DEFINITIVAT EDUCATOARE - BASMUL EPIC POPULAR - Prâslea cel voinic si merele de aur

DEFINIȚIE a basmului popular

Basmul polular este o specie a genului epic, în proză, de dimensiune medie, în care întâmplările reale se contopesc cu cele fantastice/imaginare, în contextul luptei binelui cu răul, în care triumfă binele.

Introducere

„Prâslea cel voinic și merele de aur” este un basm popular românesc cules de Petre Ispirescu, repovestit în culegerea „Legende sau basmele românilor”.

Specific basmului popular

Prâslea cel voinic și merele de aur este un basm popular deoarece are un autor anonim, el fiind transmis pe cale orală din generație in generație.

De asemenea o altă trăsătură a basmului popular Prâslea cel voinic și merele de aur este conflictul dintre forțele binelui și forțele răului și în care găsim triumful binelui întotdeauna.

Fiind o operă epică structura basmului nostru, respectă momentele subiectului și nu putem uita formulele specifice basmului: de început „a fost ca niciodată”, mediene „se luptara ce se luptară...”, „și povestea merge mai departe...” și finale „si-am incalecat pe-o șa și v-am spus povestea asa” lăsând ascultătorul să judece singur și să rumege morala poveștii. Ca în orice basm, și în Prâslea cel voinic și merele de aur acțiunea se petrece atât pe tărâmul acesta cât și pe celălalt.

O altă trăsătură specifică basmului popular este morala care nu este prezentată direct așa cum se petrece în basmul cult. Spre deosebire de basmul cult, în „Prâslea cel voinic și merele de aur”, personajul principal este înzestrat cu puteri fabuloase, cu moralitate și calităti surprinzătoare.

Tema basmului „Prâslea cel voinic și merele de aur” este conflictul dintre bine și rău în care învinge întotdeauna binele.

Stilul îmbină armonios cele trei moduri de expunere – naraţiunea, descrierea şi dialogul – care dau farmec basmului, creaţie ce răspunde nevoii de bine, dreptate şi frumos a poporului român.

Acțiunea respectă momentele subiectului, condiție a genului epic. Deznodământul este unul fericit: binele învinge răul, minciuna este demascată – împăratul află cine a salvat fetele, și se face dreptate, Prâslea trăiește alături de mireasa lui iar frații sunt pedepsiți.

Limbajul basmului popular „Prâslea cel voinic şi merele de aur” se caracterizează prin oralitate: „dară până una alta”, „vai de mine!”, care menţine trează atenţia ascultătorului. Vorbirea directă se îmbină cu vorbirea indirectă; verbele la perfectul simplu: „îi mulţumi”, „fu primit cu bucurie”, „şi se luptară” dau impresia că acţiunea s-a petrecut de curând; inversiunile şi repetiţiile: „şi merse, merse” specifice stilului oral, precum şi cuvintele şi expresiile populare: „niţică”, „piroteală”, „soroc”, „a o sfecli”, „a-şi încerca norocul” sunt mijloace şi procedee artistice specifice basmului.

Prâslea – caracterizare

Personajul principal al basmului este Prâslea. El participă la întreaga acţiune şi este imaginea binelui, întruchipând idealul etic de cinste, dreptate şi adevăr. Numele său ilustrează în mod direct două particularităţi ale eroului: cel mic şi cel viteaz. Este personaj principal, eponim (care dă numele) al basmului și este înzestrat cu puteri fabuloase și calități morale excepționale care este o altă caracteristică a basmului popular, caracteristici care reies din atitudinea, comportamentul și faptele lui.

Trăsăturile sale morale reies în mod indirect (caracterizare indirecta) din faptele, atitudinea şi comportamentul protagonistului, precum şi din relaţiile cu celelalte personaje. Deşi este ironizat la începutul basmului de către tatăl său, Prâslea este ambiţios şi tenace, convingându-l pe acesta să-l lase să păzească şi el mărul de aur. Indirect, dovedeşte isteţime atunci când îşi face un plan ca să nu adoarmă când va sta la pândă să prindă hoţul. Curajos, Prâslea coboară pe tărâmul celălalt şi, viteaz, omoară zmeii prin luptă dreaptă. Mezinul este inteligent şi bun cunoscător de oameni, întrucât îşi dă seama că fraţii săi sunt invidioşi şi-i pune la încercare. Milos, salvează puii de zripsor din ghearele balaurului şi nu se răzbună pe fraţii săi, ci aşteaptă dreptatea divină, dovedind generozitate şi înţelepciune.

Ca orice personaj de basm, Prâslea are şi însuşiri supranaturale. Înzestrat cu  o forţă impresionantă, omoară zmeii şi balaurul în luptă dreaptă. Înţelege graiul făpturilor de pe alt tărâm şi poate comunica firesc cu acestea. Are capacitatea de a se metamorfoza în foc, transformă palatele în mere şi poate scoate din mărul zmeului furca şi cloşca de aur.

Prâslea este, aşadar, un personaj în care se împletesc însuşiri omeneşti şi fabuloase. Alături de Prâslea, se constituie în forţe ale binelui şi împăratul, cele trei fete, corbul, zripsoroaia şi puii ei, meşterul argintar.

Relația dintre personaje

Pozitive sau negative, principale sau secundare, reale sau ireale, personajele sunt simboluri pentru noţiunea de bine şi rău, reprezentând modele morale opuse. Trăsăturile lor se desluşesc prin acţiune, care se petrece atât pe pământ, cât şi pe tărâmul celălalt, prăpastia fiind hotarul care desparte cele două lumi. Ele sunt si vor fi mereu in antiteză susținând tematicca basmului – lupta dintre bine și rău.

Valori/valențe educative

Valențele educative ce pot fi exploatate din lectura basmului sunt:

    1.   Prin lectura basmului copiii trăiesc emoția luptei dintre bine și rău , unde binele învinge și trăiesc satisfacția că răul a fost pedepsit, se poate valorifica in cadrul activității de Lectura educatoarei sau Povestirea și nu în ultimul rând repovestirea.

     2.    Asocierea cuvântului PRÂSLEA cu VOINIC induce copiilor înțelegerea faptului că a fi mic nu este un inconvenient/ un impediment în atingerea succesului, își întăresc astfel stima de sine în cadrul activităților de dezvoltare personală în cadrul Domeniului Om și Societate prin orice joc didactic.

    3.  Basmul poate fi folosit și în alte activități astfel încât să iasă în evidență relațiile pozitive și de prevenire a bullyingului, în activitatile de dezvoltare socio-emotională prin jocuri de rol sau dramatizări.

    4.  Iertarea este o altă valență educativă care reiese în urma lecturii basmului, Prâslea refuză să îi pedepsească pe frații lui lăsând acest lucru în seama lui Dumnezeu – o altă valență ce poate fi exploatată prin inducerea ideii de credință și încredere.

      5.    Pot fi aplicate activități de dezvoltare emoțională – copiii vor fi învățați cum să acționeze în situații critice fără să facă apel la violență verbală sau fizică.

      6.   Pot fi aplicate activități în Domeniul Limbă și Comunicare (prin lectură se dezvoltă vocabularul și învață cuvinte noi dar exersează și atenția cognitivă) dar și Domeniul Om și Societate (învață cum trebuie să se comporte în societate, să discearnă între bine și rău) sau chiar activități extracurriculare (o vizionare a piesei de teatru) lucru/activitate ce îi va ajuta mai târziu să își amintească acțiunea și personajele făcând apel la memoria vizuală și auditivă a micilor preșcolari în plină dezvoltare .

     În concluzie, basmul popular Prâslea cel voinic și merele de aur este o lectură instructiv – educativă, care face apel la pshipedagogia cadrului didactic prin abordarea holistică (integrată) în vederea dezvoltării psihosociale si cognitive ale micului preșcolar, deoarece face ca integrarea în mediul de mică școlaritate să fie facilă și atrăgătoare iar viitorul școlar va face față noilor provocări din mica școlaritate.

Momentele subiectului

Expoziţiunea     Basmul începe cu o formulă iniţială tipică: „A fost odată ca niciodată […] un împărat puternic şi mare”, care avea în grădina frumoasă şi „bogată de flori” un pom ce făcea mere de aur. Din păcate, împăratul nu putuse mânca niciodată mere, deoarece le fura „oarecine” tocmai când era gata să se coacă. An de an, mulţi voinici, inclusiv cei doi fii mai mari ai împăratului, păziseră pomul pentru a prinde hoţul, dar totul fusese în zadar.

Intriga     Împăratul se hotărâse să taie pomul fermecat, dar mezinul, Prâslea, l-a rugat să-l lase şi pe el să-şi încerce norocul. Împăratul s-a lăsat înduplecat cu greu, iar Prâslea a reuşit să rămână treaz şi să-l rănească pe hoţ. Băiatul a cules, apoi, câteva mere şi le-a dus pe o tipsie de aur tatălui său, care s-a bucurat peste măsură că gusta şi el, în sfârşit, merele de aur. Mezinul s-a hotărât să plece în căutarea hoţului rănit, călăuzindu-se după dâra de sânge pe care acesta o lăsase în urma lui. Fraţii mai mari îl pizmuiau pe Prâslea pentru că el reuşise acolo unde ei dăduseră greş, dar au acceptat să-l însoţească în călătorie, cu gând „să-l piarză”.

Desfăşurarea acţiunii     Cei trei fraţi au ajuns la o prăpastie unde urma de sânge se pierdea. Prâslea a coborât cu frânghia pe tărâmul celălalt, iar fraţii săi au rămas să păzească la buza prăpastiei şi să tragă frânghia afară numai atunci când mezinul o va lovi de marginile gropii. Prâslea a dat, în drumul său, de un palat „cu totul şi cu totul de aramă”. Aici l-a întâmpinat o tânără frumoasă care i-a povestit că era fată de împărat şi că, împreună cu celelalte două surori, fuseseră răpite de zmei, care erau fraţi. Fiecare dintre cei trei zmei îşi alesese câte o fată de împărat şi ar fi vrut să se însoare, dar ele se împotriveau şi le cereau „câte în lună şi în soare”, ca să amâne cât se putea căsătoria. Prâslea s-a luptat şi a biruit pe fiecare dintre cei trei zmei, fiind ajutat şi de un corb, care a turnat seu peste el ca să prindă puteri. Bucuroase peste măsură că au scăpat, fetele i-au destăinuit că fiecare dintre palatele zmeilor se poate preface într-un măr, aşa că Prâslea a transformat cele trei palate în trei mere de aramă, de argint şi de aur, apoi le-a împărţit fetelor şi cu toţii s-au pregătit să se întoarcă pe tărâmul oamenilor. Fetele au fost scoase cu frânghia deasupra prăpastiei, cele care aveau mărul de aramă şi mărul de argint urmând a se căsători cu cei doi fraţi mai mari, iar mărul de aur fiind oprit de Prâslea.

Punctul culminant     Voinicul a legat de frânghie o piatră şi a pus deasupra ei căciula, ca să-i încerce pe fraţii mai mari, bănuindu-i că „îi poartă sâmbetele”. Fraţii săi, crezând că de frânghie este atârnat Prâslea, i-au dat drumul şi apoi s-au prefăcut mâhniţi că fratele lor s-a prăpădit. Ei s-au cununat cu fetele de împărat, dar mezina n-a vrut „cu niciun chip să se mărite, nici să ia pe altul”.

În acest timp, Prâslea se gândea cum să facă să iasă pe tărâmul lui, când a văzut că un balaur se încolăcise pe un copac şi se urca să mănânce nişte pui de zgripsor. Atunci Prâslea s-a repezit la balaur şi l-a făcut bucăţele cu paloşul. Drept răsplată, zgripsoroaia l-a ajutat să ajungă pe tărâmul celălalt.

Deznodământul     Prâslea a plecat spre împăraţia tatălui său şi a aflat de la drumeţi că fraţii mai mari se însuraseră cu fetele de împărat, că părinţii lui erau foarte mâhniţi de pierderea mezinului şi că fata cea mică e îmbrăcată în negru şi-l jeleşte întruna. Ea ceruse o furcă de tors, apoi o cloşcă de aur şi Prâslea a scos cele două obiecte din mărul de aur şi le-a trimis la curtea împărătească. Voinicul a fost chemat la palat şi fata l-a recunoscut imediat pe „viteazul care ne-a scăpat din mâna zmeilor”. Împăratul şi-a dat şi el seama că este feciorul lui, deşi „foarte mult se schimbase”. Prâslea le-a povestit păţaniile şi le-a arătat mărul de aur al zmeului.

Întrebat de împărat cum să-i pedepsească pe fraţii mai mari care îl abandonaseră pe tărâmul celălalt, Prâslea cere ca pedeapsa să fie dată de Dumnezeu: cei trei fii vor ieşi pe scările palatului, vor arunca fiecare câte o săgeată în sus şi Dumnezeu va pedepsi pe cei vinovaţi. Săgeţile celor doi fraţi mai mari au căzut „drept în creştetul capului” şi i-au omorât pe loc, iar a celui mic „îi căzu dinainte”.

Prâslea a făcut nuntă mare cu fata de împărat şi toată împărăţia se fălea cu vitejiile voinicului. După moartea împăratului, Prâslea „se sui el în scaunul împărăţiei” şi poate că domneşte şi astăzi, „de or fi trăind”.

Basmul se încheie cu o formulă tipică: „Trecui şi eu pe acolo şi stătui de mă veselii la nuntă, de unde luai „O bucată de batoc, / Ş-un picior de iepure şchiop”, şi încălecai p-o şea, şi v-o spusei dumneavoastră aşa”.