Învăţământul
simultan
In mediul rural,
majoritatea claselor de învățământ primar sunt cu predare simultană – fie că
vorbim de Simultan II (adică două clase simultane), Simultan III, sau chiar
Simultan IV – acolo unde învățătorul are în structura clasei elevi de la clasa
pregătitoare până la clasa a IV-a.
Nu sunt greu de intuit motivele care duc la
crearea acestor clase: natalitatea scăzută din ultimii ani, migrația populației
tinere de la sat la oraș, sau peste hotare – sunt fenomene care au determinat
reducerea drastică a populației rurale și modificarea structurii demografice.
Chiar dacă sunt mulți cei care sunt reticenți
față de eficiența acestei forme de organizare a claselor, trebuie să
recunoaștem că activitatea simultană prezintă și o serie de avantaje, atunci
când cel de la catedră este un profesionist.
Astfel, numărul mic de elevi dintr-o clasă
oferă condiții mai bune pentru evaluarea nivelului de cunoștințe al fiecăruia,
urmărirea progresului școlar, formarea și consolidarea deprinderilor de muncă
independentă, ceea ce dă posibilitatea preîntâmpinării eșecului școlar.
Cunoscând îndeaproape fiecare copil,
potențialul și aspirațiile lui, învățătorul reușește să alcătuiască colective
omogene pentru fiecare clasă, organic închegate în colectivul mai mare al
claselor care desfășoară activitate simultană. Aceasta se repercutează
favorabil în educația socială a copiilor, cărora li se conștientizează
necesitatea colaborării și cooperării, fapt pus în evidență, cu deosebire, în
plăcerea cu care se ajută în activitățile extrașcolare.
În afara acestora, se
impun a fi relevate și alte aspecte specifice activității de predare-învățare
care prezintă elemente favorabile pregătirii, formării și dezvoltării
colectivului de elevi:
· ·Cultivarea atenției voluntare,
a spiritului de ordine și disciplină;
· ·Formarea unor tehnici de
activitate intelectuală;
· ·Conturarea unor
trăsături de caracter: voință, perseverență, toleranță etc.
· ·Din punct de vedere
educativ, efectele pot fi necontenit optimizate: fixarea deprinderilor de
disciplină școlară, spiritul de echipă, sentimentul de prietenie, grija pentru
păstrarea liniștii, a ordinii pentru obiectele și materialele folosite la
lecție.
·
Specificul muncii
învățătorului care predă la clase simultane constă în alternarea activității sale directe cu elevii
unei clase, cu activitatea individuală a elevilor celeilalte clase,
ținând cont de faptul că realizarea
sarcinilor didactice se realizează în același indice de timp ca în cadrul
activității cu o singură clasă.
Totodată, trebuie să se
asigure un echilibru între activitatea directă și munca
independentă, alternarea acestor forme fiind realizată pe faze sau etape
de lucru, avându-se permanent grijă ca selectarea și dozarea temelor pentru
activitatea independentă să permită îndeplinirea obiectivelor.
Practica a dovedit că
învățătorul care lucrează simultan cu două sau mai multe clase poate obține, în
condițiile unei bune organizări a procesului de predare – învățare, aceleași
rezultate ca în cazul activității cu o singură clasă. Aceasta se sprijină pe
faptul că instrucția și educația elevilor din astfel de clase se realizează pe
baza acelorași principii pedagogice, în procesul dezvoltării multilaterale a
personalității lor – se parcurg aceleași etape, iar pentru realizarea sarcinilor
fiecărei laturi a educației se folosesc aceleași metode și procedee.
Relațiile pedagogice pot
îmbrăca forma relațiilor de cooperare autentică. Totul depinde de viziunea
pedagogică a învățătorului, de dăruirea și capacitatea lui de a transforma totul
în artă – o artă în care copilul este centrul universului!
Învățământul
simultan se prezintă cu un specific
propriu, ce rezultă din efectivele mai mici, sub
prevederile legale , ale unor clase de elevi, ceea ce generează necesitatea încredințării
sarcinilor didactice pentru două sau mai multe clase unui singur învățător care
trebuie să desfășoare, în cadrul fiecărei ore de curs, activitatea de
predare-învățare, simultan, la clasele respective.
Acest
specific nu împietează asupra documentelor școlare, ceea ce înseamnă că, în
școlile unde se organizează învățământ simultan, planurile de învățământ și
programele școlare sunt valabile pentru celelalte unități școlare.
Spre
deosebire de învățământul organizat în condițiile obișnuite, învățământul
simultan se caracterizează prin faptul că învățătorul
trebuie să alterneze activitatea sa directă cu elevii unei clase, cu
activitatea individuală a elevilor celeilalte/ celorlalte clase (p.7). Dată fiind aceeași durată lecției, este
evident că efortul cadrului didactic este mai amplu, el având de soluționat
aspecte legate de dozarea activităților, combinarea lor optimă, evaluarea tuturor performanțelor, echilibrul între
activitatea directă și cea independentă. Iată de
ce proiectarea activității didactice în aceste condiții dobândite au o
importanță maximă.
Nu se poate
porni în proiectarea și desfășurarea unei lecții din învățământul simultan fără
a-i cunoaște particularitățile, aspecte cu impact nemijlocit asupra pregătirii
învățătorului pentru lecție:
·
ritmul mai alert
de muncă decât în lecția obișnuită, datorită faptului că învățătorul acordă
numai o parte din timp pentru activitatea desfășurată în mod nemijlocit
cu elevii în cadrul aceleași sarcini impuse de programa școlară;
·
lucrul
concomitent cu două sau mai multe colective școlare solicită din partea
cadrului didactic capacitatea de a-și distribui atenția pentru a urmări și pe
elevii care au activități independente în timp ce desfășoară o activitate
directă cu una din clase;
·
necesitatea
alegerii judicioase a temelor lucrărilor independente efectuate în clasă sau
acasă, dozării materialului pentru clasele cu care lucrează direct și
pentru selectarea tuturor suporturilor și auxiliarelor curriculare, ceea ce
antrenează o zilnică și temeinică pregătire științifică și metodică a cadrului
didactic;
·
activitatea
simultană cu elevi din clase diferite, diferențiați sub aspectul vârstei, al
nivelului de pregătire și dezvoltare intelectuală, necesită căutări în ceea ce
privește respectarea particularităților de grup și individuale precum și în
sensul exercitării influenței educative pentru integrarea colectivului clasei.
Cele mai
importante probleme de natură organizatorică, așa cum rezultă din ele din
practica didactică sunt: cuplarea claselor și gruparea lor pe învățători;
alcătuirea orarului; proiectarea activității didactice și pregătirea sălii de
curs.
Învățământul
simultan în mediul rural
Învățământul
simultan este specific mediului rural, în care efectivele de copii sunt reduse
considerabil datorită scăderii natalității. Acest tip de învățământ are câteva
note caracteristice.
·
Planificările
și documentele de proiectare (planurile de lecții) trebuie realizate cu o
legătură între ele.
·
În ceea ce
privește managementul clasei de elevi, învățătorul trebuie să fie un bun
moderator, să aibă o coordonare foarte bună astfel încât să acorde atenție
sporită tuturor elevilor iar comunicarea didactică și mesajul educațional să
fie eficiente pentru ambele clase.
·
Pentru ca
să corespundă predării simultane, clasele ar trebui dotate cu câte 2 table
fiecare şi elevii pot fi separaţi corespunzător în spaţiu.
·
Activităţile
de predare sunt realizate simultan pentru clasele implicate, forma de
organizare a clasei fiind pe grupe, frontal și individual.
·
Activitatea
de predare – învăţare – evaluare este structurată astfel încât la una din clase
să realizeze lecţie de transmitere de cunoştinţe noi, iar la cealaltă,
consolidarea şi evaluarea cunoştinţelor din lecţia anterioară sau formare de
priceperi și deprinderi.
·
Cadrele
didactice incluse în acest sistem de învățământ trebuie să cunoască bine
metodologia predării simultane.
La
disciplinele din aria curriculară Matematică şi ştiinţe, lecțiile trebuie să
aibă un ritm alert, cu conţinuturi diverse, potrivite nivelului de vârstă al
elevilor, activităţile să fie atât frontale cât şi independente, să se
alterneze în mod ritmic şi să nu existe timpi morţi pentru nici o clasă, pentru
a se evita plictiseala și pentru a se pune în valoare potențialul tuturor
elevilor.
De
asemenea, aceste aspecte sunt importante și datorită faptului că se urmărește transmiterea unui volum cât mai divers de
cunoștințe într-un timp scurt iar acestea
trebuie fixate foarte bine, învățătorul fiind conștient de faptul că în zonele
rurale copiii nu au foarte mult timp pentru pregătirea temelor pentru acasă,
aceștia fiind implicați de către părinți și în activitățile gospodărești, prin
urmare, este de urmărit înțelegerea cât mai profundă a materialului predat, în
timpul orelor de curs și implicarea elevilor în cât mai multe lecții practice,
concrete, în care să utilizeze aceste cunoștințe și reducerea volumului de teme
pentru acasă.
În anii
petrecuți la școala cu învățământ simultan, am remarcat faptul că majoritatea
elevilor au răspuns pozitiv lecțiilor în care am apelat la experiența
anterioară a elevilor, la experiența lor de viață și au fost receptivi la exercițiile
și problemele tip joc – cu cheie de rezolvare.
Folosind o gamă largă de metode didactice, caracteristice
disciplinelor predate, elevii sunt atenţi şi implicaţi, progresul imediat fiind
vizibil.
În
învățământul simultan trebuie să dezvoltăm deprinderile de muncă independentă și de lucru
pe echipe sau în grup ale elevilor, astfel
încât ei să poată rezolva sarcinile date de învățător, în timp ce acesta
lucrează direct cu cealaltă clasă de elevi. În cazul muncii independente,
sarcinile trebuie explicate elevilor cât mai clar. Când se lucrează pe echipe,
acestea trebuie organizate omogen, fiind echilibrate din punct de vedere al
numărului de elevi și aceștia să fie grupați omogen, în funcție de nivelul lor
de cunoștințe, disciplină, etc.
La
Disciplina Limba si comunicare se impune o bună stăpânire în primul rând a a
didacticii şi metodicii limbii şi literaturii române.
Învățătorul
trebuie să demonstreze o bună pregătire a activităţilor pe grupe, să explice
foarte bine elevilor sarcinile didactice. Tehnicile şi instrumentele de evaluare trebuie să fie
adaptate specificului predării în regim simultan și să asigure un caracter
formativ-participativ al învăţării, accentul fiind pus mai mult pe formarea
deprinderilor de comunicare orală şi scrisă.
Materiale
şi mijloace didactice utilizate în cadrul lecțiilor trebuie să stimuleze
curiozitatea elevilor, să le trezească interesul şi dorinţa de
cunoaştere. Utilizare metodelor active este foarte eficientă.
Tot
învățătorul clasei are rolul de a asigura individualizarea
învăţării şi asigurarea egalităţii şanselor,
să utilizeze strategii de abordare diferenţiată şi individualizată a
elevilor.
În lecțiile
pe care le oraganizează nu trebuie să lipsească conexiunea inversă, obţinerea
performanţei, a retenţiei şi transferului cunoştinţelor. Învățătorul trebuie să
esenţializeze cunoştinţele şi să gestioneze optim timpul didactic, să asigure o
densitate corespunzătoare a lecţiei pentru ambele clase.
Pentru o
bună coordonare la clasă a învățătorului, în demersul didactic se recomandă
realizarea proiectării didactice în comun pentru cele două clase componente,
pentru a realiza un decalaj între etapele unităţilor de învăţare. Astfel el
poate realiza îmbunătăţirea activităţii de proiectare a activităţilor educative
la clasa simultană prin defalcarea sarcinilor de lucru pe fiecare clasă şi
paralel a bugetului de timp avut la dispoziţie pentru realizarea fiecărui
obiectiv în parte.
De
asemenea, învățătorul de la clasele simultane trebuie să manifeste atenție în
ceea ce privește abordarea diferenţiată a elevilor la care se constată rămâneri
în urmă la anumite discipline sau probleme de învăţare.
În cazul în
care are în clasă și elevi integrați cu CES sau suspecți CES, munca lui este cu
atât mai dificilă cu cât trebuie să realizeze adaptarea curriculară pentru
aceștia și să realizeze o muncă diferențiată, adaptând încă o dată
conținuturile.
Timpul pe
care îl acordă învățătorul celor două clase, în timpul orei de curs trebuie să
fie același.
Invatamantul
simultan in lume
Copiii sunt
diferiţi în ritmurile de dezvoltare, stilurile de învăţare, particularităţile
lor individuale.
Într-o
clasă cu predare simultană se adaugă şi faptul că vârstele cronologice sunt
diferite. Predarea simultană în învăţământul primar înseamnă lucru concomitent
cu două, trei sau patru clase, în funcţie de numărul elevilor.
Procesul
instructiv-educativ se realizează după acelaşi plan de învăţământ
şi conform programelor şcolare valabile pentru celelalte unităţi şcolare. Învăţământul simultan continuă să fie o realitate a
zilelor noastre.
Specificul
geografic al unor ţări, situaţia socială şi economică a ţinuturilor determină
menţinerea lui. Este de datoria noastră să-i cunoaştem specificul şi să
asigurăm o resursă umană, materială, pe măsură.
Învăţământul simultan – o realitate istorică
Î nvăţământul
simultan constituie o realitate a învăţământului european şi a învăţământului
din întreaga lume.
Organizarea
lui presupune acordarea aceloraşi şanse cu privire la accesul la educaţie
tuturor copiilor, în special celor de care defineşte acest tip de învăţământ
este diversă: les „classes multiniveaux”/ „les classes multigrades” (Franţa),
„smeseni paralelki” (Bulgaria), „spojené triedy” (Slovacia), „composite
classes” (Marea Britanie); literatura de specialitate foloseşte şi termenii:
„multilevel”, „multiple class”, „composite class”, „vertical group”, „family
class”, „unitary schools” – şcolile cu un singur post de învăţător. (Multigrade
teaching, 1994) Termenii amintiţi sunt folosiţi pentru a diferenţia acest tip
de învăţământ de învăţământul „mono-grade” – organizat pe clase „simple” ce
cuprind elevi de aceeaşi vârstă şi cu aceleaşi particularităţi sau grupuri
organizate „orizontal” – „Horizontal Group”.
Cel mai des
sunt folosiţi termenii de „multigrade” şi „multiage”, termeni care sunt folosiţi ca sinonimi în America de
Nord. Simon Veenman, pedagog american, precizează însă că aceşti termeni nu
sunt sinonimi. (Veenman, 1995)
Gruparea
elevilor de clase diferite (multigrade) constituie o necesitate administrativă şi economică. O
necesitate şi nu o alternativă, din cauza scăderii numerice a populaţiei
şcolare în zonele izolate, aflate la distanţe mari de alte localităţi, având o
populaţie cu posibilităţi reduse din punct de vedere financiar. De cele mai
multe ori, acest tip de învăţământ constituie singura sursă de educaţie din
multe zone.
Gruparea
elevilor de vârste diferite (multiage) constituie o alternativă educaţională şi
se organizează din motive pedagogice, modul de predare simultan fiind
considerat unul benefic. Elevii din aceste clase vor lucra cu
acelaşi învăţător mai mulţi ani, de obicei trei.
Acest tip
de învăţământ era dominant până la apariţia industrializării şi urbanizării;
secolul al XIX-lea aduce ca noutate în şcoli organizarea claselor pe nivele de
vârstă şi cunoştinţe. Astăzi, predomină în nordul şi sudul Europei, în zone în
care condiţiile geografice sunt mai dificile – zonele rurale, insulele
mediteraneene, zona de nord cu populaţie dispersată, insulele din Marea Nordului
şi în zone greu accesibile, îndeosebi, din cauza reliefului. Apare atât în ţări
dezvoltate, cât şi mai puţin dezvoltate, atât în zone rurale, cât şi în zone
urbane,
ü din motive sociale – pentru păstrarea populaţiei în
aceste zone,
ü din motive geografice – accesul şi transportul sunt
dificile în zonă,
ü din motive pedagogice – deplasarea copiilor spre alte
şcoli este privită negativ din cauza oboselii şi a timpului preţios
pierdut pentru deplasarea în zonele respective.
În Europa
Centrală, acest tip de învăţământ este rar întâlnit.
În anul
1959, şcolile simultane cu un singur post de învăţător se prezentau astfel: 47%
Spania, 22,8% Luxemburg, 19,9% Franţa, 9,7% Elveţia, 3,6% Scoţia, 2,3% Irlanda
de Nord, 0,7% Anglia şi Ţara Galilor. (Multigrade teaching, 1994) În anii
1980-1990, situaţia se prezintă asemănător: 22% Franţa, 35% Suedia, Anglia
număra peste 1 000 de şcoli cu mai puţin de 50 de elevi, iar Ţara Galilor 30%
din numărul total de instituţii de învăţământ. (ib.)
Problematica
învăţământului simultan
În ţările
vestice, în special în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord,
acelaşi studiu citat mai sus arată lipsa de încredere şi chiar dispreţul unor
pedagogi (Boyd, J., Understanding the Primary Curriculum, 1984) şi, implicit,
profesori pentru acest tip de învăţământ.
În ţările
nordice, atitudinea este complet diferită: pedagogi precum A. Malmros şi B.
Sahlin în Suedia şi Laukkannen şi Selventoinen în Finlanda privesc pozitiv
acest tip de învăţământ şi văd în el un teren fertil pentru dezvoltarea unor
noi idei curriculare pentru toate şcolile, nu doar pentru cele simultane.
Învăţământul
simultan este prezentat ca un puternic mijloc pedagogic pentru formarea/
consolidarea deprinderilor de învăţare independentă şi individuală. Multe din
aceste „tehnici” obişnuite pentru învăţământul simultan sunt adoptate tot mai
mult în stilul de predare şi în cazul claselor simple ori sunt organizate
astfel de clase tocmai din aceste motive în şcoli cu populaţie şcolară mare.
Cei care
promovează acest tip de învăţământ vin cu argumente pedagogice: rolul şcolii
primare în viaţa comunităţii şi beneficiile existenţei acestei instituţii în
fiecare comunitate.
Cei care îl
combat vin cu argumente economice: costurile ridicate pe care le implică aceste
instituţii şcolare, preferându-se transportul copiilor spre alte şcoli.
Practica a demonstrat uneori că argumentele economice nu sunt întemeiate,
cheltuindu-se mai mult pe transport decât pe localul instituţiei. Din păcate,
motivele pedagogice sunt tot mai mult ignorate şi există tendinţa de
reorganizate a reţelei şcolare prin închiderea şcolilor mici şi orientarea
copiilor spre şcolile din apropiere.
De aceea,
sunt promovate studii şi rapoarte ale pedagogilor care prezintă aspectele
negative în detrimentul celor care prezintă avantajele, ceea ce duce,
inevitabil, la desfiinţarea acestor şcoli.
ABORDĂRI
TEORETICE
Deşi
facilitează accesul tuturor copiilor la educaţie şi ajută comunitatea locală
să-şi păstreze identitatea, bugetul de austeritate alocat acestor instituţii
este ameninţat de scăderea numerică a populaţiei şcolare, de îngrădirea forţei
de muncă ce implică migrarea familiilor spre zone industrializate.
Pe parcursul timpului, am putut identifica
problemele interne cu care se confruntă acest
tip de invatamant:
·
·profesorii
nu sunt special pregătiţi şi
pentru un atare tip de învăţământ, iar posibilităţile de perfecţionare sunt
reduse în continuare;
·
·de obicei,
nu există lucrări metodice de
specialitate;
·
·profesorii
care lucrează în regim simultan sunt profesori tineri, navetişti,
fără prea multă experienţă;
·
·in
învăţământul simultan elevii folosesc aceleaşi cărţi
de specialitate ca şi cei din invatamantul normal; nu există recomandări curriculare speciale pentru aceste
clase;
·
·profesorul
va urmări îndeplinirea aceloraşi obiective-cadru/ competenţe generale şi
obiective de referinţă/ competenţe precum cei din învăţământul
simplu ;
·
·există
două moduri în care profesorul poate lucra în clasă: o
predare sincronică – prezintă teme asemănătoare în mod unitar,
adaptând cerinţele de lucru particularităţilor metodice ale disciplinei şi de
vârstă ale copilului, sau împarte timpul şi se adresează fiecărui colectiv
separate;
·
·timpul
este un factor crucial în activitatea la clase simultane;
·
·proiectare
atentă, realistă pentru a se evita apariţia „timpilor morţi” în timpul
activităţii;
·
·activitatea
independentă va fi foarte bine alcătuită, cu un timp de rezolvare egal cu
activitatea directă pe care profesorul o va desfăşura cu cealaltă clasă.
Din cauza acestor
probleme interne destul de dificile cu care se confruntă învăţământul simultan,
mulţi profesori evită să lucreze în aceste şcoli; Costas Tsolakidis, profesor
la Universitatea Aegean din Grecia remarca într-unul din studiile sale că, în
general, printre profesorii ce predau la clase primare predomină femeile;
printre profesorii care predau la clase simultane predomină bărbaţii.
(Tsolakidis, 2005)
Situaţia se
datorează distanţelor mari de parcurs pentru a ajunge în aceste zone, dar şi
din cauza lipsei motivaţiei. Chiar profesorii sugerează modalităţi de stimulare
a cadrelor didactice de a lucra în aceste şcoli: mărirea salariilor,
îmbunătăţirea condiţiilor din localurile de şcoală, finanţarea lor adecvată,
dezvoltarea profesională prin: schimburi de experienţă între şcoli, facilitarea
progresului în carieră, îmbunătăţirea ierarhică.
Avantajele
integrării elevilor în învăţământul simultan
Totodată,
am putut identifica şi unele avantaje ale învăţământul simultan: mediul natural
în care se află aceste instituţii şcolare, lipsit de poluare şi zgomot
constituie o sursă de sănătate, relaţiile dintre elevi sunt mai sincere,
relaţia profesor – elev mai apropiată, relaţia şcoală – comunitate locală mai
puternică.
În 1967,
M.A. Mycock, în studiul său A Comparison of Vertical Grouping and Horizontal
Grouping in the Infant School, aprecia că, în cercetările sale efectuate între
clase simple şi clase simultane, nu a înregistrat diferenţe semnificative în
ceea ce priveşte achiziţiile cognitive, dar apar unele diferenţieri în ceea ce
priveşte dezvoltarea socio-emoţională a copiilor.
Elevii din
clasele simultane s-au dovedit a fi mult mai
sociabili, deţin abilităţi de comunicare la un nivel
mai înalt, au o relaţie mai apropiată cu profesorul, o atitudine mai bună faţă
de şcoală şi faţă de muncă. De-a lungul timpului, mulţi pedagogi au realizat
studii cu privire la situaţia elevilor din clasele simultane.
S-au
distins, printre aceştia, D. Pratt, On the Merits of Multiage Classrooms –
1986, B.A. Miller, A Review of the Qualitative Research on Multigrade Education
– 1991, C. Thomas şi C. Shaw, Issues in the development of multigrade schools
–1992, studii ale UNESCO/APEID (1982), Multiple Class Teaching and Education of
Disadvantaged Groups, studii realizate în ţări din Asia.
Cercetările
au avut în vedere atât achiziţiile cognitive, cât şi pe cele „noncognitive” ale
elevilor de aceeaşi vârstă, cuprinşi în clase simple şi clase simultane.
În studiul
Review of Educational Research, Simon Veenman analizează 56 astfel de cercetări
şi concluzionează că nu au apărut diferenţe majore între elevi proveniţi din
cele două tipuri de clase.
În ceea ce
priveşte achiziţiile cognitive, cercetările nu evidenţiază faptul că elevii din
clasele simultane învaţă mai mult sau mai puţin faţă de cei din clasele simple.
De aceea, profesorii, părinţii şi comunitatea locală, în general, nu trebuie să
se îngrijoreze.
Aceste
clase nu sunt mai rele sau mai bune decât clasele simple – „These classes are
simply no worse and simple no better, than single-grade or single-age classes”.
(Veenman, 1995, p. 1) În schimb, clasele simultane s-au detaşat în privinţa
achiziţiilor „noncognitive”.
Veenman a identificat şapte factori care explică de ce nu
există diferenţe majore între elevii aparţinând celor două tipuri de
învăţământ.
Aceştia sunt:
1. Succesul învăţării este mai puţin dependent de
strategiile de organizare, faţă de calitatea actului predării (instructional
practices). Cea mai des întâlnită formă de organizare a activităţii este
alternarea activităţii directe cu activitatea indirectă.
2. Tendinţa cadrelor didactice de a folosi drept criteriu de
bază în alegerea elevilor pentru clasele simultane criteriul „cunoaşterii”
(„conscious criteria”) – probabil că se evită copiii cu cerinţe educative
speciale, care necesită o atenţie aparte.
3. Lipsa perfecţionării în predarea simultană a profesorilor
poate fi şi benefică; ei sunt pregătiţi să predea la clase simple şi, în
activitatea de la clase simultane, se vor folosi de pregătirea lor de bază; în
felul acesta nu apar diferenţieri.
4. Particularităţile acestui tip de învăţământ determină o
temeinică pregătire zilnică a profesorului, ceea ce nu poate fi decât benefic
pentru copii.
5. Numărul optim de elevi trebuie să fie între 20 şi 25
într-o clasă; numărul prea mare de elevi va avea un efect negativ asupra lor.
6. Utilizarea tehnicilor de predare specifice învăţământului
simultan– învăţarea prin descoperire (self-directed
learning, self-study), învăţarea pe grupe (peer tutoring, peer learning),
planificare şi proiectare atent alcătuite, varietate de metode folosite –
cunoaşterea eficienţei acestora şi aplicarea lor şi în cazul predării la clase
simple.
7. Predarea se desfăşoară prin dialog profesor-elev şi
elev-elev. În acest sens, sunt utilizate tehnicile: reciprocal teaching –
discuţii pe baza unui textsuport, urmărindu-se şi dezvoltarea abilităţilor de
comunicare; cooperative learning – se lucrează în grupe suficient de mici ca
fiecărui elev să-i fie încredinţată o sarcină clară, precisă, a cărei rezolvare
va determina rezolvarea sarcinii colective a grupului.
A. Miller a identificat şase chei esenţiale în asigurarea
succesului învăţământului simultan (cf. Veenman,
1995):
1. organizarea sălii de clasă;
2. managementul clasei de elevi;
3. planificare şi curriculum;
4. proiectare;
5. activitate independentă, individuală;
6. activitate pe grupe.
Misiunea
profesorilor nu este simplă; ei trebuie să înţeleagă acest lucru şi să adopte o
atitudine pozitivă faţă de acest tip de învăţământ, în favoarea copiilor:
clasele trebuie să fie bine organizate, dotate din punct de vedere al
resurselor educaţionale, să sugereze activităţi antrenante prin colţurile
tematice organizate. Unităţile şcolare în care predau oameni dedicaţi meseriei
vor fi eficiente.
Îmbunătăţirea
învăţământului simultan prin diverse proiecte şi programe europene
Anii 2000
au adus noi perspective asupra acestui tip de învăţământ. El nu a dispărut,
pentru că va constitui mereu o realitate a învăţământului mondial. Numeroase
proiecte cu finanţare europeană au vizat şi acest tip de învăţământ, proiecte
accesate prin Programul Lifelong Learning (Comenius).
Proiectele
Comenius se adresează instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat şi
private (de la grădiniţă la şcoli postliceale) şi tuturor membrilor comunităţii
educaţionale care îşi desfăşoară activitatea în acest sector – elevi, personal
didactic, autorităţi locale, asociaţii de părinţi.
Prin aceste
proiecte se sprijină financiar realizarea de parteneriate şcolare, proiecte de
formare a personalului didactic, reţele de parteneriat şcolar, precum şi
participarea la stagii de formare iniţială şi continuă pentru creşterea
calităţii şi consolidarea dimensiunii europene în educaţie.
În lipsa
unei perfecţionări a cadrelor didactice ce lucrează în învăţământul simultan,
cele mai multe proiecte au vizat formarea personalului didactic şi participarea
la stagii de formare iniţială şi continuă pentru creşterea calităţii şi
consolidarea dimensiunii europene în educaţie.
În
principal, aceste proiecte au urmărit perfecţionarea profesorilor în ceea ce
priveşte utilizarea mijloacelor multimedia şi folosirea TIC-ului în activitatea
didactică.
În lipsa
unor cărţi de metodică, speciale pentru învăţământ simultan, aceste mijloace
sunt foarte benefice, ele suplinind costuri financiare şi de timp.
Costas
Tsolakidis a argumentat de ce TIC-ul a devenit indispensabil în activitatea
didactică.
În general,
TIC poate oferi mijloacele şi instrumentele necesare învăţământului pentru a
reduce timpul pierdut şi pentru a creşte timpul de învăţare pentru toţi elevii.
Aspectele identificate sunt:
A. Criteriul organizaţional: TIC este util în administrarea instituţiei de învăţământ,
în asigurarea relaţiei şcoală – mediul educaţional exterior.
Şcolile
simultane există într-o zonă izolată, cu un număr redus de elevi şi un număr
redus de cadre didactice; de aceea, de cele mai multe ori, învăţătorul deţine
şi funcţia de director. Îndeplinirea sarcinilor specifice funcţiei manageriale
este indispensabil legată de tehnicile informatizate.
B. Criteriul pedagogic: În predarea simultană există două tendinţe – de îmbunătăţire a
practicilor pedagogice vechi şi de inovare prin utilizarea mijloacelor TIC.
Folosit în
rezolvarea sarcinilor manageriale, va simplifica timpul profesorului pe care îl
va folosi în vederea pregătirii lecţiilor pentru a doua zi. TIC va transforma
materialul educaţional într-unul accesibil şi dinamic.
C. Criteriul social: TIC va ajuta la consolidarea relaţiei şcoală – comunitate
locală. Mijloacele multimedia nu vor fi folosite doar pentru elevi.
Cu ajutorul
instituţiilor locale ce va sprijini financiar achiziţionarea de echipamente,
profesorul îşi va organiza sala multimedia pentru a organiza cursuri pentru
adulţi, va prezenta piese de teatru şi va organiza competiţii în care îi va
implica şi pe localnici. Aceste mijloace pot fi folosite şi pentru comunicare,
dacă în zonă există familii de emigranţi sau stabilite temporal în zonă, pentru
a munci. Ele vor putea ţine mai uşor legătura cu rudele lor, vor avea acces la
elemente ce ţin de etnia şi cultura lor. NEMED – Network of Multigrade
Education – a reunit specialişti în educaţie şi cercetători din 10 ţări
europene, având preocupări comune în cercetarea, intensificarea şi sprijinirea
educaţiei simultane, atât în ţările de origine, cât şi la nivel european:
ORIENE – Observatorul cercetărilor în inovarea educaţiei (Austria),
Universităţi din Cipru, Lisabona, Barcelona, Politehnică – Bucureşti, Lecce –
Italia, Londra.
Proiectul a
urmărit să stimuleze efortul de a aduce învăţământul cu predare simultană în
atenţia politicilor în domeniu şi să contribuie astfel la îmbunătăţirea
educaţiei simultane, să realizeze o analiză detaliată a problemelor
învăţământului simultan, în termeni de predare-învăţare, dar şi a condiţiilor
caracteristice învăţământului simultan în Europa, să facă recomandări privind
îmbunătăţirea învăţământului simultan la nivel european, să ofere suport şi
asistenţă specializată profesorilor, să evalueze aplicarea metodologice şi
practicilor bazate pe TIC referitoare la învăţarea simultană.
Fiecare
instituţie parteneră a realizat o analiză a nevoilor învăţământului simultan şi
a celor mai bune practici. NEMED a oferit sprijin permanent profesorilor
şcolilor cu predare simultană conectate la Internet, asigurând în paralel
comunicarea între şcolile cu predare simultană greu accesibile.
La final,
s-a realizat un raport asupra învăţământului cu predare simultană care include
şi recomandări cu privire la îmbunătăţirea acestui tip de educaţie la nivel
european.
Prin acest
raport, proiectul devine accesibil tuturor celor care pot acţiona în domeniul
învăţământului simultan, cu scopul îmbunătăţirii calităţii educaţiei primare în
Europa.
Activităţile
proiectului sunt structurate metodologic în jurul conceptelor centrale aprofundându-se
diferite aspecte ale învăţământului cu predare simultană. Grupurile lucrează
independent, însă periodic se reunesc, făcând schimb de idei, opinii şi
rezultate astfel încât să valorifice cât mai bine rezultatele cercetărilor
întreprinse.
Subiectele
avute în vedere au fost: TIC pentru şcoli cu predare simultană, Managementul
clasei cu predare simultană, Societate, cultură şi învăţământ simultan,
Modalităţi de învăţare în clasele cu predare simultană, Dezvoltarea resurselor
educaţionale pentru învăţământ simultan, Politici pentru învăţământ simultan.
MUSE –
Multigrade School Education – a avut drept scop mărirea capacităţii
profesionale a cadrelor didactice din şcoli cu predare simultană şi dezvoltarea
competenţelor acestora de a utiliza TIC-ul ca un instrument util în pregătirea
de zi cu zi, dar şi în dezvoltarea comunităţii locale.
Întrucât se
adresează şcolilor simultane, aflate în zone defavorizate, se urmăreşte nu doar
atragerea spre şcoală şi preocuparea faţă de mediul şcolar, dar să şi
dovedească standarde înalte în ce priveşte fundamentul ştiinţific şi metodic al
activităţilor de predare-învăţare.
Coordonat
de aceeaşi universitate din Grecia, proiectul a urmărit implementarea sa în
şcoli din Grecia, Finlanda, Spania şi Marea Britanie.
Beneficiile
aduse de TIC în activitatea didactică sunt multiple: încurajează profesorul să
reflecte atent la propriul stil de predare, stimulează cadrele didactice să
opereze cu noi concepte şi să experimenteze noi situaţii, le dezvoltă o gândire
critică şi le oferă prilejul de a lucra în grupuri, colaborând cu alte cadre
didactice şi dezvoltându-şi astfel abilităţi de comunicare.
Învăţământul
simultan va constitui mereu o realitate a învăţământului din Europa şi din
lume.
Rămâne
lupta dintre autorităţi şi cadre didactice cu privire la închiderea acestor
şcoli.
În acest sens
este interesantă observaţia profesorului grec Costas Tsolakidis: „Învăţământul
simultan fie nu există, fie există dar este invizibil, fie există «undeva» dar
nu creează probleme, fie este recunoscut ca fiind problematic dar fără
rezolvare şi de aceea mai bine să nu fie menţionat”. (Revista de Pedagogie • LXIV • 2016 (1) 67 68 ABORDĂRI
TEORETICE (Tsolakidis, 2005, pp. 75-82)
El rămâne
la convingerea că acest tip de învăţământ va dăinui datorită faptului că satisface nevoi
sociale şi pedagogice; el
constituie un aspect al învăţământului cu o nevoie uriaşă de cercetare:
statistica şi funcţionarea claselor simultane în Europa, identificarea modului
în care autorităţile educaţionale le controlează şi încearcă să le rezolve
problemele cu care se confruntă, să identifice tendinţe şi totodată să sugereze
politici şi practici pentru profesor şi autorităţile statului.
Concluzii
În ultimii
ani, învăţământul simultan a fost privit ca o povară a învăţământului, în
ansamblul său. Cu toate acestea, el continuă să fie o realitate a zilelor
noastre.
În România,
organizarea acestui tip de învăţământ este reglementată prin Legea Educaţiei
Naţionale 1/2011 şi Ordinul MECTS 3062/19.01.2012.
Sunt
antrenaţi atât învăţătorii, cât şi profesorii de religie, limbi străine şi
educaţie fizică, încadraţi pe ore de specialitate la aceste clase.
Din
nefericire, nu există suficiente mijloace – cursuri de perfecţionare, schimburi
de experienţă – la îndemâna cadrelor didactice pentru a preîntâmpina cu succes
dificultăţile apărute pe parcursul desfăşurării orelor la aceste clase.
Un risc al
învăţământului simultan este tratarea elevului doar dintr-o singură
perspectivă, cea intelectuală, ignorându-i personalitatea, temperamentul. Cunoscând
fiecare elev – potenţial şi aspiraţii – cadrul didactic reuşeşte să alcătuiască
colective omogene pentru fiecare clasă organic închegată în colectivul mai mare
al claselor care desfăşoară activitatea simultană.
Esenţial
pentru acest tip de învăţământ este utilizarea a ceea ce ştiu şi pot deja face
elevii, sprijinindu-se unul pe altul, împărtăşindu-şi unul altuia experienţe,
cunoştinţe, mod de lucru pentru a învăţa ceva nou.
Activităţile
la care sunt antrenaţi toţi elevii sunt, de asemenea, foarte importante în
cazul predării simultane, deoarece contribuie la sudarea colectivului de elevi,
ceea ce îi va face să comunice liber.
Concluzii
Demersul
didactic trebuie să fie organizat în funcţie de
nevoile şi intereselor elevilor, ceea ce
presupune o bună cunoaştere a lor şi o urmărire atentă a progresului fiecăruia,
combinând optim tipurile de strategii didactice.
Învățătorul
trebuie să pregătească cu multă atenție și dedicare lecţiile şi în mod special
conţinutul activităţii independente a elevilor şi să gândească unitar atunci
când planifică conţinuturile din programă.
Timpul
petrecut la şcoală să fie folosit eficient cu alternarea activităţilor
frontale şi individuale la cele două clase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu