TITULARIZARE ÎNVĂȚĂTORI - Invatarea scolara. Orientari contemporane in teoria si practica invatarii scolare

 

Invatarea scolara. Orientari contemporane in teoria si practica invatarii scolare

1.               Conceptele de invatare si invatare scolara. Mecanisme si procesualitate. Forme, tipuri si niveluri de invatare.

2.               Orientari principale in teoriile contemporane ale invatarii si relevanta lor pentru instruirea scolara.

3.      Conditiile interne si externe ale invatarii scolare eficiente. Motivatia invatarii scolare- conditie interna integrativa: geneza, dinamica, forme si structuri; legea optimului motivational; strategii de formare dezvoltare.

4.       Psihologic, logic si pedagogic in procesul invatarii si formarii conceptelor, a structurilor operatorii si actionale, a celor atitudinal-valorice.

Conceptele de invatare si invatare scolara. Mecanisme si procesualitate. Forme, tipuri si niveluri de invatare

Conceptul de invatare

Invatare este definita diferit de la un autor la altul. Dupa Dors si Mercier, „invatarea consta in a dobandi sau a modifica o reprezentare a mediului”. Acest caracter elimina latura afectiv-motivat a vietii psihice. Dupa Leontiev, invatarea e „procesul dobandirii experientei individuale de comportare”. Adica, datorita invatarii nu se acumuleaza numai informatie, ci se formeaza gandirea, sentimentele, vointa - personalitatea. Tot ceea ce nu este innascut este invatat, se formeaza in experienta, prin contactul cu mediul social si cel natural.

Procesul invatarii se desfasoara in mai multe faze:

1.   receptarea si inregistrarea materialului pe fondul unei stari de atentie si activare cerebrala;

2.   intelegerea si generalizarea prin formarea de notiuni, principii etc.;

3.   fixarea in memorie, actualizarea prin reproducere a cunostintelor si transferul acestora.

Invatarea este un proces complex la care participa intreaga scoarta cerebrala.

Tipurile de invatare au fost clasificate pe baza mai multor criterii:

·       in functie de analizatorul care participa la invatare, distingem: invatare vizuala, auditiva, verbo-motorie, olfactiva, gustativa si kinestezica. Cea mai eficienta este cea combinata;

·       dupa eficienta, invatarea poate fi: receptiv-reproductiva, inteligibila si creativa;

·       dupa modul de organizare a materialului de invatare, distingem: invatare programata, euristica, algoritmica, prin modelare si rezolvare de probleme, prin descoperirea inductiva, deductiva si analogica;

·       dupa operatiile si mecanismele gandirii: invatare prin observare, imitare, prin conditionare reflexa, conditionare operanta, prin identificare.

 

Forme ale invatarii:

- invatare spontana, neorganizata, care se petrece in familie, in grupurile de joaca etc.;

- invatare sistematica ce se realizeaza in special in scoli ori in cadrul diferitelor strategii de instruire.

Invatarea spontana (sau invatare sociala) este neorganizata , are loc in familie, in grupul de joaca, in timpul exercitarii profesiei.Invatarea spontana este indeosebi o invatare sociala. In cadrul acestei forme de invatare are loc in special dezvolarea afectivitatii, formarea sentimentelor si a vointei. Invatarea sistematica e realizata in scoala sau in diferite strategii de instruire.

Efectele invatarii sistematice se resimt in planul dezvoltarii intelectuale si mai putin in planul motivatiei, al valorilor, al sentimentelor. Latura afectiva se dezvolta mult in cadrul invatare sociale. Invatarea realizata in scoala se clasifica in :

-             invatare senzo-motorie - consta in formarea de priceperi si deprinderi motorii (invatare scris, desen tehnic, a manuirii unor aparate, instrumente, invatarea practicarii unor sporturi).

-             invatare verbala - cuprinde insusirea de cunostinte si forme de capacitati, priceperi intelectuale (memorarea unor formule, legi ,date).

Intre aceste tipuri de invatare exista o legatura : instruirea verbala e foarte importanta in dobandandirea unei priceperi motorii complexe; in memorare. ne ajutam de scris, de scheme.

Nucleul principal al invatarii sistematice este invatarea scolara, cuprinzand procesul de educare al copiilor si tinerilor, ce are loc in scoli si institute. In invatarea scolara accentul principal cade pe formarea intelectuala.

In invatare exista doua etape:

1-      se urmareste rezolvarea unei probleme (implica gandirea, perceptia, memoria si imaginatia)

2-      se realizeaza fixarea solutiei .

Invatare scolara.

Invatarea poate fi invatarea spontana (sau sociala, neorganizata, are loc in familie, in grupele de joaca, in timpul exercitarii profesiei) si invatarea sistematica (realizata in scoala).

Invatarea scolara e un proces organizat, institutionalizat si obligatoriu pentru cei care invata ; conținutul invatarii scolare e fixat in functie de particularitatile de varsta si sarcinile invatare. Invatarea scolara e un proces orientat spre obiective precise, pentru ca pregatirea tinerilor sa se realizeze in perspectiva (prezent si viitor). Invatarea scolara e un proces dirijat de cadre special pregatite. Invatarea scolara are caracter educativ, formativ, nu urmareste numai transmiterea de informatii ci si dezvolta morala si intelectul persoanei. Invatarea scolara are caracter bilateral, se realizeaza sub indrumarea profesorului. Invatarea scolara e un proces organizat de asimilare de catre scolari a unor informatii, de formare a unor priceperi si deprinderi si a atitudinilor care sa le permita adaptarea la societate si modelarea propriei persoane.

Forme, tipuri si nivele de invatare

In stabilirea formelor invatarii se au in vedere criteriile:

1)      modul de efectuare a învatarii

a)      incercare si eroare (la animale);

b)      invatarea prin repetare;

c)      invatarea prin generalizarea reactiei dobandite;

d)      invatarea prin discriminare multipla ;

e)      invatarea prin asocierea stimulilor ;

f)      invatarea mediata ( pe baza experientei altora);

g)      invatarea prin imitatie ;

h)      invatarea prin actiunile efectuate de altii (fotbal);

i)      invatarea prin identificatie ( invatarea pe baza de model)

2)      componenta psihica dominanta:

a)      invatarea perceptuala ;

b)      invatarea motrica (sport);

c)      invatarea verbala;

d)      invatarea pe baza de simboluri (la circulatia rutiera);

3)      modul de transmitere a experientei umane celor care invata:

a)      invatarea algoritmica (pe baza de reguli);

b)      invatarea euristica ;

c)      invatarea programata ;

d)      invatarea prin analogie si modelarea proceselor;

Tipurile de invatare sunt delimitate dupa obiectivele invatarii si finalitatea ei sociala. :

a)      invatarea scolara;

b)      instruire militara;

c)      invatarea sociala;

d)      reciclare.

Nivele de invatare:

1)      invatare de semnale (sugarul incepe sa-si recunoasca mama si dupa imaginea ei vizuala, nu numai dupa sunetul vocii ei)

2)      invatare stimul-raspuns (sugarul invatareata singur sa-si tina biberonul)

3)      inlantuire de miscari (mersul pe bicicleta, scrisul, inotul)

4)      asociatiile verbale

5)      invatare prin discriminare (cand se fac distinctii fine, intre o insecta si un paiajen de ex)

6)      invatare conceptelor concrete pentru a utiliza cuvintele

7)     invatarea regulilor, a legilor, a formulelor matematice, a noțiunilor abstracte

8)     rezolvarea de probleme este tipul de invatare cel mai complicat ; trebuie sa combinam regulile pentru a solutiona probleme noi; uneori se impune imaginarea unor reguli.

Nivelele determina o clasifiscare:

-învatare latenta, neintetionata;

-învatarea hipnotica;

-învatarea constienta

Orientari principale in teoriile contemporane ale invatarii si relevanta lor pentru instruirea scolara

Fiind un proces complex, oamenii de știinta au studiat invatarea pe animale, rezultand diferite teorii.

Teorii asociationiste: Teoriile asociationiste exagerau mult rolul asociatiilor, a acelor conexiuni stabilite intre doua imagini ori idei, daca se produc simultan si sunt intarite prin repetare. Pavlov a demonstrat prin coincidenta repetata a doi stimuli se produc in creier „legaturi temporare“, pe care Thorndike le-a numit „conexiuni“. Pavlov , a descoperit reflexul conditionat in timp ce studia problema digestiei. A constatat aparitia unei legaturi intre un centru senzorial si unul motor. Pavlov a reusit sa substituie stimulii astfel incat animalul saliva cand auzea un anumit sunet. Stimulul devine un semnal de hrana. Alt exemplu: puiul de vulpe descopera hrana dupa cotcodacitul gainilor.

Invatare prin semne este importanta pentru om : lumina rosie a semaforului inseamna oprire. Invatare unei limbi straine e o substitutie, de asta, data de semnale sonore.

Exeprimentul 2 : 2 caini, hranind numai unul, in timp ce se producea un semnal sonor puternic. Celalalt caine doar priveste. Si lui i se formeaza. un reflex salivar . Se demonstreaza rolul imitatiei in invatare. Vorbirea, mersul, manuirea unor obiecte casnice sunt invatareatate prin imitatia adultilor. Pedagogia sublineaza rolul fundamental al experientei profesionale. Pavlov a demonstrat si existenta reflexului innascut al orientarii.. Acest reflex de orientare este curiozitatea, trezirea interesului pentru un eveniment. Un elev devine atent cand cunoaste importanta intelegerii unui fenomen, pentru a putea fi notat bine.

Thorndike a stabilit „legea efectului prin care demonstreaza ca invatarea implica o succesiune de incercari si erori. Tentativele cu succes se retin, iar cele cu esec sunt inhibate. Invatare are la baza formarea de conexiuni in creier, rezultand doctrina „conexionism”. J.Watson isi bazeaza psihologia sa pe raspunsuri (comportament), stimuli si situatii rezultand teoria behaviorismului . Invatarea antreneaza intrega viata psihica : procesele de cunoastere, afectivitatea, priceperile motorii, vointa.

Teoria invatarii cumulativ-ierarhice: Gagne a descris opt tipuri de invatare de complexitate crescanda:

- invatarea de semnale (tip Pavlov), cand sugarul incepe sa-si recunoasca mama dupa imaginea ei vizuala si nu doar dupa voce;

- invatarea stimul-raspuns (tip Thorndike), cand sugarul invata sa-si tina singur biberonul. La un anume stimul stim sa inlocuim o miscare cu alta;

- inlantuirea de miscari, cand o miscare o declanseaza pe cea urmatoare (de exemplu, mersul pe bicicleta, inotul, scrisul);

- asociatiile verbale sunt acelea foarte complexe, implicate in vorbire;

- invatarea prin discriminare, atunci cand facem distinctii fine (de exemplu, deosebirea dintre o insecta si un paianjen);

- invatarea conceptelor;

- invatarea regulilor (gramaticale, a formulelor matematice);

- rezolvarea problemelor constituie tipul de invatare cel mai complicat.

R. Gagne pastreaza influente din gandirea asociationista. Meritul sau este de a atrage atentia ca nu putem aborda o anumita tema, daca elevii nu si-au format in prealabil asociatiile, discriminarile, conceptele pe care ea le presupune. Profesorul trebuie sa gandeasca analitic un proiect de lectie, obiectivele propuse.

Teoria psihogenezei operatiilor intelectuale (a lui J. Piaget): Piaget a studiat evolutia gandirii, formarea gandirii abstracte, demonstrand cum gandirea are loc mai intai in planul actiunilor reale, pentru ca treptat acestea sa poata fi efectuate mental.

Teoria operationala a invatarii: formarea operatiunilor mentale parcurge, cel putin in varsta scolara mica, urmatoarele etape:

- faza de orientare (in care copiii asista cum invatatorul aduna un grup de 3 bile, apoi altul de 4 bile, le reuneste si numara din nou, constatand existenta a 7 bile);

- faza actiunii reale, in care elevii insisi executa operatia cu betisoare sau alte materiale;

- faza verbalizarii aduna cu glas tare, fara sa mai foloseasca materiale;

- faza interiorizarii aduna in minte, la inceput mai incet, apoi din ce in ce mai rapid.

Elevul trebuie sa fie activ daca dorim ca gandirea sa se dezvolte, sa fie pus in fata unor probleme, mobilizandu-i toate resursele existente pentru formarea si dezvoltarea de operatii mintale.

Teoria genetic-cognitiva si structurala (Bruner): copilul descopera lumea dinafara lui in trei moduri:

- modalitatea activa realizata prin actiunea sa, prin manipulare libera, prin exersare;

- modalitatea iconica, bazata pe imagini;

- modalitatea simbolica.

Copilul utilizeaza treptat aceste modalitati, iar cand ajunge la deplina stapanire a modalitatii verbale inseamna ca a ajuns la maturitate intelectuala. Bruner este printre primii care au subliniat necesitatea problematizarii, ca metoda, si a invatarii prin descoperire.

Prin invatare se obtine o modificare a comportamentului. Limbajul reprezinta principalul cod de insusire, transmitere a informatiei ceaa ce confera invatarii un caracter constient .

Conditii interne si externe ale invatarii eficiente. Motivatia invatarii scolare-conditie interna integrativa; geneza, dinamica, forme si structuri;

 legea optimului motivational; strategii de formare, dezvoltare

Conditionarea psihologica a invatarii scolare

Realizarea obiectivelor invatarii scolarea are loc in conditiile care pregatesc psihic elevul pentru activitate, il stimuleaza sa isi fixeze cele invatate. Aceste conditii care guverneaza procesul invatarii se numesc conditii interne, dependente de cel ce invata (exemplu: motivatia, implicarea procesului de cunoastere, atentia, intelegerea si consolidarea celor invatate prin memorie). Condițiile care acționeaza asupra școlarului, din afara se numesc conditii externe (exemplu: personalitatea profesorului, pregatirea lui, organizarea invatarii, factorii ergonomici (materiale didactice de ex.), influenta relatiilor de grup, ambianta, climatul afectiv, timpul in care se efectueaza invatarea, factori perturbatori.)

Conditii interne ale invatarii scolare:

            O evidenta insemnatate o are orientarea si concentrarea atentiei elevilor asupra celor ce se discuta in cadrul unei lectii. Atentia este trezita imediat de ceea ce este nou, necunoscut. Banalitatea adoarme atentia. Observam usor stimulii interni, obiectele mari, in culori vii. De aceea materialul intuitiv trebuie sa fie mare, in culori contrastante. De asemenea, miscarea, variatia atrage atentia. Dar mai i portanta decat toate aceste conditii este prezenta interesului. De aceea, preocuparea de a trezi interesul copiilor are o importanta cruciala in procesul invatarii.

Cunoasterea are insa la baza informatiile furnizate de simturi, sintetizate in perceptie. In ciuda aparentei, perceptia este un act foarte complex, iar scolarii pot sa nu vada ceea ce profesorului ii sare in ochi, datorita experientei lor reduse, a saraciei bagajului de reprezentari. In acest scop nu trebuie subestimate metodele intuitive. O a doua dificultate apare prin aceea ca elevii disting cu greu aspectele esentiale de cele neesentiale. Se recomanda utilizarea desenului schematic si folosirea unui material intuitiv cat mai variat. Un rol hotarator il are insa interventia profesorului prin cuvant. Memoria are, desigur, finetea care asigura trainicia asimilarii cunostintelor si priceperilor. Memoria este cu atat mai temeinica, cu cat mai activa este invatarea. In centrul preocuparilor formative in scoala va sta totdeauna cultivarea gandirii verbal-abstracte.

Conditii externe ale invatarii:

-    toti factorii din ambianta scolara influenteaza randamentul invatarii;

-    cel mai important este profesorul, tinuta, atitudinea lui, maiestria didactica. El trebuie sa stie sa aleaga cele mai adecvate obiective operationale, sa dozeze continutul lectiei, sa foloseasca metode active care sa trezeasca interesul scolarilor si sa-i antreneze in solutionarea problemelor;

-    grupul scolar (fiecare elev sufera influenta mentalitatii clasei, fie ea pozitiva sau negativa);

- ambianta (cladirea scolii, aspectul clasei, linistea, igiena scolara);

- regimul de viata al elevului: respectarea unor ore fixe pentru masa, studiu, repaos, in vederea crearii unui cadru extern optim al invatarii, dirigintele trebuie sa colaboreze cu familia.

Invatarea eficienta

Valoarea, performanta si eficienta invatarii sunt influentate de anumite conditii.

1)      Nivelul si participarea individuala a elevului (temperament, capacitate intelectuala, participari afective, voluntare si caracteriale; motivatiile, aptitudinile, inclinatiile, interesele si aspiratiile.)

2)      Volumul, calitatea si inteligibilitatea (accesibilitatea) cunostintelor

3)      Transferul de cunostinte

4)      Exercitiul, repetitiile teoretice si practice , sistematice sunt conditii ale invatarii scolare

5)      Calitatea strategiilor de presdare învatare, a mijloacelor, metodelor si formelor de activitate didactica.

6)      Competentele profesionale, pedagogice si moral-cetatenesti ale profesorului.

7)     Calitatea vieții școlare

8)      Componenta procesului de invatamant: obiective, continuturi, mijloace si forme de activitate didactica, relația profesor-elev.

9)      Influente socio-culturale: dezvoltarea culturii, a cartii, a acțiunii cultural artistice, gradul de cultura, relatile intre famile, scoala si societate

Motivatia invatarii scolare

Motivatia resprezinta totalitatea motivelor care dinamizeaza comportamentul uman. Motivul este o structura psihica, ducand la orientarea, initierea si reglarea actiunilor in directia unui scop. Realizarea invatarii scolare are loc in cond care pregatesc psihologic elevul pentru activitatea respectiva. Motivatia este totalitatea motivelor care determina elevul sa invete. Ele sunt si cauzele conduitei. Motivatia are rolul de a activa mecanismele necesare efectuarii de acțiuni constiente, sursa acesteia, asigurarea conditiilor realizarii ei. Declansarea actiunii revine unor stimuli exteriori, care prezinta o anumita importanta pentru individ. Punctul de plecare in procesul motivatiei revine trairii unor trebuinte, raportata la obiectele cu care ea poate fi satisfacuta. Constientizarea acestor obiecte in mintea noastra da nastere motivului, adica un sentiment de convigere, aspiratie ce determina actiunea sa se orienteze spre un anumit scop. La baza motivatiei sta o mare varietate de trebuinte biologice si psihice ale omului.

In realizarea actiunilor motivate intervin toate procese psihice:

1)      procesele cognitive - asigura constientizarea obiectului cu care se satisface trebuinta; trebuintele devenite constiente de obiectul lor se numesc dorinte din care izvorasc tendintele, impulsuri spre miscare, actiune. Trebuintele sunt influentate de mediu, de experienta sociala (exemplu: nevoia telefonului, a televizorului, iar ca si trebuinte negative: dorinta de a fuma, nevoia de drog, alcool)

2)              procesele afective - insotesc acțiunea cu trairi pozitive sau negative pana la atingerea scopului. Motive ale conduitei umane : sentimentele si pasiunile.

Starile afective sunt impartite in doua:

1)      - Procese afective dinamice :: sentimentele, pasiunile.

Pasiunile difera de sentimente prin intesitatea lor, care au drept urmare o viziune unilaterala a vietii. Ceea ce nu constituie obiectul pasiunii nu se vede („te orbeste pasiunea”)

Sentimente :

-inferioare(interse personale: dorinta de a construi o casa) ;

-superioare:

- morale(dragoste de munca , patriotism);

-estetice(trairea frumosului in arta) ;

-intelectuale(aspiratia de a stii mai multe.)

2)      - Procesele afective statice:

a)      - agreabilul si dezagreabilul -insotesc toate perceptiile noastre (pe strada, observarea unui automobil nou si frumos este agreabila, pe cand gunoiul azvarlit pe strada este dezagreabil)

b)      - dispozitiile („bine dispusi”/ „indispusi”)

c)      - emotiile - stari afective de scurta durata;(exemple: furie ,frica, disperare, bucurie, dezgust, speranta, mila etc).

Astfel rezulta o clasificare a motivelor „dupa continutul psihologic” al lor (dorinte, sentimente, interese ,aspiratii ,aptidudini speciale etc.)

Relatia motivatie -invatare -scop delimiteaza doua categorii de motive:

a)     -motivatia extrinseca - cand elevul se incadreaza in disciplina scolara fara vreun interes direct pentru ceea ce se preda , ci pentru a primi direct sau indirect anumite recompense, indeosebi morale (deci nu au legatura cu natura activitatii in invatare)

Motive extrinseci :

1)      dorinta de afiliere(copilul merge la scoala, invata bine doar pentru a fi pe placul familiei) ; dorinta de a fi pe placul profesorului

2)      tendinte normative: parintii, profesorii ii cer copilului sa se supuna unei indoctrinari, copilul deprins sa asculte, se supune. Supunerea este insotita de

3)      teama consecintelor neascultarii( frica sentiment dominant in școala de acum 100 de ani)

4)      - ambitia: dorinta de a fi printre primii (la copiii mai mici, exagerarile familiei duc la nasterea rivalitatilor)

b)      -motivatiile intrinseci - au legatura cu specificul invatarii:

1) interesul de cunoastere, curiozitatea. Are la baza un impuls nativ si este prezenta mai ales in primii ani de viata. Mentinerea ei depinde de maiestria profesorului

2)      aspiratia spre competenta, prin autodepasire;

3)      motivul reciprocitatii ;

4)      aptitudini speciale.

Care sunt motivele principale care il determina pe scolar sa vina la scoala?

Motive extrinseci:

- pentru a face pe placul parintilor;

- pentru ca si alti copii din cartier fac la fel;

- pentru ca exista impulsul de a se supune normelor (tendinte normative);

- pentru ca se poate teme de consecintele repetentiei, al excluderii din scoala (anxietate);

- impulsul afirmarii eului, dorinta de ridicare sociala.

Motive intrinseci:

- din curiozitate;

- aspiratia spre competenta;

- dorinta de a crea.

Profesorul e nevoit sa se sprijine pe toate formele de motivatie, insa el va cauta tot timpul sa promoveze motivatia intrinseca, cea mai valoroasa.

Din punct de vedere socio-moral:

a)     motive sociale -scopuri si interese generale pentru altii(patriotismul);

b)     motive normale - sunt legate direct de scopuri ce vizeaza personal elevul (dorinta de succes).

Recompensa e un factor stimulator, satisfactia succesului dinamizeaza scolarul pentru a obtine rezultate bune. Succesele scolare au efect formarea unei atitudini pozitive fața de munca. Insuccesele repetate pot indeparta copilul de scoala , trenuie renuntat la dezaprobare, forme de pedeapsa. E importanta exigenta profesorului , personalitarea si tactul pedagogic.

Rolul profesorului este de a facilita motivatia elevului prin accentuarea atractiilor, prin implicarea lor in sarcini captivante si evitarea situatiilor jenante sau de esec.

Formarea motivatiei:

-      proces complex si de lunga durata;

-      atitudinile parintilor sunt inoculate treptat si copiilor;

-      conteaza exemplul, modelul profesorului; intervine intentia datorata autoritatii;

-      bucuria succesului poate duce la o atitudine pozitiva fata de materia asimilata care a dus la satisfactii;

- intr-o activitate scolara trebuie sa predomine momentele pozitive;

- educarea motivatiei atinge stadiul superior cand apar sentimentele trainice legate de valoarea muncii si a culturii.

Randamentul intr-o activitate creste paralel cu forta motivatiei numai pana la un anumit punct, cand dorintele sunt prea puternice, intevin inhibitii si randamentul nu mai creste, ba chiar scade.

Principiul nivelului optim in motivarea activitatii scolare (P.N.O)

Procesul de invatare necesita un consum mare de energie umana. Raportat la unitatea de timp, acest consum este egal cu intesitatea muncii elevului, care nu se poate desfasura la fel pe tot parcursul activitatilor Invatarea eficienta e strans legata de P.N.O. al functionalitatii activitatii scolare. Nivelul optim se obiectiveaza in:

-integrarea optima a elevilor in viata școlara si sociala ;

-atingerea indicatorilor logico-știintifice ai curriculumului;

-unitatea metodologica si tehnologia didactica aplicata in activitatea de predare-învatare; -adecvarea comportamentelor elevilor la scopurile educatiei, sustinute de motivatii intrinseci.

`           Premisa știintifica de la care se porneste in afirmarea caracterului optim al functionarii modalitatilor prin care elevii participa la procesului invatarii o constituie unitatea dintre aspectul logico-formal si cel axiologic precum si aspectul logico-didactic si aplicativ al procesului de invatare. Optimul de participare apare ca relatie intre posibilitate si realitate, ca echilibru intre stabilitatea structurilor pe care dorim sa le formam si variabilitatea manifestarilor concrete de conduita. Analiza optimului motivational e legata de modelul de reglare, care concepe factorii dinamogenetici ai comportamentului prin postulatul reducerii nevoilor, trebuintelor, conflictelor.

Nivelul optim al comportamentului motivat ca fiind definit de ideea activismului, dezvoltarii sale, mai ales ca motivatia principala a comportamentului consta in interactiunea reala cu mediul ambiant. Nivelul optim opereaza si in sensul stimularii, dar si in cel al reducerii tonusului activitatii, variind cu particularitatile personalitatii fiecarui elev, cu nivelurile de autoreglare a tensiunilor anticipative, perceptive sau actionale, cu tipul de sarcini de invatare.

Cresterea stimularii produce un efect de intarire, in timp ce peste acest nivel, dimpotriva, descresterea stimularii produce un efect de intarire. Stimulari excesive (de supramotivare) intalnite in procesul de invatare  produc adesea frustari, blocaje psihice, dezorganizari ale activitatii, iar daca au o frecventa foarte ridicata, comportamentul motivat poate suferi o deteriorare. In conditiile unor stimulari joase(de submotivare), activitatea este redusa , apar stari de plictiseala, absenta, slaba angajare, deplasarea preocuparilor , randament slab, neconcordari ale posibilitatilor fizice si intelectuale.

In legatura cu invatarea scolara se mentioneaza existenta unei „stari de invatare” exprimata prin functii psihice implicate in acesta stare. In activitatea de invatare se formeaza procese psihice , cum ar fi : atentia, perceptie, memorie, gandirea, vointa.

Atentia consta in orientarea si concentrarea activitatii psihice asupra unor obiecte si fenomene pentru a le putea cunoaste cat mai clar si cat mai concret. Atentia e o conditie indispensabila a oricarei activitati eficiente. Efectul atentiei depinde de nivelul de dezvoltare, de calitatea ei: - concentrarea atentiei - volumul atentiei - stabilirea atentiei (durata de mentinere a ei depinde de varsta , temperament interes pentru activitatea desfasurata) .

Distributia atentiei se refera la posibilitatea de extindere a ei asupra mai multor activitati . Flexibilitatea atentiei se refera la usurinta cu care se poate trece de la o activitate la alta.

-Forme ale atentiei

1)     atentia involuntara - (atentia in functie de stimuli externi -zgomote de afara )

2)     atentia voluntara - (cand ne propunem sa fim atenti)

3)      atentia postvoluntara - (apare ca rezultat al exersarii de a fi atent; starea de a fi atent devine obisnuinta pentru momentul inceperi unei activitati, efortul de vointa nu mai este necesar; acest tip de atentie este cel mai productiv )

Perceptia este un proces psihic care da informatii despre obiecte si fenomene , cu toate insusirile lor, asigurandu-se imaginea lor integrala , atunci cand actioneaza direct asupra receptorilor (organele de simt).

Clasificare ale perceptiilor :

a)     dupa analizatorul dominant :

-perceptii - vizuale, gustative, olfactive, auditive

-      perceptii combinate(vaz-auz)

b)      dupa obiectul reflectat - perceptia capata denumirea obiectului (percep o cladire)

c)      dupa timp - insusirile temporale conduc la formarea perceptiilor - durata , viteza

e) perceptiile denaturate - iluziile - determinate obiectiv(fata morgana , orizont - linia unde se pare ca se uneste cerul cu pamantul) ; - determinate subiectiv („Ce lunga mi s-a parut ziua”)

Memoria este procesul psihic de intiparire, pastrare in creier si reactualizare a ceea ce omul a perceput, trait sau efectuat in trecut. Presupune 3 procese:

-      intiparirea - memorarea propriu-zisa a imaginii - memorare involuntara si voluntara.

-      pastrarea - stocarea propriu-zisa a informatiei

-reactualizarea - destocarea de informatii; are doua forme recunoasterea si reproducerea.

Reproducerea - logica (memorarea s-a facut logic) si mecanica .

Nivele ale memoriei :

-       memorare imediata (asigura continuitatea activitatii);

-       memorare scurta(mijlocie)

-       dureaza un nr. de ore , permite desfasurarea activitatii pe timpul zilei ;

-       memorare de lunga durata - asigura continuitatea constiintei si unitatii propriei personalitati.

Procesul opus memoriei este uitarea - imposibilitatea definitiva de a ne aminti ceva ce am memorat candva; alte forme ale uitarii:

-lapsusuri - imposibilitatea de a ne aminti pe moment ceea ce s-a invatat ; -recunoasterea sau reproducerea eronata a ceea ce s-a memorat candva.

Gandirea - este procesul psihic complex de reflectare generalizata si mijlocita a obiectelor si fenomenelor si a relatiilor dintre ele sub forma de notiuni , judecati , rationamente.

Gandirea are doua componente:

-       gandire operatorie - constituita din operatiile gandirii -analiza, sinteza, comparatie , abstractizare , generalizare , concretizare.

-       gandirea informationala constituita din notiuni, judecati si rationamente .

Operatiile gandirii

-       Analiza -Sinteza -Comparatia -Abstractizarea -Generalizare -Concretizarea

Forme ale gandirii

-       Gandireaa divergenta(la cercetare) ;

-       Gandirea convergenta (pe care o folosim in mod obisnuit).

Vointa - este capacitatea omului de a-si mobiliza in mod constient intreaga activitate psihologica in vederea realizarii unor scopuri dinainte fixate , adica a unor activitai voluntare. Vointa este un proces psihic complex care le presupune pe toate celelalte procese psihice (cognitive si afective).

 Procesele cognitive(gandirea, imaginatie , memorie, spirit de observatie) participa la fixarea scopului si planului actiunii pe care urmeaza sa o realizeze. Procesele afective insotesc actiunile la fixarea scopului pana la atingerea lui , manifestandu-se atitudini de neincredere , teama , speranta , bucurie pentru fiecare pas pana la relizarea scopului , culminand cu sentimentul de succes sau esec.

Actiunile volitive difera de la individ la individ sub aspectul calitatii (intervin aptitudinile), sub aspectul ratei de afectuare (intervin trasaturile temperamentale) si sub aspectul organizarii finalitatii (intervin trasaturile de caracter). Deci , vointa este o activitate voluntara , constienta, motivationala.

Exista doua categorii de actiuni volitive :

- acțiuni volitive simple - etape :

1)      fixarea scopului actiunii ca rezultat al trairii unei tendinte sub forma de dorimnta sau tentatie. In acest stadiu se constituie impulsul spre actiune.

2)      lupta motivelor , care apare in cazul in care sunt actualizate mai multe trebuinte, fiecare cu impulsul sau spre un anumit scop.

3)      deliberarea si luarea unei hotarari cu privire la act. care va fi executata si prin ce mijloace.

4)      executarea actiunii pe baza mijloacelor satbilite, mijloace ce pot fi structurate intr-un plan de actiune.

5)      evaluarea si corectarea actiunii pe baza unei verificari secventiale. Exersarea in aceasta directie duce trepta la formarea unor importante trasaturi de vointa ca : hotarare, perseverenta, stapanire de sine, fermitate, finalitate,etc.

Psihologic, logic si pedagogic in procesul invatarii si formarii conceptelor, a structurilor operatorii si actionale, a celor atitudinal-valorice

Invatarea se desfasoara pe baza unui sistem de actiuni si operatii diferentiate de la elev la elev, in functie de nivelul dezvoltarii psihice al fiecaruia si de continutul situatiilor de instruire (lectii si alte activitati didactice). Elevul invata si se dezvolta intelectual, actionand. Actiunile externe cu obiectele, printr-un proces de analiza, comparatie, sinteza si generalizare, proces dirijat de profesor, se transforma pe plan mintal in operatii intelectuale, in scheme de gandire, este vorba de o aspiratie spre integrare sociala, o dorinta de afiliere.

 

 

Statusul profesorului.

Pregătirea profesorului pentru activităţile didactice condiţionează in cea mai mare măsură succesul şcolar al elevilor.

Această pregătire incepe cu alcătuirea planificării materiei de predat, unde va preciza la fiecare capitol numărul de lecţii, scopul obiectivele operaţionale ce urmează a fi realizate, strategiile didactice, materialul didactic si instrumentele de evaluare a cunoştinţelor sau deprinderilor. Pe baza planificării semestriale îi va elabora proiectele didactice ţinând seama de prevederile programei şcolare, de manual de nivelul de cunoştinţe al elevilor.

După fiecare lecţie, este bine ca profesorul să se autoanalizeze intrebandu-se cât a reuşit sa transmită elevilor, dacă aceştia au inţeles cunoştinţele predate si cum ar trebui să procedeze la lecţiile următoare. După fiecare capitol, este bine să se testeze elevii pentru a se convinge dacă şi-au insuşit cunoştinţele necesare pentru a trece la capitolul următor. De asemenea, va fi preocupat să folosească cu precădere metodele active, angajand elevii in procesul de elaborare a cunoştinţelor şi formarea deprinderilor.

Organizarea activitătii de invătare este o conditie externă pentru succesul scolar, care trebuie să înceapă o dată cu fiecare lecţie pentru a realiza o învăţare deplină a acesteia. În acest scop, în funcţie de conţinutul lecţiei, după ce a realizat predarea unui obiectiv operaţional, profesorul va face fixarea cunoştinţelor prin chestionare orală, aplicaţii practice, rezolvări de exerciţii sau probleme, apoi va trece la obiectivul următor, iar în final va face o fixare generală, după care va urma tema pentru acasă. La anumite lecţii, va elabora fişe de lucru pentru elevi, va organiza invăţarea în grup, stabilind relaţii de colaborare şi ajutor reciproc între elevi. Cunoscând ritmul de muncă al fiecăreia, va organiza activitatea independentă a elevilor, aceştia primind sarcini concrete de lucru pe parcursul lecţiei, iar pentru elevii cu aptitudini va folosi exerciţii creative.

Condiţiile externe includ şi o serie de factori socio-organizaţionali, temporali şi psihoergonomici.

Factorii socio-organizaţionali din mediul şcolar, familial social se referă la modalităţile de organizare a procesului învăţării de către scoală, profesor, familie, mass-media. Funcţionalitatea spaţiilor şcolare şi diversificarea lor în funcţie de situaţiile de învăţare, schimbarea locurilor de învăţare (cabinete, săli de clasă, laborator), atmosfera de muncă din şcoală şi din clasa de elevi, orarul şcolii (plasând obiectele mai grele miercuri şi joi iar în timpul zilei între orele 9-12 sau 16-19), materialul didactic, tehnicile audiovizuale şi dotarea laboratoarelor şi mobilierul influenţează predarea şi învăţarea şcolară.

O legitate bine cunoscută este că, cu cât gradul de organizare a materialului de învăţat este mai mare, cu atât eficienţa învăţării creşte. Profesorul trebuie să fie preocupat de modul cum trebuie organizată învăţarea, astfel încât să-i creeze fiecărui elev condiţii să inveţe, în raport cu posibilităţile lui, cu ritmul său de muncă intelectuală.

 

Principiul individualizării învăţării trebuie să servească înţelegerii materialului de către elev, sesizării structurii lui interne, a elementelor esenţiale şi a legăturilor dintre cunoştinţe, întrucât se memorează mai rapid şi se reţine mai mult timp materialul înţeles şi integrat în cunoştinţele anterioare.

În predare, profesorul va avea în vedere ca materialul să fie accesibil, adecvat nivelului de gândire şi de cunoştinţe al elevului, să fie structurat logic şi prezentat în mod gradat: de la simplu la complex, de la uşor la greu, de la cunoscut la necunoscut. De asemenea, precizarea obiectivelor învăţării la fiecare lecţie şi cunoaşterea lor de către elevi, caracterul sistematizat al predării, relevarea ideilor de bază, integrarea noilor cunoştinţe în cele anterioare, crearea unei motivaţii optime a învăţării, receptarea materialului prin mai mulţi analizatori pentru a se realiza asociaţii mentale complexe, folosirea metodelor activ-aprticipative, a unor întrebări-problemă, a dezbaterilor, a confruntărilor de idei, aplicarea şi transferul cunoştinţelor şi mai ales informarea elevilor asupra rezultatelor invăţărit sunt legităţi cu efecte pozitive asupra randamentului şcolar.

Elevul învaţă activ atunci când:

·       materialul predat este inteligibil, corespunde intereselor, atitudinilor, aspiraţiilor, posibilităţilor lui intelectuale;

·       îşi propune scopuri mai îndepărtate pentru utilizarea cunoştinţelor;

·       foloseşte metode şi tehnici de învăţare logică.

·       Factorii temporali influenţează şi ei randamentul şcolar:

·       învăţarea eşalonată în timp este mai eficientă decât învăţarea comasată;

·       pauzele lungi sunt favorabile învăţării unui material dificil şi deci se recomandă la început pauze mai scurte şi apoi din ce în ce mai lungi.

La începutul învăţării randamentul creşte şi după aceea scade treptat.

Timpul afectat învăţării creşte într-o măsură mai mare decât volumul materialului.

După o invăţare intensă este recomandată o stare de inactivitate, odihnă activă sau somn, iar dacă după o asemenea învăţare urmează o altă activitate, ce prezintă pentru elev un interes putemic, atunci eficienţa invăţării materialului anterior scade.

Cercetările au demonstrat că, in situaţiile de frânare retroactivă, este necesar să se succeadă conţinuturi diferite intre ele, precum metode diferite de invăţare pentru a se evita confuziile. De această legitate trebuie să ţină seama profesorii în elaborarea planurilor de lecţie, având în vedere succesiunea adecvată a obiectelor de invătământ.

Factorii psihoergonomici decurg din relaţia om-maşină, intrucat in şcoala modernă se utilizează pe scară tot mai mare tehnici audio-vizuale, calculatoare, maşini de instruire si evaluare a rezultatelor, aparate, instrumente si utilaje, folosite în diferite procese de muncă. Aceste resurse materiale oferă un potenţial ridicat de informare, motivare, activizare si formare a elevilor, contribuind la raţionalizarea eforturilor depuse de cadrele didactice si de elevi, sprijinindu-i să inveţe in ritmul lor intelectual, inlăturând monotonia, econornisind energie uşurând adaptarea la noile tehnici din mediul muncii moderne. Aceşti factori oferă un potenţial psihoergonomic ridicat, cu efecte pozitive asupra procesului de invăţământ.

Pe lângă aceşti factori, mai exista o serie de factori dintre care amintim:

·       factori stresanţi

·       factori fizici(zgomote puternice, aer poluat)

·       factori fiziologici(starea sănătăţii, subnutriţia)

·       factori psihosociali(supraîncărcarea, relaţiile tensionale) care scad randamentul şcolar.

Stilurile de invatare

In opinia lui Kolb, stilul de invatare desemneaza caile concrete prin care individual ajunge la schimbari de comportament prin intermediul experientei traite, al reflectiei, experimentului si conceptualizarii.

Stilul de invatare implica o coerenta, o constanta a strategiilor, elevul adoptand o maniera particulara de a invata, independent de caracteristicile specifice sarcinilor de invatare.

Stilul specific unui anume elev, se aplica, in general, mai multor situatii, fiind stabil pe o perioada mai lunga de timp, stabililatea devenind, o notă distinctă a acestor stiluri.

Stilurile de invatare au un inţeles mai larg decat stilurile cognitive, in sensul că ele includ, pe lângă, funcţionarea cognitiva şi preferinte generale pentru diverse tipuri de situatii de invatare. Ele includ, nu numai elemente cognitive, ci şi elemente afective şi psihomotorii, structurate in mod specific la nivelul subiectului, inclusive anumite caracteristici ale instruirii şi seturi de prescriptii instructionale care insotesc realizarea efectivă a invatarii.

Stilul de învăţare este unic. Copiii au nevoie să afle cum funcţionează creierul lor, pentru a achiziţiona şi procesa cât mai eficient o nouă informaţie, ce abilităţi sunt necesare pentru a învăţa, cum abordează un examen, cum rezolvă probleme, cum oameni diferiţi învaţă în moduri diferite, cum pot aplica o strategie.

Elevii preferă să înveţe în diferite moduri: unora le place să studieze singuri, să acţioneze în grup, altora să stea liniştiţi deoparte şi să-i observe pe alţii. Alţii preferă să facă câte puţin din fiecare. Mulţi oameni învaţă în moduri diferite faţă de ceilalţi în funcţie de clasă socială, educaţie, vârstă, naţionalitate, rasă,cultură, religie.

Stilul de învăţare se referă la „simpla preferinţă pentru metoda prin care învăţăm şi ne aducem aminte ceea ce am învăţat”. Acesta ne arată calea şi modalităţile în care învăţăm; se refera la faptul că indivizii procesează informaţiile în diferite moduri, care implică latura cognitivă, elemente afectiv-emoţionale, psihomotorii şi anumite caracteristici ale situaţiilor de învăţare.

Fiecare dintre noi are o capacitate de a învăţa în diferite moduri. Pentru a determina ce stil de învăţare avem, trebuie observam modul in care invăţăm ceva nou.

A vorbi despre stilurile de învăţare, despre modurile diferite de a cunoaşte, despre diferenţele între cei care învaţă poate este mai puţin important decât strategiile efective adecvate fiecărui stil de învăţare şi materialele de învăţare specifice folosite. Specialiştii subliniază rolul deosebit pe care îl joacă cadrele didactice, contribuţia acestora „în meseria de a-i învăţa pe elevi cum să înveţe” adaptată nevoilor, intereselor, calităţilor personale, aspiraţiilor, stilului de învăţare identificat.

Wyman P., considera ca pentru a pentru facilita învăţarea este necesar sa se inteleaga preferinţele specifice stilului personal de învăţare si sa se conştientizeze care stil de învăţare creează cea mai eficientă cale de a înţelege şi de a ţine minte ceea ce alegem şi decidem să învăţăm.

 

Invatarea şcolară este marcată de diferente individuale, de stiluri diferite în care elevii invată. Există o mare varietate de astfel de stiluri. Elevi diferiti invată în moduri diferite. Fiecare are modul lui preferat de a invăta; fiecare parcurge o situatie de invătare în maniera sa personală; fiecare reactionează în felul lui în fata unei sarcini de invătare; fiecare se angajează in chip personal în solutionarea problemei; fiecare are sensibilitatea lui la anumite lucruri şi ritmul propriu de invătare; fiecare îşi elaborează un stil de a gândi, de a memoriza etc.

Elevi diferiti se folosesc de stiluri diferite. In activitatea lor de invătare independentă, ca şi în activitatea din clasă, ei folosesc pe cont propriu asemenea stiluri. De exemplu, unii elevi invată mai bine un continut extrem de structurat, de secvential, altii, dimpotrivă, principii generale; unii pot invăta cantităti mari de detalii, chiar de mare finete, in timp ce altii - aspectele globale, de sinteză etc.

Important este că asemenea diferente individuale stabile în maniera de a invăta afectează ritmurile şi calitatea invătarii şi, mai ales, determină optiunea pentru o strategie sau alta de invătare — ca mod propriu şi personal de a aborda o situatie de invătare.

Stilurile au o valoare strategică, in sensul că stiluri diferite generează ipoteze de actiune diferite, sugerează proceduri de invătare diferite. Astfel, unul şi acelaşi stil lasă posibilitatea de a se opera cu mai multe strategii, ceea ce creează posibilităti sporite de adaptare la sarcina de invătare dată. Din acest punct de vedere, elevii trebuie ajutati să conştientizeze stilurile lor cognitive sau de invaţare şi incurajati să invete prin propriile lor mijloace, si nuin ultimul rand sa se ofere fiecarui elev tipul de sprijin cel mai potrivit stilului său cognitiv.

Recunoasterea si inţelegerea acestor diferente în stilurile de invătare personale necesita, acceptarea si utilizarea unei mari varietati de metode, procedee, materiale didactice de prezentare a continuturilor noi.

Existenta unor diferente clare si permanente intre stilurile de invatare este un aspect clar evidentiat in psihologia diferentiala. Pornindu-se de la aceste diferente Nelson si Chavais au emis o teorie a stilurilor cognitive de invatare. Aceasta teorie a fost de un real success, fiind stimulata de nevoia de tratare diferentiata a elevilor, dar si de nevoia de individualizare si personalizare a elaborarii unor programe de instruire.

Tipologia stilurilor de invatare (cognitive)

In urma studiilor efectuate de Kolb si nu numai, se pot distinge urmatoarele stiluri cognitive, convertibile in stiluri de invatare:

·       auditiv/vizual (sau mixt)/ kinestezic;

·       dependent (de campul perceptiv, dependent in gandire de surse, dogmatic, convergent, adaptativ, cumulativ)/independent (de campul perceptiv, independent in gandire, divergent, explorator, analitic, comparativ, critic);

·       inclinat spre imagine (cuprindere) generala/imagine focalizata;

·       inclinat spre nivelare (a perceptiilor proprii)/accentuare, chiar exagerare, a diferentelor, a contradictiilor;

·       de categorizare (conceptualizare) larga/categorizare ingusta;

·       interpretare simplificata/multidimensionala;

·       ganditor/implicat in real;

·       orientat reproductiv (reactiv, conformist, preluator, imitativ, consumator)/orientat productiv (proactiv, creativ);

·       holist (tinde sa creeze generalizari si sa stabileasca legaturi intre domenii)/serialist, analitic;

·       global (utilizeaza strategii generale de abordare)/analitic (cauta detalii, amanunte);

·       teoretic/practic (orientat spre actiune, concepe, proiecteaza, produce, construieste);

·       deschis/inchis la nou, la inovatie;

·       rigid (dogmatic, nedispus sa faca investigatii atunci cand considera ca a obtinut deja raspunsul corect)/flexibil;

·       tolerant/intolerant (pentru experiente neconcludente, nerealiste);

·       reflexiv/impulsiv;

·       inclinat spre complexitate/simplicitate cognitiva;

·       temerar (curajos, isi asuma riscul)/precaut;

·       intensiv/extensiv.

Dupa cum se observa, există mai multe stiluri de învăţare. Deşi există variate clasificări ale stilurilor de învăţare, o vom prezenta pe cea mai frecvent întâlnită în literatura de specialitate.

După modalitatea senzorială implicată sunt 3 stiluri de învăţare de bază:

·       vizual;

·       auditiv;

·       tactil-kinestezic.

Atunci când învăţăm, depindem de modalităţile senzoriale implicate în procesarea informaţiilor. Pentru stilul de învăţare auditiv, „inputul” este valoros, pe când pentru celelalte două, combinaţia tuturor. Fiecare persoană are un mod primar de a învăţa.

Stilul de învăţare vizual are următoarele puncte tari:

- Îşi amintesc ceea ce scriu şi citesc

- Le plac prezentările şi proiectele vizuale

- Îşi pot aminti foarte bine diagrame, titluri de capitole şi hărţi

- Înţeleg cel mai bine informaţiile atunci când le văd

 

Stilul de învăţare auditiv prezintă următoarele puncte tari:

- Îşi amintesc ceea ce aud şi ceea ce se spune

- Le plac discuţiile din clasă şi cele în grupuri mici

- Îşi pot aminti foarte bine instrucţiunile, sarcinile verbale/orale

- Înţeleg cel mai bine informaţiile când le aud

Stilul de învăţare tactil-kinestezic se remarcă prin punctele tari:

-   Îşi amintesc ceea ce fac şi experienţele personale la care au participat cu mâinile şi întreg corpul (mişcări şi atingeri)

-   Le place folosirea instrumentelor sau preferă lecţiile în care sunt implicaţi activi/participarea la activităţi practice

-   Îşi pot aminti foarte bine lucrurile pe care le-au făcut o dată, le-au exersat şi le-au aplicat în practică (memorie motrică)

-   Au o bună coordonare motorie

După eficienţă, învăţarea poate fi:

·               receptiv-reproductivă,

·               inteligibilă

·               creativă ;

După modul de organizare a materialului de invăţat, distingem:

·               învăţare programată,

·               euristică, algoritmică,

·               prin modelare rezolvare de probleme,

·               prin descoperire inductivă,

·               deductivă analogică

·               pe secvenţe operaţionale;

După operaţiile şi mecanismele gândirii implicate în învăţare, deosebim:

·               învăţare prin observare,

·               imitare,

·               prin condiţionare reflexă,

·               condiţionare operantă,

·               prin descriminare,

·               asociere verbală,

·               prin identificare;

 

În funcţie de conţinutul învăţării, adică de ceea ce se învaţă, deosebim:

·               învăţarea senzorio-motorie (învăţarea deprinderilor),

·               învăţarea cognitivă (învăţarea noţiunilor),

·               învăţarea afectivă (învăţarea con¬vingerilor, sentimentelor, atitudinilor)

·               învăţarea conduitei moral-civice.

Forme de invăţare

Învăţarea spontană, neorganizată din cadrul familiei sau al profesiunilor invăţarea scolară se caracterizează prin aceea că are un caracter sistematic, organizat, este dirijată de către profesor, se realizează cu ajutorul unor metode şi tehnici eficiente de învăţare respectând principiile didactice şi este supusă feed-back-ului, pe baza verificării şi evaluării permanente a rezultatelor obţinute de elevi, fiind ameliorată prin corectarea greşelilor.

Învăţarea socială constă în insuşirea experienţei social-istorice de către tânăra generaţie, în scopul formării comportamentului social. Există de fapt, două forme mari de învăţare în care se încadrează toate tipurile analizate mai sus: spontană şi sistematică.

 

In concluzie, nu se fac aprecieri daca un stil de invatare este mai bun decat altul. Principalul este ca fiecare elev tinde sa-si formeze, cu timpul, un stil propriu de invatare, si pe care, practicându-l sistematic, se va gasi intr-o situatie confortabila.

Profesorul trebuie sa evalueze corect diferite stiluri de invatare si sa elaboreze lectii care sa se adreseze acestor stiluri; sa permita fiecarui copil sa invete folosind stilul sau specific. De exemplu, „copilul reflexiv nu trebuie facut sa se simta prost pentru ca este mai incet decat colegul sau, mai impulsiv”.De asemenea, profesorii trebuie sa stie ca stilul de invatare se intareste prin practicarea unor tehnici sau strategii de invarare specifice fiecarui stil.