilizarea  metodei  exercitiului  :

a. Elevul sa fie constient de scopul exercitiului si sa inteleaga bine modelul actiunii de invatat.

b. Exercitiile sa aiba varietate suficienta, altfel riscand sa formam numai partial deprinderea propusa ca scop.

c. Exercitiile sa respecte o anumita gradatie de dificultate in aplicarea lor. Deprinderile mai complicate se formeaza prin integrarea succesiva a unor deprinderi mai simple .

d. Exercitiile sa aiba  continuitate in timp, altfel putand sa apara lacune, care impiedica elevul sa-si formeze in mod normal deprinderile vizate.

e. Exercitiile sa aiba ritm optim si durata optima.

f. Exersarea sa fie permanent  insotita de corectura  si de autocorectura.

7. Algoritmizarea

o   Metoda de predare-invatare constand din utilizarea si valorificarea algoritmilor.

o   Algoritmizarea inseamna gasirea de catre profesor a inlantuirii necesare a operatiilor fiecarei activitati de invatat

o   Elevul isi insuseste, pe calea algoritmizarii, cunostintele sau tehnicile de lucru, prin simpla parcurgere a unei cai deja stabilite, pe cand in cadrul invatarii de tip euristic insusirea are loc pe baza propriilor cautari.

8. Modelarea didactica

Metoda de predare-invatare in cadrul careia mesajul ce urmeaza transmis este cuprins intr-un model (modelul reprezinta o reproducere simplificata a unui original, in asa fel incat sa fie pus in evidenta elementul care intereseaza).

Modelarea didactica poate fi realizata prin mai multe procedee:

·         marire sau reducere la scara a unor reproduceri similare (machete, mulaje)

·         concretizare (redarea figurativa a unor cifre sau grupuri de cifre)

·         abstractizare (redarea prin anumite formule numerice sau literale a unor serii intregi de obiecte, procese, actiuni)

·         analogie (imaginarea unui obiect nou sau aparat, a caror functionare sa fie conceputa prin comparatie cu structura sau utilizarea altui obiect sau aparat existent, asemanator).

·         utilizarea modelului implică  activizarea elevului

9. Problematizarea

Este denumita si predare  prin rezolvare de probleme

o   metoda didactica ce consta din punerea in fata elevului a unor dificultati create in mod deliberat in depasirea carora, prin efort propriu. elevul invata ceva nou.

Tipuri de situatii problema :

a) cand exista un dezacord intre vechile cunostinte ale elevului si cerintele impuse de rezolvarea unei noi situatii;

 b) cand elevul trebuie sa aleaga dintr-un lant sau sistem de cunostinte, chiar incomplete, numai pe cele necesare in rezolvarea unei situatii date, urmand sa completeze datele necunoscute;

 c) cand elevul este pus in fata unei contradictii intre modul de rezolvare posibil din punct de vedere teoretic si dificultatea de aplicare a lui in practica;

d) cand elevul este solicitat sa sesizeze dinamica miscarii chiar intr-o schema aparent statica

e) cand elevului i se cere sa aplice, in conditii noi, cunostintele anterior asimilate.

o   favorizeaza aspectul formativ al invatamantului (elevul participa efectiv si sustinut si isi dezvolta interesele de cunoastere)

 Cerinte pentru utilizarea  metodei  problematizarii

·         existenta unui fond aperceptiv suficient al elevului ;

·         dozarea dificultatilor intr-o anumita gradatie;

·         alegerea celui mai potrivit moment de plasare a problemei in lectie;

·         existenta unui interes real pentru rezolvarea problemei;

·         asigurarea unei relative omogenitati a clasei, la nivelul superior;

·         un efectiv nu prea mare in fiecare clasa de elevi;

·         evitarea supraincarcarii programelor scolare.

10. Instruirea programata

           Este o metoda multifunctionala, cuprinzand o inlantuire de algoritmi, dar si de probleme de rezolvat, prezentate preponderent in forma verbala, dar si cu includerea unor aspecte intuitive.

 Principiile instruirii programate:

1.Principiul pasilor mici :  materia se imparte in fragmente, pana la nivelul de intelegere al copiilor (marimea acestor pasi poate sa difere in functie de nivelul la care s-ar afla cei care invata).

2. Principiul raspunsului efectiv : potrivit lui, pentru a se putea merge mai departe, nu sunt ingaduite golurile de raspuns sau salturile  (de regula fiecare raspuns se sprijina pe rezolvarea altora anterioare lui).

3. Principiul confirmarii imediate : dupa fiecare raspuns formulat, elevul sa-l confrunte cu lista sau  cheia  raspunsurilor exacte. Aceasta confirmare informeaza elevul daca poate sau nu sa continue cu secventa urmatoare.

4. Principiul ritmului individual : fiecarui elev i se poate pune la dispozitie programul de invatat, pe care il parcurge in functie de posibilitatile sale.

Tipuri de Instruire programata :

o   -programarea ramificata

o   programarea combinata

 Mijloacele utilizate in instruirea programata : 

o   fisele programate

o   -manualele programate

o   TIC (pe langa afisarea programelor pe ecran, realizeaza si conducerea invatarii)

Avantajele utilizarii acestei metode:

·          posibilitatea sporita de intelegere, prin divizarea materiei

·         inlaturarea inconvententelor de ritm al invatarii, data fiind individualizarea

·         capatarea treptata a independentei de catre elev, deci atenuarea macar partiala a efectului lipsei de cadre didactice, sau lipsei asistentei didactice in familia elevului

·         economia de timp.

11. Studiul de caz

Metoda ce consta in confruntarea elevului cu o situatie reala de viata, prin a carei observare, intelegere, interpretare, urmeaza sa realizeze un progres in cunoastere.

Etape ale studiului de caz:

a) alegerea cazului si conturarea principalelor elemente semnificative;

b) lansarea cazului, care poate avea loc in mai multe forme, intre care lansarea ca o situatie problematica;

 c) procurarea informatiei in legatura cu cazul;

d) sistematizarea materialului, prin recurgerea la diverse metode, intre care cele statistice;

 e) dezbatere asupra informatiei culese, care poate avea loc prin diverse metode

 f) stabilirea concluziilor si valorificarea proprie: un referat, o comunicare, o suita de ipoteze de verificat in viitor, o hotarare de luat.

Avantajele utilizarii acestei metode:

a) situarea elevului chiar in mijlocul realitatii concrete - intelegerea esentei adevarurilor si retinerea lor durabila, precum si aplicarea in contexte reale;

b) caracterul prin excelenta activ al metodei - toti elevii se pot angaja in rezolvarea cazului;

c) cultiva spiritul de responsabilitate in grup si capacitatea de initiativa;

d) favorizeaza socializarea elevului si capacitatea de colaborare.

12. Metodele de simulare (jocul de rol)

Metoda jocurilor este prezentata pe doua categorii:

1.categoria  jocurilor didactice sau educative ;

 2.  categoria jocurilor simulative.

è jocurile educative au, intr-o masura si intr-o perioada, caracter imitativ empiric(sunt proprii varstei si educatiei prescolare).

è jocurile simulative  au alt registru si alta semnificatie, ele fiind veritabile ocazii de antrenament, pentru indeplinirea unor roluri reale in viata (la varste scolare mai mari si se prezinta mai ales sub forma jocurilor de rol).

è Invatarea pe simulatoare   imbina mai multe dintre metodele anterior citate si prezentate

Jocul de rol

Ø  Este o metoda activa de predare-invatare, bazata pe simularea unor functii, relatii, activitati, fenomene, sisteme etc

Ø  Urmareste formarea comportamentului uman pornind de la simularea unei situatii reale

Avantajele utilizarii acestei metode:

- activizeaza elevii din punct de vedere cognitiv, afectiv, actional, punadu-i in situatia de a interactiona;

- prin dramatizare, asigura problematizarea, sporind gradul de intelegere si participare activa a cursantilor;

- interactiunea participantilor asigura un autocontrol eficient al conduitelor si achizitiilor;

- pune in evidenta modul corect sau incorect de comportare in anumite situatii;

- este una din metodele eficiente de formare rapida si corecta a convingerilor, atitudinilor si comportamentelor.

  Dezavantaje sau dificultati legate de utilizarea metodei:

- este o metoda greu de aplicat (presupune nu numai aptitudini pedagogice, ci si aptitudini regizorale si actoricesti la conducatorul jocului)

- desi activitatea bazata pe jocul de rol dureaza relativ putin -aproximativ o ora - proiectarea si pregatirea sa cer timp si efort din partea cadrului didactic

- exista riscul devalorizarii jocului de rol, ca rezultat al considerarii lui ca ceva pueril, facil de catre elevi;

- este posibila aparitia blocajelor emotionale in preluarea si interpretarea rolurilor de catre unii elevi.

Etapele pregătirii și folosirii jocului de rol

a.  Identificarea situatiei interumane care se preteaza la simulare prin jocul de rol - este foarte important ca situatia ce urmeaza a fi simulata sa fie relevanta obiectivului, comportamentelor de insusit de catre elevi in urma interpretarii rolurilor.

b.  Modelarea situatiei si proiectarea scenariului - situatia de simulat este supusa analizei sub aspectul statusurilor si categoriilor de interactiuni implicate. Din situatia reala sunt retinute pentru scenariu numai aspectele esentiale: status-urile si rolurile cele mai importante care servesc la constituirea unui model interactional. Urmeaza apoi sa se elaboreze scenariul propriu-zis, respectiv noua structura de status-uri si roluri, care, fireste este mult simplificata fata de situatia reala.

c.   Alegerea partenerilor si instruirea lor relativ la specificul si exigentele jocului de rol - este vorba de distribuirea rolurilor si familiarizarea participantilor cu sarcinile de realizat. Status-urile si rolurile sunt descrise amanuntit pentru fiecare participant in parte pe o fisa; distribuirea poate fi la alegere sau prestabilita de catre conducatorul activitati.

d.    Invatarea individuala a rolului de catre fiecare participant prin studierea fisei - este necesar ca participantii sa fie lasati 15-20 de minute sa-si interiorizeze rolul si sa-si conceapa modul propriu de interpretare.

e.     Interpretarea rolurilor

f.     Dezbaterea cu toti participantii a modului de interpretare si reluarea secventelor in care nu s-au obtinut comportamentele asteptate. La dezbatere participa si observatorii. Este necesar ca interpretilor sa li se dea prioritate pentru a comunica ceea ce au simtit .

Tipuri de jocuri de rol:

a. Jocuri de rol cu un caracter mai general :

- jocul de reprezentare a structurilor -de exemplu: organizarea unei intreprinderi sau institutii poate fi reprodusa  intr-o sala de sport prin distributie spatiala corespunzatoare a mobilierului, a status-urilor si rolurilor de indeplinit)

 - jocul de decizie - elevilor li se distribuie status-uri si roluri menite a simula structura unui organism de decizie, confruntarea cu o situatie decizionala importanta-elevii insisi sunt pusi in situatia de a lua decizii

- jocul de arbitraj - usureaza intelegerea si dezvoltarea capacitatilor de solutionare a problemelor conflictuale ce apar intre doua persoane, doua grupuri, doua unitati economice etc.

- jocul de competitie.  Prin acest tip de joc se urmareste simularea obtinerii unor performante de invingere a unui adversar, real sau imaginar.

b. Jocuri de rol cu caracter mai specific:

-jocul de-a ghidul si vizitatorii’

-jocul de negociere.

13. Invatarea prin descoperire

Se refera la o situatie in care materialul de invatat nu este prezentat intr-o forma finala celui ce invata (asa cum se petrece in invatarea prin receptare), ci reclama o anumita activitate mentala anterioara rezultatului final in structura cognitiva.

III.           MIJLOACE DE INVĂȚĂMÂNT

Mijloace de invatamant 

è ansamblul de obiecte, instrumente, produse, aparate, echipamente si sisteme tehnice care sustin si faciliteaza transmiterea unor cunostinte, formarea unor deprinderi, evaluarea unor achizitii si realizarea unor aplicatii in cadrul procesului instructiv-educativ.

Mijloacele tehnice de instruire

è ansamblu al mijloacelor de invatamant cu suport tehnic si care pretind respectarea unor norme tehnice de utilizare speciale, respectiv echipamentele tehnice-aparatele dispozitivele, masinile, utilajele, instalatiile utilizate in procesul didactic.

Clasificarea mijloacelor tehnice de instruire

- mijloacele  tehnice vizuale : retroproiectorul, harti, fise de lucru;

- mijloacele  tehnice auditive : radioul, casetofonul, etc;

- mijloacele  tehnice audio-vizuale : video-player, tv, calculatorul.

Scopuri didactice pentru  folosirea acestor mijoace

o   sensibilizarea elevilor in vederea desfasurarii activitatii didactice

o   sprijinirea perceperii noului de catre elevi

o   comunicarea, transmiterea, demonstrarea/ilustrarea noului

o   intelegerea noului de catre elevi

o   aplicarea si exersarea noilor cunostinte teoretice si practice

o   fixarea si consolidarea noilor cunostinte si competente      

o   verificarea si evaluarea cunostintelor si abilitatilor elevilor.

Caracteristici ale mijloacelor tehnice de instruire

a. Flexibilitatea sau adaptabilitatea -  se refera la posibilitatile de adaptare a acestora  la  necesitatile de moment            

b. Generalitatea- se refera la posibilitatea de a codifica in diferite forme, informatiile mesajelor transmise spre receptorul uman

c. Paralelismul - se refera la posibilitatea utilizarii simultane a aceluiasi mijloc in mai multe scopuri sau de catre mai multi utilizatori, in aceeasi unitate de timp.

d. Accesibilitatea - o proprietate a mijloacelor tehnice determinata de complexitatea lor si de usurinta cu care ele pot fi utilizate (cu cat un mijloc tehnic este mai complex, cu atat accesul utilizatorilor depinde in mai mare masura de programe speciale de instruire pentru cunoasterea si manuirea aparatelor).

e. Siguranta si functionarea - este o caracteristica aflata in corelatie cu fiabilitatea si intretinerea si se refera la respectarea anumitor reguli si operatii la punerea in functiune, la utilizarca si la oprirea aparatelor.

Functiile pedagogice ale mijloacelor de invatamant

a.      Functia de instruire

b.      Functia de motivare a invatarii si de orientare_a intereselor profesionale ale elevilor

c.       Functia demonstrative

d.      Functia formativa si estetica

e.      Functia de scolarizare substitutiva sau de realizare a invatamantului la/de la distanta

f.        Functia de evaluare a randamentului elevilor

Mijloacele de invatamant pot fi grupate in doua mari categorii:

a) mijloace de invatamant care cuprind mesajul didactic:

- obiecte naturale, originale - animale vii sau conservate, ierbare, insectare, diorame, acvarii, materiale

- suporturi figurative si grafice - harti, planse, albume, panouri;

- mijloace simbolic-rationale - tabele cu formule sau simboluri, planse cu litere, cuvinte, scheme structurale sau functionale;

- mijloace tehnice audiovizuale - diapozitive, filme, suporturi audio si/sau video;

b) mijloace de invatamant care faciliteaza transmiterea mesajelor didactice :

- instrumente, aparate si instalatii de laborator;

- echipamente tehnice pentru ateliere;

- instrumente muzicale si aparate sportive;

- masini de instruit, calculatoare si echipamente computerizate;

- jocuri didactice obiectuale, electrotehnice sau electronice;

- simulatoare didactice, echipamente pentru laboratoare fonice.

IV. FORME DE ORGANIZARE A PROCESULUI DE INVATAMANT

Moduri de organizare a activitatii didactice :

a.      activitati frontale;

b.      activitati de grup ;

c.       activitati individuale.

a. Activitatile frontale cuprind: lectia, seminarul, laboratorul, activitatile în cabinetele pe specialitati, vizita, excursia, spectacolul etc.

Predarea frontală

o    se bazează pe principiul tratării nediferențiate, a muncii egale cu toti elevii din aceeasi clasa.                  

o   profesorul are rolul principal, organizează, conduce şi dirijează activitatea elevilor, este denumit magistral.

o    predominanta este activitatea profesorului - bazată exclusiv pe expunere, pe transmitere de cunoştinţe unei clase întregi de elevi => reduce invăţarea la achiziţionarea pasivă de cunoştinţe şi limitează foarte mult activitatea colectivă propriu-zisa.

o    elevii execută în acelaşi timp şi în acelaşi sistem, aceleaşi sarcini, dar fiecare lucreaza strict individual, fără a se stabili legaturi de interdependentă între ei. => comunicarea între colegi şi posibila invaţare prin cooperare sunt reduse la maximum, ele având loc numai în afara predării, în pauze şi în timpul liber

o    este totusi de preferat atunci când se intenţioneaza expunerea unor noţiuni fundamentale, sintetizarea unei informaţii mai cuprinzătoare, efectuarea unor demonstraţii, sensibilizarea şi câştigarea adeziunii pentru o idee, ori atunci când se caută modelarea unor opinii şi atitudini prin abordarea unor teme profund caracter emoţional-educativ.

b. Activitatile de grup dirijate cuprind: consultatii, meditatii, exercitii independente, vizita în grupuri mici, cercul de elevi, întâlniri cu specialisti (oameni de stiinta, scriitori), concursuri si dezbateri  scolare, sesiuni de comunicari si referate, reviste scolare.

De tip tradiţional rămâne şi predarea în grup, pe clase convenţionale, cu un efectiv de aproximativ 30 de elevi.

De asemenea, poate fi folosita si organizarea pe grupe a activităţii elevilor; aici, profesorul îndrumă şi conduce activitatea unor subdiviziuni/microcolectivităţi (denumite grupe) alcătuite din elevii unei clase şi care urmaresc anumite obiective educaţionale, identice sau diferite de la o grupă la alta.Aceste grupe (3-8 elevi)  pot fi omogene  -  microcolectivităţi formale, respectiv alcătuite după criterii bine stabilite în prealabil şi cu o structură precisă (de exemplu, elevi cu acelaşi nivel de pregatire la disciplina respectivă, cu aceleaşi nevoi educaţionale, cu aceleaşi interese sau motivaţii) sau neomogene/ eterogene – microcolectivităţi informale, respectiv constituite prin  iniţiative  spontane, individuale, după prerinţele elevilor şi care au un coordonator

Organizarea în binom (perechi) alcătuite fie de profesor, fie de elevi în mod aleatoriu, după anumite preferinţe sau după criterii bine precizare.

Organizarea combinată a activităţii elevilor se referă la îmbinarea celor prezentate mai sus, in funcţie de obiectivele operaţionale urmărite şi curacteristicile concrete ale contextelor educaţionale

1.     Activitatile individuale cuprind : studiul individual, efectuarea temelor pentru acasa, studiul în biblioteci, lectura suplimentara si de completare, întocmirea de proiecte, referate, desene, scheme, alte lucrari scrise, comunicari stiintifice, alte proiecte practice.

·        pun accentul pe munca independentă, fară supraveghere directă şi consultantă din partea profesorului

·        există mai multe variante de organizare individuală a activităţii alevilor:

·        cu sarcini de instruire comune pentru toti elevii,

·        cu teme diferenţiate pe grupe de nivel,

·        cu teme diferite pentru fiecare elev.

In acest ultim caz, activitatea se numeşte individualizata sau personalizată, pentru că ţine cont de particularităţile fizice şi psihice ale fiecărui elev, de nivelul pregătirii sale, aptitudinile lui, de nevoile lui educaţionale.

·        profesorul va organiza activitatile didactice astfel încât sa sporeasca sansele de reusita a atingerii obiectivelor propuse, adoptând  o varietate de activitati la specificul si potentialul elevilor sai.

 

1.     TRIADA OBIECTIVE – CONȚINUTURI - STRATEGII  ÎN  INSTRUIREA ȘCOLARĂ

Strategia este legata de obiectivele operationale si continuturile  scolare si are implicatii directe privind performanta scolara, deoarece rezultatele scolare sunt dependente de modul de aplicare si dirijare de catre profesor a interactiunilor dintre strategiile didactice si obiectivele didactice.

O strategie didactica prescrie modul în care elevul este pus în contact cu continutul de învatare, adica traiectoria pe care urmeaza sa-i fie condus efortul de învatare. Ea confera solutii de ordin structural procedural cu privire la proiectarea si combinarea diferitelor metode, mijloace, forme si resurse de predare-învatare, pentru ca elevii sa ajunga la achizitiile dorite, iar obiectivele educationale sa fie atinse.

Triada  obiective-continuturi-strategii in instruirea scolara  exprimă actiunea de  urmat  în elaborarea proiectării didactice:

·        se stabilesc la început obiectivele-cadru (generale), apoi cele de referinţă şi operaţionale, precizându-se activităţile de învăţare;

·        urmează analiza resurselor umane (clasa de elevi), ţinând seama de nivelul de inteligenţă al elevilor, de motivaţia învăţării şi de aptitudinile lor. Se vor avea în vedere golurile din cunoştinţe, nivelul de cunoştinţe al elevilor, deprinderile şi modul de învăţare;

·        conţinuturile procesului de predare - învăţare se stabilesc în funcţie de obiective, de resursele umane şi materiale existente;

·        strategiile didactice şi metodele de predare - învăţare - evaluare se stabilesc în raport de obiectivele educaţionale şi de conţinuturi;

·        în funcţie de obiective, conţinuturi şi strategii se precizează formele de organizare a activităţilor didactice, adică tipurile de lecţii şi alte activităţi educaţionale;