Evaluarea în învățământul preșcolar are aceeași semnificație ca și cea efectuată în învățământul primar. Diferența constă în faptul că, în grădiniță, nu se aplică probe de tipul testelor și nici sisteme de notare. În cuvinte proprii, evaluarea este o parte integrantă din procesul de învățământ – în discuție, cel preșcolar – în baza căruia se măsoară progresul unui copil înregistrat în fiece dimensiune a dezvoltării per domeniu.
În funcție de rezultatele consemnate,
educatorul ia măsurile necesare pentru a ridica nivelul copilului pe un palier
anume sau în totalitate. Mai mult decât pe verificarea cunoștințelor și de
cuantificare a lor, accentul se pune pe comportamentele manifestate în
contextul dimensiunilor dezvoltării. Acestea sunt identificabile, măsurabile în
indicatori prestabiliți, interpretabile și susceptibile să determine luarea
deciziilor ce privesc reglarea învățării și ameliorarea situației. În scop evaluativ,
cel mai des întâlnită este metoda observării sistematice (structurate).
Fiind
parte din procesul de învățământ, și evaluarea are funcții.
Ne referim strict la cele pedagogice.
Le
precizăm în cele ce urmează și ne oprim asupra uneia.
Funcţiile
în cauză sunt: de constatare şi apreciere a rezultatelor, de diagnosticare și de prognosticare.
Vedem că
acestea nu diferă de cele din învățământul primar. Însă, așa cum spuneam la un
moment dat, în ciuda asemănării, în preșcolaritate, nu se acordă calificative
sau note pentru aprecierea rezultatelor pe scara valorică. Ne întărim spusele
subliniind funcţia de diagnosticare a evaluării. Gândind la natura fișei de
observație sistematică, periodic, educatorul interpretează rezultatele unui
copil, obținute la activitățile desfășurate.
Luăm în
considerare dimensiunile celor cinci domenii de
dezvoltare și indicatorii evidențiați
în curriculum, astfel încât interpretarea se face pe criterii calitative. Ne atrage
atenția diagnosticarea (diagnoza), știind
cât de important este aceasta la nivel pre-elementar; primează stimularea
comportamentală. De aceea e imperios necesar să aibă educatorul în vedere
aspectele care indică schimbări în conduita preșcolarului, în genere. De vreme
ce observă aspectele cu grad de risc, acesta poate interveni pentru a redresa
situația, influențând starea de fapt a copilului nu doar în domeniul afectat,
ci dezvoltarea lui globală. Pentru a se dovedi eficiența diagnozei, trebuie să conlucreze
și familia copilului. Numai așa are continuitate munca educatorului. Abia
atunci când lucrurile sunt clare și pe făgaș se poate vorbi de următoarea
funcție – cea de prognosticare (prognoză).
Cunoscând stadiul
la care se află preșcolarul, în fiecare dintre cele cinci domenii de dezvoltare,
se poate ști dacă acesta va face față situațiilor de învățare întâlnite la
nivelul superior de studiu. De pildă, la trecerea din grupa mijlocie în grupa
mare sau din aceasta în clasa pregătitoare.
Astfel,
reamintim importanța evaluării, corespunzător efectuate nu doar în
preșcolaritate.
Fiind o parte inseparabilă dintr-o activitate instructiv-educativă, inclusiv în grădiniță, evaluarea trebuie să treacă succesiv prin cele trei funcții definitorii (măsurare, diagnoză, predicție). Bine gândită și riguros efectuată, aceasta determină progresul copilului și, implicit, ascensiunea pe traseul său educațional.
Sursa: TESTE REZOLVATE pentru reușita la examenul de titularizare în învăţământul preșcolar editura www.rs.ro/www.portalinvatamant.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu