DEFINITIVAT EDUCATOARE - EPIC – creatia epic cultă POVESTEA Fata moșneagului și fata babei de Ion Creangă

Definiție 

    Povestea este o specie a genului epic în care realul și fantasticul se împletesc armonios, accentul fiind pus pe elemente veridice ce caracterizează planul real. Are o întindere mai mică decât basmul și mai mare decât povestirea, personaje puține, un singur fir epic, acțiunea relatând un singur fapt.

Ion Creangă dezvoltă literatura pentru copii cu implicații elocvente. În „Fata babei și fata moșneagului” Ion Creangă abordează prin contrast două concepții despre viață: omul bun și harnic care se bucură de rezultatul muncii și omul rău și leneș invidios pe realizările celuilalt.

„Fata babei și fata moșneagului” prezintă/are aspecte specifice basmului dar este POVESTE pentru că: are dimensiuni mai reduse, un număr mic de personaje, este cultă pentru că se cunoaște autorul, personajele au calități și defecte (nu însușiri fantastice ca cele din basm), personajul principal este lipsit de puteri supranaturale . Textul apartine genului epic deoarece comunicarea autor - cititor se realizeaza în mod indirect, prin intermediul naratorului, acțiunii și personajelor.

Această poveste are ca temă drama copiilor vitregi fiind constituită pe un motiv întâlnit și în basmele populare: fata bună oropsită de mama vitregă.

Titlul textului este în concordanță cu conținutul acestuia, în text fiind vorba despre două fete ( una a babei - rea și leneșă și alta a moșului - bună și harnică), autorul dorind încă din titlu să ne indrepte atenția asupra acțiunilor celor două fete, povestea fiind una din care se pot desprinde multe învățăminte.

Naratorul este necunoscut și relatează povestea la persoana a treia, din perspectiva obiectivă. Personajele textului sunt destul de numeroase, unele dintre ele având caracter fantastic și puteri supranaturale (fata babei, fata moșneagului, baba, moșneagul, cățelușa bolnavă, Sfânta Duminică etc.)

Construit prin antiteză, subiectul poveştii individualizează două tipuri caracterologice evidenţiate în expoziţie în mod direct de către povestitor printr-o suită de adjective care se referă la însuşiri fizice şi trăsături de comportament ca urmare a unor observaţii directe, şi apoi, pe măsura narării faptelor, apar în mod indirect trăsăturile de caracter motivate de acţiuni individuale. Contrastul din poveste asigură echilibrul și sintetizează morala poveștii: munca cinstită aduce satisfacții.

In incipitul textului, sunt prezentate cele doua fete: a babei și a moșneagului, care au trăsături atât de diferite. Fata babei "slută, leneșă, tâfnoasă și rea la inima”, și fata moșneagului "frumoasă, harnică, ascultătoare și bună la inima, și pe care "Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune și frumoase.” Formula de început demonstrează apartenența textului în rândul povestilor „era odată un moșneag și o babă; moșneagul avea o fată și baba iar o fată”.

Cele două fete sunt prezentate clasic prin antiteză, Ion Creangă demonstrând fapte și dovedind o bună cunoaștere a caracteristicilor poporului. Fata moșului era harnică și făcea treabă, fata babei era alintată ceea ce transmite un mesaj important părinților, fiind responsabili de educația pe care o transmit copiilor. Ion Creangă își construieste personajele poveștii conform unei structuri clasice căreia îi adaugă conotații complementare.

Intriga naratiunii este dată de complotul babei și al fetei sale în urma căruia fata moșului este nevoită să plece în lume, după sfatul tatalui „ca să nu se mai facă atâta gâlceavă în casă”.

Evoluția subiectului, din momentul acesta, urmează tiparul unui basm popular, fata fiind supusă la o serie de probe ale hărniciei, modestiei și bunătății.

În drumul său fata îngrijește o cățelușă bolnavă, curață un pom de omizi, humuiește o fântână, lipește și curăță un cuptor.

Folosirea personificării în dialogul fetei cu toate aceste „personaje” întreține condiția fantasticului și argumentează prin fapte concrete caracterul frumos al fetei.

Momentul cel mai interesant din punctul de vedere al trecerii probelor este constituit de modul în care fata o slujește pe Sfânta Duminică care avea o ograda de orătănii „balauri și tot soiul de jivine mici și mari”. Fata cea harnica dă ultima proba a curajului spălând și îngrijind toate orătăniile din curtea Sfintei Duminici. Din acest moment destinul fetei și statutul său se schimbă radical, ea este răsplătită de Sfânta Duminică cu o ladiță din pod, dând dovadă de modestie fata o alege pe cea mai mică, dar în care Sfânta Duminică înghesuise prin magie „herghelii de cai, cirezi de vite și turme de oi”.

Plecând spre casa parintească fata este din nou răsplătită pentru bunatatea sa, ea primind de la cățelușă o salbă de aur, de la păr- pere gustoase, de la fântână – pahare de argint, de la cuptor- pâine caldă. Întoarsă acasă fata stârnește invidia și răutatea babei din nou.

Conflictul adaugă în paralela antitetică aceeași călătorie a „probelor” realizată de fată babei care „pornește cu ciudă trăsnind și plesnind”.

Același traseu este parcurs și de aceasta, dar în mod negativ, se poartă urât cu cațelușa, părul, cuptorul și fântâna ce i-au ieșit în cale, iar cu animalele din curte de la Sfânta Duminică la fel. Lacomă din fire alege cea mai mare ladă din podul acesteia.

Autorul sancționează personajele negative în final, ele fiind mâncate de balaurii din lada Sfintei Duminici „de parcă cele două nici n-ar fi existat pe lume”.

El revine in deznodământ cu ironie asupra moșului spunând că după moartea babei „găinile nu mai cântau cocoșește în ograda moșului”, iar acesta a rămas pleșuv pentru că „baba îl mângâiase pe cap” iar în spate avea o cocoașă pentru că-l „netezise cu cociorva”

LIMBAJ

Pe lângă subiectul deosebit de captivant, autorul întrebuințează și o sumedeneie de expresii populare pline de savoare ce vizează caracterul personajelor construite pe principiul simetriei antetice : moșul-baba, fata moșului-fata babei.

Autorul utilizează cu măiestrie descrierea, narațiunea, dialogul, portretul literar, ironia, umorul, antiteza, oralitatea, fantasticul, aluzia, parabola, într-o operă literară plina de realism, cu o acțiune vie pusă în slujba sancționării răului și triumfului binelui.

Desfășurarea întâmplărilor – acțiunea – se prezintă prin împletirea faptelor reale cu cele fantastice.

Povestea de față are un text atractiv și accesibil copiilor. Prin lecturare copiii se aproprie de universul cărților ceea ce influențează dezvoltarea morală. Tot în asentimentul celor prezentate mai sus fata moșului dezvoltă sentimente de respect, milă și hărnicie. Astfel copii vor învăța să evalueze ce e bine și ce e rău și cum trebuie să se comporte.

 Valențele educative

Povestea se poate aborda prin metoda Lectura Educatoarei urmată de valențe educative de excepție. Repovestirea pe bază de imagini pune la incercare și dezvoltă imaginația micului preșcolar cu ajutorul observației care se aplică incepând din planul apropriat până la cel îndepărtat.

Abordarea integrată (holistică) se aplică în special la centrele de interes prin ALA (activități liber alese)și anume: la Arte putem face plăcinte, la Construcții construim cuptorul, la Stiințe (cu ajutorul enciclopediilor) învățăm să îngrijim cățelusa, Joc de Rol cu personajele din poveste și nu în ultimul rând la Centrul Bibliotecă vor lectura povestea ilustrată.

Copiii vor fi încurajați să dovedească hărnicie prin strângerea jucăriilor în sala de clasă dar și acasă în mediul familial.

În încheiere putem spune că este o poveste frumoasă care poate fi folosită cu succes în activitățile educative din învățământul preșcolar.

Gândindu-ne la aspectele mai sus menționate dar fără a ne limita la acestea , povestea prezentată este una dintre cele mai savuroase povești și care oferă educatoarei o bogată resursă educațional pentru o dezvoltare psihosocială și emoțională armonioasă.